Luna lui octombrie în 29 de zile:
Sfânta Preacuvioasa mare Muceniţă Anastasia Romana.
Sfânta Preacuvioasa mare Muceniţă Anastasia Romana.
Aceasta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (250-253) şi Valerian (253-260) guvernator al Romei fiind Prov, pe când se pornise, iarăşi, mare prigoană împotriva creştinilor. Romană de neam, tânără cu vârsta, Sfânta Anastasia se afla pe atunci într-o mică mânăstire de fecioare, pierdută printre livezi şi grădini, din apropierea Romei, unde era stareţă o îmbunătăţită călugăriţă, anume Sofia. Rămasă orfană la vârsta de trei ani, ea fusese luată de bătrâna Sofia şi crescută la mânăstire, unde covârşea cu frumuseţea şi cu dragostea către Hristos pe toate celelalte tinere de vârsta ei. Oricât de ferită de lume era, oamenii tot aflaseră de frumuseţea şi înţelepciunea ei şi mulţi o ceruseră în căsătorie. Dar fecioara rămânea neclintită în dragostea ei către Hristos şi voia cu înfocare să rămână pentru toată viaţa mireasă a Domnului Iisus. Auzind Prov, dregătorul, de această fecioară, a trimis ostaşi să o caute şi, aflând-o, au adus-o înaintea lui, în lanţuri. Şi o sfătuia dregătorul să-şi caute un bărbat şi să se mărite şi, întorcându-se, să se închine zeilor, ca frumuseţea ei să nu se piardă în zadar. Iar ea a răspuns: "Viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, pentru Care de o sută de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata a muri." Auzind acest cuvânt, Prov a poruncit de au bătut-o peste obraz şi i-au sfâşiat veşmintele, au afumat-o cu fum înecăcios de pucioasă şi de smoală, apoi au bătut-o cu toiege şi i-au zdrobit pe roată oasele, în vreme ce fecioara nu înceta a mărturisi pe Hristos. Înfuriat, Prov a pus-o la şi mai cumplite chinuri, cât se spune că poporul din Roma, care era de faţă, a început a murmura împotriva acestor cruzimi, iar mulţi s-au apropiat de credinţă şi s-au lepădat de idoli, botezându-se. Cât despre Sfântă, scoţând-o afară din cetate, la urmă, i-au tăiat capul.
Întru această zi, învăţătură a Sfântului Ioan Gură de Aur,
despre rugăciune.
Toţi ştiu că începătura a tot binele este rugăciunea, mijlocitoarea vieţii veşnice şi a mântuirii. Sunt nevoit, dar, să vă grăiesc de dânsa, pe cât voi putea, ca unora ce, deprinzându-vă a vieţui în rugăciune şi îndeplinindu-vă de-a pururea lucrurile lui Dumnezeu, cuvântul acesta şi mai silitori să vă facă pe voi. Iar, pe de altă parte, ca cei ce vieţuiesc molatic în rugăciune şi îşi lasă sufletul pustiu, să-şi cunoască paguba pentru vremea trecută şi să nu se lipsească de mântuire în cealaltă vreme. Deci, iată cel dintâi mare lucru ce voi grăi despre rugăciune: tot cel ce se roagă vorbeşte cu Dumnezeu. Dar cum se poate, om fiind, să vorbească cu Dumnezeu? Toţi, adică, ştiu, dar nu putem spune cu deamănuntul cinstea aceasta. Că această cinste covârşeşte şi marea vrednicie a îngerilor, măcar că ei mai bine o ştiu, precum un slăvit prooroc spune despre dânşii că, făcând ei cu frică rugăciunile, pe care le aduc lui Dumnezeu, îşi acoperă cu aripile feţele şi picioarele, cu multă cuviinţă, cucernicie şi cu sfială. Că adică, nu pot tăcea de atâta frică. Asemenea şi celelalte toate, adică firea şi viaţa şi înţelepciunea şi cunoştinţa şi tot ce se poate spune, toate sunt deosebite de ale noastre. Iar rugăciunea este lucrul de obşte al îngerilor şi al oamenilor. Şi nu este nici o deosebire între amândouă firile de rugăciune. În taină te aşează, deci, împreună cu dânşii, şi degrabă vei păşi în viaţa lor, în cinstea şi în bunul neam, şi întru cunoştinţă, prin viaţa ta, în tot locul şi ceasul. Deci, să ne sârguim către Dumnezeu, prin rugăciuni, că ce lucru va fi mai luminos decât al celor ce vorbesc cu Dumnezeu şi I Se roagă? Şi ce este mai drept? Şi ce este mai înţelept? Dar ce se cuvine a mai zice când e vorba de cei ce vorbesc cu Dumnezeu şi I Se roagă? Aceluia Se cuvine cinstea şi stăpânirea în veci !
Întru această zi, cuvânt despre ieşirea sufletului şi suirea la ceruri.
Fericitul Ioan cel Milostiv grăia de-a pururea despre pomenirea morţii şi despre ieşirea sufletului, că-i era lui descoperit de la Sfântul Simion Stâlpnicul, zicând că, ieşind sufletul din trup şi vrând să se suie la ceruri, îl întâmpină pe el cetele dracilor şi-l întreabă, mai întâi, de minciuni şi de clevetiri; că dacă de acelea nu s-a pocăit, apoi este oprit de către draci. Şi iarăşi, mai sus dracii întâmpină sufletul şi îl întrebă despre desfrânare şi trufie, şi, dacă de acestea s-a pocăit, se izbăveşte de dânşii. Şi multe sunt împiedicările şi întrebările sufletului, de către draci, vrând acesta să meargă la ceruri. Vin după acestea dracii mâniei şi invidiei şi vorbirii de rău, ai iuţimii, ai mândriei, ai grăirii de ruşine, ai nesupunerii, ai cămătăriei, ai iubirii de argint, ai beţiei, ai vrajei, ai descântecelor şi lăcomiei, ai urei de fraţi, ai uciderii, ai furtişagului, ai nemilostivirii. Şi când ticălosul acela de suflet se duce de la pământ la cer, nu stau aproape de dânsul Sfinţii îngeri şi nici nu îi ajută lui, ci singur sufletul nostru pentru sine dă răspuns, prin pocăinţă şi prin fapte bune, iar mai mult decât toate prin milostenie. Că orice păcate pentru care nu se pocăieşte aici, din cauza uitării, apoi, dincolo, prin milostenia făcută în timpul vieţii se izbăveşte de silnicia vămilor drăceşti. Deci, acestea ştiindu-le, fraţilor, să ne temem de acel ceas amar, când ne vor întâmpina pe noi acei cruzi şi nemilostivi vameşi, către care nu ne vom pricepe ce vom zice. Drept aceea, acum să ne pocăim de toate răutăţile şi după puterea noastră să facem milostenie, care poate să ne petreacă pe noi de la pământ la cer şi să ne slobozească pe noi de la drăceasca oprire. Multă este ura lor spre noi şi mare este frica noastră şi primejdia văzduhului aceluia. Că dacă de la o cetate până la altă cetate, aici pe pământ, avem trebuinţă de un om care să ne ducă pe noi, ca nu cumva rătăcind, să cădem în locuri rele sau în râuri de netrecut sau între tâlhari neîmblânziţi, cu atât mai vârtos avem trebuinţă de călăuze şi povăţuitori dumnezeieşti, care să ne ducă pe calea cea lungă şi veşnică, care începe în ziua morţii, la ieşirea sufletului din trup, pe care nu putem în nici un chip să nu o străbatem şi să scăpăm. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu