Luna decembrie in 11 zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Daniil Stalpnicul (+490). Acesta era de loc din Mesopotamia, din eparhia Samosatelor, dintr-un sat ce se cheama Vitara si s-a nascut din parinti cu numele Ilie si Marta. Deci, in al cincilea an al varstei sale, l-au dus parintii lui la o manastire si s-a facut vestit in viata schimniceasca. Si, sporind el cu nevointa, s-a dus la Simion Stalpnicul si a luat binecuvantare de la dansul. Iar, dupa dumnezeiasca descoperire, s-a dus spre partile Traciei, aproape de Bizant, la locul numit Anaplu. Acolo s-a inchis intr-un templu idolesc, suferind multe chinuri de la diavoli. Deci, suindu-se pe un stalp, a petrecut acolo cu multa rabdare, topindu-se de zaduf si de zapada, de ploi si de bataile vanturilor. Si a primit darul de a face minuni, incat s-au vestit bunele lui fapte si la imparatii Leon (457-474) si Zenon (474-476) si la Vasilisc tiranul, care au mers si s-au inchinat Sfantului, proorocindu-le el, cele ce aveau sa li se intample. Deci, ajutorand Sfanta Biserica, ce avea pe atunci razboi cu ereticii, si desavarsindu-si viata sfanta si fara prihana, s-a dus catre Domnul si i se face pomenirea lui la Anaplu.
Intru aceasta zi, pomenirea Mucenicului Mirax si o povestire foarte de folos.
Acest fericit Mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam egiptean, nascut din parinti crestini, in cetatea ce se numeste Tenesi. Si, dupa ce s-a botezat, crestea si era invatat de parintii sai in neprihanita credinta a lui Hristos. Dar, mai in urma, din slabiciunea si usurinta mintii sale, s-a inselat de la diavolul si s-a dus la stapanitorul cel de acolo, Amiran, si s-a lepadat, vai, de credinta in Hristos. Si, nu numai aceasta, ci si braul si-a taiat si crucea a calcat-o in picioare, a luat sabia in maini si striga acel jalnic cuvant: "Agarean (musulman) sunt si de astazi inainte nu mai sunt crestin."
Deci, a fost cinstit si slavit cativa ani langa Amiran, el ci cei impreuna cu el, fara sa se ingrijeasca cat de putin pentru mantuirea sa. Iar, parintii sai, instiintandu-se despre aceasta, nu conteneau rugand pe Dumnezeu ca sa-i schimbe gandul lui. Deci, Dumnezeu, vazand buna dorinta si staruitoarea rugaciune, a schimbat inima fiului lor spre pocainta. Drept aceea, insusi Mirax, mergand la parintii sai, le-a zis: "Iata, dulcii mei parinti, am venit. Eu, ticalosul, m-am intunecat cu mintea si am facut ceea ce am facut; deci, acum, ma rog sa ma fac iarasi crestin si sa fiu impreuna cu voi." Iar, parintii i-au raspuns: "Noi, fiule, dupa ce ai facut raul acesta, multe lacrimi am varsat si n-am contenit vreodata rugand pe Dumnezeu ca sa te lumineze sa cunosti adevarul si sa te intorci catre Hristos, Mantuitorul tau. Pentru aceasta, multumim acum bunatatii Sale, ca n-a trecut cu vederea smerita noastra rugaciune. Iata, fiule, precum si tu stii, noi ne temem de Amiran, ca tu sa stai cu noi impreuna, pentru ca ne poate banui ca noi te-am schimbat. Ci, de voiesti sa se ridice aceasta mare cadere a lepadarii de credinta si sa afli pe Dumnezeu milostiv, iar, pe langa aceasta, de voiesti sa ne arati si pe noi fara de vina, de voiesti sa te faci atat de apropiat si prieten al lui Hristos, incat sa stai si mijlocitor catre El pentru tot neamul tau, fa precum iti spuneam: Du-te la Amiran si, precum pe fata te-ai lepadat de Hristos, asa pe fata marturiseste-L pe El iarasi, ca si cand n-am sti noi nimic. Si cu adevarat, Dumnezeu, fiule, va indrepta cu bine drumul tau, precum voiesti."
