Proloagele din 18 mai

Luna mai în 18 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici, Petru, Dionisie, Andrei, Pavel, Venedim, Paulin, Iraclie şi Cristina fecioara

        Pe vremea când împărăţea păgânul împărat Decius, pustiind Biserica lui Hristos, a fost prins, dintre aceşti mucenici, Sfântul Pavel, din oraşul Lampsac, cetate din Elespont. Şi era Sfântul acesta tânăr şi viteaz cu duhul în Sfânta credinţa creştinească. Deci, a fost adus la dregătorul Optimus şi, fiind silit să jertfească zeiţei Afrodita tânărul Petru n-a vrut să se supună, ci, a mărturisit că nu poate să se închine unei zeiţe desfrânate, că este creştin, şi se închină lui Hristos Dumnezeu. Acestea auzind, dregătorul i-a zdrobit trupul cu legături, cu butuci şi cu roţi, şi, neputându-l despărţi de Hristos, i-a tăiat capul: şi aşa, Petru a luat de la Dumnezeu cununa nevoinţei. Despre Sfinţii Pavel şi Andrei se ştie că se trăgeau cu neamul din Mesopotamia şi erau ostaşi sub porunca aceluiaşi Optimus, cu care, împreună, s-au dus la Atena. Şi erau acolo prinşi în temniţă Dionisie şi Cristina şi au fost daţi în seama lor, că să-i păzească. Şi sileau ostaşii pe Sfânta Cristina, fecioară, fiind frumoasă şi în vârsta de nuntă, ca să se desfrâneze. Iar ea nu se îndupleca nicidecum; şi s-a întâmplat ca, în loc să o biruiască, la cuvintele ei, ostaşii şi-au schimbat gândul şi au mărturisit pe Hristos. Drept aceea, şi ei şi Dionisie, au fost ucişi şi îngropaţi de mulţimea pietrelor aruncate de popor asupra lor, ca hulitori de zei, iar Sfintei Cristina i s-a tăiat capul. Despre Sfinţii Iraclie, Paulin şi Venedim ştim că erau din Atena şi că propovăduiau cuvântul Evangheliei, îndemnând pe păgâni să se întoarcă la Hristos, lăsând deşertăciunea idolilor. Deci, fiind prinşi pentru aceasta, i-au adus la dregător, care, după ce i-a bătut cumplit şi i-a pus şi la alte chinuri, i-a aruncat într-un cuptor aprins. Şi, fiindcă s-au păzit nevătămaţi, prin puterea lui Dumnezeu, a poruncit de li s-au tăiat capetele şi, aşa, au luat fericiţii cununa muceniciei.

 

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre pocăinţă.

       A venit, odată, un locuitor din Teba, la ava Sisoe, vrând să se călugărească. Şi l-a întrebat pe el bătrânul dacă are pe cineva în lume. Şi el a zis: "Am un fiu." Şi i-a zis lui bătrânul: "Du-te, aruncă-l pe el în râu şi, numai atunci te poţi face călugăr." Deci, după ce s-a dus să-l arunce, a trimis bătrânul pe un frate să-l oprească pe el. Pentru aceea, când l-a ridicat să-l arunce, i-a zis fratele: "Încetează, ce faci?" Iar el a zis: "Ava mi-a zis să-l arunc." I-a zis fratele: "Dar, apoi, a zis să nu-l arunci." Şi, lăsând copilul, a venit la bătrân. Şi s-a făcut preaiscusit călugăr, pentru ascultarea lui.

 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem,

că se cade,  cu tot dinadinsul, a citi Sfintele cărţi

       Frate, când va năpădi asupra ta vreun gând viclean, să-ţi scoţi sabia ta, adică, să-ţi aduci aminte de frica lui Dumnezeu şi vei tăia toată puterea vrăjmaşului. Iar, în loc de trâmbiţe, să ai dumnezeieştile Scripturi că, precum trâmbiţa cheamă pe ostaş, aşa şi Sfintele Scripturi, strigându-ne pe noi, ne adună gândurile la frica lui Dumnezeu. Şi iarăşi, precum trâmbiţa ce sună în vreme de război, scoală şi îndeamnă pe ostaş, ca să lupte cu potrivnicul, aşa şi dumnezeieştile cărţi ne îndeamnă să avem silinţă spre bunătăţile duhovniceşti şi ne întăresc împotriva patimilor. Drept aceea, frate al meu, să te sileşti, ca, adeseori, să le citeşti pe ele, ca să-ţi adune gândurile, pe care le risipeşte vrăjmaşul, cu meşteşugul său cel rău. Trezeşte-te iubitule, trezeşte-te cu stăruinţă, sârguieşte-te ca, de-a pururea, să te sileşti la citire, ca să te înveţe cum să scapi de cursele vrăjmaşului şi să guşti din veşnica viaţă. Că citirea dumnezeieştilor cărţi ridică şi înţelepţeşte mintea cea înşelată şi-i dăruieşte ei înţelegere dumnezeiască. Pentru că scris este: "Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu"(Ps. 45, 10). Să ştii frate al meu, că dumnezeiască înţelegere va lua acela, care, cu adevărată inimă, păzeşte dumnezeieştile Scripturi. Drept aceea, iubitule, să nu fii nebăgător de seamă pentru sufletul tău, ci să te sileşti la citire şi la rugăciune, ca să ţi se lumineze sufletul tău şi să te faci desăvârşit cu totul, întreg şi sănătos. Că Duhul Sfânt este Cel ce zice ţie: "Fii ca un cerb, însetând şi dorind a veni la izvoarele apelor, spre dumnezeieştile Scripturi, ca, adică, să bei din ele, ca să-ţi stingă ţie setea, care te arde." Au, nu ştiţi, iubiţii mei, că, la nunta Fiului Său, ne-a chemat pe noi Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor? Deci, pentru ce ne lenevim şi nu ne sârguim să câştigăm haine curate, şi făclii luminoase şi untdelemn în vasele noastre? Că, gol, nimeni nu va intra acolo. Iar de va îndrăzni cineva să intre, neavând haină de nuntă, ştiţi ce va pătimi unul ca acela; că va porunci, adică Împăratul să-i lege lui mâinile şi picioarele şi, întru întunericul cel mai de afară, să-l arunce, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre rugăciune, să nu lungim rugăciunile, ci, în scurt, să ne rugăm, cu umilinţă   

        Deci, se cade, celui ce se roagă, să nu se întindă la cuvinte, ci adeseori să se roage, prin scurte şi dese şi mici alcătuiri: aşa, şi lui Pavel i-a poruncit Domnul să facă rugăciunile. Că, de te vei întinde la multe cuvinte, apoi, peste puţin, lenevindu-te, mare loc vei da diavolului, în sufletul tău. Că el se apropie, ca să te împiedice pe tine şi să-ţi scoată din minte cele grăite în rugăciuni. Iar dacă rugăciunile vor fi scurte, dar rugându-te des, în toată vremea, atunci vei putea, cu înlesnire, să fii, curat la minte, însă cu multă trezire şi deşteptare să-ţi faci rugăciunile. Şi nimeni să nu afle pricină, zicând că nu este uşor să se roage cineva, îngrijindu-se de lucruri lumeşti şi neaflându-se aproape de biserică, pentru că, oriunde ai fi, poţi să-ţi faci rugăciunile. Că nicidecum nu te opreşte locul, nici vremea, chiar dacă nici genunchii nu ţi-ai pleca, şi nici în piept nu te vei bate, şi nici mâinile la cer nu-ţi vei ridica, ci numai mintea caldă să o arăţi, şi, astfel, toată rugăciunea ai împlinit-o. Că puţin îţi este ţie, chiar şi prin târg umblând şi prin singurătate mergând, a face rugăciune cu osârdie. Cu putinţă este, şi la vânzare stând, a se ruga, cu stăruinţă, ori cosând piei îşi poate cineva înălţa sufletul, către Stăpân când nu poate să intre în Biserică, nici n-are unde să-şi facă rugăciunile. Că Dumnezeu nu se ruşinează de locuri, ci numai una doreşte: să ai minte fierbinte şi suflet curat. Deci, ce să zică cel ce se roagă? Numai ceea ce Canaaneanca a zis: "Miluieşte-mă, Doamne, că fiica mea rău se îndrăceşte." Aşa şi tu să zici: "Miluieşte-mă Doamne, că sufletul meu rău se îndrăceşte." Că mare drac este păcatul.

Întru această zi, cuvânt din Pateric   

        Zis-a un stareţ: "Când vei vedea pe Dumnezeu că te miluieşte pe tine, şi dă sufletului tău umilinţă, atunci, să ştii că şi satana îţi aduce ţie aminte de oarecare îndatoriri ale vieţii tale de chilie, zicându-ţi: "Acest lucru este nevoie să-l faci astăzi, sau să te duci la cutare, că este bolnav." Şi altele de acestea îţi zice, însă, toate acestea le face, ca să nu te lase să te îndeletniceşti cu dulceaţa plânsului. Iar de va cunoaşte omul înşelăciunea satanei şi se va păzi pe sine şi, de se va îngriji de al său suflet, ori de rugăciune, cu osârdie, îndată va putea, unul ca acela, să facă zadarnică ispita, ori de la oameni, ori de la draci. Că satana, atunci, luptă pe oameni cu înverşunare, când, şi ei, fără de lenevire, se luptă cu el. Iar mânia şi iuţimea, mai mult decât toate patimile, pierd umilinţa, smerenia şi plânsul din suflet. Încă, uneori şezând tu, te împresoară pe tine gândurile drăceşti ca albinele; deci, îndată să te scoli şi să te rogi şi să umbli puţin şi acelea se vor risipi de la tine." Zis-a iarăşi: "De voieşti să ai plânsul, iubeşte sărăcia, şi smerenia şi să nu pofteşti să ai lucruri bune în chilia ta, de asemenea, când va căuta sufletul tău ceva, şi nu se va afla, atunci, suspină şi se smereşte şi Dumnezeu îl mângâie pe el şi-i dăruieşte lui multă umilinţă. Încă, şi acestea îţi spun ţie, fiule, că, de nu-şi va urî omul patimile trupului său, ca şi pe nişte vrăjmaşi ai săi, nefăcându-i plăcerea lui întru nimic, apoi, nu va putea să se slobozească din cursele vrăjmaşului. Deci, cursa diavolului, la toţi oamenii, iar, mai mult, la cei tineri, însuşi trupul nostru este. Mulţi, trecând cu vederea aceste lucruri, ca pe nişte lucruri mici şi de nimic socotindu-le, au căzut în prăpăstii mari şi au pierit; că toată răutatea cea mare, din lucrurile mici începe şi, aşa, se face mare. Cine ia aminte la acestea, păstrează, adeseori, dulceaţa plânsului şi a umilinţei. Iar, cel ce le trece cu vederea, rămâne în afară de plâns şi de lacrimi. Deci, cel ce le are pe acestea, acela pe Dumnezeu, împreună cu sine, Îl are". A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/mai/Proloage18May.shtml