Luna octombrie în 13 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici
Carp, Papil, Agatodor şi Agatonica(+250).
Aceşti Sfinţi Mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împăratului Decius (250-253) şi a lui Valerian, conducătorul Asiei. Pentru tăria credinţei lor şi pentru viaţa lor curată, Sfântul Carp se învrednicise să ajungă episcop la Tiatira, iar Sfântul Papil era diaconul său, având de la Hristos şi darul tămăduirilor, şi împreună răspândeau cu mult zel dreapta credinţă şi mângâiau poporul în suferinţele sale. Deci, au fost pârâţi împăratului, nu numai că ei înşişi nu se închină zeilor, dar că îndeamnă şi pe alţii să se lepede de idoli. A trimis atunci împăratul pe Valerian, sfetnicul său şi mare prigonitor al creştinilor, în părţile Asiei, iar acesta porunci ostaşilor ca Sfinţii Carp şi Papil să fie prinşi şi aduşi înaintea sa, la Tiatira. Deci, fiind prinşi şi întrebaţi, ei au mărturisit cu îndrăznire, înaintea tuturor, numele Domnului Hristos şi neprimind ei să aducă jertfă idolilor, au fost puşi la chinuri. I-au legat de cai iuţi şi i-au dus în goană, mai mult târându-i, de la Tiatira la Pergam, oraşul lor de naştere, iar acolo au fost bătuţi cu toiege cu spini şi trupurile lor au fost arse cu făclii, cât Sfântul Agatodor, slujitorul lor, fiind de aceeaşi credinţă cu ei, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, din aceste chinuri. Au fost apoi spânzuraţi, pe lemn şi, pe când li se strujeau trupurile, Sfântul Carp a zâmbit în chinuri şi, fiind întrebat: "De ce ai râs, Carp ?", acesta a zis: "Am văzut slava Dumnezeului meu şi m-am bucurat". Deci, îi tăvăliră peste spini, în sus şi în jos, şi i-au dat să-i mănânce fiarele şi, scăpând nevătămaţi, Sfinţii nu încetau a mărturisi pe Hristos, încât au fost osândiţi să fie arşi în foc. Iar pe când se înfierbânta cuptorul, s-a ivit şi Agatonica, sora lui Papil diaconul, care, mărturisind înaintea lui Valerian că şi ea este creştină, cerea să fie părtaşă la chinurile Mucenicilor. Deci, la porunca lui Valerian, tustrei au fost aruncaţi în cuptorul cel încins. Şi, rămânând nearşi, li s-au tăiat capetele cu sabia.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Antioh
despre mitã, dobândã şi iubirea de arginţi.
Cel ce ia dobândă, cel ce ia mită, ca şi iubitorul de arginţi şi răpitorul sunt ca o căruţă cu patru cai, având ca vizitiu pe satan cel mândru, căruţă pe care Dumnezeu a surpat-o. Satan adună încă pe toţi cei ce-l urmează, spre a lor pierzare. Deci, nu se cade celor ce au minte a fi purtaţi de vrăjmaşul, ca nu împreună cu el să ajungă în groapa şi în focul cel veşnic, ci în viaţă, spre mai bine, să se îndrepteze, precum şi Apostolul zice: "Având hrană şi îmbrăcăminte, să fim îndestulaţi cu acestea." Iar cei ce vor să se îmbogăţească au parte de nenorociri şi de cursele vrăjmaşului, nepăzind poruncile apostoleşti, iar, mai bine zis, ale lui Dumnezeu, care grăieşte: "Să nu câştigaţi nici aur, nici argint, nici să vă îngrijiţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi cu ce vă veţi îmbrăca !" Că pe cel ce adună bogăţie pe această cale, îl surpă Dumnezeu şi cu ale sale picioare îl calcă. Încă şi în cartea Proverbelor, înfruntă pe cel ce ia mită, zicând: "Cel ce iubeşte argintul, nu se va sătura de argint şi să nu apuci de la cel sărac, că sărac este şi nu ştie umbla". Că zice Domnul: "Mai bine este a da, decât a lua". Iar în Lege zice: "Să nu dezvinovăţiţi pe cel necurat, pentru mită şi nici să nu iei mită, fiindcă mita creşte şi orbeşte ochii celor ce văd". Că şi Samuil ţinând porunca Legii, grăia către norod: "Oare din mâinile voastre am luat izbăvirea ? Iată martor este Domnul, că n-a ajuns mita în mâinile mele". Iar Proorocul Amos, mâniindu-se pe judecători, zicea: "Mită aleasă de la săraci aţi luat". Iar Isaia, ocărând cetatea zicea: "Dregătorii tăi iubesc mita, dispreţuind răsplătirile. Vai celui ce face dreptate celui necurat pentru mită şi lucrul cel drept pe nedrept îl ia de la omul cel drept". Şi iarăşi: "Pierzător lucru este dobânda pentru însuşi sufletul celui ce ia, iar cel ce nu iubeşte dobânda viu va fi". Şi iarăşi: "Cel ce primeşte mita fără dreptate nu se va îndrepta înaintea lui Dumnezeu. Că mai bun este numele bun, decât bogăţia cea multă". Iar David se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Să nu pierzi, cu cei necredincioşi, sufletul meu". Oare vezi că Scriptura numeşte, pe ucigaşi şi pe primitorii de daruri bărbaţi ai sângelui şi fără de lege ? Încă asemenea cu aceasta a zis Domnul: "Nebunule, întru această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine, dar cele ce le-ai gătit ale cui vor fi ?" Nebuni numeşte pe cei ce-şi pun nădejdea în bogăţia cea pieritoare. Şi, iarăşi, David zice: "Pleacă inima mea spre învăţăturile tale, iar nu la dorinţa de câştig". Încă şi Iov, arătându-şi curăţia, zicea: "Au, doară, mâna mea s-a atins de mită ?" Şi Însuşi Domnul ne porunceşte, grăind: "Luaţi aminte şi vă păziţi de toată lăcomia, că nu din bogăţia omului este viaţa lui, ci precum este scris: "Dreptul prin credinţă va fi viu!"
Întru aceeaşi zi, cuvânt din Pateric, despre miluirea strãinilor.
Un oarecare monah, antiohian de neam, cucernic, de la mănăstirea lui Casian, a mers la Sfintele Locuri pentru rugăciuni. Şi, zăbovind el acolo, s-au sfârşit cele de care avea trebuinţă şi nu ştia ce să facă. Şi, şezând în biserică, se întrista de aceasta şi, plecându-se, a adormit puţin şi a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos, grăindu-i lui: "Du-te la iconomul Sfintei Învieri şi să-i zici lui: "M-a trimis Iisus la tine, să-mi dai, pentru Dânsul, un galben şi îţi voi da zapis la mână şi când va veni Iisus îţi va da galbenul". Şi monahul deşteptându-se, şi rugându-se, a crezut cuvântul. Şi, mergând, a aflat pe iconom şi i-a zis precum i s-a poruncit. Şi i-a răspuns iconomul: "Dar când va veni Iisus, ca să mi-l dea?" Iar monahul a zis: "Eu ţi-am spus precum am auzit, iar tu, cum ştii, aşa să faci!" Atunci i-a zis lui iconomul: "Fă-ţi zapisul tău!" Şi, şezând monahul a scris aşa: "Eu, Ioan monahul de la Antiohia Siriei, mărturisesc că am luat un galben de la tine Ştefan preotul, iubitorul de Dumnezeu, iconomul Sfintei Învieri, trebuindu-mi. Pentru încredinţare, am făcut acest înscris al meu şi, când va veni Iisus Hristos, ţi-l va da". Deci a luat galbenul şi a plecat. Iar în noaptea cea de-a doua a văzut iconomul în vis pe Oarecine, grăindu-i: "Ia-ţi galbenul şi să-Mi întorci zapisul monahului." Iar el nu voia, grăind: "El a zis că Iisus va veni şi-mi va plăti". Iar el a zis: "Eu sunt Iisus. Ia-ţi, dar, galbenul şi-Mi dă zapisul călugărului, ori vrei să iei ceva mai mult. Iată ce-i al tău". Şi, deşteptându-se, a trimis pe nişte oameni după monah, zicându-i: "Oriunde îl veţi afla pe acel monah, să-l aduceţi la mine". Şi, aflându-l, i-au zis: "Mergi că te cheamă iconomul". Iar el, temându-se, cugeta întru sine că s-a căit şi vrea să-i ia galbenul şi mergea cu sfială. Iar iconomul, văzându-l i-a zis: "Părinte, mai ia şi alţi galbeni, câţi vei voi, şi-mi fă zapis." Iar el a răspuns: "Iartă-mă, că mai mulţi nu-mi trebuie, destul îmi este acesta, că nici Domnul nu mi-a zis să iau mai mult de un galben". Şi s-au mirat cei ce au auzit şi au proslăvit făgăduinţele Domnului cele nemincinoase. A Căruia este slava, în vecii vecilor! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu