Luna aprilie în 8 zile: pomenirea Sfinților Apostoli, dintre cei șaptezeci:
Irodion, Agav, Ruf, Flegon și Ermis
Sfântul Apostol Irodion era, de neam, din Tarsul Ciliciei, rudă cu Sfântul Apostol Pavel și slujea Sfinților Apostoli întru toate. El a fost pus de dânșii episcop și pe mulți din elini i-a întors la sfânta învățătură a lui Hristos. Pentru aceasta, au năvălit asupra lui închinătorii la idoli și mult l-au chinuit: unii îl băteau, alții îi sfărâmau gura cu pietre, alții îl loveau cu lemne peste cap. În cele din urmă, l-au înjunghiat cu cuțitul și l-au aruncat ca pe un mort, scăldat în sânge, și socotind că a murit, l-au lăsat și s-au dus. Dar, cu darul lui Dumnezeu, Sfântul Apostol, viu păzindu-se a propovăduit, după, aceea cuvântul Domnului în Roma, împreună cu Sfântul Apostol Pavel. Acesta scriind, de la Corint, epistola către Romani, a pomenit de Sfântul Irodion, care era pe atunci în Roma, lângă Sfântul Petru, zicând: "Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine." (Rom. 16,11). Iar când Sfântul Petru a fost răstignit, în anul 67d.Hr., atunci a fost tăiat și Sfântul Olimp și cu mulțime de credincioși. Sfântul Apostol Agav plin a fost de proorocescul dar. Vorbesc de el Faptele Apostolilor astfel: "S-au pogorât de la Ierusalim în Antiohia, prooroci. Și sculându-se, unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a și fost în zilele lui Claudiu" (Fapte, 11, 27, 28). Și iarăși, în Cezareea, Sfântul Agav a spus, mai dinainte Sfântului Pavel pătimirile ce avea să le îndure la Ierusalim: "A luat brâul lui Pavel și, legănându-și mâinile și picioarele a zis: "Acestea zice Duhul Sfânt: "Pe bărbatul al căruia este acest brâu, așa îl vor lega iudeii la Ierusalim și-l vor da în mâinile neamurilor"(Fapte 21, 11)." Și a propovăduit Sfântul Agav pe Hristos în părțile care i-au căzut lui și pe mulți i-a întors la Hristos Dumnezeu. Toți acești apostoli, din cei șaptezeci fiind, au propovăduit în lume bunăvestirea lui Hristos, pe mulți necredincioși, la adevărata credință, aducându-i și s-au sfârșit, chinuiți, în multe feluri, de către iudei și păgâni.
În Alexandria Egiptului, în zilele lui Pavel patriarhul, o fecioară oarecare, rămânând fără părinți, avea multă avere, însă era nebotezată. Iar într-una din zile, plimbându-se prin via sa, care îi rămăsese de la părinți, a văzut pe un om, pregătindu-se să se spânzure și, alergând, i-a zis lui: "Ce faci, omule?" Iar acela a răspuns ei: "Fecioară, lasă-mă pe mine, că în mare necaz sunt." Zis-a lui fecioara: "Spune-mi mie pricina și, de se va putea, îți voi ajuta ție." Iar el a zis: "Cu multă datorie, sunt dator și mă chinuiesc cei cărora le sunt dator și mi-am dorit moartea, mai bine decât să trăiesc o viață rea." Deci, i-a zis lui fecioara: "Să vii după mine și, tot ce am, să iei și să dai pentru tine, datoria, ca să nu te pierzi pe tine însuți, mă rog, ție." Și, mergând, așa au făcut. După aceea, fecioara sărăcind, și neavând pe cineva ca să se îngrijească de ea, fiindcă nu avea părinți, s-a dat la desfrânare, iar, după un an, s-a îmbolnăvit; deci, venindu-și în sine, s-a umilit și zicea către vecinii ei: "Pentru Dumnezeu, faceți milă cu sufletul meu și rugați pe patriarh, ca să mă boteze și să mă facă creștină." Însă nimeni nu o lua în seamă, zicând: "Cine să vorbească pentru această desfrânată?" Iar ea se întrista mult și se ruga lui Dumnezeu. Și, iată îngerul Domnului a venit, în chipul omului aceluia, cu care făcuse ea milă, pe care de la spânzurătoare îl scăpase și i-a zis ei: "De ce te mâhnești, stăpâna mea ?" Iar ea a zis: "Doresc să mă botez și nimeni nu voiește să vorbească pentru mine cu patriarhul". Și i-a zis îngerul: "Oare cu adevărat, dorești ?" Iar ea a răspuns: "Cu adevărat, voiesc". Apoi i-a zis ei îngerul: "Nicidecum să nu te mâhnești, că eu voi aduce pe cineva și te vom duce pe tine la biserică". Deci, a adus la dânsa și pe alți doi îngeri și luând-o au dus-o la biserică. Apoi, s-au închipuit și alte feţe cinstite, din palatele împărătești, care, știind rânduielile bisericii, au chemat pe clerici, adică un preot și un diacon, rânduiți pentru aceasta și le-au grăit lor, ca să o boteze pe dânsa. Și aceștia ziceau către ei: "O veți lua oare pe ea în chezășie ?" Și au zis : "Cu adevărat, noi vom fi chezași pentru dânsa". Apoi, așa, au botezat-o pe ea. Și, în haine albe îmbrăcând-o, au mers la casa ei, cu chezașii săi. Și, ajungând acolo, s-au făcut nevăzuți. Iar vecinii, venind, au văzut-o pe ea îmbrăcată în haine albe și i-au zis: "Cine te-a botezat ?" Ea le-a spus lor: "Au venit niște oameni și m-au dus la biserică și, poruncind preoților, m-au botezat". Și au grăit ei: "Cine sunt ?" Și, dacă n-a putut spune cine sunt, au mers și au spus patriarhului. Iar el, chemând pe cei rânduiți ca să boteze, a zis lor: "Ați botezat-o, oare, voi pe dânsa ?" Iar ei au zis: "Noi stăpâne, am botezat-o, fiind rugați de cineva din palatele împărătești." Și, patriarhul, chemând pe cei de care i se vorbise, din palatele împărătești, i-a întrebat pe ei dacă au luat-o în chezășie. Iar ei au zis: "Noi nici nu o știm, nici n-am văzut-o pe ea". Și atunci a cunoscut patriarhul, că din dumnezeiască putere, s-a făcut lucrul acesta. După aceea , chemând pe fecioară, i-a zis ei: "Spune-mi mie, fiică, ce bine ai făcut ?" Ea a răspuns: "Ce bine să fac eu, o desfrânată săracă ?" Zis-a iarăși ei: "Oare, deloc, nicidecum, nu te știi pe tine să fi făcut vreun bine ?" Atunci, a zis ea: "Nimic, stăpâne, n-am făcut, fără numai că, văzând pe un om, care vrea să se spânzure, fiindcă îl asupreau datoriile, i-am dat lui toată averea mea și l-am izbăvit pe el." Și aceasta zicând, fecioara, îndată, a murit. Deci, așa, patriarhul și cei ce erau cu dânsul, au proslăvit pe Dumnezeu și au zis: "Drept ești, Doamne și drepte sunt judecățile Tale, Slavă Ție pentru toate."
Pe vremea împăraților Onoriu și Arcadie, după mutarea fericitului Alexie, omul lui Dumnezeu (+411), s-au îndemnat mulți în Roma, bărbați și femei după pilda acestuia, de au păzit fecioria și curăția. Deci, între altele, era și o fecioară cu un chip și de preabun neam, frumoasă la trup, iar la suflet și mai frumoasă. Pe aceasta au măritat-o părinții, fără de voia ei și a luat-o un bărbat de bun neam și dregător mare. Și, sfârșind nunta, după rânduiala lumii, cu instrumente muzicale, cu cântări și cu dansuri, mireasa nu avea, mintea ei la cele pământești, ci, mai mult la cele cerești se gândea. Deci, seara, când i-au dus pe ei la cămara cea de mire și au rămas amândoi singuri, a căzut fecioara la rugăciune înaintea unei icoane, rugându-se în liniște, cu lacrimi, la Pururea Fecioara Maria, ca să-i ajute să păzească fecioria ei nestricată. Deci, s-a rugat două ceasuri, udând pământul, de atâtea lacrimi, câte a vărsat. Iar mirele se minuna și a întrebat-o pe dânsa de pricina acestui plâns. Iar aceea i-a spus lui: "Plâng, fratele meu preaiubit, că am făcut făgăduință Pururea Fecioarei, Născătoare de Dumnezeu, să nu cunosc mire vremelnic, afară de Stăpânul cel ceresc, pe Fiul ei și Mântuitorul meu. Și acum, m-au măritat părinții mei cu sila, fără de voia mea și se va mânia Domnul și Stăpâna și ne vor pierde din lume și ne vor osândi chiar și sufletele noastre veșnic." Iar tânărul se străduia să-i schimbe gândul și i-a adus mărturii multe, că și nunta cinstită este și primită înaintea Domnului și mulți dintre cei însurați au bine plăcut Lui și s-au sfințit. Însă, fecioara cea cu gând viteaz, iarăși s-a împotrivit, lăudând fecioria cu pilde și mai vrednice de crezare și, mai ales, cu pilda Stăpânului Hristos, Care pentru lauda fecioriei, S-a născut din Pururea Fecioară Maria. Pe scurt, a zis atâtea cuvinte, lăudând fecioria, încât, ajutându-i dumnezeiescul dar, a biruit pe tânărul, care a primit ca să petreacă în păzirea fecioriei neîntinați, sub chipul însoțirii. Și așa au petrecut, întru această dragoste frățească și unire nestricată, mulți ani, făcând milostenii, posturi și alte fapte bune, ca niște prieteni iubiți ai lui Hristos. Și atât au bine plăcut lui Dumnezeu, încât toți locuitorii din cetate îi cinsteau, văzând minunata petrecere a lor, că, niciodată, ei nu au lipsit de la vreo priveghere și slujire duhovnicească. Mai târziu, Stăpânul Hristos a chemat pe mireasa Lui fără de prihană, la cetatea cea cerească, ca să-și dobândească răsplata ostenelilor ei. Deci, când îi cântau preoții slujba cea de îngropare, după rânduiala morților, bărbatul ei apropiindu-se, cu lacrimi, a sărutat-o pe dânsa și, ridicându-și ochii și mâinile la Cer, a zis acestea, în auzul tuturor: "Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, pentru preaiubitoarea de feciorie pe care mi-ai dat-o ca soție, mireasa cea neîntinată și comoara cea nefurată, pe care ți-o dau astăzi, fără prihană și cu totul curată, așa cum pe dânsa mi-au dat-o." Deci, după puține zile, a murit și bărbatul ei și l-au îngropat rudeniile lui în mormântul lor, care era la altă biserică, departe, de mormântul fecioarei. Deci, fapta aceasta îmbunătățită a vieții lor împreună, în feciorie, s-a răspândit în toată Roma. Că, într-adevăr, mare faptă bună au săvârșit fericiții, biruind, în acest fel și călcând dulcețile trupului și, în locul acestora stricăcioase, luând acum, frumusețile Raiului, cele nestricăcioase pe care le-am moștenit de-a pururea. Și se bucura întru însoțirea cea nestricată, veselindu-se întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I Se cuvine slava și stăpânirea în veci. Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu