Luna octombrie în 12 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici
Prov, Tarah şi Andronic(+304).
Aceştia au trăit pe când stăpânea Diocleţian împăratul (286-305) şi, prinşi că sunt creştini, în cetatea Pompeiapole, au fost aduşi la judecată înaintea dregătorului Flavian. Şi era Tarah bătrân cu vârsta, roman cu neamul şi cu slujba de ostaş. Prov era din Tracia, iar Andronic din cetatea Efesului. Toţi trei eu mărturisit credinţa lor în Domnul nostru Iisus Hristos şi toţi trei au fost daţi la chinuri. Au fost bătuţi peste gură, li s-au zdrobit fălcile cu pietre, li s-au smuls dinţii, au fost bătuţi cu vergi peste pântece, pieptul le-a fost împuns cu ţepuşe înroşite în foc, dar ei au mărturisit pe Hristos cu şi mai multă îndrăzneală. Au fost supuşi atunci la şi mai grele chinuri; i-au tăvălit pe cărbuni aprinşi, au fost spânzuraţi cu capul în jos, iar dedesubt, înăbuşiţi cu un fum greu şi înecăcios; pe nări li s-au turnat oţet cu sare şi muştar, le-au fost tăiate buzele, limba şi urechile, le-au despicat capul de piele. Zadarnice s-au dovedit şi aceste chinuri, Sfinţii au rămas neclintiţi în sfânta lor credinţă. Deci, neputând ei să se mai mişte de mulţimea chinurilor îndurate, s-a dat poruncă să fie aruncaţi la fiare, dar acestea nu s-au atins de trupurile însângerate ale Sfinţilor, aşezându-se liniştite lângă ei. În cele din urmă, toţi trei au fost tăiaţi bucăţi cu sabia şi aşa şi-au dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, primind cununa muceniciei.
Întru aceastã zi, pomenirea Cuviosului Pãrintelui nostru Cosma fãcătorul de cântări, episcopul Maiumei, Aghiopolitul(+787).
Acest Sfânt a rămas orfan, fiind foarte tânăr. Deci, din pricina sărăciei, l-a luat pe el tatăl Sfântului Ioan Damaschinul, în casa sa, ca să-l crească. Că acesta, având multă avere şi mărire lumească, a luat în casa sa un vestit dascăl învăţat şi înţelept, care şi acesta se numea Cosma. Şi i-a dat lui în seamă pe fiul său cel firesc Ioan şi pe Cosma, fiul său cel de suflet. Iar acesta punând nevoinţă, asupra lor cu învăţătura, în scurtă vreme, i-a învăţat pe ei tot meşteşugului cărţii, adică gramatica şi filosofia, încă şi nevoindu-se ei şi cu astronomia, muzica şi geometria, s-au arătat, prin aceasta, vrednici de toată cinstea. Iar cui îi este voia să ştie cât au fost de învăţaţi, se vor încredinţa din cărţile pe care le-au scris. Deci, venind ei în vârsta înţelegerii şi învăţând iscusinţa înţelepciunii, au lăsat lumea şi, ducându-se la lavra Sfântului Sava, s-au făcut monahi. Deci, fericitul Ioan a fost sfinţit preot de Ioan, patriarhul Ierusalimului, iar fericitul Cosma, rugat fiind de tot soborul, a fost făcut episcop de Maiuma şi a strălucit în Biserica lui Hristos, ca o stea pe tăria cerului. Că, pornindu-se lupta împotriva sfintelor icoane, acest Cuvios a îndemnat pe Sfântul Ioan Damaschin să scrie către drept-credincioşi cuvinte pentru cinstirea sfintelor icoane. Şi a împodobit el însuşi Biserica lui Dumnezeu cu foarte frumoase tropare şi canoane. El a cinstit cu cântări Învierea lui Lazăr, Intrarea Domnului în Ierusalim, Cina cea de taină, Patimile cele de voie ale Domnului Hristos şi alte praznice dumnezeieşti. Deci, fiind hirotonit episcop de Maiuma şi bine povăţuindu-şi turma spre hrana cea mântuitoare, foarte bătrân fiind, a răposat cu pace în Domnul.
Întru aceeaşi zi, cuvânt despre milostenie al Sfântului Andrei, cel "nebun"
Într-una din zile, fericitul Andrei, umblând prin cetate, a venit aproape de casele desfrânatelor, iar una din ele l-a prins pe el de haină. Atunci au venit şi celelalte desfrânate şi, stând împrejurul lui Andrei, îl batjocoreau. Iar el nu răspundea nimic, fără numai îşi ţinea nările cu mâna şi scuipa. Iar ele l-au întrebat: "Pentru ce, ţinându-ţi nările, scuipi aşa ?" Iar fericitul le-a zis: "Văd pe demonul desfrânării, care vă stăpâneşte, că este îmbrăcat într-o haină cu rău miros şi nu-l pot suferi." Dar ele, dezbrăcând haina de pe el, i-au dat o rogojină pe deasupra şi l-au izgonit. Iar unii din cei iubitori de Hristos îi dădea lui şi bani. Şi oricâţi îi dădeau lui, el primea, iar unde vedea adunare de săraci, acolo mergea şi joc cu argintul făcea. Iar săracii ca pe un nebun îl îmbrânceau pe el şi luau banii. Iar el uşor lovindu-i cu palma, ca şi cum i-ar certa, aruncând arginţii toţi, îndată fugea de la dânşii. Iar săracii, luând arginţii, îi împărţeau între ei. Şi jocul acesta îl făcea fericitul Andrei, ca nearătată să fie milostenia lui.
Cuvânt al Preacuviosului pãrintelui nostru Efrem Sirul,
despre cum se cuvine creştinilor a vieţui.
Priviţi, fraţii mei iubiţi, cum se întoarce omul la cele lepădate şi cugetă iarăşi şi face lucrurile păgânilor. Tot cel ce cugetă cele trupeşti şi risipeşte ca şi când nu ar aştepta să dea seamă lui Dumnezeu în ziua judecăţii, oare nu s-a dezbrăcat el de Hristos? Că zice Domnul, cu dumnezeiasca Sa gură, că şi pentru un cuvânt deşert vor să dea seamă oamenii în ziua judecăţii, apoi faptele în ce fel vor fi judecate ? O, ce drac rău. O, urâtorul de bine şi urâtorul de oameni duh necurat. Cum împiedică şi cum ademeneşte el pe fiecare. Stăpânul strigă prin Prooroci şi prin Apostoli şi prin sfintele Evanghelii din mulţime, puţini iau aminte. Diavolul cheamă prin alăute şi prin hore şi prin cântecele drăceşti şi mulţimea se adună. Iubitorul de oameni, Dumnezeu cheamă pe toţi şi zice: "Veniţi la Mine toţi !" Şi nu este nimeni să-L asculte, nici să se sârguiască. Hulitorul de oameni, diavolul, pe mulţi îndeamnă şi aceştia la el aleargă. Dacă undeva s-ar propovădui ajunare sau priveghere, se sperie toţi si se tânguiesc şi se fac ca nişte morţi. Iar dacă s-ar vesti cândva prânzuri, cine sau alăute, sau cântece drăceşti, toţi se fac veseli, binevoitori şi treji şi unii pe alţii se cheamă şi se strigă şi împreună aleargă pe drumul cel rău şi se nevoiesc cu nevoinţa cea vrednică de jale. Nu însă cu cinste, cum se cuvine creştinilor, ci ca nişte păgâni. Nu ca nişte robi ai lui Dumnezeu, ci ca nişte apucaţi. Şi de multe ori, toată ziua se ostenesc pentru pântecele lor şi toată noaptea petrec fără de somn, spre pierzarea sufletului lor, jucând şi batjocorindu-se şi nimic altceva câştigând din osteneală şi din priveghere, fără numai vaiul, precum a zis Domnul. Luaţi aminte cu dinadinsul la cele scrise şi nu le defăimaţi, că vai celor ce ocărăsc dumnezeieştile Scripturi. Că mulţi cuvântători deşerţi sunt, amăgindu-se cu mintea, care când aud de chinurile judecăţii zic râzând, mângâindu-se: "Oare sunt eu mai bun decât toată lumea ? Unde va merge toată lumea, acolo voi merge şi eu. Afară de toată lumea, ce are să mi se întâmple mie ? Să mă îndulcesc deocamdată şi eu, ca toată lumea de bunătăţile lumii acesteia." Apoi, după ce s-a împlinit hotarul vieţii acesteia, se trimite vestitorul morţii, zicându-ne: "S-a împlinit calea ta în viaţa aceasta, vino de acum într-o altă lume, vino la însuşi locul tău!" Apoi, laşi lucrurile vieţii celei veselitoare, cu care ţi se părea că veşnic te vei desfăta şi te duci, fiind tras de demoni, la locul de osândă. Şi, văzându-şi locul omul se va cutremura şi îşi va bate faţa sa cu palmele şi, căutând împrejur încoace şi încolo va vrea să fugă şi nu-i va fi lui cu putinţă să fugă, că va fi ţinut cu nădejde, legat de cei ce îl vor duce pe dânsul. Atunci îi vor zice lui demonii cei ce îl ţin: "Ce te temi, vrednicule de jale ? Ce te tulburi, ce te întristezi, ce te înfricoşezi, ticălosule ? Ce te cutremuri, netrebnicule ? Tu ţi-ai gătit ţie locul acesta; seceră acum ce ai semănat. Ai auzit de înfricoşata osândă şi, râzând aşa, ziceai: "Unde va fi lumea toată, acolo voi fi şi eu." "Acum, pentru ce te cutremuri ? Nu eşti singur. Acolo unde este toată lumea, acolo eşti şi tu. N-ai auzit pe Stăpânul, zicând: “Toată lumea întru cel rău zace” ? Ci, defăimând ziceai: "Unde va fi toată lumea, acolo şi eu." Vrednicule de jale şi ticălosule pentru ce când ziceai acestea nu te gândeai la tine ? Acum, lumea toată poate să-ţi ajute ţie ? Oare pentru toată lumea vei da tu răspuns Judecătorului ? Au nu numai pentru singur sufletul tău ? Iată acum, precum ziceai, unde este toată lumea, acolo eşti şi tu." Şi, intrând în locul cel de osândă, nevrând şi cumplit chinuindu-se, va începe să ridice jalnice glasuri şi să roage pe cei ce vor sta înaintea judecăţii, ca să dobândească măcar puţină răsuflare. Şi îi vor răspunde lui: "Ce strigi, ticălosule ? Au doar tu eşti mai bun decât toată lumea ? Unde este toată lumea, acolo eşti şi tu, precum ai zis". Şi atunci, suspinând din adâncul inimii, va zice: "Şi ce-mi foloseşte mie toată lumea ? Vai mie, că m-am amăgit şi m-am batjocorit. Dreaptă este judecata Lui Dumnezeu. Acum am cunoscut, ticălosul, că ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera. Şi ce sarcină va lega, aceea va şi purta. Vai mie, că am auzit şi nu primeam. Pe câţi vedeam nevoindu-se, priveghind şi ajunând, pe toţi îi ocăram şi-i osândeam. Pe câţi îi vedeam plângând şi tânguindu-se, râdeam de ei. Vai mie, că mai de folos îmi era mie o sută de ani să plâng acolo şi să mă tânguiesc şi pământ să mănânc şi să nu vin în locul acesta de chin. Cine-mi va da mie vreme de pocăinţă, măcar de trei zile ale veacului aceluia, pe care l-am cheltuit în lenevire, eu vrednicul de jale şi ticălosul ? Însă acum târgul şi soborul s-au risipit şi nu mai am folos din pocăinţă... Vedeţi, fraţilor, să nu se afle cineva fără de roadă. Cela ce seamănă în trupul său îndulcirea lumii acesteia, desfătări, cine şi prânzuri, din trup va secera stricăciune. Iar cel ce seamănă în duh rugăciune, ajunare şi priveghere, din duh va secera viaţa veşnică. Luaţi seama şi vedeţi că nicidecum nu se laudă cel ce se desfătează, nici cei ce râd, nici cei ce joacă, că acestea păgânii le fac. Iar în partea creştinilor, legea este în acest fel: fericiţi cei săraci cu duhul, fericiţi cei ce plâng, fericiţi cei milostivi, fericiţi cei izgoniţi, fericiţi cei curaţi cu inima, fericiţi cei vorbiţi de rău, fericiţi cei ce se înfrânează, fericiţi cei ce au păzit Botezul curat, fericiţi cei ce pentru Hristos s-au lepădat de lumea aceasta, fericite sunt trupurile feciorelnicilor, fericiţi cei ce au femei ca şi când n-ar avea, fericiţi cei ce priveghează şi se roagă, fericiţi cei ce văd mai înainte pe Cel ce va să vie să judece vii şi morţii şi-şi pregătesc răspunsul, fericiţi cei ce lăcrimează în rugăciune şi în cântarea de psalmi. Acestea sunt ale dumnezeieştii Scripturi a drept-credincioşilor. Şi, oare, care Scriptură fericeşte pe cei ce cântă din fluier, sau în alăută, sau râd, sau pe cei ce se desfătează, sau pe cei ce se îmbată, sau pe cei ce se înverşunează şi joacă, sau pe cei ce iubesc lumea aceasta ? Stăpânul nostru nu ne-a învăţat acestea, ci, mai vârtos, le-a şi osândit, zicând: "Vai vouă care râdeţi acum şi vă desfătaţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui !" Deci, veniţi ca, lăsând calea cea largă, care duce la pierzare, să nu osândim puţina vreme, ca să împărăţim în vecii cei nesfârşiţi şi să dobândim bunătăţile cele nestricăcioase pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului păcătos nu s-au suit. Fugi de mândrie, o, omule, deşi eşti bogat, ca nu cumva să ai pe Dumnezeu împotriva ta, şi iubeşte smerita cugetare, deşi eşti mare, ca să te înalţi în ziua judecăţii, că vai celui trufaş, că acela, când va intra în mormânt, atunci se învaţă cine este. Vai lacomului, că bogăţia trece, vai necredinciosului, că în vreme ce toţi se luminează, el singur atunci se întunecă. Vai, celui fără de lege, că se duce la Judecător aspru şi drept. Vai trândavului, că va căuta vremea pe care rău a cheltuit-o şi nu o va afla. Vai ocărâtorului şi împreună cu el, beţivului, că se rânduiesc cu ucigaşii şi cu desfrânaţii se pedepsesc. Vai celui ce se desfătează în această puţină vreme că, precum un viţel spre junghiere, aşa se îngraşă. Dar fericit este cel ce călătoreşte pe calea cea strâmtă, că purtător de cunună va intra în cer. Fericit cel ce multora le face bine, că va afla ajutători mulţi, când va fi judecat. Fericit cela ce se sârguieşte către viaţa ce va să fie, că acestea de aici, trag spre stricăciune şi moarte.Fericit este cela ce risipeşte cele rele, adică pe acelea ce le-a adunat rău, că va sta curat înaintea judecătorului. Fericit este cel ce spre toate se sileşte pe sine, că silitorii răpesc Împărăţia lui Dumnezeu. Deci, să ne silim acum şi noi spre tot lucrul bun. Să ne îndemnăm şi să ne zidim unii pe alţii, precum şi faceţi. Totdeauna vorbirea noastră să fie despre judecată şi despre darea răspunsului nostru. Ori ce lucru faceţi, fie de umblaţi pe cale, fie de şedeţi la prânzuri sau în păturile voastre, ori altceva de faceţi, totdeauna îngrijiţi-vă de judecată şi de venirea dreptului Judecător şi vă aduceţi aminte, în inimile voastre şi ziceţi unii către alţii: "Oare în ce fel este întunericul cel mai dinafară ? Oare în ce fel este focul cel nestins şi viermele cel neadormit ? Oare în ce fel sunt scrâşnirile dinţilor ? "Acestea vorbiţi-le unii cu alţii, noaptea şi ziua. Să ne nevoim fraţilor, până avem vreme. Să cumpătăm desfătarea cea de aici, ca acolo să câştigăm desfătarea Raiului. Să plângem aici puţin, ca acolo să râdem. Să flămânzim aici, ca să ne săturăm acolo. Să învăţăm a ne lipsi de toate acestea vremelnice de aici, ca să ne îndulcim acolo de bunătăţile cele adevărate. Pe calea cea strâmtă să călătorim aici, ca acolo pe calea cea lată şi desfătată să umblăm. Şi iarăşi zic: "Vedeţi să nu ne împiedice pe noi viaţa aceasta şi să ne batjocorească şi goi şi netrebnici să ne trimită pe noi în veacul acela. Că înşelăciunea lumii acesteia pe mulţi i-a împiedicat, pe mulţi i-a pierdut, pe mulţi i-a batjocorit, pe mulţi i-a orbit". Iar noi, fraţilor, să luăm aminte la noi înşine şi să ascultăm pe Domnul, care zice: "Veniţi după Mine !" Deci, de toate să ne despărţim şi Lui să-I urmăm. Să potolim toată bucuria lumii acesteia, că batjocoreşte pe cei ce o iubesc pe dânsa. Iar noi să ne sârguim a dobândi viaţa cea veşnică, dănţuirea cea cu îngerii, petrecerea cea cu Hristos. Căruia Se cuvine slava în vecii vecilor ! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu