Proloagele din 27 noiembrie

 

Luna noiembrie în 27 de zile: Pãtimirea Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul.         

Acest Sfânt Mucenic a fost un mare dregător la curtea regelui perşilor, pe vremea creştineştilor împăraţi Honorius şi Arcadius(395-408). Creştin de la strămoşi, de neam cinstit şi luminat, el îşi luase femeie creştină şi vieţuia în bogăţie şi în cinste, fiind foarte iubit de regele său, împăratul perşilor. Toate acestea erau şi o mare primejdie pentru sufletul său şi a avut prilejul să vadă singur cât de uşor poate cădea în păcat cel ce se lipeşte prea mult de comorile pământeşti. Că, înşelându-se cu toate aceste binefaceri şi cinstiri, când regele a deschis război contra creştinilor, Iacob a căzut de la credinţa în Hristos şi a adus jertfe idolilor, închinându-se lor împreună cu regele. Aflând de această cădere, mama şi soţia lui Iacob s-au îndepărtat de dânsul, arătându-i, prin scrisori, greul păcat pe care-l săvârşise: că a ales mai mult dragostea împăratului, decât dragostea lui Hristos şi pentru o slavă trecătoare a ales osânda ruşinii veşnice. Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Sfântul s-a depărtat de legea cea deşartă a împăratului său şi îşi plângea păcatul, că s-a despărţit de Hristos. Deci, venind înaintea împăratului, a mărturisit credinţa lui în Hristos. Şi împăratul mâniindu-se pe el, a poruncit să i se taie fiecare încheitură a trupului, una câte una. Deci, i s-au tăiat toate încheiturile trupului său, ale mâinilor şi ale picioarelor, până i-a mai rămas numai capul şi trunchiul, iar, la urmă, i-au tăiat şi capul. Şi aşa a luat de trei ori fericitul cununa cea nestricăcioasă a nevoinţei pentru Hristos. 

Întru aceastã zi, cuvânt ca sã nu osândim pe cãlugãri.        

      Mulţi oameni neştiutori, din nepricepere, defaimă pe călugări. Când văd pe câte un călugăr greşind, atunci spun: "Iată, aceştia spun legea Domnului şi o tălmăcesc în vreme ce ei singuri cad în mulţime de păcate". Şi iarăşi, dacă văd pe vreun călugăr mâncând bucate, ei se fac răi şi amarnici clevetitori, dar uită că, ei înşişi, umblă beţi în toate zilele şi nu ştiu, sărmanii, că, prin acestea, peste ale lor păcate, îşi adună pentru ei mai mare foc şi că se lipsesc de orice răspuns, la Judecată.  Pentru aceea, îi ceartă Domnul, zicându-le: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?" (Matei,7,3). Bine este ca pentru ale noastre păcate să ne osândim pe noi înşine şi nu pe alţii şi aşa să câştigăm mila lui Dumnezeu.   

Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre despãrţirea sufletului, despre a doua venire şi despre judecatã.        

      Aţi auzit, fraţi iubiţi, toţi cei care aţi luat Sfântul Botez, cum vom fi judecaţi şi cum iese sufletul din trup. Pentru aceea zice Proorocul: "De ce mă tem de ziua cea rea? Până şi fărădelegea călcâiului meu, mă va însoţi". Că va veni fraţilor, o zi şi un ceas, când va lăsa omul toate şi pe toţi şi se va duce singur singurel, gol şi fără ajutor, fără ocrotire, fără de însoţire, negătit, fără de îndrăzneală, în ziua când nu se aşteaptă, când se desfătează, când strânge averi, când benchetuieşte, când nu se îngrijeşte. Că într-o noapte adâncă, întunecoasă şi dureroasă, se duce ca un osândit, acolo unde se duce toată firea oamenilor care au Sfântul Botez. De mulţi povăţuitori ai trebuinţă atunci, o, omule, de mulţi ajutători, de multe rugăciuni, de mulţi împreună călători, de multe fapte bune, în ceasul despărţirii sufletului. Mare va fi atunci frica şi cutremurul, mare taina, mare împrejurarea, mare trecerea trupului către lumea cea de dincolo, când se duce omul către veacul cel nemărginit, de unde nimeni nu s-a mai întors. Unul singur este ceasul acela şi nu alt ceas, una singură este calea aceea şi nu este altă cale. Cumplită este trecerea, dar toţi printr-însa vom trece. Strâmtă şi necăjită este calea, dar toţi pe ea vom călători. Amar şi greu este paharul, dar toţi îl vom bea pe el şi nu pe altul. Mare şi nearătată este taina morţii şi nimeni nu poate să ne-o povestească nouă. Groaznice şi înfricoşătoare sunt acelea ce pătimeşte atunci sufletul, dar nimeni din noi nu le ştie, fraţilor iubiţi. Iată, ne ducem şi nu ştim unde vom fi. Orice bine am lucrat acum, pe acela l-am şi dobândit şi orice am trimis înainte, acela ne va întâmpina. Şi orice am agonisit pe pământ, aceasta îmi va fi mie folosul. De am miluit pe cineva, în ceasul acesta voi fi şi eu miluit. De am adăpostit pe cineva, acum voi fi şi eu adăpostit. Că strâmt şi greu îmi este mie ceasul de acum al ieşirii sufletului meu, mai greu decât tot ceasul, că nepregătit m-a apucat. Întunecată îmi este noaptea aceasta de acum, că fără de roadă am fost tăiat. Grea îmi este mie calea aceasta de acum, că nici o merinde nu am pe cale. Ci, lăcrimaţi şi vă rugaţi, ca să aflu acolo puţină răsuflare. Nu cer mult, că am păcătuit mult. De ce să-mi aprindeţi lumânări, când eu nu mi-am aprins candela sufletului meu? De ce să mă puneţi ca pe cuvioşi în sicriu, când viaţa şi năravul lor nu l-am urmat? Vai mie cum m-am înşelat, cum m-am batjocorit, zicând: "Sunt tânăr, să mă îndulcesc din dezmierdările vieţii. Să mă desfătez din destul de dulceţile lumii. Să-mi îngrijesc trupul şi apoi, mai pe urmă, mă voi pocăi. Că Dumnezeu este iubitor de oameni şi negreşit mă va ierta pe mine". Acestea, în fiecare zi gândindu-le, rău mi-am cheltuit viaţa. Învăţăm şi aminte nu luăm. Eram sfătuit şi râdeam, auzeam Sfintele Scripturi şi nu credeam şi, iată, acum sfârşitul m-a prins nepregătit. Auzeam de judecată şi o luam în batjocură, auzeam de moarte şi trăiam ca un nemuritor. Iată acum am ajuns aici nepocăit şi nu-i nimeni să mă izbăvească, ajutor caut şi nu-i nimeni să mă ajute. Iată, mă osândesc şi nu este nimeni care să mă mântuiască. Dreaptă este judecata lui Dumnezeu. De câte ori n-am făgăduit că mă pocăiesc şi iarăşi mai rău am lucrat! De câte ori I-am căzut înainte şi iar m-am lepădat! De câte ori m-a miluit şi eu iarăşi L-am supărat. Acestea vorbindu-le spre noi cel ce se sfârşeşte, deodată i se leagă limba lui, i se schimbă ochii, îi tace gura, i se opreşte glasul şi oştile cele înfricoşătoare se pogoară, slujitorii dumnezeieşti cheamă sufletul să iasă din trup, demonul cere să ne tragă pe noi la judecată. Pe acesta văzându-l ticălosul om, chiar împărat de ar fi, chiar tiran, chiar stăpânitor a toată lumea, tot se clatină, tot tremură, tot se tulbură, tot se înspăimântă. Văzând puteri înfricoşătoare, văzând chipuri străine, văzând feţe aspre şi posomorâte, văzând rânduieli pe care niciodată nu le-ai mai văzut şi gândind în sine zice: "Bine este cuvântat Cel singur nemuritor. Bine este cuvântat Cel singur Împărat nemoştenit". Iar munca este veşnică. Iată cu adevărat oşti cereşti. Iată chipuri înfricoşătoare ale lumii demonilor. Iată ostaşii cei puternici ai lui Dumnezeu Celui tare, iată pustnicii Celui singur Preaputernic. Acestea le vede atunci cel ce moare, iar pe noi nu ne mai vede, ci la puterile cele ce îl cheamă priveşte. Şi toţi oamenii care sunt de faţă, înspăimântaţi, zic unii către alţii: "Tăceţi, tăceţi şi nu supăraţi pe cel ce doarme, nu strigaţi şi nu plângeţi, ca să nu-l tulburaţi pe dânsul. Rugaţi-vă ca în pace să-i iasă sufletul. În mare luptă acum el se află. Gândiţi-vă că aceasta şi voi o veţi pătimi. Căutaţi şi taina aceasta n-o uitaţi. Rugaţi-vă ca să aibă îngeri iubitori de oameni. Cădeţi la rugăciune, ca pe Stăpânul să-L afle milostiv şi blând. Căutaţi şi îngrijiţi-vă de ceasul acesta; că, oare, ce este omul? Vierme, ţărână, umbră şi vis. Iată a trecut, iată s-a dus, iată a tăcut, iată a încetat, iată s-a liniştit, iată s-a domolit. Leul cel mare şi nebiruit, tiranul, dregătorul cel înfricoşător tuturor, acum zace. Şi a trecut cel cunoscut, ca un necunoscut, cel născut, ca un nenăscut, cel mai mare decât mulţi s-a făcut un nimic, cel ce stăpânea legea, acum zace legat şi este dus unde vor cei ce-l duc. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor".(Ps.145,4). Atunci îngerii, luând sufletul, se duc prin văzduh, unde stau începătoriile, stăpâniile şi ţiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, pârâşii noştri cei amari, vameşii cei cumpliţi, cei ce ţin socoteala faptelor, care întâmpinându-l în văzduh, cer seamă şi îl iscodesc şi aduc aminte păcatele omului şi înscrisele lui, cele din tinereţe, cele din bătrâneţe, cele de voie şi cele fără de voie, cele prin fapte şi cele din gânduri, cele prin aduceri aminte. Multă frică este acolo, mult cutremur pentru ticălosul suflet, nepovestită este nevoia pe care o pătimeşte atunci de la mulţimea milioanelor de vrăjmaşi, fiind ţinut de dânşii, fiind frânt, clevetit, împins şi oprit să nu se sălăşluiască în lumină şi să nu intre în latura celor vii. Însă, pe suflet îl aduc Sfinţii îngeri. Iar noi, trupul, din casă luându-l, ca pe un străin îl ducem cu sârguinţă la mormânt. Şi vedem acolo altă taină mare şi mai înfricoşătoare, vedem morţi mari şi mici, împăraţi şi oameni de rând, tirani şi robi, toţi în ţărână prefăcuţi, un praf, o putreziciune, un vierme. Precum cel tânăr, aşa şi cel bătrân, precum cel slăbănog, aşa şi cel puternic, cu un chip şi în acelaşi fel de mormânt zăcând. Şi zicem unii către alţii: "Iată, cutare şi cutare, acesta este cutare împărat, acesta este cutare tiran şi acesta este cutare dregător. Acesta este nepotul cutăruia, şi aceasta este fiica cutăruia ! Aceasta este tânăra cea închipuită, care se trufea, acesta este tânărul, care se gătea". Acestea, zicându-le de multe ori cu suspinuri la morminte, lăcrimăm, văzând taina cea mare şi înfricoşătoare, văzând că acolo toată tinereţea este necunoscută, văzând că toată vârsta acolo se risipeşte, văzând că acolo toată frumuseţea se strică, văzând că acolo tot ochiul s-a stins, văzând că dinţii acolo s-au risipit, văzând că toate au căzut şi toată osteneala şi truda lumii acesteia se năruie. Că grăim şi nimeni din cei plecaţi nu ne aude. Plângem şi nimeni nu ia aminte. Pe nume îi strigăm pe cei ce zac în morminte şi zicem: "Unde v-aţi dus fraţii noştri; cum trăiţi, cum vă aflaţi, cum aşa degrabă ne-aţi părăsit ? Daţi-ne nouă vreun cuvânt, precum grăiaţi nu de mult, grăiţi-ne nouă, răspundeţi-ne nouă". Şi praful acesta, care este înaintea ochilor voştri în mormânt, ţărâna aceasta pe care o vedeţi, oasele acestea putrezite, viermii aceştia necuraţi, nu sunt trupurile acelea ale tinerelor şi ale tinerilor pe care îi iubeaţi? Ţărâna aceasta este trupul acela cu care vă îmbrăţişaţi şi pe care cu dragoste îl sărutaţi? Tina aceea este faţa aceea pe care ziua şi noaptea fără saţiu o dezmierdaţi? Viermii aceştia şi curgerea aceasta întinată este trupul acela cu care păcătuiaţi? Vedeţi şi înfricoşaţi-vă că, atunci când, pe soţiile voastre lăsându-le, vă desfrânaţi, atunci vă tăvăleaţi în tina şi în ţărâna aceasta. Cunoaşteţi că toate mădularele lor sunt tină. Nu vă amăgiţi, o, tineri şi tinere fără de minte, nepricepuţi şi fără de omenie. Este o judecată şi o răsplătire. Este iad, este osândă fără de sfârşit, este întuneric neluminat şi este gheenă nemângâiată şi este vierme neadormit şi este plâns netăcut şi este scrâşnire neîncetată care nu caută la faţă şi sunt slujitori care nu iartă şi este plângerea amară şi veşnică. Şi când toţi ne vom scula din morţi, stând înainte, seamă ni se va cere. Şi înaintea Celui mare, înfricoşător Divan al Judecătorului ne vom mărturisi. Când din Cer va veni să judece toată lumea, de la răsăriturile soarelui până la apusuri, când glasul acelor înfricoşătoare trâmbiţi va răsuna, când zidirea toată cu frică şi cu cutremur se va clătina şi se va tulbura, când mormintele se vor deschide şi tot trupul se va scula, gol şi supus. Când toată gura se va astupa şi toată limba se va mărturisi, când râul de foc va curge pe dinaintea Judecătorului, Cel de care Daniil zice: "Priveam până ce s-au pus scaunele şi a şezut Cel vechi de zile. Scaunul Lui pară de foc. Roatele Lui, foc arzând. Mii şi mii stau înaintea Lui şi milioane de milioane Îi slujesc Lui.". Judecata a început şi cărţile s-au deschis. Aceasta este ziua şi ceasul de care David zice: "Pentru ce să mă tem în ziua cea rea?" Este ziua pe care Iov a blestemat-o, zicând: "Să o blesteme pe dânsa Cel ce a blestemat ziua aceea, Cel care va nimici pe chitul cel mare şi-l va birui, adică pe diavolul". De ziua aceea şi alt Prooroc a zis: "Iată, vine Domnul şi cine va răbda ziua venirii Lui?"  Când Dumnezeu, arătându-se, va veni, Dumnezeul nostru şi nu va tăcea, iar împrejurul Lui vifor tare. Chema-va cerul de sus şi pământul ca să cearnă pe poporul Său. Atunci tot trupul va sta înainte la acel divan înfricoşător ca un osândit. Toţi legaţi, toţi goi, tremurând, tulburaţi, îngrijoraţi, socotind fiecare ce va zice, ce va răspunde Împăratului împăraţilor, Domnului Dumnezeului nostru. Unde vor fi acolo părerile împăraţilor, unde stăpânirea dregătorilor, unde podoaba hainelor, unde caii cei cu frâul de aur, unde sunetul arginţilor, unde desfătarea, unde benchetuiala, unde vor fi cei ce mănâncă şi zic: "Să mâncăm şi să bem că mâine vom muri". N-aţi auzit dumnezeieştile Scripturi, că va fi judecată şi răsplătire, care va plăti fiecăruia după faptele lui? Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta: "Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii!" Iar celor de-a stânga: "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel mai din afară, cel gătit diavolului şi îngerilor lui". Se vor duce aceştia în osânda veşnică, iar drepţii în viaţa veşnică. Împăratului nostru, slavă, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.  

Sursa: 

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage27Nov.shtml 

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1245

http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mare-mucenic-iacob-persul