Proloagele din 13 noiembrie

 

Luna noiembrie în 13 zile: pomenirea celui între Sfinţi, Pãrintele nostru  Ioan Gurã de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (+407).      

      Acest mare dascăl şi luminător al lumii a fost din marea cetate Antiohia, născut la anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl lui se numea Secund şi era căpetenia Siriei, iar mama sa, Antuza. Din fragedă vârstă, a pierdut pe tatăl său, iar mama sa, nemaicăsătorindu-se, deşi era foarte tânără, şi-a închinat viaţa creşterii copilului ei. A fost botezat la vârsta de 20 de ani şi a avut parte, prin grija mamei sale, de cei mai vestiţi dascăli din Antiohia: Libanius şi Andragatie. Încă de la început, Sfântul a arătat o mare dragoste către ştiinţa vorbirii şi, cu nevoinţă se puse la învăţătură şi, cu ascuţimea minţii ce avea, a deprins toată ştiinţa elinească. Tot aşa a ajuns şi la stăpânirea creştineştilor Scripturi, având doi îndrumători de seamă: pe arhiepiscopul Antiohiei, Meletie şi pe Diodor, episcopul din Tars, căpetenia şcolii din Antiohia. Mai era în Antiohia şi o casă creştinească de asceţi, pe care o conducea un nevoitor mai în vârstă, Carterius cu numele, de unde Sfântul Ioan, şi alţi tineri ca el, dezgustaţi de o viaţă călduţă, fără duh de jertfă, făceau legăminte ascetice, din dragoste pentru Hristos. Era ca o mânăstire în cetate. Este timpul când Sfântul Ioan şi-a împlinit visul său de taină, de a duce o vreme, o viaţă pustnicească. În munţii din preajma Antiohiei a trăit, aşadar, patru ani de mânăstire cu viaţă de obşte şi doi ani de pustnicie, într-o peşteră. Deci, ajungând, astfel, la deprinderea vieţii ascetice, Sfântul Ioan a fost ridicat la rânduiala clericilor de Sfântul Meletie, arhiepiscopul, care-l şi botezase şi l-a sfinţit diacon(în 381), iar Flavian, urmaşul lui Meletie, l-a sfinţit preot(în 386). În această vreme, Sfântul Ioan a scris preafrumoasa lui carte "Despre preoţie", închinată prietenului său Vasilie, căutând să-şi îndreptăţească fuga lui de preoţie, socotindu-se nevrednic. Ca preot, timp de 12 ani, a fost slujitorul şi predicatorul neîntrecut al patriarhiei din Antiohia, alcătuind multe cuvinte de învăţătură. Din acest timp ne-au rămas, de la el, "Cuvântările asupra Evangheliei de la Matei", "Cuvântările despre statui" şi "Cuvântările la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel", toate adevărate îndreptare pentru o viaţă desăvârşită. Întâmplându-se între timp, că Nectarie, patriarhul Constantinopolului, a părăsit viaţa aceasta, Sfântul Ioan a fost chemat cu porunca împăratului Arcadie, ca să fie sfinţit patriarh al Constantinopolului, primind hirotonia canonică din mâinile patriarhului Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398. Ca patriarh, Sfântul Ioan s-a ostenit mult cu răspândirea credinţei şi convertirea la Ortodoxie a goţilor arieni de la Dunăre, cu evanghelizarea locuitorilor de la sate, cu întemeierea de aşezăminte pentru bolnavi şi săraci, pentru fecioare şi văduve. El n-a încetat nici a predica, pentru îndreptarea năravurilor, împotriva luxului, a lăcomiei şi pentru Evanghelia iubirii de oameni. Dintr-o pricină ca aceasta, după căderea de la putere a lui Eutropie, primul dregător al împărăţiei, Eudoxia împărăteasa s-a făcut vrăjmaşă Sfântului Ioan. Şi anume, pentru că, răpind ea, pe nedrept, via unei văduve sărace, ce se numea Calitropia, Sfântul a sfătuit-o să nu ţină lucrul străin cu sila. Şi, nevrând ea să asculte de cuvintele lui, Sfântul o mustra şi o asemăna cu Izabela şi cu Irodiada. Iar ea s-a făcut cu totul fiară. Şi a fost izgonit Sfântul din scaun, întâi de dânsa, după Sinodul ţinut la Stejar şi condus de patriarhul Teofil, care-l sfinţise episcop. Deci, după un timp, s-a întors Sfântul, la scaunul său. Iar, după două luni, a fost izgonit a doua oară şi surghiunit de împăratul, la Cucuz, în Armenia. Şi, îndurând Sfântul multe suferinţe, şi-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu, la Comane, în Armenia. Ultimele sale cuvinte au fost:"Slavă lui Dumnezeu pentru toate"(14sept.407). Dar lumea din Constantinopol nu s-a liniştit decât la anul 438, când patriarhul Proclu, unul din urmaşii Sfântului Ioan, a mutat, cu mare alai, moaştele Sfântului Ioan, de la Comane, la Constantinopol. Împăratul Teodosie cel Tânăr şi sora sa Pulheria, au luat parte la serbare, cerând în genunchi iertare pentru părinţii lor. De atunci, sfintele lui moaşte odihnesc cu cinste în biserica "Sfinţilor Apostoli", din Constantinopol. Celui mai mare predicator din vremea de aur a creştinătăţii, Biserica îi serbează pomenirea de trei ori pe an: la 13 noiembrie şi apoi la 27 şi 30 ianuarie, precum şi în fiecare zi, când se săvârşeşte Liturghia lui. Ne spunea nouă părintele Tis de la Amasia că auzise pe Adelfie, fratele său, zicând: "Când Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, a fost izgonit şi surghiunit la Comane, petrecea în casa noastră şi pentru aceea multă îndrăzneală şi dragoste aveam către dânsul". Şi, zicea Adelfie, fratele meu şi episcopul de la Cucuz: "După ce fericitul Ioan s-a mutat la Domnul, fiind acolo în surghiun, mare mâhnire am avut, că un bărbat ca acesta, învăţător al lumii, care cu cuvântul său veselea Biserica lui Hristos, unul ca acesta în surghiun a răposat. Însă, m-am rugat Domnului cu multe lacrimi, ca să-mi arate mie în care rânduială este şi de este numărat între patriarhi. Şi mult rugându-mă eu, pentru aceasta, într-o noapte, am văzut în vis pe un bărbat foarte luminat la vedere. Şi m-a luat pe mine de mâna dreaptă şi m-a dus la un oarecare loc luminos şi preaslăvit şi mi-a arătat mie pe toţi învăţătorii Bisericii. Iar eu nădăjduiam să văd acolo cu dânşii şi pe doritul meu Ioan Gură de Aur. Şi, după ce mi-a arătat mie pe toţi şi mi-a spus şi numele fiecăruia dintr-înşii, iarăşi luându-mă de mână, m-a scos pe mine afară. Iar eu mergând după dânsul mâhnit că nu văzusem, cu arhiereii, pe fericitul Ioan". Deci, mi-a zis mie: "Ce-ţi este ? Şi de ce eşti mâhnit ? Că nimeni intrând aici, nu iese de aici mâhnit". Iar eu i-am răspuns: "Aceasta îmi este mie mâhnirea, că, pe iubitul meu Ioan Gură de Aur, nu l-am văzut cu ceilalţi episcopi". Iar el mi-a zis mie: "Zici de Ioan povăţuitorul pocăinţei ?" Şi i-am zis: "Aşa." Deci, mi-a răspuns mie, zicând: "Tot omul, în trup fiind, nu-l poate vedea pe acela. Că acela la Scaunul Stăpânului stă, între Serafimi şi Heruvimi. Şi m-am mângâiat de cuvintele lui". 

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre osânda cea fãrã de sfârşit şi despre Împãrãţia Cereascã şi ca sã avem în minte întotdeauna la ziua ieşirii sufletului nostru.            

        Să intrăm, iubiţilor, fiecare întru a sa conştiinţă şi să ne gândim la păcate şi să facem judecată asupra noastră, ca nu cumva cu lumea să fim înstrăinaţi, că înfricoşătoare este Judecata, groaznic este locul şi plin de întrebare şi de frică, asemenea şi râul cel de foc care va curge. Să ne aducem aminte de ceea ce s-a zis în Evanghelie: "Îngerii alergând, cămara închizându-se, făcliile stingându-se, puterile trăgând în cuptorul cel de foc". Încă să te gândeşti şi la aceasta: dacă vreunuia dintre noi i s-ar scoate la iveală astăzi, înaintea a tot poporul, un lucru ascuns, apoi, cât nu s-ar ruga ca să piară mai bine, să se desfacă pământul cu dânsul ? Dar când ar fi martori răi de faţă la taina aceea ? Apoi, ce defăimare nu vom primi atunci când, înaintea a toată lumea, se vor aduce la iveală toate, într-o privelişte ca aceea, înaintea celor ştiuţi şi neştiuţi de noi, toţi luând aminte ? Oh, vai mie, cum voi spune vouă nevoia aceea ? De omenească nedumerire surprinşi, sau, mai bine încă se cade a zice, de frica de Dumnezeu, în ce chip vom fi atunci, spune-mi mie, când legaţi, cu dinţii scrâşnind, întru întunericul cel mai din afară vom fi goniţi ? Drept aceea, pe acestea ce vor să fie, căderea din împărăţie, adică, durerea, legăturile cele vestite din gheenă, întunericul cel mai din afară, viermele cel otrăvit, scrâşnirea dinţilor, scârba, greutatea râului celui de foc, cuptorul cel nestins, pe toate adunându-le şi înainte punându-le, averea aceasta adunată să o dezrădăcinăm, că boală este aceasta. Iar pe adevărata bogăţie luând-o, să ne izbăveşti, de această cumplită sărăcie, veşnicei Judecăţi şi bunătăţilor celor ce vor să fie să ne împărtăşeşti. Că, dacă ne vom sârgui şi ne vom ruga la Dânsul, apoi ne va ierta pe noi Dumnezeu. Iar de nu vom cere de la Dânsul, nici nu vom face nimic de acest fel, apoi, cum vom fi noi iertaţi ? Că fapte bune nu vom îndeplini, dormind. Că nici lucrurile cele bune ale lumii acesteia nu este cu putinţă a le afla niciodată cel ce doarme; cu cât mai vârtos cele duhovniceşti. Că şi de la un prieten, nimic nu va lua cîndva cel ce doarme; apoi, cum de la Dumnezeu ? Nici părinţii nu fac cinste fiilor celor somnoroşi; cu mult mai mult Dumnezeu. Nici stăpânii nu suferă pe slugile cele leneşe; cum, iarăşi Dumnezeu va suferi ? Pentru aceea, să ne strâmtorăm puţin aici, acum, ca în veci să ne veselim. Că strâmtoraţi se cade să fim aici; de nu, apoi acolo ne aşteaptă pe noi suferinţa. Pentru ce, dar, nu voim să fim obidiţi aici, ca acolo să ne odihnim de-a pururea ? Să suspinăm deci puţin, rogu-vă pe voi şi să ne tânguim aici, ca atunci să nu plângem. Aici, acest plâns este o faptă bună, iar acolo este fără de folos. Aici, puţină vreme te vei veseli, iar acolo fără de sfârşit te vei întrista. Să ne întristăm iubiţilor, până ce este vreme. Însă, foarte să ne îngrijim, ca să nu zicem, ca bogatul cel nebun(Luca,12,19,20). Dacă a iertat acum, acela se îngrijeşte de mântuirea sa. Deci, de ea să ne îngrijim acum ! Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

Sursa: 

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage13Nov.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1231 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie13.htm

http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-ioan-gura-de-aur-arhiepiscopul-constantinopolului