Luna iunie în 16 zile: pomenirea celui dintre Sfinţi, Părintelui nostru Tihon,
Sfântul Tihon se trăgea din Amathunda, oraş din insula Cipru, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, fiind făgăduit de ei lui Dumnezeu, din tinereţe. Şi, învăţând el carte şi deprinzându-se cu citirea Sfintelor Scripturi, s-a numărat în clerul Bisericii şi a fost rânduit, mai întâi, să citească poporului dumnezeieştile cuvinte, în biserică. Apoi, pentru curăţia vieţii lui, a fost sfinţit diacon, de episcopul Memnom, iar, când acesta s-a mutat către Domnul, a fost ridicat prin alegere, la scaunul de episcop. Şi a fost sfinţit arhiereu de marele Epifanie, arhiepiscopul Ciprului (315-403). Deci, zidind biserici şi sfinţindu-le şi cu multe daruri împodobindu-le, s-a mutat către Domnul, la 16 iunie. Iată, mai jos, una din multele lui minuni: Când era încă tânăr, petrecând lângă părinţi, în casa sa, l-a pus tatăl sau să vândă pâine, aceasta fiind meseria lui, ca, din vânzarea pâinii, să-şi hrănească a sa casă. Iar fericitul tânăr dădea pâine la săraci, fără de plată. Şi, dacă a aflat de aceasta, tatăl său a început a se necăji şi a se mânia asupra lui, şi-l certa pe el, iar tânărul, fiind însufleţit de Dumnezeu, îi zicea: "De ce te mâhneşti, tată, ca şi când ai fi suferit vreo pagubă? Pâinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu şi am cuvântul Lui, cel nemincinos, care zice, în sfintele cărţi, că cel ce dă lui Dumnezeu, va primi însutit, iar, de nu crezi cele grăite, să mergem la hambar şi vei vedea acolo cum Dumnezeu dă datoria Sa, celor ce i-au dat Lui cu împrumut." Aceasta zicând, a mers cu tatăl la hambar şi, când a deschis uşa, a aflat cămara, care era, mai înainte, deşartă, plină de grâu curat. Tatăl său s-a mirat şi, căzând, s-a închinat lui Dumnezeu, cu mare spaimă. Dintr-acea vreme, tatăl nu mai oprea pe fiul său să împartă pâini la săraci, câte va voi. Dumnezeului nostru, slavă !
Venit-a odată Macarie Egipteanul, din pustia Schitului, la muntele Nitriei, la pomenirea lui ava Pamvo. Şi i-au zis lui bătrânii: "Părinte, spune un cuvânt fraţilor: "Iar el le-a zis: "Eu, încă nu m-am făcut călugăr, dar am văzut călugări. Că, şezând eu odată în chilie, la Schit, mă supărau gândurile, şi-mi ziceau: "Du-te la pustie şi vezi ce vei afla acolo." Deci, am rămas, luptându-mă cu gândul, cinci ani, zicând: "Nu cumva, de la diavolul să fie aceasta." Şi, dacă a stăruit gândul, m-am dus în pustie şi am aflat acolo un iaz cu apă şi o insulă în mijlocul lui şi au venit fiarele pustiei să bea apă din el. Şi am văzut în mijlocul lor doi oameni goi şi m-am înspăimântat, iar ei au grăit către mine: "Nu te teme căci şi noi suntem oameni." Şi am zis lor: "De unde sunteţi şi cum aţi venit în pustia aceasta?" Iar ei au răspuns: "De la viaţa de obştime suntem; că, ne-am socotit între noi, şi am ieşit aici. Şi, iată, acum avem patruzeci de ani. Şi unul din noi este egiptean, iar, celălalt, este libian." Şi m-au întrebat ei, zicând: "Ce mai este prin lume? Şi, dacă vine ploaia la vremea sa şi dacă are lumea îndestulare?" Şi am zis lor: "Da." Şi eu i-am întrebat pe ei: "Cum pot să mă fac călugăr?" Şi ei mi-au răspuns: "De nu se va lepăda cineva de toate ale lumii, nu poate să fie călugăr." Şi am zis lor: "Eu sunt slab şi nu pot fi ca voi." Dar ei mi-au zis: "Dacă nu poţi să fii ca noi, stai în chilia ta şi plânge-ţi păcatele tale." Şi i-am întrebat: "Când se face iarnă, nu răciţi? Iar când se face arşiţă, nu se ard trupurile voastre?" Iar ei mi-au zis: "Dumnezeu ne-a făcut nouă rânduiala aceasta, că nici iarna nu răcim, nici vara nu ne vatămă arşiţa." Pentru aceasta v-am zis vouă, că nu m-am făcut călugăr, ci am văzut călugări. Iertaţi-mă fraţilor!
De câte feluri de pedepse nu sunt vrednici cei ce zic, fără socotinţă, că nu este pedeapsă pentru păcătoşi, că Dumnezeu este iubitor de oameni şi nu va pedepsi pe cei ce greşesc. Deci, dacă n-ar pedepsi, apoi, după a ta socotire, ar fi iubitor de oameni. Spune-mi tu mie, oare, nu după dreptate, vei lua pedeapsa, dacă vei greşi şi nu te vei pocăi? Pentru că, ce nu ne-a făcut nouă Dumnezeu, ca să păzim poruncile Lui şi să ne mântuim? Oare, n-a certat, oare n-a făcut, pentru a noastră mântuire, mulţime de minuni şi de pedepse? Şi, dacă cei răi nu se vor pedepsi, apoi, cum să zicem, că cei buni se vor încununa? Spune-mi mie, au nu pentru Împărăţia cerurilor s-au ostenit sfinţii în lumea aceasta? Apoi, unde este judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu? Deci, să nu vă înşelaţi, voi, oamenilor, ascultând pe diavolul; pentru că, ale lui, sunt unele ca acestea, socotiri şi cuvinte. Am auzit pe un oarecare iubitor de păcate, zicând că, numai pentru frică, îi îngrozeşte Dumnezeu pe oameni cu pedepse. Măcar că iubitor de oameni este Dumnezeu, însă, pedepseşte pe cei ce greşesc şi, mai mult, pe cei ce Îl cunosc pe El, îi pedepseşte. Spuneţi-mi, dar, cei ce numiţi pe Dumnezeu amăgitor, voi, care ziceţi că nu pedepseşte pe cei păcătoşi, cine a înecat toată lumea, pe vremea lui Noe, şi cumplită primejdie a adus peste tot neamul omenesc? Sau cine a trimis deasupra pământului sodomiţilor pietre cu pucioasă şi văpaie de foc? Cine pe egipteni, în mare i-a înecat? Cine pe israiliteni, în pustie i-a hrănit? Cine a ars adunarea lui Aviron? Cine, în vremea lui Core şi Datan, a poruncit pământului, ca să se deschidă şi de vii să-i înghită? Cine a pierdut şaptezeci de mii de oameni, pe vremea lui David? Cine a omorât o sută optzeci şi cinci de mii de oameni, într-o noapte, pe vremea lui Isaia? Şi acum, în toate zilele, suferim primejdii, dacă greşim. Cum, dar, vorbeşti tu că, pe unii, îi pedepseşte, iar, pe alţii, nu-i pedepseşte? Hristos Însuşi îngrozeşte cu pedeapsă: cum poţi tu grăi acest cuvânt, că nu va fi pedeapsă? Ci, să ne sârguim ca să ne facem poruncile, pentru că Dumnezeu, pe cei ce greşesc şi nu se pocăiesc, îi pedepseşte, aici sau dincolo, iar pe cei ce vieţuiesc cu dreptate, îi încununează. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu