Proloagele din 21 iunie

 Luna iunie in 21 de zile: pomenirea Sfantului Mucenic Iulian, din Tarsul Ciliciei (+303).

    Sfantul Mucenic Iulian s-a nascut in cetatea Anazaria, care este a doua eparhie a Ciliciei, din tata dregator cu rangul, dar pagan cu credinta si din mama crestina, care, dupa moartea barbatului, s-a mutat in Tarsul Ciliciei. Deci, botezand pe pruncul Iulian in sfanta credinta, isi crestea copilul in invatatura cartii si in crestineasca evlavie. Iar, cand avea copilul optsprezece ani, s-a ridicat prigonire mare asupra crestinilor in imparatia lui Diocletian. Si a fost prins si fericitul Iulian si l-au adus pentru cercetare la dregatorul Marcian.

    Si, mult fiind schingiuit de acesta, uneori amagindu-l cu imbunari, iar, alteori, silindu-l spre jertfele idolesti, prin chinuri prin ingroziri, Iulian, de Hristos nu s-a lepadat. Timp de un an de zile, l-a purtat, marele dregator, pe Iulian, prin toate cetatile Ciliciei, punand pe slujitori sa-l bata si sa-l chinuiasca, cu gandul de a inspaimanta pe crestini, dar el se arata tare, ca un diamant, in marturisirea lui Hristos. Il bateau cu toiege, pana ce cadeau bucati intregi de carne din trupul sau, dar, tanarul Iulian rabda, fara murmur, toate chinurile. Pe tot drumul acesta era insotit de binecredincioasa sa mama, care se ruga neincetat Domnului, sa-i invredniceasca copilul sa rabde cu credinta pana la capat.

    Deci, cand a ajuns in cetatea Egeea, fiind fericitul Iulian aruncat in temnita, a venit la dansul mama sa si, prinzand-o si pe ea paganii, a rugat pe dregator sa o lase vreme de trei zile langa fiul ei, ca sa-l sfatuiasca, sa se inchine idolilor. Si, indata, a poruncit dregatorul ca fara impotrivire, sa mearga la fiul ei, in temnita. Iar ea, noaptea si ziua, stand langa fiul ei, cu multe lacrimi, vorbind cu dansul, il indemna sa rabde pana la sfarsit chinurile de putina vreme, ca, vesnicelor bunatati si in cetatea mucenicilor Domnului, sa se invredniceasca.

    Si cand au trecut cele trei zile, a fost adus Sfantul, impreuna cu mama sa, la judecata dregatorului. Si, socotind el ca mama si-a induplecat fiul, catre jertfa idolilor, a inceput dregatorul sa o fericeasca pe ea, cu laude. Dar ea, deschizand gura, a marturisit cu mare glas, numele lui Iisus Hristos, mustrand paganatatea idolilor. Asemenea facea si Sfantul Iulian, marturisind cu indrazneala pe Hristos, unul si adevarat Dumnezeu si blestemand multimea zeilor pagani.

    Deci, maniindu-se dregatorul, i-a pedepsit pe amandoi fara mila. Pe mama Mucenicului, mult batand-o, i-au taiat calcaiele picioarelor. Iar, pe Sfantul Mucenic Iulian a poruncit sa-l bage intr-un sac cu nisip si l-au aruncat in mare. Si, asa, a luat Sfantul Iulian sfarsit mucenicesc, precum sfarsit mucenicesc a luat si sfanta lui mama. Trupul Sfantului Iulian, scos fiind la uscat de valuri, a fost dus in Alexandria, iar, mai apoi, in Antiohia. Si pomenirea a cinstit-o, cu un cuvant de lauda, si Sfantul Ioan Gura de Aur, pe cand acesta era inca in Antiohia. Intru slava lui Hristos, Dumnezeului nostru.

   

 

 

Intru aceasta zi, cuvant despre un staret duhovnicesc, care a scris multe cuvinte de mantuire.

    Era un staret sfant si purtator de Dumnezeu, in muntele Olimpului, si la el, veneau multi frati, ca sa auda cuvant de mantuire. Deci, stand aceia, iar Sfantul staret vorbindu-le cele spre mantuire sufleteasca, a venit, din lume, un mirean simplu si, inchinandu-se, sta de fata. Iar staretul, cautand spre dansul, l-a intrebat: "Cu ce trebuinta ai venit la mine?" Si a raspuns: "Am venit, la sfintia ta, cinstite parinte, ca sa marturisesc pacatele mele cele nenumarate." Apoi, i-a zis lui: "Spune inaintea tuturor, nu te rusina". Deci, a inceput a spune unele ca acelea, ce nu sunt vrednice sa intre in auzul omenesc, nici sa se dea in scris. Iar, dupa ce a sfarsit el de spus toate, cu lacrimi, sta intristat, privind in jos, cu inima sfaramata. Si staretul, gandindu-se catva timp, i-a zis lui: "Oare, vrei, fiule, sa te imbraci in sfantul chip?" Iar el a zis: "Da, parinte, il doresc si am imbracamintea, anume pregatita, pentru aceasta trebuinta." Deci, dupa ce l-a invatat pe el sfantul staret si i-a facut randuiala cea obisnuita, l-a imbracat pe el in sfantul chip monahicesc. Si l-a eliberat, zicandu-i: "Sa mergi, fiule, cu pace si, de acum, sa nu mai gresesti." Iar el, inchinandu-se pana la pamant, s-a dus, slavind pe Dumnezeu. Deci, calugarii, minunandu-se, l-au intrebat: "Cum se face, cinstite parinte, ca marturisind el atat de multe pacate inaintea noastra, a tuturora, nu i-ai dat lui, nici cat de putin canon?" Iar el le-a raspuns: "O, fii preaiubiti, oare n-ati vazut pe barbatul acela infricosator, stand de partea cealalta, a carui fata ii era ca fulgerul si hainele lui albe ca lumina? Si avea acela, si cerneala in calimari. Si, apoi, n-ati vazut pe omul acela, cum si-a marturisit toate pacatele, inaintea smereniei mele si inaintea voastra, a tuturora, si cum ingerul, cu condeiul, i le-a sters? Deci, de vreme ce Iubitorul de oameni, Milostivul Dumnezeu, i-a iertat lui toate greselile acelea, apoi, cine sunt eu, pacatosul, ca sa-i dau aceluia epitimie sau canon?" Si, acestea auzindu-le, calugarii s-au inspaimantat, si s-au inchinat cinstitului staret, multumind Domnului nostru Iisus Hristos. Si, marind bunatatea si iubirea Lui de oameni, s-au dus, minunandu-se mult de lucrurile cele preaslavite ale Dumnezeului nostru.

   

 

 

   Intru aceasta zi, cuvant despre Sfantul Sava, cum a tamaduit un leu in cale.

    Sfantul Sava, mergand, de la Rava, spre lunca Iordanului, a intalnit un leu mare, schiopatand. Si, acesta cazand, arata staretului piciorul, ca si cum s-ar fi rugat sa castige tamaduire de la staret. Iar parintele nostru Sava, cunoscand primejdia, a stat si, apucandu-l pe leu de picior i-a scos tepusa cea infipta in carne. Si leul, de durere usurandu-se, umbla dupa staret si-i slujea lui. Deci, avea atunci Sfantul staret pe langa sine, un ucenic sirian, anume Flavian, avand un catar in slujirea lui. Si, cand trimitea Sfantul Sava pe ucenicul sau, la vreo slujba, poruncea leului sa-i pazeasca acel catar. Si in toate diminetile, leul, luandu-l cu gura de capastru, toata ziua il pastea, iar, spre seara, adapandu-l il aducea. Odata, Flavian a fost trimis la o ascultare; si de a sa mantuire neingrijindu-se sau fiind cuprins de oarecare trufie, a cazut in desfranare. Iar, intr-una din zile, leul, omorand catarul, l-a mancat. Deci, instiintandu-se de aceasta, Flavian a cunoscut ca a fost mancat catarul lui, din pricina pacatului sau, si de atunci nu mai indraznea sa vina si sa se mai arate staretului si, cazand in desnadejde, s-a apucat de cele rele. Apoi, intrand, petrecea intr-un sat, plangandu-si pacatul sau. Dar, sfantul staret, asemanandu-se milostivirii Stapanului, nu l-a parasit pe el, ci, mult cautandu-l, l-a aflat. Si, cu darul lui Hristos invatandu-l, l-a aflat. Si, cu darul lui Hristos invatandu-l pe el si mangaindu-l si din cadere ridicandu-l, i-a randuit lui sa stea in singuratate. Si s-a pocait cu tot sufletul si bine a placut lui Dumnezeu. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

Sfîntul Mucenic Iulian din Tarsu Ciliciei

        Iulian provenea dintr-o familie foarte nobilă, senatorială. El a vieţuit în Tarsul Ciliciei şi a luat mucenicia sub Diocleţian. Chiar dacă la vremea martiriului lui el nu era decît un tînăr în vîrstă  de  optsprezece ani, el era suficient de educat şi întărit în Sfînta Credinţă Creştină,  aşa încît    să-şi  dea viaţa pentru ea. Cezarul l-a tîrît după el din cetate în cetate timp de un an întreg, torturîndu-l în toate chipurile, ca să-l facă să se lepede de Hristos. Mama lui Iulian urma acestui cortegiu mereu, de departe.  Cezarul  a  arestat-o  pe mama lui  Iulian,  silind-o  să-şi convingă fiul să se lepede de Hristos, dar ea, stînd trei zile întregi de vorbă cu el în închisoare, l-a sfătuit şi l-a întărit tocmai dimpotrivă: adică să meargă la moarte cu mulţumire, cu nădejde  şi cu bucurie, arătîndu-i că a lui va fi marea biruinţă. Torţionarii atunci l-au legat  pe Iulian într-un sac, împreună cu şerpi, cu scorpii şi alte animale veninoase şi l-au aruncat în mare, iar pe mama lui Iulian au omorît-o în torturi. Dar sfintele moaşte  ale lui Iulian au fost aduse de valuri la mal, iar credincioşii le-au găsit şi le-au îngropat cu cinste  la Alexandria,  în anul 290. Mai după aceea aceste sfinte moaşte au fost mutate la Antiohia. Sfîntul Ioan Gură de Aur însuşi a rostit o minunată şi dumnezeiască predică la Sfîntul Mucenic Iulian: «Din gura mucenicului ieşea glasul lui cel  sfînt, iar împreună cu glasul şi o lumină care lumina mai  puternic decît razele soarelui [...] Luaţi un om bolnav, indiferent cît de groaznic, un posedat de diavol sau care şi-a pierdut minţile, şi aduceţi-l la racla în care se odihnesc  rămăşiţele  sfinte ale acestui sfînt  şi veţi vedea cum demonul sare şi fuge de la om, ca şi ars de foc. » Vădit este din aceste cuvinte că multe şi mari trebuie să fi fost vindecările de la moaştele Sfîntului Iulian.

Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Iulius şi Iulian

           Aceştia  erau  fraţi  de sînge ce se trăgeau din provincia grecească Mirmidonia. Ei din fragedă  copilărie  au  fost crescuţi  în credinţa creştină, sub legămîntul că toată viaţa  lor şi-o vor  închina  în  feciorie  Bisericii.  Iulius era presbiter [preot], iar Iulian era diacon. Ei au primit carte împuternicitoare de la împăratul Teodosie cel Mic, ca să distrugă capiştile idoleşti în întregul imperiu. Ca doi apostoli, aceşti doi fraţi au întors la credinţa creştină mulţi păgîni din Răsărit şi din Apus, şi au zidit biserici. Ei,  în timpul vieţii lor, au ridicat mai mult de una sută de locaşuri sfinte. S-au odihnit în Domnul cu pace, într-o localitate aproape de Milano. Locuitorii Milanului îl invocă pe Sfântul Iulius, mai ales cînd se află în primejdii din partea lupilor.

Sfântul Mucenic Archil al II-lea, Regele Georgiei

       Archil a fost fiul Regelui Ştefan şi nepotul marelui rege Georgian Wachtang. Regele Archil, mare Creştin şi apărător al Creştinismului, pentru aceea că nu s-a lepădat  de  Hristos, a fost torturat  de musulmani şi omorît prin tăierea capului la anul 744, în douăzeci de zile ale lunii martie. Era în vîrstă de optzeci de ani cînd a luat cununa  veşnicei   şi fericitei împărăţii a lui Hristos.

Pomenirea Sfântului Mucenic Luarsab al II-lea, Regele cetăţii Kartli din Georgia

          Tatăl lui Luarsab, George al X-lea, a luat mucenicia pentru credinţă, fiind silit să bea otravă de către Şahul Persan. Luarsab fiul lui a fost însă aruncat într-o temniţă din apropiere de Şiraz, în care a zăcut vreme de şapte ani. Apoi la porunca Şahului Abbas Întîiul, el a fost spînzurat în închisoare împreună cu doi dintre slujitorii lui, în douăzeci şi una de zile ale lunii iunie, la anul 1622. Deasupra mormîntului lui a fost văzută o lumină cerească.

Cîntare de laudă la Sfinţii Cuvioşi Iulius şi Iulian

             După ce a nouăzeci şi noua biserică Aceşti Sfinţi fraţi în Numele Celui Preaînalt au gătit de zidit, Diaconul Iulian pentru fratele lui sfînt Iulius Un mormînt a zidit. Iar cînd mormîntul i-a arătat, Iulius cu blîndeţe a zis:«Găteşte-te, frate al meu după trup, căci acest mormînt nu al meu, ci al tău este. Găteşte-te, căci tu, Mai înainte decît păcătosul tău frate Iulius La Domnul vei pleca.» Şi astfel după a Domnului voie, Iulius şi pe a o suta biserică O a zidit, La un anume loc  pustiu. Precum slăvitul Iulius a grăit, Astfel a şi fost. Căci fratele tînăr înaintea celui mai vîrstnic  S-a odihnit, Iar fratele mai vîrstnic a adăugat şi a suta biserică în salba sfântă de zidiri. Pe care săvîrşindu-o, Şi el însuşi întru Domnul întru sfântă adormire s-a săvîrşit.

 

Cugetare

         Cînd omul începe să se educe în lupta de  înfrînare a limbii şi păstrare a tăcerii, tăcerea i se pare lui, de-a lungul acestor eforturi, a fi ceva mai mic decît vorbirea. Un frate i-a zis odată Sfîntului Sisoe: «Aş vrea să-mi ţin inima mereu trează, dar nu pot.» Iar bătrînul a zis: "Dar cum vom putea noi oare să avem trezvia inimii, cînd uşa de intrare a gîndurilor în inima noastră, adică limba, stă veşnic deschisă?" Charillos, nepotul lui Lycurgus, a fost întrebat odată de unchiul lui de ce a promulgat atît  de  puţine  legi.  Iar  el a răspuns: «Celor ce vorbesc puţin nu le trebuie legi multe.»

 Cugetare

        Să  luăm  aminte  la vindecarea minunată a orbului Bartimeu(Marcu 10:46-52) La cum Bartimeu a strigat tare şi cu credinţă către Domnul ca să-l vindece, iar Domnul  l-a vindecat; La cum şi eu, avînd sufletul orbit,  şed lîngă drumul pe care trece Hristos, şi doar dacă voi striga către El, El mă va auzi, şi mă va vindeca.

Predică - Despre semănat şi secerat - Cel ce seamănă nedreptate seceră nenorocire

(Pildele lui Solomon 22 : 8).

               Dacă  lucrezi  fărădelege,  atunci  poate  că nenorocirea trece pe lîngă tine chiar în ziua în care ai nelegiuit fără ca să-ţi facă nimic, dar să ştii că ea a auzit glasul nelegiuirii şi negreşit va lovi la un timp pe care nici nu-l gîndeşti. Unele seminţe sînt dulci atunci cînd le semeni, dar amar este culesul lor. Uneori semănarea aceasta seamănă cu viaţa, dar la vremea culesului, vezi că roadele ei sînt  moartea. Fii cu băgare de seamă şi învaţă din Sfînta Scriptură: Eva prin prosteasca ei mîndrie neascultătoare a semănat nelegiuire, şi au venit peste ea chinurile naşterii de prunci în cumplite dureri. Cain a semănat fărădeleagea prin uciderea de frate şi a cules durerea unei cumplite  morţi. Sodoma şi Gomora au semănat fărădelege  şi au cules iadul unei morţi năprasnice. Fiii lui Eli Preotul cel Mare au semănat fărădelege, căci s-au întinat lîngă Cortul Legămîntului, şi au cules chinuri cumplite, căci rău au pierit în război. Adu-ţi aminte de Saul, de fărădelegile lui, şi de chinurile pe care le-a suferit pentru aceasta. Şi iară, adu-ţi aminte de Ahab şi de Izabela. Şi iară, adu-ţi aminte de Irod şi de Iuda. Şi iară, adu-ţi aminte de ieri, şi de alaltăieri, şi de răsalaltăieri, şi de toate zilele vieţii tale trecute, şi ascultă cuvintele acestea de toate zilele: "Cel ce seamănă nedreptate seceră nenorocire". Oare există loc locuit de oameni pe pămînt care să nu  aibă  aceste cuvinte ca învăţătură înaintea ochilor lor? Oare există acoperiş care să nu adăpostească sub el această cunoaştere? Oare există om viu care să nu fi văzut pe pielea lui adevărul acestor cuvinte în exemplele vii din jurul vieţii lui? O Atotînţelepte Doamne, dacă nu am cunoaşte Sfîntă Voia Ta, noi păcat nu am avea. Dar dacă Tu ne-ai dat nouă să o cunoaştem, O, Atotmilostive, dăruieşte-ne şi puterea să o împlinim pe ea cu scumpătate pînă la sfîrşitul zilelor vieţii noastre şi cea mai de pe urmă suflare de viaţă, Căci Ţie Se  cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.

Sursa:

http://www.scribd.com/doc/49586227/Proloagele-de-La-Ohrida-Vol-1-Sf-Nicolae-Velimirovici

http://www.doxologia.ro/sfantul-mucenic-iulian-din-tars#icoane

http://oca.org/saints/all-lives/2013/06/21

Proloagele din 20 iunie

 

Luna iunie în 20 de zile: pomenirea Sfântului Mucenic Metodiu, episcopul Patarelor (sec.III)

        Acest plăcut al lui Dumnezeu, Metodiu, fiind încredinţat de mic lui Hristos, s-a arătat vas curat şi locaş al Sfântului Duh, plin de râvnă şi iubind dumnezeiasca înţelepciune a Sfintelor Scripturi. Drept aceia, s-a şi învrednicit, de tânăr, de darul preoţiei şi cunoscându-se de toţi viaţa lui curată, evlavia şi priceperea lui la dreapta tâlcuire a dumnezeieştilor dogme, a fost înălţat la scaunul de episcopie, încredinţându-i-se păstorirea obştei creştinilor din cetatea Patarelor, care este în părţile Liciei. Şi păstorea bine şi cu frică de Dumnezeu, turma sa, luminând-o cu dumnezeieştile cuvinte. Deci, s-a ridicat, întru acea vreme, în Biserică, erezia lui Origen, pe care, arhiereul lui Hristos, văzând-o că se întăreşte, a început, prin viu grai şi prin scrieri, să o înfrunte şi să arate greşita învăţătură a marelui cărturar, arătând creştinilor dreapta credinţă a Bisericii şi îndemnându-i să nu se lase înşelaţi. Şi a pierdut, astfel, tot întunericul cel eretic, cuvintele lui, cele insuflate de Dumnezeu, strălucind, ca nişte fulgere, în toată lumea, iar vestirea lui fiind, ca un glas al trâmbiţei de gând. Drept aceea, vrăjmaşul cel nevăzut, nesuferind această îndrăzneală, a întrarmat asupra lui, pe slugile lui cele văzute, adică pe păgânii ce se închinau idolilor, şi le-a poruncit ca, prin chinuri să-l ucidă pe slujitorul lui Hristos. Deci, elinii, prinzând pe arhiereul Domnului, Metodiu, i-au tăiat capul, cu sabia, şi aşa, s-a mutat Sfântul la viaţa cea bună, aducându-se pe sine lui Dumnezeu jertfă vie, mărturisind pe Hristos, până la vărsarea sângelui şi sfârşitului mucenicesc. Şi a pătimit pentru Hristos pe timpul împărăţiei lui Aurelian.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, că nu trebuie să ne răzbunăm singuri, pe cei ce ne asupresc pe noi

       Un frate, fiind asuprit de un alt frate, a mers la ava Sisoe Tebanul şi a zis: “Părinte, m-a asuprit un frate şi vreau să mă răzbun singur.” Iar stareţul îl ruga pe el, zicându-i: “Nu, fiule, ci lasă-l pe el, mai bine, în plata lui Dumnezeu şi Acela să te răzbune pe tine.“ Iar el zicea: “Nu-l voi lăsa, de nu mă voi răzbuna.” Deci, a zis stareţul: “Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate.” Apoi, sculându-se a zis: “Dumnezeule, de acum, noi spre Tine nu mai nădăjduim, să nu te mai îngrijeşti de noi, nici să răsplăteşti celor ce ne fac strâmbătate nouă, pentru că noi singuri ne vom răzbuna.” Iar fratele, auzind acestea, a căzut la picioarele părintelui, zicând: “Iartă-mă, că de acum, nu mă voi mai sfădi cu fratele, şi-l voi ierta pe el.” Şi a zis stareţul: “Să mă crezi, fiule, că acel ce va răbda defăimare şi ocară, fără de osteneală se va mântui. Iar cel ce se mânie pe fratele său, va pierde toată fapta cea bună şi rob diavolului se face pe sine.”

Întru această zi, cuvânt din Pateric

         Un stareţ oarecare, petrecea într-o pustie depărtată; şi avea o rudă în lume, o femeie, care de mulţi ani dorea să-l vadă pe el. Deci, întrebând de dânsul, unde petrece, şi aflând vreme, a mers la pustie şi a îndrumat-o pe ea un păstor de cămile. Dar ea era dusă de diavol. Şi după ce a mers la uşa chiliei bătrânului, a început a-i spune lui, zicând: “Rudenia ta sunt.” Şi, rămânând la dânsul o noapte, a păcătuit stareţul cu dânsa. Şi era în părţile acelea alt stareţ, sihastru, căruia, umplându-şi un pahar de apă, în vremea mesei, i s-a răsturnat paharul. Deci, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acesta a zis, întru sine: “Mă voi duce în pustie şi voi spune aceasta la un bătrân.” Şi sculându-se, s-a dus, fiind de acum, seară. Iar în noaptea aceea s-a culcat într-o capişte idolească. Şi a auzit, noaptea, pe draci, zicând: “În noaptea aceasta, am aruncat în desfrânare, pe călugărul cutare.” Deci, auzind acestea de la draci, stareţul s-a mâhnit. Apoi, sosind la stareţul acela ce căzuse, l-a aflat trist. Şi i-a zis lui: “Ce voi face părinte, că umplu un pahar de apă şi, în vremea mesei, se răstoarnă ?” Şi i-a zis lui stareţul acela: “Dar eu ce voi face, pentru că în noaptea aceasta, am căzut în desfrânare ?” Iar el i-a zis: “Am aflat şi eu, de aceasta, părinte.” Apoi, l-a întrebat pe el: “Cum de ai aflat ?” Iar acela a zis: “Dormind într-o capişte idolească, am auzit pe draci grăind despre tine.” Şi a zis stareţul acela, ce căzuse: “Iată, eu de acum, mă voi duce în lume.” Iar celălalt îl ruga pe el, zicând: “Nu, părinte, să nu te duci, ci să petreci la locul tău, iar pe femeie să o goneşti de la tine, pentru că aceasta este o ispită drăcească.” Deci, acesta, ascultându-l, a petrecut în chilia sa, ţinându-şi pravila, şi în toate zilele adăuga lacrimi peste lacrimi, până ce, iarăşi, a venit la rânduiala cea dintâi.

Întru această zi, învăţătură către creştini

        Iubiţilor mei fii, să ne aducem aminte câte bunătăţi am luat de la întru tot milostivul Dumnezeu; mai întâi, viaţa cea nemuritoare şi fără de întristare. Iar, din invidia şi înşelăciunea diavolului, nu numai izgonire din Rai am luat, că şi muritori ne-am făcut. Şi diavolul, până acum, nu încetează, vânându-ne şi înşelându-ne pe noi. Pentru aceea, noi, fraţilor, să stăm împotriva lui, cu nădejde spre bunul nostru Dumnezeu. Pentru că mrejele aceluia sunt întinse asupra noastră, ca să ne întoarcă pe noi de la credinţă şi de la nădejdea Dumnezeului nostru, ca întru necredinţă să ne aducă. Şi nu mai încetează, aducând asupra noastră toate relele, adică: desfrânare, furturi, ucideri, beţii, clevetiri, zavistii, urâciuni, lăcomia de averi şi alte fapte rele şi afară din fire. Tot aşa, şi pe cei de la Adam şi până la Noe, şi de la Noe până la Avraam, îi despărţea de Dumnezeul cel viu şi îi ducea la slujiri de idoli, la iubire de arginţi, la vrăji şi la descântece. Deci, acestea toate purtându-le în mintea şi în inima noastră, să ne ferim de cursele vrăjmaşului şi de toate lucrurile lui cele rele şi să ne sârguim a face cele plăcute, crezând întru Sfânta Treime, în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, şi, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi Sfinţii cinstindu-i, ca nu numai de osândă să scăpăm, ci şi Împărăţiei să ne învrednicim. Să ne sârguim, fraţilor şi fiilor buni, ca să ne abatem de la lucrurile rele şi viclene şi să facem pe cele bune, lui Hristos, Dumnezeului nostru. Şi să avem către Dânsul credinţa dreaptă, din suflet, nădejde adevărată, pe care o aveau cei mai înainte de Scripturi, care au plăcut lui Dumnezeu. Să avem dragoste nefăţarnică, fără înşelăciune şi cu pace, asupra tuturor creştinilor, pentru că toţi suntem fraţi, după firea trupului, să avem îndelungă răbdare şi blândeţe, smerenie şi pocăinţă, mărturisire şi celelalte lucruri bune. Că, pentru aceea, Dumnezeu a lăsat pe bogaţi şi pe săraci, ca să se hrănească săracul de la bogat şi să se mântuiască bogatul prin milostenie. Ca toţi să ne izbăvim de munci şi de primejdiile cele mari, şi să auzim, de la Domnul, cuvintele acestea binecuvântate: “Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cerească, cea gătită vouă. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat de am mâncat, am însetat şi Mi-aţi dat de am băut, străin am fost şi M-aţi adus în casă bolnav şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” Iar celor ce n-au făcut acestea, le va zice: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi slugilor lui !” Pentru aceasta, cu osârdie, rugaţi pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să ne izbăvească pe noi de osândă şi să ne învrednicească Împărăţiei Sale celei cereşti. Că a Lui este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa: Proloagele - Editura Mitropoliei Olteniei

http://www.doxologia.ro/sfantul-sfintit-mucenic-metodie-episcopul-patarelor

Proloagele din 19 iunie

 

Luna iunie în 19 zile: pomenirea Sfântului Apostol Iuda (80)

             Sfântul Apostol Iuda este unul din cei doisprezece Apostoli, ales chiar de Mântuitorul, să-i fie martor şi propovăduitor pe pământ, al Patimilor şi Învierii Lui, şi să vestească dumnezeiasca Lui învăţătură, chemând pe toţi oamenii. Nu se ştie, aproape nimic, din viaţa acestui Sfânt Apostol, mai înainte de chemarea sa de către Mântuitorul. Sfintele Evanghelii pomenesc numele lui, doar când numără ceata celor doisprezece ucenici ai Domnului. Nu ştim însă nici unde locuia, nici cu ce se îndeletnicea. Este mai presus de orice îndoială, că era din unul din oraşele Galileii. Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu îl numesc Levi şi Tadeu. Avea mare râvnă pentru Hristos şi dorea ca toată lumea să-L cunoască pe Iisus ca adevăratul Dumnezeu, venit pentru mântuirea noastră. Că a zis către Domnul: "Doamne, ce s-a întâmplat, că vrei să Te arăţi nouă şi nu lumii."(Ioan, 14,22) o întrebare care arată limpede dorinţa fierbinte, ca toţi să-l cunoască pe Mântuitorul, să-L iubească şi să se mântuiască. Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului, Apostolul Iuda a propovăduit , mai întâi, Evanghelia în Iudeea, în Galileea şi în Samaria, apoi în cetăţile Arabiei, Siriei şi Mesopotamiei, şi, mai pe urmă, s-a dus în Edesa, la regele Avgar, ca să-l tămăduiască. Se ştie că Sfântul Apostol Iuda Tadeul a vestit cuvântul Evangheliei şi în Persia. Nu el, ci alt Iuda, unul din cei şaptezeci de ucenici, Iuda, "ruda Domnului", este scriitorul Epistolei soborniceşti a lui Iuda, din Noul Testament. A sfârşit, fiind spânzurat şi săgetat de necredincioşi. Şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, la Ararat, în Armenia.

Întru această zi, pomenirea Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului, Părintele nostru Paisie cel Mare (370)

Acest de trei ori fericit, Cuviosul şi purtătorul de Dumnezeu, Părintele nostru Paisie cel Mare era, de neam, din Egipt, de unde era şi Moise, văzătorul de Dumnezeu. Născut a fost din părinţi cinstiţi de Dumnezeu, învăţaţi în credinţa lui Hristos şi, fiind împodobiţi şi cu celelalte străluciri, ei l-au învăţat, cu stăruinţă şi pe fiul lor sporirea în cele dumnezeieşti şi omeneşti. După moartea tatălui său, acest fericit copil, a rămas, mai mic decât ceilalţi fraţi la mama lor. Acesteia, fiind foarte amărâtă, i s-a arătat un ceresc înger, spunându-i bună-sporirea copilului şi zicându-i: “Pe fiul tău, Paisie, l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Lui, cel lăudat în vecii vecilor. Acesta este plăcut lui Dumnezeu.“ Şi, aceasta zicând îngerul l-a apucat pe Paisie de mână. Iară mama a răspuns cerescului înger: “Toţi copiii mei, ai lui Dumnezeu sunt, dar facă-se mila Domnului, spre noi.” Şi, deşteptându-se, s-a minunat de acel vis. Deci, după ce s-a făcut copilandru, prea marele şi fericitul între cuvioşi a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo, de către care, sfătuit fiind să nu se uite la faţa oamenilor trei ani, a petrecut neuitându-se în sus, ci avându-şi capul plecat, în jos. Şi, dându-se la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât vorbea împreună cu Hristos, şi-I spăla picioarele Lui. Şi îndată s-a făcut nevoitor, în vieţuirea cea mai presus de om. Şi a ajuns la cea mai înaltă culme a nevoinţei. Iar, despre vestitele lui bunătăţi şi despre minunata vieţuire, cea întocmai cu a îngerilor, precum şi despre minunile sale, va citi cel ce doreşte să ştie, în cartea numită Noul Evloghion. Pentru care, pe scurt, zicem, iubitorilor de prăznuire, doar atâta că acest fericit, aflându-se cu trup muritor, s-a ridicat mai presus de trup. Deci, ajungând la bătrâneţi preaadânci, s-a mutat către Domnul, în ceruri, unde, împreună cu îngerii, cântă Ţiitorului a toate, cântarea cea întreit sfântă A căruia pomenire, cu credinţă, săvârşind, pentru rugăciunile lui, să ne fie nouă să ne învrednicim veşnicilor bunătăţi şi fericirii celei veşnice. Amin.

Întru această zi, povestirea unui oarecare pustnic, despre viaţa Preacuviosului Părintelui nostru Paisie cel Mare

        În părţile Siriei era un nevoitor, împodobit, cu multe fapte bune. Acesta, rugându-se odată, a ajuns într-un gând ca acesta: „Oare s-a făcut asemenea cu cineva din cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu?” Şi, gândind unele ca acestea, a auzit un glas de Sus, zicându-i: „Du-te în Egipt şi acolo vei afla un nevoitor, Paisie cu numele, care a câştigat smerenia şi dragostea, cea către Dumnezeu, asemenea cu tine.” Iar acel cinstit bătrân, n-a pregetat, nicidecum pentru lungimea drumului, ci a pornit, îndată, să meargă în Egipt. Şi, ajungând la muntele Nitriei, întreba unde se află Paisie. Şi, fiindcă numele lui Paisie era cunoscut de toţi, nu i s-a ascuns bătrânului locul chiliei lui Paisie, şi nici lui Paisie nu i-au ascuns venirea bătrânului. Şi cum a intrat bătrânul în pustie şi se ducea drept la Paisie, îndată, şi Paisie l-a întâmpinat în drum cunoscându-se între ei, prin dumnezeiescul dar, s-au îmbrăţişat, cu bucurie, şi şi-au dat sărutarea cea în Hristos. Apoi, ducându-se la chilia lui Paisie şi rugându-se, s-au aşezat. Şi bătrânul, începând a grăi către dumnezeiescul Paisie, vorbea în limba sirienilor, dar Paisie fiind egiptean, ştia numai această limbă. Deci, întristându-se mult, că nu înţelegea cuvintele, cele de suflet folositoare, ale bătrânului, Paisie, îndată, înălţând la cer ochii şi mintea sa, a suspinat din adâncul inimii şi a zis: „Fiule al lui Dumnezeu şi Cuvinte, dă-mi darul Tău mie, robul Tău, ca să cunosc graiul cuvintelor bătrânului.” Şi, printr-o minune de grabnică cercetare a Domnului, îndată, a început a vorbi şi înţelege limba siriacă. Drept aceea, vorbind mult, şi-au povestit unul altuia arătările pe care s-au învrednicit, fiecare, a le avea şi despre părinţii, cu care au vorbit şi au petrecut, şi ce fapte bune aveau acei părinţi. Şi erau plini de bucurie, amândoi, pentru o împreună vorbire ca aceasta. Iar după ce au trecut 6 zile, şi au sfârşit câte aveau să vorbească şi dorea bătrânul să se întoarcă la locul său, atunci, Paisie a chemat pe ucenicii săi şi le-a zis: „Iată, aici, o preaiubiţi fii, om sfânt, din cei desăvârşiţi în fapta cea bună, plin de Duhul Sfânt şi de dumnezeiesc dar. Deci, luaţi toţi binecuvântarea lui, cu evlavie, ca să o aveţi, ca turn de strajă, împotriva vrăjmaşilor.” Şi, îndată, au căzut toţi la pământ şi, închinându-se, precum se cădea acelui sfânt bătrân, cereau fierbinte rugăciunile şi binecuvântarea lui. Şi acela, făcând rugăciuni pentru dânşii, i-a binecuvântat şi, luându-şi ziua bună de la toţi, a plecat. Iar, după puţină vreme, a venit la marele Paisie, un pustnic, iar ucenicii Cuviosului Paisie îi ziceau lui: „O părinte, mare câştig ai fi avut, dacă ai fi venit cu puţin mai înainte. Că un dumnezeiesc om a venit la noi, din Siria, strălucit şi cu mintea şi cu inima, care după ce ne-a întărit prin cuvintele mântuitoare, a plecat cu puţin mai înainte. Şi dacă vrei să-l ajungi, să ştii că nu e departe.” Şi, alergând pustnicul, ca să-l ajungă, dumnezeiescul Paisie i-a zis: „Stai, că acela, acum a trecut mai mult de 18 mile, ducându-se pe un nor, la chilia sa.” Şi, auzind acestea, s-au minunat toţi şi au slăvit pe Dumnezeu.

Întru această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan sihastrul, 

din Limonar (sec. VI)

   Ne-a spus nouă (lui Ioan şi lui Sofronie) ava Dionisie, preaiubitul şi păzitorul de vase al bisericii din Ascalon, despre Ioan Sihastrul, zicând: "Mare, prin viaţa lui era bărbatul acela pentru veacul cel de acum, şi lui Dumnezeu foarte plăcut. Şi vieţuia în hotarele satului Sehustra, care era departe de Ierusalim, ca la 20 de stadii. Şi avea stareţul, în peştera sa, chipul Preacuratei, Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, având, în braţe, pe cel mai înainte de veci Prunc, pe Hristos, Dumnezeul nostru. Şi stareţul, când vrea să se ducă undeva, ori în pustie, departe, ori la Ierusalim, ca să se închine cinstitei Cruci şi la mormântul lui Hristos şi să cerceteze Sfintele locuri, sau la muntele Sinaiului, ca să se roage, sau la Sfinţii mucenici, care se aflau departe de de Ierusalim, căci îi plăcea stareţului să dea cinstire sfinţilor, şi umbla, uneori, în Efes, la mormântul Sfântului Evanghelist Ioan, şi, uneori, la Sfântul Teodor, în Evhaita, iar, alteori, la Sfânta Tecla, în Seleucia Isauriei, alteori, la Sfântul Serghie, în Sarafas, uneori, la unul, iar, alteori, la alt Sfânt, deci, oricând, se ducea, îşi pregătea în peştera sa, candela, înaintea chipului Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi o aprindea, precum  îi era obiceiul, şi stând la rugăciune, se ruga lui Dumnezeu, ca să-i îndrepteze calea lui şi, privind icoana Născătoarei de Dumnezeu, grăia: "Prea curată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, pentru că plec în călătorie îndepărtată, întru care multe zile am să zăbovesc, tu, singură să ai grije de candela ta şi, nestinsă, după a mea rugăciune să o păzeşti, până ce mă voi întoarce. Că eu, având ajutorul tău, împreună-călător cu mine, mă duc pe drumul, la care m-am gândit." Acestea zicându-le, spre Sfânta icoană, se ducea pe drumul său şi zăbovea uneori, o lună, alteori, două şi trei, iar, alteori... cinci sau şase. Şi, întorcându-se, afla, întotdeauna, candela plină, arzând, precum o lăsase, şi niciodată, n-a aflat-o pe ea stinsă.

         Şi încă ne-a spus nouă Dionisie, preotul, că acest părinte Ioan, umblând odată în hotarele satului aceluia, unde era peştera lui, a întâlnit un leu mare, mergând în calea lui, la un loc foarte strâmt, între şiruri de spini, cu care locuitorii îşi îngrădeau ţarinile lor.  Şi atât de strâmtă era calea aceea, încât, un om pe jos, şi nepurtând nimic cu el, abia putea să treacă printre acei spini. Şi, când amândoi, stareţul şi leul, s-au apropiat unul de altul, stareţul nu-i da cale leului, nici leul pentru strâmtorarea locului nu putea să se întoarcă din cale, nici să treacă ei, unul pe lângă altul nu era cu putinţă. Şi leul, văzând pe plăcutul lui Dumnezeu, că nicidecum nu vrea să se întoarcă, ci să treacă pe calea care era înainte, a stat de-a stânga stareţului, pe picioarele cele dinapoi şi pe gardul acela cu greutatea trupului său, lărgindu-l puţin. Şi a făcut Sfântul cale slobodă şi a trecut stareţul pe lângă leu, atingându-se, cu spatele lui, de pieptul leului; şi aşa s-au dus fiecare în calea sa.

     La acest avă Ioan a venit un frate şi, văzând că în peştera lui nu se află nimic, i-a grăit lui: "Cum petreci aici, ava, neavând cele de trebuinţă pentru viaţă?" Răspuns-a bătrânul: "Fiule, peştera aceasta este negustorie duhovnicească; dă şi ia. Dă lucrul de mână şi ia cele trebuincioase." Şi aşa, acest plăcut al lui Dumnezeu părinte, vieţuind în pustiniceştile sale nevoinţe şi osteneli, ani îndestulaţi, s-a dus la Domnul şi s-a numărat în ceata Sfinţilor ce stau înaintea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Unuia în Treime, Dumnezeului nostru, Căruia I Se cuvine slavă în veci. Amin. 

Întru această zi, cuvânt despre cinstirea preoţească

     Voiţi oare să ştiţi cât de mare este cinstea şi puterea preoţească? Cugetaţi la Botez, care spală păcatele tuturor şi face să ne naştem din Dumnezeu. Pentru că, de la păcat, prin pocăinţă, ne-am născut a doua oară. Şi, vezi, cât de mare este cinstea pe care le-a dat-o lor Dumnezeu şi cât de mare darul, pentru că, prin punerea mâinilor lor, vine binecuvântarea peste noi. Drept aceea, şi fac rugăciune pentru toţi, că, pentru toţi, au să dea seama. Deci, acestea socotindu-le, fraţilor, să nu vă împotriviţi întru nimic preoţilor, pentru că sunt slugi ale lui Dumnezeu şi înainte-stătători, ci, să le faceţi lor vrednică cinste şi, după poruncile lor, fără abatere, să umbăm, ca să câştigăm mântuire şi moştenitori să fim cereştilor bunătăţi.

Întru această zi, cuvânt din Pateric

      Un preot oarecare a fost oprit, de episcopul său, ca să nu facă dumnezeiasca Liturghie. Şi, i s-a întâmplat să se ducă într-un sat, pentru oarecare trebuinţă şi după plecarea lui, s-a mutat episcopul din viaţă. Deci, fiindcă preotul era sub canon, s-a întristat mult, şi, nepricepând ce va face, a mers la Constantinopol şi, ducându-se la un oarecare episcop, om al lui Dumnezeu, i-a mărturisit lui lucrul acesta. Iar episcopul i-a zis lui: "Arată-mi mie greşala ta. Şi , dacă, pe nedrept te-a oprit episcopul tău, îţi voi da eu ţie dezlegare de acel canon".  Iar preotul, a zis către dânsul: " M-a trimis pe mine la o oarecare trebuinţă, stăpâne, şi nu mi-a fost cu putinţă să o îndeplinesc. Şi, mâniindu-se, m-a pedepsit." Deci, episcopul i-a zis: "Greşala ta, fiule, precum spui, nu-i nimic şi, fără de pricină, te-a oprit episcopul tău. Dar, măcar că la lucrul acesta este aşa, pe cât socotesc, nu se cade ca unul să lege, iar altul să dezlege. Însă, cum va voi Domnul, aşa va face, pentru tine." Şi, luând episcopul pe preot, au mers la o mănăstire şi au spus egumenului şi fraţilor cele ce i s-au întâmplat preotului. Deci, le-a zis lor: "Rogu-vă pe voi, părinţilor sfinţi, să vă osteniţi săptămâna aceasta pentru Domnul, cu priveghere, cu post şi cu rugăciune, şi Dumnezeu, pentru rugăciunile voastre, va milui pe preotul acesta, fiind despărţit de Biserică, fără dreptate." Iar ei au zis: "Precum ai poruncit, stăpâne, aşa vom face, cu rugăciunile tale." Însă a rămas  şi episcopul, cu preotul, acolo, postind cu priveghere şi cu rugăciuni şi cu sfărâmarea inimii. Iar, după ce s-a sfârşit săptămâna, către dimineaţă, în vremea slavoslaviei, s-a arătat episcopul, cel ce pedepsise pe preot, stând în mijlocul părinţilor şi cântând împreună cu ei. Iar episcopul, văzându-l pe el, a zis preotului: "Oare, îl cunoşti pe acesta, ce stă cu noi?" Iar preotul a zis: "Da, stăpâne, episcopul meu este." Apoi i-a zis lui:" Mergând, închină-te lui, ca să-i ceri iertare." Deci, mergând, preotul a căzut la picioarele lui, zicând: "Iartă-mă, stăpâne, pentru Domnul." Iar episcopul i-a răspuns de trei ori: "Dumnezeu să te ierte, fiule." Şi, după ce a zis aceasta, s-a făcut nevăzut. Deci, episcopul, împreună cu egumenul şi cu fraţii, văzând semnul ce se făcuse, au preaslăvit pe Dumnezeu, Cel ce face minunate şi nenumărate minuni. A căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Sursa: Proloagele - Editura Mitropoliei Olteniei

Proloagele din 18 iunie

 

Luna iunie in 18 zile: pomenirea Sfântului Mucenic Leontie şi cei împreună cu dânsul, Ipatie si Teodul (+73)

         Sfântul Leontie era cu neamul din Elada şi, fiind om mare la trup şi puternic, s-a făcut ostaş. A fost şi în războaie şi s-a luptat vitejeşte şi de multe ori s-a întors cu izbândă. Şi, fiind el om cu minte şi cu înţeleaptă socotire, a fost răsplătit cu semne de dregător. Deci, aflându-se el în Tripoli, din Africa, primea pe cei săraci cu dragoste şi îi ospăta, cu mese împărăteşti, şi se închina lui Dumnezeu, cinstit şi curat. Despre aceasta, prinzând de veste, stăpânitorul Feniciei, a trimis la el pe Ipatie, tribunul, şi cu alţi doi ostaşi, dintre care pe unul îl chema Teodul. Deci, mergând pe cale, Ipatie, tribunul, a fost cuprins de friguri şi a auzit un glas, ce-i venea de sus, şi, arătându-se lui un înger, îi poruncea că, dacă vrea să se izbăvească de boală, să cheme de trei ori, în ajutor, pe Dumnezeul lui Leontie. Dar glasul acela l-a auzit şi Teodul. Deci, ajungând la Tripoli au fost primiţi de Leontie însuşi, fără să ştie ei, cine este acela care i-a primit. Şi, întrebându-l despre Sfântul Leontie, se prefăceau că sunt prietenii lui şi ai credinţei lui. Deci, Sfântul le-a spus că el este Leontie, robul lui Hristos, şi că se ferea de cei pe care ei îi numesc dumnezei. Şi, auzind acestea, tribunul Ipatie şi Teodul au căzut înaintea Sfântului, cerând de la dânsul har, ca să fie şi ei robii lui Hristos. Deci, rugându-se Sfântul pentru dânşii, a venit un nor de apă din cer, care i-a botezat şi i-a luminat, iar Leontie i-a îmbrăcat cu haine albe. De aceste lucruri tulburându-se, necredincioşii le-au vestit, pe toate, dregătorului Adrian. Şi, acesta venind în cetate, a trimis îndată un ostaş să prindă pe Leontie, pe tribunul Ipatie şi pe Teodul, şi să-i arunce în temniţă, până la cercetare. Iar a doua zi, scoţându-i din temniţă, i-a adus înaintea lui şi-i îndemna să se despartă de credinţa lor, în Hristos. Dar n-a putut să-i înduplece. Drept aceea, a poruncit să-l spânzure pe Sfântul Ipatie de un lemn şi să-l strujească, cu unelte ascuţite, iar pe Sfântul Teodul, să-l bată cu săbii de lemn. După aceasta, li s-au tăiat capetele cu securea, iar marele Mucenic Leontie, mai întâi, a fost bătut cu toiege şi, neţinând seama de făgăduinţele cele amăgitoare, ce-i făcea tiranul, ba, încă, luându-l şi în râs, după ce a fost spânzurat şi strujit, a fost legat de patru stâlpi şi bătut până ce şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Deci, mucenicul lui Hristos Leontie şi-a săvârşit pătimirea sa în ziua de 18 iunie, ţinând puterea Romei Vespasian împăratul (69-79), iar, peste noi, împărăţind Domnul nostru Hristos, Căruia să-I fie slava, dimpreună şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Întru această zi, cuvânt despre un oarecare preot duhovnicesc, care a văzut pe draci lângă chilia unui călugăr leneş

        Un preot oarecare, fiind înainte-văzător, a mers ca să-şi săvârşească slujba şi a văzut, lângă chilia unui frate, o mulţime de draci. Unii se prefăceau în chip de femei şi vorbeau necuviinţe, iar alţii, în chip de tineri batjocoriţi, unii dănţuiau, iar alţii în alte chipuri, se schimbau. Deci, suspinând preotul, a zis: "Vai, fratele acesta, viclenii de draci l-au împresurat pe el." Iar, după ce a săvârşit slujba, preotul a mers la chilia fratelui şi i-a zis lui: "Sunt necăjit, frate, şi am venit la tine, cu credinţa că îmi vei fi folositor: şi, de vei face rugăciuni şi pentru mine, tot necazul se va uşura, de la inima mea." Iar fratele, umilindu-se a zis: "Părinte, nu sunt vrednic să fac rugăciune pentru tine." Însă preotul nu-l slăbea pe el, ci-l ruga, zicându-i: "Nu voi pleca de la tine, până ce nu îmi vei da cuvântul, că vei face câte o rugăciune pentru mine, în toate nopţile." Şi a ascultat fratele rugămintea preotului. Însă, aceasta a făcut-o preotul, vrând să-i dea lui chip de rugăciune, pe care să o facă noaptea. Şi făcea câte o rugăciune fratele pentru preot. Apoi, umilindu-se a zis: "O ticălosul meu suflet. Rugăciune pentru preot faci, iar pentru tine, nu te rogi. Deci, să faci şi pentru tine câte o rugăciune." Şi aşa, petrecând toată săptămâna, făcea în toate nopţile câte două rugăciuni, una pentru sine, alta pentru preot. Apoi, în altă săptămână, mergând la biserică, preotul a văzut pe draci trişti, stând afară din chilia fratelui, şi a cunoscut preotul că, de rugăciunea fratelui, s-au întristat dracii. Şi, bucurându-se preotul, a intrat la fratele şi i-a zis lui: "Frate, te rog, să mai adaugi şi altă rugăciune pentru mine." Şi, după ce a intrat în chilie, l-a învăţat preotul pe el, să nu se lenevească. Iar dracii, văzându-l că petrece în rugăciuni şi se osteneşte pentru Dumnezeu, au fugit de la dânsul, cu darul lui Hristos.

Întru această zi, cuvânt din Pateric despre ascultare

         Ava Siluan avea un ucenic în Schit, Marcu cu numele, şi acesta avea un mare dar de ascultare şi era scriitor bun. Şi-l iubea bătrânul pentru ascultarea lui. Şi avea, încă, şi alţi unsprezece ucenici, cuprinşi de invidie, că-l iubea bătrânul mai mult pe acela, decât pe ei. Şi, auzind, bătrânul s-a mâhnit. Şi au venit, într-una din zile, către ava, bătrânii şi vorbeau cu dânsul. Iar el, luându-i pe ei, a ieşit şi a bătut la fiecare chilie, zicând: "Frate, vino că am trebuinţă de tine". Şi nici unul dintre ei nu au urmat chemarea lui, îndată. Şi, venind la chilia lui Marcu, a bătut în uşa lui, zicând: "Marcu !" Iar el, auzind glasul bătrânului, îndată a ieşit afară. Şi l-a trimis la o ascultare. Şi zicea bătrânilor: "Unde sunt ceilalţi fraţi, părinţilor?" Şi, intrând în chilia lui Marcu, şi deschizând caietul lui, au găsit că pusese mâna să facă literă "O". Şi, auzind glasul bătrânului, n-a mai întors condeiul, să împlinească litera. Deci, au zis bătrânii: "Cu adevărat, pe care tu îl iubeşti ava, şi noi pe acesta îl iubim, pentru că şi Dumnezeu pe acesta îl iubeşte". Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iunie/Proloage18Jun.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=23&p2000_imageid=1083