Iar Mirax, luand sfatul parintilor sai, precum si binecuvantarea lor, si avand in mana sa un brau, s-a dus in adunarea paganilor. Deci, incingandu-se cu braul acela inaintea lui Amiran, a inchipuit cinstita cruce dintr-un lemn si, sarutandu-o pe ea, a inceput sa strige cu toata puterea sa: "Doamne, miluieste!" Iar Amiran prinzandu-l, i-a zis: "Ce ti s-a intamplat?" Iar Mirax i-a raspuns: "Abia acum mi-am venit in fire din intunecarea ce a venit asupra mea de la diavolul si am cazut inaintea lui Hristos, Domnul meu, si iarasi m-am facut crestin, precum am si fost. Deci, am venit ca sa fac acest lucru cunoscut si tie si la toata adunarea ta si sa marturisesc cu adevarat inaintea tuturor pe Hristos, iar legea voastra sa o dau anatemii."
Acestea auzindu-le, Amiran l-a pus la inchisoare, poruncind ca sa ramana acolo trei zile, fara de mancare sau bautura. Dupa acestea, l-a scos din inchisoare si l-a judecat iarasi. Si, fiindca l-a aflat tot marturisind pe Hristos, l-a batut pe el si l-a trimis din nou la inchisoare. Iar, dupa alte trei zile, l-a judecat si, aflandu-l pe el cu sarguinta marturisind pe Hristos, l-a batut cu vine de bou si iarasi l-a pus la inchisoare. Deci, dupa trei zile, iarasi aducandu-l inaintea sa, si vazand ca neschimbat si cu tarie marturisea pe Hristos, l-a batut fara de mila peste ranile cele de mai inainte si, la urma, i-a hotarat moartea.
Deci, luandu-l slujitorii, au intrat intr-o corabioara, precum le era poruncit, si, plutind pe mare departe, ca la patru stadii, l-au lasat de si-a facut rugaciunea, apoi i-au taiat capul si l-au aruncat in adancul marii. Despre trupul lui, de a iesit sau n-a iesit din mare, nu s-a aratat. Cinstitul cap insa, a iesit cu adevarat din mare si niste crestini cunoscandu-l, l-au luat, ca pe un dar de mult pret. Iar, pentru aceasta, parati fiind la Amiran, i-au dat lui o suta de galbeni si asa au fost lasati ca sa-si indeplineasca dorinta lor in libertate. Atunci, dar, facand ei o cutie de argint, au pus in ea mucenicescul cap, cu cuvenita cinste si evlavie. Si de atunci si pana acum, izvoraste pururea mir mirositor si savarseste multe vindecari, spre slava Mantuitorului nostru Iisus Hristos si spre deplina incredintare a celor ce se smintesc si se indoiesc de slava lui Mirax in ceruri, precum si a celor asemenea cu el.
Intru aceasta zi, cuvant pentru adormirea celui intre Sfinti Parintelui nostru Sisoie.
Cel dintre Sfinti Parintele nostru Sisoe a trait in pustie si in munte, saizeci de ani, iar cand era sa se mute din viata, sezand langa dansul calugarii, i-a stralucit lui fata ca lumina. Si le graia lor: "Iata, ava Antonie a venit!" Dupa aceea, tacand putin, iarasi le zicea lor: "Iata, ceata proorocilor a venit!" Si a stralucit si mai mult si a zis: "Ceata Apostolilor a venit!" Si fata lui indoit a stralucit si, iata, vorbea, cum vorbeste cineva cu altii.
Deci, l-au rugat pe el batranii, zicand: "Spune noua Parinte, cu cine vorbesti?" Si a zis lor: "Iata, au venit ingerii sa ma ia pe mine si ma rog lor sa ma lase putin, ca sa ma pocaiesc." Iar batranii i-au zis lui: "Nu-ti trebuie pocainta, parinte," Zisu-le-a lor staretul: "Cu adevarat, nu ma stiu pe mine ca am pus macar incepatura de pocainta." Iar toti stiau ca desavarsit este. Apoi, iarasi, fara de veste, i s-a facut fata lui ca soarele si s-au temut toti. Deci el le-a grait lor: "Iata, vedeti toti, a venit Domnul si zice: "Aduceti-Mi acest vas ales din pustie!" Si indata si-a dat duhul. Apoi, s-a facut un fulger si s-a umplut casa de buna mireasma.
Intru aceast zi, cuvant din viata Sfantului Epifanie, despre dreapta Judecata.
Era un oarecare diacon in episcopie, anume Sabin, avand ca mestesug scrierea cartilor si cu dreapta viata era impodobit. Si erau in episcopie calugari, ca la optzeci, iar Sabin era mai cuvios intre toti. Deci, pe acesta il pusese Sfantul Epifanie judecator peste treburile bisericesti. Iar odinioara, s-au judecat de catre Sabin doi oameni: unul fiind bogat, iar altul sarac. Si Sabin a cugetat sa partineasca si sa ajute saracului, macar ca bogatul avea mai multa dreptate decat saracul. Dar Sfantul Epifanie sta ascuns la un loc oarecare si-i asculta pe amandoi. Deci, a auzit pe Sabin partinind si miluind la judecata pe cel sarac. A venit atunci Sfantul de fata si a zis lui Sabin cu glas lin si cu blanda fata: "Mergi, fiule, la mestesugul tau de scrie carti si adu-ti aminte de cuvintele Sfintilor, ca sa fii desavarsit intru tot raspunsul de trebuinta si sa inalti cu mare glas slava Sfintei Scripturi. Iar cand judeci, auzi pe Facatorul de bine, strigand si zicand: "Sa nu partinesti pe nimeni la judecata!"
Si de atunci, Sfantul Epifanie singur judeca pe toti cei ce veneau, ostenindu-se in toate zilele, de dimineata pana la ceasul al noulea. Iar de la ceasul al noulea pana a doua zi, nu-l mai vedea nimeni. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Intru aceasta Duminica facem pomenirea tuturor Sfintilor Stramosi.
Duminica Sfintilor Stramosi cade in zilele de la 11 la 17 decembrie.
Despre fericitul Avraam toate cate sunt scrie de dumnezeiescul Moise la Cartea Facerii le stiu si inteleptii si cei neinvatati, de vreme ce le citim, in auzul tuturor, in zilele marelui post. Deci, se stie ca el a fost din pamantul chaldeenilor si din neam pagan, intrucat chaldeenii sunt un neam mai vechi decat evreii. Stim, de asemenea, ca a avut tata slujitor la idoli si, macar ca era dintr-un neam ca acesta, nu avea nici o impiedicare a cunoaste pe Dumnezeu si, ca sa zicem ceva mai slavit, de aici mai vartos s-a povatuit si s-a pornit el spre cunostinta adevaratului Dumnezeu, ca a cugetat in gandul sau ca idolii nu sunt dumnezei. Si vazand fapturile si buna randuiala a lumii, a cunoscut pe Cel ce nu se vede si s-a inchinat Lui, ca lui Dumnezeu Stapanul si Chivernisitorul a toate si Pricinuitorul bunei alcatuiri si randuieli a celor vazute si a toate cate sunt. Astfel, luand semn de la Dumnezeu si porucindu-i-se sa-si lase casa, a facut asa, neindoindu-se nicidecum in credinta. Si a luat, ca dar de sus, la cele mai adanci batraneti, pe Isac, si parinte al credintei s-a numit, ca n-a crutat pe singurul sau fiu sa-l aduca jertfa, la porunca lui Dumnezeu, pentru care si parinte al multor neamuri a ajuns. Deci, prin Isac, dintr-insul s-a nascut Iacob si din Iacob, Iuda si fratii lui. Si Hristos, dupa trup, tot fiu al lui Avraam este, ba inca, prin Hristos, Avraam a dobandit fii si stranepoti pe toti cei credinciosi. Pe acesta si pe toti stramosii lui Hristos, purtatorii de Dumnezeu Parintii si Dascalii nostri, socotindu-i vrednici de pomenire, au lasat sa le facem praznuire in preajma Nasterii cea dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos, asezand si oranduind aceasta sarbatoare de la Duhul Sfant. Ca, de vreme ce Preabunul si Iubitorul de oameni Mantuitorul nostru, din iubirea Lui de oameni, l-a invrednicit pe acest Avraam sa-l aiba incepator de rudenie si stramos, si, cu el, si pe cei dintr-insul, cu dreptate se cadea sa fie si pomenirea lor in zi de praznic si de veselie, cu putin mai intainte de trupeasca Lui aratare la noi.
Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu