Luna aprilie în 11 zile: pomenirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica,
făcătorul de minuni (+1868)
Acest fericit Părinte Calinic s-a născut în orașul București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinți români, temători de Dumnezeu și a primit, la Sfântul Botez, numele de Constantin. Când avea vârsta de 2O de ani, tânărul Constantin, din îndemn lăuntric și-a îndreptat pașii către mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de starețul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească și de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-și numele în Calinic. Peste o lună, apoi, s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon. În mănăstirea Cernica a viețuit Sfântul Calinic patruzeci și trei de ani, nevoindu-se, zi și noapte, în post și în rugăciune, în muncă și smerenie, în răbdare și în dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit și sfinţitorul dar al preoției, iar, după alți cinci ani, cu glas de obște a fost ales, de sobor, stareț al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o, cu multă iscusință, timp de 31 de ani, săvârșind multe fapte vrednice de laudă. În anul 185O, Preacuviosul Calinic a fost ales și sfințit episcop al Râmnicului, unde a săvârșit mari fapte și a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă și osteneală, a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală și odoare scumpe și a dat viață nouă tiparniței bisericești, scoțând la lumină multe cărți de slujbă și de zidire sufletească. Dorul de viață schimnicească l-a îndemnat, atunci, să zidească o biserică la schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinților dornici să petreacă o viață sihăstrească, după pravila călugărilor din muntele Atosului statornicită aici de acest fericit ctitor. Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, după care, simțindu-se slăbit de bătrânețe și bolnav fiind, a venit iarăși, la mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul, în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorință, în tinda bisericii Sfântul Gheorghe. Cât timp a viețuit pe pământ, Sfântul Calinic a dus o viață duhovnicească plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus, întru toate, rânduielilor vieții mănăstirești, trăind în sărăcie și în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav și era senin la față. Umbla mereu cu capul plecat, vorbind domol și liniștit, iar la fire era nespus de bun, milos și darnic faţă de toți. Acest fel de viață a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind și cu darul facerii de minuni, precum se arată în viața sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârșitul lor și chiar pe al său. A fost mângâiere pentru săraci și văduve, iar tot ce a agonisit, a împărțit, cu milostivire, în faceri de bine. Încă și azi, mult ajutor și mare folos sufletesc dobândesc cei ce cu credință, aleargă către acest vas ales al Domnului. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Minunată cu adevărat și vrednică de povestire este pilda, pe care o scrie episcopul Vichentie, în cartea sa, cea numită "Oglinda Năravurilor", zicând: "Un om însurat, care avea fii și robi și bogăție din destul, era foarte milostiv și primitor de străini. Și, într-o seară, după ce a cinat, a adormit. Și, dimineața, l-au aflat căzut pe pământ, ca un mort, rece și fără simțire. Iar rudeniile lui l-au ridicat și l-au pus pe așternut, folosind multe feluri de doctorii ca să se încălzească și să trăiască iarăși, dar, în zadar s-au ostenit. Încă după multe zile și-a venit întru sine și, întrebat fiind, să spună ce a pătimit, de a zăcut atâtea zile ca și mort, n-a răspuns nimic despre aceasta, ci doar plângea nemângâiat. Și n-a vorbit nici un cuvânt, în tot timpul cât a trăit, până în ceasul morții lui, când și-a cunoscut sfârșitul său. Și, strigând pe fiul său cel mai mare, a zis acestea, în auzul tuturor: "Iubitul meu fiu, această poruncă, mai de pe urmă, îți dau ție, cu hotărâre ca să ai, pe cât poți, milostenie către săraci și multă milostivire către cei străini și călători și să-i iei în casa ta cu multă dragoste și să le slujești, fără de lenevire și să le dai cu îndestulare cât le trebuie, după cum m-ai văzut pe mine. Că, această primire de străini este mai bine primită de Dumnezeu, decât toate faptele bune. Și oricine o va păzi pe aceasta cu sârguință, pentru dragostea lui Dumnezeu, află multă plată în Împărăția Lui cea cerească. Și, pentru ca să vă îndemnați, voi, toate rudeniile mele, la această iubită de Dumnezeu faptă a facerii de bine și a milostivirii, către cei străini și săraci, vreau să vă povestesc acum, la ziua mea cea mai de pe urmă, înfricoșătoarea arătare, pe care am văzut-o, când, vă aduceți aminte, m-ați aflat în mijlocul casei mele, zăcând ca un mort. Știți că, din copilăria mea, aveam multă evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și îi citeam în fiecare zi laude și rugăciuni, pe cât puteam. Și, pentru acest mult dar și dragoste, pe care le aveam către Dânsa, din tot sufletul și inima mea, m-a învrednicit Stăpânul, pentru rugăciunile Ei, de multe daruri și hărăziri. Și, mai ales, pentru milostivirea și îndurarea către cei săraci și străini, după cum voi toți știți. Că multă osârdie aveam către primirea străinilor, pe fiecare odihnindu-l și dăruindu-le tuturor cu îndestulare, cele de trebuință. Deci, în noaptea aceea, în care știți că am avut visul, am auzit un glas, care mă striga pe nume, zicând cu hotărâre către mine: "Ridică-te de pe pat și urmează mie." Și eu ridicându-mă, m-a apucat de mână și mă trăgea cu sârguință acela care m-a strigat și m-a dus pe mine într-o livadă mare. Și atunci, povățuitorul meu s-a făcut nevăzut și m-a lăsat pe mine în câmpul acela mare, foarte întristat. Stând așa și neștiind ce să fac, am auzit în urma mea glasuri înfricoșătoare și mare tulburare. Și, întorcându-mă, am văzut mulțime nenumărată de demoni, venind asupra mea, ca să mă răpească, ca niște fiare neîmblânzite. Iar eu, după ce i-am văzut, am fugit pe cât puteam, alergând cu frică și cu groază neasemănată, până ce am ajuns la o casă și, intrând, am închis ușa. Dar au stricat-o și au intrat, ca să mă răpească. Însă, ca să înțelegeți pricina bine, ascultați și acestea: Sunt trei ani de când, în seara Sfintelor Patimi, am luat aici, în casa mea, pe un străin, ca să-l ospătez, după obicei. Și ajungând acasă, am aflat pe un alt sărac, pe care îl primise maica mea, după porunca ce i-am dat-o, ca să ospăteze pe câte unul, căruia să-i slujească precum unui înger. Și, după puțin timp, s-a întâmplat că un frate a adus un alt sărac. Și m-am bucurat foarte mult că m-am învrednicit să primesc în casa mea pe străinii aceia trei, în chipul Preasfintei Treimi. Și i-am ospătat cu îndestulare, pe cât îmi era puterea, cu fața veselă. Deci, când au aruncat demonii jos ușa, după cum am spus mai sus și au intrat, am început să strig, către Domnul, ca să-mi ajute, pentru rugăciunile Pururea Fecioarei Maria. Atunci, am văzut trei bărbați frumoși, care au zis către mine: "Să nu te temi, că noi am venit ca să-ți ajutăm." Și așa, după ce au gonit pe demoni, m-au întrebat dacă îi cunosc. Iar eu am zis: "Nu vă știu, domnii mei." Iar aceia au răspuns: "Noi suntem acei trei tineri străini, pe care ne-ai primit în casa ta și ne-ai ospătat totdeauna, prea cu îndestulare, cu toată inima și dragostea, ca și Avraam; și ne-a trimis Domnul spre ajutorul tău, ca să-ți răsplătim pentru multa dragoste, pe care ai arătat-o către noi și, iată, te-am slobozit din mâinile demonilor." Acestea zicând, s-au făcut nevăzuți. Atunci, s-a aflat acolo, îndată, înaintea mea, Maica Milostivirii, Cea iubitoare de milostivire, Împărăteasa îngerilor și mi-a dat sfânta ei dreaptă, zicându-mi: "Nu te teme, iubite robul meu. Că după cum tu ai fost totdeauna prietenul meu, citind rugăciuni și laude și miluind pe săraci, frații Fiului și Stăpânului meu, tot așa am venit și eu să-ți ajut în nevoia ta. Acestea zicând, mă ținea de mâna mea cea dreaptă și, în scurt timp, m-a adus la casa mea, în care m-ați aflat, de am rămas ca un mort, atâtea zile, de frică. Deci, fiul meu, păzește-te şi să nu te lenevești vreodată de la slujirea acestei Atotputernice Maici a Stăpânului și, în tot ceasul, laud-o și o slăvește, după cuviință, după cum știi că am făcut și eu, dacă vrei să o afli și tu ajutătoare la atâtea nevoi. Și aceasta este întâia mea poruncă, iar, a doua, iarăși, silește-te, pe cât poți, să iubești pe cei străini și pe săraci, să le dai toate cele de trebuință, dacă vrei să dobândești, în această lume, tot binele, iar în veacul ce va să fie, să moștenești Cereasca Împărăție. Și, acestea zicând și sfătuind pe cei ce stăteau de față și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar fiul lui, aducându-și aminte de părinteștile porunci, a petrecut viața cu fapte bune, dorind a se învrednici și el de veșnica viață. Dumnezeului nostru slavă!
Sursa:
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=956http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage11Apr.shtml
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-11-sf_antipa_ep_pergamului.html
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-11-sf_calinic_de_la_cernica.html
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie11.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu