Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

duminică, 26 octombrie 2008

Predica la Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir - Parintele Ilie Cleopa





Cel ce Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor si Eu il voi marturisi pe el

inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri (Matei 10, 32)                                            

Iubiti credinciosi,
Astazi Biserica Ortodoxa praznuieste pe unul din cei mai mari mucenici, anume pe Sfintul Mare Mucenic Dimitrie, izvoritorul de mir. Acest mucenic vrednic de lauda, s-a nascut in cetatea Solonul sau Tesalonic din nordul Greciei. Tatal sau a fost voievod si comandant al cetatii Tesalonic si era crestin, dar tinea in taina dreapta credinta, pentru marea prigoana ce era atunci asupra crestinilor. El avea un copil anume Dimitrie, pe care l-a crescut de mic in dreapta credinta si in dragoste pentru Iisus Hristos. Tatal lui Dimitrie avea in casa lui doua icoane frumoase, cu chipul Domnului nostru Iisus Hristos si a Preacuratei Sale Maici, la care se inchina el si sotia sa. La aceste sfinte icoane duceau adesea parintii pe copilul Dimitrie, inca din pruncie, ca sa se inchine Mintuitorului si Maicii Domnului, invatindu-l sa se roage si descoperindu-i taina adevaratei credinte in Hristos.

Pe cind era Sfantul Dimitrie in virsta de 20 de ani, a murit tatal lui, binecredinciosul voievod al Tesalonicului. Auzind imparatul Maximilian de aceasta, a chemat la el pe Dimitrie, fiul voievodului, pe care vazindu-l intelept si viteaz in razboaie, l-a facut voievod in locul tatalui sau; apoi Sfintul Dimitrie mergind in patria sa Tesalonic, in loc sa prigoneasca pe crestini, cum ii poruncise Maximilian, a inceput inaintea tuturor a marturisi pe Hristos si a invata dreapta credinta, slavind pe Dumnezeu Cel in Treime inchinat si cinstit. Astfel, el s-a facut tesalonicenilor ca un alt Apostol Pavel, caci pe multi ii aducea la cunostinta adevarului, risipind inchinarea la idoli.

Iar imparatul Maximilian, intorcindu-se biruitor de la un mare razboi contra scitilor si a sarmatilor, a voit sa aduca jertfa de multumire necuratilor zei in Tesalonic. Cu acest prilej l-a chemat si pe Dimitrie sa jertfeasca zeilor inaintea tuturor. Atunci viteazul ostas al lui Hristos a inteles ca a sosit ceasul sa marturiseasca inaintea tiranului imparat credinta in adevaratul Dumnezeu, Care a facut cerul si pamintul si toate cele vazute si nevazute. Apoi si-a adus aminte si de cuvintele Sfintului Apostol Pavel care zice: "Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mintuire" (Romani 10, 10). Adica nu-i de ajuns sa crezi in taina in Dumnezeu, ci trebuie sa-L marturisesti si cu cuvintul in public, ca sa te poti mantui. Aceasta credinta cu darul Duhului Sfint avand-o Dimitrie in inima sa, a iesit in mijloc si a marturisit cu mare indrazneala, ca nu zeii, ci Dumnezeul crestinilor este adevaratul Dumnezeu. El a facut cerul si pamintul si pentru nemasurata Sa milostivire a trimis pe Fiul Sau in lume si a luat trup omenesc din Fecioara Maria, dar fara de pacate, si a mantuit pe oameni din robia diavolului prin moartea Sa pe cruce si prin inviere.

Auzind imparatul ca Sfantul Dimitrie, in loc sa-l laude pe el, a marturisit ca Hristos este adevaratul Dumnezeu, s-a miniat tare si l-a aruncat in temnita, spre judecata si osanda la moarte. Intr-o zi imparatul facand mare spectacol in aer liber, dupa obiceiul romanilor, a pus pe un vestit luptator, anume Lie, sa se lupte cu crestinii pe un pod inalt si sa-i arunce jos in niste sulite cu virful in sus, spre veselia spectatorilor. In acest timp Sfantul Dimitrie era pazit in temnita din ordinul imparatului. Atunci un tanar crestin cu numele Nestor, ucenicul mucenicului, s-a aprins de ravna pentru Dumnezeu si nemaiputand sa rabde uciderea crestinilor, s-a dus in temnita la Sfantul Dimitrie si i-a spus: "Robule al lui Dumnezeu, mare nedreptate se face impotriva crestinilor, deci roaga-te pentru mine, ca vreau sa lupt cu Lie si sa izbindesc singele nevinovat al crestinilor".

Sfantul Dimitrie fiind legat in lanturi, a binecuvantat pe Nestor si, insemnandu-l cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te, frate si te lupta cu Lie, ca si pe Lie il vei birui si pe Hristos Il vei marturisi !" Tanarul Nestor fiind intarit cu rugaciunea Sfantului Dimitrie si-a facut cruce si ducandu-se in acea priveliste a strigat: "Vreau sa lupt cu Lie !" Zadarnic incercau toti sa-l opreasca pe Nestor de la lupta cu Lie ca el striga in auzul tuturor: "Vino, Lie, sa te lupti cu mine !" Apoi incepind a se lupta cu el, a zis fericitul Nestor: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi".

Si indata, cu ajutorul rugaciunilor marelui mucenic, l-a aruncat pe Lie in sulite si l-a omorit. Atunci imparatul, maniindu-se a poruncit sa-i taie capul Sfantului Nestor, implinindu-se profetia dascalului sau Dimitrie. Apoi a trimis ostasi in temnita sa-l ucida cu sulitele si pe Marele Mucenic Dimitrie. Vazand ca i-a sosit sfarsitul, Sfantul Dimitrie s-a inchinat si a multumit lui Dumnezeu pentru toate, apoi si-a ridicat mana dreapta in sus si a fost strapuns cu sulitele de ostasi in tot corpul, dandu-si sufletul cu pace in mainile lui Hristos pe care L-a marturisit. In clipa aceea un alt ucenic al sau a luat mantia si inelul Sfantului Dimitrie si inmuindu-le in sangele mucenicului, tamaduia cu ele pe multi bolnavi.
                                                          

Iubiti credinciosi,
Ajungand imparat Sfantul Constantin cel Mare care a dat libertate tuturor crestinilor, s-a facut o mare biserica din lemn in Tesalonic, peste moastele Sfantului Dimitrie, unde alergau multi credinciosi orbi, schiopi, bolnavi de tot felul si cu rugaciunile sfantului se intorceau sanatosi la casele lor. Printre acestia a fost si un dregator imparatesc anume Leontie, care, venind la biserica Sfantului Dimitrie, s-a facut indata sanatos. Drept multumita, a inceput sa faca o biserica mare din piatra in locul bisericii mici din lemn, in cinstea Sfantului Marelui Mucenic Dimitrie.

Pe cand sapau temeliile bisericii, cu randuiala lui Dumnezeu, au descoperit si racla cu moastele Sfantului Dimitrie, din care izvora mir binemirositor cu care se ungeau cei suferinzi si se vindecau. Biserica facuta de Leontie a fost marita mai tarziu, ajungand cea mai mare si mai veche biserica din Tesalonic, care se pastreaza pana astazi. Tot Leontie, fiind iubitor de Dumnezeu, a facut o racla noua din argint si a asezat in ea moastele Sfantului Dimitrie, care se pastrau sub altarul marii biserici. Mormantul Sfantului Dimitrie se afla si astazi la biserica sa din Tesalonic unde merg zilnic credinciosii in pelerinaj si cer ajutorul lui.

Un alt lucru minunat s-a intamplat si in timpul imparatului Justinian cel Mare. Dupa ce a zidit biserica Sfanta Sofia din Constantinopol, imparatul voia sa aduca in ea moastele Sfantului Dimitrie de la Tesalonic. Deci, trimitand cativa clerici si credinciosi la biserica sa, cind sa se atinga de racla, indata a iesit din ea lumina de foc si scantei, incat toti au cazut la pamint. Apoi s-a auzit un glas ca acesta: "Stati si nu indrazniti !" Cuprinsi de spaima si-au cerut iertare de la Sfantul Dimitrie si luand putin pamant din biserica lui, s-au intors la Bizant.

Altadata era mare seceta si foamete in Tesalonic. Atunci Sfantul Dimitrie, calare pe un cal se arata corabierilor care transportau grau pe mare si le zicea: "Duceti graul in cetatea mea, Tesalonic, caci este lipsita". In viata Sfantului Dimitrie se spune ca era un paraclisier, anume Onisifor, la biserica sa, care ingrijea de sfintele moaste. Dar avea obiceiul sa fure din darurile aduse la biserica de credinciosi. Sfatuindu-l preotii multa vreme, el nu se lasa de acest pacat. Odata, pe cand lua din cele aduse de credinciosi, indata a fost pedepsit de Sfantul Dimitrie si a cazut jos greu bolnav. Apoi rugandu-se preotii pentru el si marturisindu-si pacatul, s-a facut sanatos.

Odata au navalit barbarii sa prade orasul Tesalonic si toti crestinii plangeau la moastele Sfantului Dimitrie sa-i scape de robie si de moarte. Intr-o noapte s-au vazut doi tineri luminati trimisi de Mantuitorul sa-i porunceasca sfantului sa plece din cetatea sa si sa lase Tesalonicul in mainile paginilor pentru pacatele poporului. Dar Sfantul Dimitrie nu a voit sa paraseasca patria sa, ci, rugandu-se mult lui Dumnezeu pentru crestini, indata oastea paganilor s-a departat si Tesalonicul a scapat de distrugere si robie. Si multe asemenea semne, vindecari de boli si fapte minunate facea Sfantul Mucenic Dimitrie. Mai tirziu insa, inmultindu-se pacatele crestinilor, marele mucenic s-a intristat pentru imputinarea credintei in cetatea sa si cu voia lui Dumnezeu au disparut sfintele moaste din Tesalonic.

Iubiti credinciosi,
Astazi sarbatorim pe Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, ostasul cel viteaz al lui Hristos, barbatul dumnezeiestilor doriri, lauda mucenicilor, bucuria ingerilor, podoaba Bisericii Ortodoxe, mustratorul necredinciosilor, intarirea nevoitorilor si rugator fierbinte inaintea Preasfintei Treimi pentru sufletele noastre. Astazi Sfantul Dimitrie marturiseste cu tarie pe Hristos inaintea imparatilor si a paginilor. Astazi Lie, sluga intunericului, este invins, iar fiii luminii sint izbaviti. Acum diavolul a fost biruit de Sfintii Dimitrie si ucenicul sau Nestor care se roaga in cer pentru noi. Astazi mucenicul lui Hristos Dimitrie este impuns in coasta ca si Stapanul sau si se jertfeste pentru Evanghelie, ca un miel nevinovat.

Pentru aceasta il cinstim pe Sfantul Dimitrie si-i cintam cantari de lauda, caci el a biruit pe vrajmasul cel nevazut si a luat cununa biruintei de la Hristos, Dumnezeu. In aceasta zi se face mare pelerinaj cu icoana Sfantului Dimitrie la mormantul lui din Tesalonic si toti crestinii aduc flori de dumitrita la biserici si prin casele lor. Dar nu numai in Grecia, ci si in tara noastra este foarte mult cinstit de credinciosi. Avem in tara numeroase biserici cu hramul Sfantului Dimitrie si multi frati crestini poarta numele lui. Insa nu numai astazi, ci in toate zilele se cuvine sa cerem ajutorul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, pentru ca este grabnic ajutator. Sa avem in casa icoana lui si cind putem sa-i citim acatistul. Apoi sa nu uitam ca si noi sintem ostasi ai lui Hristos si fii ai Bisericii Ortodoxe. Deci, sa avem curaj si sa nu dam inapoi in fata ispitelor si necazurilor vietii. Fara rivna si barbatie, fara rugaciune si smerenie, fara iubire crestina si biserica, fara rabdare si ajutorul sfintilor nu ne putem mantui.

Sa-l rugam pe Marele Mucenic Dimitrie sa ne fie calauza, ajutator, model de jertfa si rugator inaintea lui Dumnezeu pentru mantuirea sufletelor noastre. Amin.

Sursa: 

http://www.crestinortodox.ro/Predica_la_Sfantul_Mare_Mucenic_Dimitrie_Izvoratorul_de_mir-180-11084.html

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1213

Niciun comentariu: