Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

miercuri, 31 decembrie 2008

Proloagele din 1 ianuarie



Luna ianuarie în ziua dintâi: praznuim Taierea imprejur, cea dupa trup, a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

        Astazi, la opt zile de la Nasterea Sa, Domnul rabda taierea imprejur cea dupa trup, ca implinind Legea, sa dea in laturi randuiala trupeasca a legii vechi si sa aduca in lume o taiere imprejur nefacuta de mana: Taierea-Imprejur cea duhovniceasca a Sfantului Botez, adica "dezbracarea de trupul pacatelor carnii" (Col.2.11). Ca Fiu al Lui Dumnezeu si ca mare intemeietor al Testamentului celui vesnic, o data cu supunerea Sa la randuiala taierii imprejur, Domnul astazi pune capat, deci, legii vechi si face inceput randuielilor Testamentului celui Nou, scris pe tablele inimii oamenilor. 
        Drept aceea, noi crestinii nu mai suntem tinuti la taierea-imprejur cea trupeasca, dar suntem tinuti sa ne supunem si sa implinim randuielile unei adevarate taieri-imprejur duhovnicesti. Suntem datori, indeosebi, ca Noul Legamant, intemeiat de Domnul Iisus sa savarseasca in noi o deplina supunere fata de Dumnezeu, a trupului nostru si a poftelor lui, o deplina daruire, o deplina patrundere cu puteri sfinte a acestui trup si a cerintelor lui, lucrare atat de insemnata in lupta noastra duhovniceasca, pentru ca nu este vorba  de o taiere-imprejur numai a trupului, ci este vorba de o taiere-imprejur a inimii noastre, adica o taiere-imprejur care atinge toate gandurile, toate voile, toate simtirile noastre cele mai tainice, indepartand tot ce nu poate merge impreuna cu o adevarata cautare a lui Dumnezeu. Si aceasta taiere-imprejur a inimii nu-i cu putinta fara o adanca sfortare. Sarbatoarea Taierii-Imprejur este insa si sarbatoarea numelui lui Iisus. Ca taindu-se imprejur, Domnul a fost numit  cu numele Iisus, cum spusese ingerul, mai inainte de a Se fi zamislit El in pantecele Fecioarei. Si praznicul acesta ne aduce aminte ce loc de seama trebuie sa aiba chemarea acestui nume in viata noastra duhovniceasca si cat de mare putere are acest sfant nume: "Ca Dumnezeu L-a preainaltat si I-a dat lui nume, care este mai presus de orice nume, ca in numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al acelor ceresti si al celor pamantesti si al celor de sub pamant si orice limba sa marturiseasca, ca Domnul este Iisus Hristos intru slava lui Dumnezeu Tatal" (Filip. 2,9-11)" "Si, acum, Doamne, intinde mana Ta, ca sa se faca tamaduiri, minuni si semne prin numele lui Iisus, robul Tau cel sfant "(Fapte 4,29-30)". 
       Aceasta am luat-o de la Sfintii Parinti si o praznuim o data cu inceputul cununii anului. Si facem sarbatoare si zi domneasca,  pentru toate cate Domnul S-a smerit si le-a primit pentru noi. Si daca s-au intors parintii Sai acasa, Iisus a vietuit dupa firea omeneasca, crescand cu varsta, cu intelepciunea si cu Darul, spre mantuirea noastra. Dumnezeului nostru, slava! Amin.

 
  
 

Întru aceastã zi, pomenirea celui între Sfinti, Pãrintelui nostru Vasilie cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadochiei.

Sfantul Vasile cel Mare

        Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau fiind un luminat dascal in cetate. 
        Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasilie si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant, mergand pana si la Atena, cea mai inalta scoala din timpul sau, unde a intalnit pe Sfantul Grigorie de Nazians, cu care a legat o stransa si sfanta prietenie. 
        A fost inaltat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru Biserica, cand ereticii lui Arie si Macedonie izbutisera sa aiba de partea lor pe insusi imparatul Valens. Sfantul Vasilie a dus o lupta apriga, cu scrisul si cuvantul, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei Treimi. Si-a atras mania imparatului si a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apararea acestei dogme de capetenie a crestinatatii. 
        Sfantul Vasilie a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe monahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale, ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnand pe cei instariti sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti. 
        S-a mutat catre Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 1 ianuarie, plans de credinciosi si de necredinciosi, care-l iubeau si-l cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop in Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el sa intre in istorie cu numele de Sfantul Vasile cel Mare. Pentru rugaciunile lui, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

 
  
  
 

Întru aceastã zi, minunea Sfântului Vasilie, pe care a fãcut-o în Niceea.

        Odinioara, de nelegiuitul imparat Valens (364-378), in cetatea Niceea, s-au apropiat capeteniile ereziei ariene cerand ca, din soborniceasca biserica cea din cetatea aceea, sa goneasca poporul dreptcredincios, iar Sfantul locas sa-l dea adunarii lor celei arienesti. Si a facut asa imparatul cel rau, el insusi fiind eretic: a luat, adica, biserica de la cei dreptcredinciosi, cu sila, si a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, in mare mahnire fiind toata multimea dreptcredinciosilor, a sosit acolo marele Vasilie, aparatorul cel de obste al Bisericilor, la care toata multimea celor dreptcredinciosi venind, cu strigare si cu tanguire, i-a spus strambatatea ce li s-a facut lor de imparat. Iar Sfantul, mangaindu-i pe ei cu cuvintele sale, indata s-a dus la imparat, la Constantinopol si, stand inaintea lui, i-a zis: "Cinstea imparatului sta in judecata sa. Iar intelepciunea zice: Dreptatea imparatului la judecata se vede. Deci pentru ce, imparate, ai facut judecata nedreapta, izgonind pe dreptcredinciosi din Sfanta Biserica si dand-o raucredinciosilor? Zis-a lui imparatul: "Tot la invinuiri te intorci, Vasilie? Nu ti se cuvine tie sa fii asa." Raspuns-a Vasilie: "Se cuvine mie, pentru dreptate a muri." Si infruntandu-se ei si impotrivindu-se sta acolo de fata mai marele bucatarilor imparatesti, numit Demostene acela, vrand sa ajute arienilor, a spus ceva cu glas incet ocarand pe Sfantul. Iar Sfantul a zis: "Vedem aici si pe necarturarul Demostene." Iar stolnicul, rusinandu-se, iarasi a grait ceva impotriva. Sfantul i-a zis: "Lucrul tau este sa ai grija de mancari, nu sa fierbi dogmele Bisericii." Si a tacut Demostene rusinat. 
        Iar imparatul, pe de o parte, maniindu-se si, pe de alta, rusinandu-se, a zis lui Vasilie: "Sa mergi tu intre dansii sa faci dreptate, dar asa sa judeci, ca sa nu judeci cu partinire poporului de-o credinta cu tine." Iar Sfantul a raspuns: "De voi judeca cu nedreptate, apoi si pe mine la surghiun sa ma trimiti si pe cei de o credinta cu mine sa-i izgonesti si Biserica sa o dai arienilor." Si, luand Sfantul scrisoarea de la imparat, s-a intors la Niceea. Si chemand pe arieni, le-a zis lor: "Iata, imparatul mi-a dat mie putere ca sa fac judecata intre voi si intre dreptcredinciosi pentru biserica pe care ati luat-o cu sila." Iar ei au raspuns lui: "Deci judeca, dar dupa judecata imparatului." Iar Sfantul a zis: "Sa mergeti si voi arienii si voi dreptcredinciosilor si sa inchideti biserica si, incuindu-o, sa o pecetluiti cu pecetile, voi cu ale voastre si acestia cu ale lor si sa puneti de amandoua partile pazitori. Si mergand mai intai voi, arienii, sa va rugati trei zile si trei nopti si, dupa aceasta, sa va apropiati de biserica. Si de se vor deschide singure, cu rugaciunile voastre, usile bisericii, apoi sa fie a voastra biserica in veci. Iar de nu, ne vom ruga noi o noapte si vom merge cu litie, cantand, la biserica si de se vor deschide noua, sa o avem pe ea in veci. Iar de nu se vor deschide nici noua, apoi, iarasi, a voastra sa fie biserica." Si placut a fost cuvantul acesta inaintea arienilor. Iar drepcredinciosii se mahneau asupra Sfantului, zicand ca nu dupa dreptate, ci dupa frica imparatului a facut judecata. Si, luandu-se multe masuri de paza de catre amandoua partile, Sfanta Biserica strajuita a fost cu tot dinadinsul, pecetluita si intarita. Si rugandu-se arienii trei zile si trei nopti si de Biserica apropiindu-se, nu s-a facut nici un semn. Si se rugau de dimineata pana la al saselea ceas, strigand: "Doamne miluieste" si nu s-au deschis usile Bisericii si s-au dus fara dar si rusinati. 
        Atunci, marele Vasilie, adunand pe toti dreptcredinciosii, cu femeile cu copiii, au iesit din cetate la biserica Sfantului Mucenic Diomid, facand, acolo priveghere de toata noaptea, apoi au mers dimineata cu totii la cea soborniceasca biserica pecetluita, cantand: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi." Apoi , stand inaintea usii bisericii a zis catre popor: Ridicati mainile voastre si strigati cu dinadinsul "Doamne miluieste." Si aceasta facandu-se, a poruncit Sfantul ca sa faca tacere si, apropiindu-se de usa, a insemnat-o cu semnul crucii de trei ori si a zis: "Bine este cuvantat Dumnezeul crestinilor, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor." Si, glasuind tot poporul "Amin!", indata s-a facut cutremur si au inceput a se sfarama zavoarele, au cazut intariturile s-au dezlegat pecetile si s-a deschis usa, ca de un vant si furtuna mare si s-a lovit usa de zid. Iar dumnezeiescul Vasilie a inceput a canta: "Ridicati portile voastre, ridicati-va portile cele vesnice si va intra Imparatul Slavei." Si, intrand Vasilie in biserica, cu toata multimea drepcredinciosilor si, savarsind dumnezeiasca slujba, a slobozit pe popor cu veselie. Iar multimea fara de numar de arieni, vazand acea minune, s-a lepadat de credinta lor cea rea si la cei dreptcredinciosi s-au adaugat. Si, afland si imparatul, de o judecata dreapta ca aceasta a lui Vasilie si de minunea aceea preaslavita, s-a mirat foarte si a defaimat uraciunea relei credinte ariene, insa, orbindu-se de rautate, nu s-a intors la credinta cea dreapta si a pierit rau dupa aceea. Ca, biruit si ranit fiind el la razboi, in partile Traciei, a fugit si s-a ascuns intr-o sura de paie. Iar urmaritorii lui, inconjurand sura cu foc, au aprins-o si, acolo, imparatul arzand, si-a dat sfarsitul. Si a fost moartea aceasta a imparatului, dupa moartea Sfantului Vasilie, dar in acelasi an, intru care Sfantul s-a mutat catre Domnul.

 
  
 

Altã minune a Sfântului Vasilie, despre femeia cea pãcatoasã.

        In zilele Cuviosului parintelui nostru Vasilie, era in Cezareea o vaduva de neam bun si foarte bogata, care petrecand in desfatari si intru placerea trupului, se robise pacatului si se tavalea in necuratia desfraului multi ani. Iar Dumnezeu, care cauta indreptarea tuturor, s-a atins de inima ei cu darul Sau si si-a venit femeia intru sine. Si fiind ea in singuratate, cugeta la multimea cea nemasurata a pacatelor sale si a inceput a se tangui, zicand: "Vai mie, pacatoasa si desfranata, cum voi raspunde Dreptului Judecator pentru atatea pacate ce s-au facut de mine, casa trupului mi-am stricat, sufletul mi-am spurcat; vai mie, celei mai pacatoase decat toti, caci cui m-am asemanat cu pacatele? Desfranatei, sau vamesului? Ca nimeni nu a gresit asa ca mine. Mai ales ca, dupa Botez, atatea rautati am facut, de unde voi lua indrazneala sa cred ca ma va primi Dumnezeu, pocaindu-ma?" Asa tanguindu-se si-a adus aminte de toate cele ce de la tinerete pana la batranete le-a facut si, sezand, le-a scris pe hartie. Si mai pe urma decat toate a scris alt oarecare pacat mai greu si cu plumb a pecetluit hartia. Apoi, instiintandu-se de vremea cand sfantul Vasilie, mergea la biserica, a alergat la dansul si, aruncandu-se inaintea picioarelor lui cu hartia, striga zicand: "Miluieste-ma Sfinte al lui Dumnezeu, pe mine ceea ce am gresit mai mult decat toti." Iar Sfantul, stand, a intrebat-o pe ea ce voieste de la dansul?  Iar ea, dandu-i hartia cea pecetluita in mainile sale, i-a zis: "Iata Stapane, toate pacatele si faradelegile mele le-am scris in hartia aceasta si le-am pecetluit. Iar tu, placutule al lui Dumnezeu, sa nu le citesti pe ele, nici sa deslegi pecetea. Ci, numai cu rugaciunea ta, sa le dezlegi pe ele, ca eu cred ca Cel ce mi-a dat mie gandul acesta, te va auzi cand te vei ruga pentru mine." 
        Iar Vasilie, luand hartia, a cautat la cer si a zis: "Doamne, al Tau unuia este lucrul acesta, ca de vreme ce pacatele a toata lumea Tu le-ai ridicat, cu cat mai vartos poti sa curatesti pacatele unui singur suflet, pentru ca toate pacatele noastre nenumarate sunt la Tine, iar milostivirea Ta este nemasurata si neurmata." Aceasta zicand a intrat in biserica tinand hartia si aruncandu-se pe sine inaintea Jertfelnicului, a petrecut toata noaptea, rugandu-se pentru femeia aceea. Iar a doua zi, savarsind dumnezeiasca slujba, a chemat femeia si i-a dat ei hartia pecetluita, precum a si fost, zicand catre dansa: "Ai auzit femeie ca nimeni nu poate sa ierte pacatele, fara numai Unul Dumnezeu." Iar ea a zis: "Am auzit, cinstite parinte si, pentru aceasta, ti-am facut rugaciune ca sa aflu indurarile Lui." Aceasta zicand femeia si-a dezlegat hartia si si-a aflat toate pacatele sale sterse, afara numai de acel greu pacat scris pe urma care, era nesters si vazand aceasta, femeia s-a inspaimantat si batandu-si pieptul sau, a cazut la picioarele Sfantului strigand: "Miluieste-ma robule al lui Dumnezeu Celui de sus si, precum pentru toate faradelegile mele te-ai indurat si ai rugat pe Dumnezeu, asa si pentru aceasta te roaga, ca sa fiu cu totul curata." Iar Arhiepiscopul, mila fiindu-i de ea, a lacrimat si a zis: "Scoala-te, femeie, ca si eu om pacatos sunt si-mi trebuia si mie milostivire si iertare. Iar Cel ce a curatit pacatele tale, pe care le-a voit, puternic este ca si pacatul tau cel nesters sa-l curateasca, de te vei feri de acum pe tine de pacat si de te vei feri de acum pe tine de pacat si de vei incepe a umbla pe calea Domnului; apoi nu numai iertata vei fi, ci si slavei ceresti te vei impartasi. Insa, te sfatuiesc sa mergi in pustie si vei afla un barbat sfant, anume Efrem; aceluia sa-i dai hartia aceea si-l roaga pe el, ca sa mijloceasca spre tine milostivirea Iubitorului de oameni. Dumnezeu." 
        Iar femeia, dupa cuvantul Sfantului, s-a dus in pustie si multa cale umbland, a aflat chilia fericitului Efrem si, batand, a zis: "Miluieste-ma pe mine, pacatoasa, Cuvioase Parinte." Iar Efrem, stiind cu Duhul pricina venirii ei, i-a raspuns ei: "Du-te de la mine femeie, ca om pacatos sunt, trebuindu-mi si mie ajutor de la altii." Iar ea i-a dat hartia, zicandu-i: "Arhiepiscopul Vasilie m-a trimis la tine, ca, rugandu-te lui Dumnezeu, sa-mi curatesti pacatul meu, cel scris in hartia aceasta, pentru ca pe celelalte pacate el le-a curatit, iar tu, pentru un pacat, sa nu te lenevesti a te ruga, ca la tine sunt trimisa." Iar Cuviosul Efrem i-a zis: "Nu, fiica, ci cel ce a putut milostivi pe Dumnezeu pentru pacatele tale cele multe, cu cat mai vartos pentru unul va putea a-L ruga. Deci, du-te dar, du-te si nu sta, ca sa-l afli pe el intre cei vii, mai inainte de a nu se duce catre Domnul." Iar ea inchinandu-se lui, s-a intors la Cezareea. Si, intrand in cetate, a sosit la ingroparea Sfantului Vasilie, pentru ca murise si acum duceau sfantul lui trup la mormant. Si intampinandu-l femeia a inceput a striga cu multa tanguire catre Sfantul, ca si catre cineva viu, zicand: "Vai mie, Sfinte al lui Dumnezeu, vai mie, ticaloasa, pentru aceasta m-ai trimis in pustie, ca sa iesi in liniste din trup. Dar iata m-am intors fara folos, atata osteneala, in pustie, in zadar suferind. Sa vada Dumnezeu si sa judece, ca, desi puteai tu insuti sa-mi dai ajutor, la altul m-ai trimis." Acestea strigand, a aruncat hartia deasupra nasaliei Sfantului, spunand la tot poporul de osteneala sa. Iar unul din clerici, vrand sa vada, cei scris in hartie, a luat-o si desfacand-o, n-a aflat intr-insa nici o scrisoare, ci toata hartia era curata si a zis femeii: "Nimic nu este aici scris. Nu te mai osteni, dar, fiindca nu stii ce a facut iubirea de oameni a lui Dumnezeu pentru tine." Si tot poporul, vazand minunea aceasta, a proslavit pe Dumnezeu, Cel ce a dat o putere ca aceasta, robilor sai si dupa mutarea lor. 
  
  

 
  
 

Altã minune despre pãgânul ce a fost botezat de Sfântul Vasilie.

        Un pagan, anume Iosif, locuia in Cezareea si era atat de iscusit doctor, incat pe omul ce avea sa moara il cunostea dupa fata, mai inainte cu trei sau patru zile si-i spunea lui ceasul sfarsitului sau. Iar de Dumnezeu-purtatorul Parintele nostru Vasilie, vazand cu Duhul intoarcerea lui Iosif la Hristos, ce avea sa fie, il iubea pe el foarte si, adeseori, la sfatuirea sa, chemandu-l, il invata sa se lase de paganeasca lege si sa primeasca Sfantul Botez. Iar Iosif se lepada, zicand: "Intru care credinta m-am nascut, intru aceea vreau sa mor." Iar Sfantul i-a zis lui: "Sa ma crezi pe mine, ca nici eu nici tu nu vom muri, pana ce tu nu te vei naste din apa si din Duh, ca, fara acest dar, nu-ti este cu putinta, ca sa intri in Imparatia lui Dumnezeu. Au doar si parintii tai nu s-au botezat in nor si in mare? Si n-au baut ei din piatra care era o inainte-inchipuire a lui Hristos, piatra cea duhovniceasca, care din Fecioara, pentru mantuirea noastra, S-a nascut, pe Care parintii tai L-au rastignit si, la ceruri suindu-Se, sade de-a dreapta Tatalui si de acolo va veni iarasi sa judece viii si mortii?" Inca multe si alte folositoare cuvinte ii spunea lui Sfantul, dar paganul ramanea in necredinta sa. 
        Iar, cand a sosit vremea ducerii Sfantului la Dumnezeu, s-a imbolnavit Sfantul si a chemat pe doctorul cel pagan, ca si cum ajutor doctoricesc trebuindu-i de la dansul si i-a zis lui: "Ce parere ai, Iosif, despre cursul vietii mele?" Iar el, privindu-l cu luare aminte, a zis catre cei de aproape si Sfantului: "Gatiti toate cele de ingropare, ca va muri indata." Iar Vasilie i-a zis: "Nu stii ce graiesti." Zis-a doctorul: "Sa ma crezi stapane, ca inca soarele astazi nu va apune, iar tu vei muri." Iar Vasilie i-a zis lui: "De voi trai pana dimineata la ceasul al saselea, atunci ce vei face?" Raspuns-a Iosif: "Sa mor!" Iar Sfantul i-a zis: "Cu adevarat sa mori pacatului, ca sa viezi intru Dumnezeu." Zis-a lui doctorul: "Stiu ce graiesti, stapane, iata ma jur tie ca, de vei fi viu pana maine, voi face voia ta." 
        Si s-a rugat dumnezeiescul parinte Vasilie lui Dumnezeu, ca sa-i prelungeasca viata pana a doua zi, pentru mantuirea paganului si i s-a indeplinit rugaciunea. Iar a doua zi, a trimis ca sa-l cheme, si doctorul nu credea, pe sluga care-l chema, ca Vasilie este inca viu si s-a mirat mult de aceasta. Si cazand la picioarele Sfantului, cu inima curata, a zis: "Mare este Dumnezeul crestinilor si nu este alt Dumnezeu afara de El"; deci ma lepad de legea cea lepadata de Dumnezeu si marturisesc Legea crestineasca cea adevarata; deci porunceste, Sfinte Parinte, fara zabava, ca sa primesc Sfantul Botez eu si toata casa mea." Iar Sfantul Vasilie i-a grait lui: "Eu insumi te voi boteza cu mainile mele." Si apropiindu-se doctorul, a vazut mana Sfantului cea dreapta si a zis: "Prea slabite sunt puterile tale, stapane si, drept aceea, nu vei putea sa ma botezi singur." Raspuns-a Vasilie: "Avem pe Ziditorul, Cel ce ne intareste pe noi." Si, sculandu-se, a intrat in biserica si, inaintea tuturor, a botezat pe pagan si pe toti ai casei lui si l-a numit pe el Ioan si l-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, singur slujind intru acea zi si invatand pe cel nou botezat pentru vesnica viata si, rostind catre cuvantatoarele sale oi cuvinte de invatatura. Si, asa, a trait pana la ceasul al noulea. Apoi, dand cea mai de pe urma sarutare si iertaciune tuturor, multumire a inaltat lui Dumnezeu pentru toate cele negraite ale Lui daruri si, inca multumirea fiind in gura lui si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu si s-a adaos Arhiereul catre Arhierei si marele tunet al Cuvantului catre propovaduitori, in ziua dintai a lui ianuarie intru al cincisprezecelea si cel mai de pe urma an al imparatiei lui Valens si intru al patrulea an al imparatiei lui Gratian, care a imparatit dupa Valentinian, tatal sau. Sfantul, marele Vasilie, a pastorit Biserica lui Dumnezeu opt ani sase luni si saptesprezece zile. Si a vietuit de la nasterea sa cincizeci de ani. Iar paganul cel nou botezat, vazand ca Sfantul a murit, a cazut la picioarele lui si, cu lacrimi, a zis: "Cu adevarat, robule al lui Dumnezeu Vasilie si acum n-ai fi murit, daca tu insuti n-ai fi voit." 
        Si adunandu-se multime de arhierei, au cantat psalmii cei de deasupra gropii si au ingropat cinstitele moaste ale Sfantului, placut al lui Dumnezeu Vasilie, in Biserica Sfantului Mucenic Evpsihie. Iar Sfantul Grigorie, Cuvantatorul de Dumnezeu, atunci episcop al cetatii Sozima, fiind instiintat de aceasta, a scris cunoscutul cuvant de ingropare. Si venind l-a citit pe el deasupra mormantului cu multe lacrimi, laudand pe Unul Dumnezeu in Treime, Caruia Se cuvine marire in veci! Amin. 
  
  

 
 

Mai multe despre Sfintii zilei gãsiti în Vietile Sfintilor

Sursa:

marți, 30 decembrie 2008

Proloagele din 31 decembrie



Luna decembrie in 31 de zile: pomenirea Preacuvioasei maicei noastre Melania Romana (+430).

    Aceasta a trait pe vremea imparatiei lui Honoriu (395-423) si Teodosie cel Tanar (408-450). S-a nascut in marea cetate a Romei, din parinti de neam slavit si cu multe averi. Si, iubind mult din tinerete pe Domnul Hristos voia sa-si inchine viata, in feciorie, slujirii lui Dumnezeu. La staruintele parintilor, ea s-a maritat si a fost mama a doi copii. Apoi, murindu-i parintii si copiii, ea si Apelie, barbatul ei, s-au hotarat pentru o viata in slujba Domnului si in curatenie. Si, parasind cetatea, s-au asezat la o locuinta a lor, afara din cetate, unde primeau strainii ce mergeau pe acolo si ingrijeau de cei ce erau in inchisori si in alte urgii. Iar, din multa avere pe care o mostenisera, vindeau cate o parte, iar banii ii imparteau saracilor si pe la biserici. Si s-au invrednicit a face mari milostenii, nu numai in Italia, ci si in alte tari indepartate, ca Mesopotamia, Fenicia, Siria, Egipt si Palestina. Si n-au uitat nici pe saracii din jur, fiind tuturor mangaiere.

    Si, dupa oarecare vreme, s-au mutat la alte mosii ale lor din Sicilia si s-au invrednicit a face si acolo nenumarate milostenii celor in suferinta. Au vietuit, apoi, vreme de sapte ani in cetatea Cartagina din Africa, viata de multa infranare, de post aspru, mancand la doua zile o data, de neincetate fapte bune, de privegheri si rugaciuni.

    Tot usurandu-se de multa lor avere, de la Cartagina au mers la Alexandria si de acolo la Ierusalim. Si, dupa ce au vazut cu evlavie Sfintele Locuri, au mers cercetand si miluind manastirile si sihastriile din Egipt. Si, intorcandu-se in Ierusalim, a zidit o manastire de maici, si, dupa moartea sotului ei Apelie, o manastire de calugari; iar ea, cu sufletul impacat, s-a facut smerita slujitoare tuturor in manastirea cea cu nouazeci de fecioare, pe care o tinea cu cheltuiala ei, pentru toate cele de trebuinta.

    Si, cand a mers la Constantinopol, a fost primita cu cinste de Teodosie imparatul, ca se facuse vestit numele ei, prin milosteniile ce facea, si pe multi i-a intors la credinta. Deci, slabita de ani si cuprinsa de mari dureri de piept a simtit Cuvioasa Melania ca sfarsitul e aproape. Si, chemand pe Teofil episcopul, a primit de la dansul dumnezeiasca impartasanie si, sezand surorile, le-a zis lor cuvantul ei cel din urma: "Precum Domnului i s-a parut, asa a si facut" Si indata si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. 

 


Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Zotic, hranitorul de saraci.

    Acesta era din Roma cea veche, din neam cinstit si luminat, si se nevoia din copilarie, cu tot felul de invataturi ale filosofiei. Si, fiind el om iscusit la minte, a fost mutat si dus la Constantinopol, cu voia si cu porunca celui dintre imparati, marele Constantin si a fost cinstit, de catre acela, cu vrednicia de magistru in senat. Au venit impreuna cu dansul si alti oameni de frunte din Roma la Constantinopol, al caror nume il poarta pana astazi, cinstitele lacasuri zidite de ei.

    Si se povesteste ca, in acea vreme, a intrat boala cea mare a leprei in Constantinopol si ca imparatul a dat porunca sa se arunce in mare cel ce va cadea intr-acea boala. O moarte ca aceasta neputand vedea acest cinstit om si arzand de dragostea aceea catre Dumnezeu, a mers la imparat si i-a zis: "Da-i, imparate, slugii tale, aur mult si voi cumpara margaritare si pietre scumpe stralucitoare spre slava si cinstea imparatiei tale; ca eu sunt foarte cunoscator in acestea. Si indata a poruncit imparatul sa se faca acestea. Iar el, ca un iubitor de Dumnezeu si iscusita sluga ce era, daca a luat aurul, a iesit afara vesel. Si, cu aurul, dand bun pret, rascumpara de la moartea aceea a innecului pe cei ce erau dati de prefect la pierzare. Pe leprosi ii ducea de cea parte de Bizant, in muntele ce se chema pe atunci Eleon. Si, facand acolo corturi si colibe, ii odihnea intr-insele. Aceasta castigata de Dumnezeu negutatorie nu a ramas ascunsa, ca Sfantul le era de mult ajutor bolnavilor in toate zilele, si erau multi cei care se temeau ca aceasta ar putea sa aduca mare foamete in cetate.

    Intr-aceasta, a murit si marele si de-a pururi pomenitul imparat Constantin, luand toata imparatia rasaritului fiul sau Constantiu, care nu era dreptcredincios, de vreme ce era arian si pe multi dreptcredinciosi i-a chinuit pentru credinta. Si ii era urat si fericitul Zotic, fiindca era dreptcredincios; se sfia insa sa-i faca vreun rau, pentru dragostea pe care Sfantul Constantin, tatal sau, o avusese pentru Sfantul. Dar, afland acum buna pricina, il defaima ca, prin saracii miluiti de el, a venit in cetate boala leprei. Si s-a intamplat de a cazut intru acea boala si fiica imparatului, pe care chiar tatal sau a dat-o prefectului ca sa o inece in mare. Iar Sfantul Zotic, dand slujitorilor obisnuita plata, a cumparat-o si a pus-o cu ceilalti leprosi.

    Deci, facandu-se foamete si ajungand cetatea la lipsa de bucate, imparatul a incercat sa afle pricina foametei; iar napastuitorii si dusmanii adevarului, gasind vreme potrivita, au inceput a-l para pe Sfantul Zotic, zicand ca el era pricina foametei, ca ducea peste masura de multa hrana la cei leprosi, care erau multime nenumarata. Iar imparatul, auzind acestea, isi stapanea mania, ca doar va lua margaritarele si pietrele cele scumpe. Si, Sfantul, auzind ca imparatul a dat porunca sa-l prinda, s-a grabit si, intrand in ascuns in palat, a stat inaintea imparatului. Si, vazandu-l imparatul i-a zis: "Venit-a corabia care aduce margaritarele si pietrele cele scumpe?" Cuviosul a raspuns: "A sosit imparate. Pentru aceasta, daca vrei, vino cu robul tau si o vei vedea cu adevarat." Deci, imparatul, fara zabava a plecat, iar Sfantul Zotic, alergand mai inainte la Eleon, a poruncit sa iasa din colibe fratii intru Hristos, impreuna cu fiica imparatului, ca sa-l intampine cu lumanari aprinse. Deci, sosind la locul acela si vazand pe leprosi cu lumanari aprinse, imparatul minunandu-se de multime, a zis: "Ce sunt acestia?" Iar Zotic, aratand cu degetul, a zis: "Acestia sunt, o, imparate, pietrele cele fara de pret si margaritarele cele stralucitoare pe care le-am cumparat cu multa truda." Iar imparatul, vazand in aceasta o batjocura, s-a aprins de manie si a poruncit de l-a legat, fara nici o mila, de catari salbatici, care, tragandu-l, degraba sa-l lipseasca de viata, rupandu-se madularele lui de pietre.

    Deci, indata facandu-se aceasta, stand imparatul si privind, slujitorii au imboldit catarii cu tepuse. Si, catarii tragand pe Sfantul cu alergatura salbateca, i s-au risipit lui madularele in bucati si i-au sarit ochii. Si asa, tarat, fericitul si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si la locul sfarsitului sau a izvorat izvor de apa curata, care tamaduieste toata boala si slabiciunea. Si nu numai acestea. Ci o minune, insusi imparatul si-a venit in fire si i-a parut rau de ceea ce facuse. Si, cu zdrobita inima, zicea ca, din nesocotinta, au fost acele ce a facut. Si, intelegand sfatul omului lui Dumnezeu, cu mare ravna s-a nevoit de a facut acolo casa mare leprosilor, cu cheltuiala imparatiei. Si indata a poruncit de a ingropat cu multa grija si cu nespusa cinste trupul Sfantului. Si se face pomenirea lui in sfanta biserica a Sfantului Apostol Pavel, ce este la Orfanotrofion, adica hranitoarea saracilor. 
 



Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre o oarecare sfanta stareta si pustnica.

    Povestit-a un batran ca era o fecioara batrana, foarte sporita in frica lui Dumnezeu, care intrebata fiind de acela despre pricina departarii sale de lume, a povestit, zicand asa: "Eu, minunatule om, copila inca fiind, aveam un tata bland si linistit din fire, dar bolnav si neputincios cu trupul, incat cea mai multa vreme a vietii lui o petrecea zacand pe pat; si, asa traia retras, incat rar, cand si cand se intalnea cu cineva. Si, cand se intampla de era sanatos, cu munca campului indeletnicindu-se, isi petrecea acolo viata, iar roadele le aducea acasa. Si atat de mult tacea, incat se parea, celor ce nu-l stiau, ca era mut. Aveam inca si mama, cu totul deosebita de tatal meu. Ca ea iscodea si cele de dincolo de satul nostru si atat era de limbuta fata de toti, incat niciodata nu o vedeai cat de putin tacand, uneori certandu-se cu altii, alteori cuvinte necuviincioase si fara de randuiala graind. Inca si betie de vin, cu barbatii desfranati petrecea si, ca o desfranata, era mult cheltuitoare si rau carmuia cele din casa, incat averile, macar ca nu putine erau, nu ne ajungeau, ca ei i se incredintase de la tatal meu iconomia celor din casa. Si, asa vietuind, nu i s-a intamplat ei, vreodata boala trupeasca, nici n-a simtit vreo durere, cat de mica, ci in toata viata ei era sanatoasa cu trupul si intreaga. Deci, topindu-se tatal meu de indelungate boli, s-a intamplat de a murit si indata s-a pornit impreuna tot vazduhul si s-au facut tunete si fulgere dese si ploaie atat de multa si asa de necurmata se pogora de sus, incat nici macar putin sa iesim din casa, nu puteam, vreme de trei zile, intru care si tatal sta neingropat in casa. Iar oamenii satului, acestea vazand, graiau nenumarate vorbe asupra raposatului, zicand: "Vai, ce rautate era impreuna cu noi si nu stiam. Acesta, cu adevarat, vrajmas al lui Dumnezeu a fost, pentru aceasta nu-l lasa nici sa fie ingropat." Insa noi, ca sa nu se strice trupul inlauntru si casa sa ne-o faca de nelocuit, scotandu-l afara, macar ca ploaia era foarte mare, l-am ingropat cum am putut.

    Deci, mama, luand mai multa libertate, si mai fara de rusine s-a dat la desfranare, facand casa ei casa de desfrau, cheltuia averea in desfatari fara sfarsit, incat ne lipseau mai de toate. Si, abia dupa multa vreme, sosindu-i si ei moartea, asa ingropare a avut, incat si vazduhul se parea ca ajuta la ingroparea ei. Dupa moartea mamei mele, fiind eu acum trecuta de varsta copilariei si poftele trupului sculandu-se asupra-mi si tulburandu-ma, intr-o seara mi-a venit o socoteala: "Oare, care viata voi urma?" Si ziceam intru sine: "Oare viata tatalui meu sa aleg si intru blandete si cinste si pazire sa vietuiesc? Dar acela, asa petrecand, nici un bine nu a dobandit, ci totdeauna de boli si de necazuri, care il topeau, a avut parte si asa s-a dus de aicea si nici a se ingropa ca ceilalti oameni n-a fost lasat. Deci, de ar fi placut lui Dumnezeu aceasta petrecere, pentru ce a patimit atatea rele? Dar viata maicii care era? Au nu pururea petrecea in desfranari? Si s-a dus din viata aceasta intru sanatate si fara de nici o patimire. Asa trebuie, dar, si eu sa vietuiesc. Ca mai bine este a crede ochilor mei, decat cuvintelor altora."

    Deci, dupa ce am socotit eu, ticaloasa, sa urmez calea maicii mele, a sosit noaptea si, adormind eu, a venit asupra mea un barbat voinic la trup si infricosator la vedere si, cautand la mine incruntat si cu manie, ma intreba cu glas aspru, zicand: "Spune-mi mie care sunt gandurile inimii tale?" Iar eu, cu totul inspaimantata de frica fiind, nici nu indrazneam a cauta la dansul. Iar acela, iarasi, cu glas infricosator graia: "Vesteste-mi mie, care sunt socotelile tale." Si, vazandu-ma ca, de frica, eram cu totul cuprinsa si aproape iesita din minti, imi aducea el aminte de toate cate cugetam eu in sinea mea. Si eu, putin venindu-mi in fire, nu puteam sa le tagaduiesc, ci spre rugaminte m-am intors si ma rugam sa ma invredniceasca de iertaciune. Iar el, luandu-ma de mana, a zis: "Vino sa vezi si pe tatal tau si pe mama ta si, dupa ceea, oricare viata vei voi, alege-ti tie."

    Deci, scotandu-ma, m-a dus intr-un loc ses, cu livada, intru care erau pomi de multe feluri ce biruiesc povestirea cu frumusetea, incarcati cu tot felul de roade. Acolo, umbland eu, impreuna cu el, m-a intalnit tatal meu si, cuprinzandu-ma, ma saruta, fiica dorita numindu-ma. Si eu, imbratisandu-l pe el, il rugam sa petrec impreuna cu dansul. Iar el a zis: "Acum nu este cu putinta sa se faca aceasta. Dar, de vei urma caii mele, nu dupa multa vreme, vei veni aicea." Si, inca mai rugandu-ma eu sa raman impreuna cu el, m-a tras ingerul de mana, zicand: "Vino, sa vezi si pe mama ta, ca sa cunosti din lucruri vazute, la care viata este de folos sa te placi. Deci, ducandu-ma la o casa foarte intunecoasa, plina de groaza si de tulburare, imi arata un cuptor, arzand cu foc cu mari valvatai, si aorecari insi stand  langa cuptor. Iar eu, cautand in cuptor, am vazut intr-insul pe mama mea, afundata in foc pana la gat, si multime nenumarata de viermi mancand-o din toate partile, iar ea scrasnea si clantanea cu dintii de usturime. Si, vazandu-ma ea pe mine, cu plans ma chema, zicand: "Vai mie, fiica mea, pentru durerile cele nesuferite! Vai mie, pentru chinurile cele fara de sfarsit! Vai mie, ticaloasa, ca pentru putina dezmierdare, ce fel de osanda mi-am pricinuit mie! Vai mie, ticaloasa, ca in locul desfatarilor celor vremelnice, in ce statornica osanda ma chinuiesc! Ci miluieste-ma, fiica mea, pe mine, maica ta, care asa ma ard si ma topesc! Adu-ti aminte de hrana care ai primit-o de la mine si ma miluieste si-mi da mana si ma scoate de aici." Iar eu, infricosandu-ma de insii aceia cumpliti ce stateau aproape si neindraznind a ma apropia, ea iarasi striga, cu lacrimi: "Fiica mea, ajuta-mi mie si nu trece cu vederea tanguirile maicii tale, nu trece cu vederea pe ceea ce cumplit se chinuieste in gheena focului, pe cea mancata de viermele cel neadormit." Iar eu, milostivindu-ma cu sufletul catre dansa, am intins mana sa o trag. Si focul, atingandu-se putin de mana mea, mare usturime am simtit si am inceput a ma vaieta si a suspina cu plans. Iar cei ce erau in casa, desteptandu-se de vaietele mele si sculandu-se si aprinzand lumina, alergau la mine si ma intrebau care este pricina vaietelor. Si, venindu-mi intru sine, le-am povestit lor cele ce am vazut.

    De aceea, am urmat vietii tatalui meu si ma rog ca impreuna cu el sa fiu, incredintata fiind din lucrurile insasi, cu darul lui Dumnezeu, ce fel de cinste si slava sunt gatite, celor ce aleg a vietui cu dreptate si intru dreapta credinta si iarasi ce fel de osanda primesc cei ce isi cheltuiesc viata lor in pofte si desmierdari.

    Pentru aceasta, fratilor, sa ne oprim de la pacate si sa ne indreptam aici ca sa scapam de acele chinuri amare si sa primim de la Dumnezeu viata si petrecerea cea fericita a dreptilor, intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia Se cuvine slava in veci! Amin. 
 

Sursa:

Proloagele din 30 decembrie



Luna decembrie in 30 de zile: pomenirea Sfintei Mucenite Anisia, fecioara, din Tesalonic (+298).

    Aceasta a trait in zilele nelegiuitului imparat Maximian si era din Tesalonic, avand parinti cinsititori de Dumnezeu, de bun neam si instariti. Si, savarsindu-se ei, Sfanta a vandut toate avutiile sale si cerceta pe cei saraci. Si celor legati in temnite, pentru credinta, le da cele de trebuinta si, spalandu-le ranile, ca si celor bolnavi le slujea. Si, impartind toate, si-a tocmit o casa si lucra cu mainile, castigandu-si hrana si cele de trebuinta, intru sudoarea fetei sale. Si asa, petrecea in osteneli si nevointe, in post si privegheri, fiind ea, cu viata si cu fapta, placuta lui Dumnezeu. Deci, mergand ea la biserica, dupa obicei, iata unul din ostasii imparatesti, inchinatori la idoli, i-a iesit inainte si, apucand-o, o tragea spre capistea idolilor, unde se serba praznicul soarelui, si o silea sa jertfeasca dracilor. Si, marturisind ea pe Hristos, ostasul a dat sa-i smulga acoperamantul de pe cap, iar ea, impotrivindu-se cu barbatie, il scuipa in obraz. Si, maniindu-se, ostasul scoase sabia si o infipse in coastele ei, strapungand-o. Si asa fericita Mucenita si-a primit slavitul sfarsit. 
 


    Intru aceasta zi, povestire din Limonar, despre un batran milostiv.

    Intr-o oarecare lavra a Perghiei, era un oarecare staret, sfant, neagonisitor si milostiv foarte si neavand nimic, fara numai o paine. Si, intr-una din zile, a venit un sarac la chilia lui, cerand milostenie, iar el, neavand nimic, afara de paine, pe aceea scotand-o, a dat-o saracului. Si saracul i-a grait lui: "Nu voiesc paine, ci hrana." Si staretul, vrand sa-i fie de folos, luandu-l de mana, l-a dus in chilia sa. Iar saracul nimic alt n-a aflat, fara numai hainele cu care staretul era imbracat. De o bunatate ca aceasta a staretului umilindu-se, saracul a deslegat saculetul sau si toate cate le avea le-a varsat in mijlocul chiliei si a zis: "Primeste acestea, bunule batran, ca eu de aiurea voi cere pentru mine, cele de trebuinta." 
 

 
 

Intru aceasta zi, cuvant de invatatura al lui Eusebiu Pamfil, despre pocainta lui David.

    Natan acela, Proorocul, a vorbit in pilde cu David, din care invata si arata ca, dupa o mare cadere, i s-a intamplat lui David gresala aceea. Si cuvantul mai arata ca nu inaintea a tot norodul l-a mustrat pe el, cu, dupa ce a intrat, zice, fata cu dansul, iar nu de fata cu alti martori i-a grait. Iar David, nu numai ca si-a marturisit gresala sa, ci, s-a marturisit si oamenilor, celor de dupa dansul, scriind acel psalm cunoscut, cand a intrat el la Betseba, femeia lui Urie. Deci, intrand la dansul, Natan Proorocul i-a spus pentru care pricina a fost el lasat sa cada intr-o fapta rea ca aceea. Si anume, pentru cuvantul acela, pe care l-a zis intru sine asa: "Eu am zis, intru indestularea mea: Nu ma voi clinti in veac". (Ps. 29,5). Iar, dar, ca, inaltandu-se cu mintea, a grait un cuvant ca acesta, ca, adica, nu se va prabusi niciodata si va petrece neschimbat si fara de patima, intru indestularea lui. Greu cuvant si mandrie afara din cale. Pentru ca: "De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc" (Ps. 126,1). Deci, acestea si Apostolul, stiindu-le, n-a indraznit sa zica: "Nu ma voi clati in veac", ci se ingrijea, zicand: "Nu cumva, altora propovaduind, eu singur sa fiu nepriceput si nelamurit." Si ne invata: "Nimeni sa nu se laude, la oameni, ci cel ce se lauda intru Domnul sa se laude; Si celui ce i se pare ca sta, sa se pazeasca pe sine, ca sa nu cada."

    Sa intelegem dar, fratilor, cum David numai cu un cuvant, laudandu-se, a gresit. Pentru aceea si diavolul i-a intins lui cursa, ca, adica, sa greseasca cu Betseba. Dar, inaltandu-se, s-a smerit si a postit. Cu atat mai mult ni se cade noua, fratilor, sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu si sa nu ne intaltam cu marire desarta. Sa ne aducem aminte de cei flamanzi, care umbla in saracie, cum se zbuciuma, cum se chinuiesc cu gerul, cu viforul, cu foamea si se lupta cu golatatea, uneori nici acoperamant avand, iar de noi sunt trecuti cu vederea. Deci, de voim sa ne facem noua insine pe Dumnezeu, milostiv, sa aducem in casele noastre pe unii ca acestia, sa aratam spre dansii dragoste mare si sa nu-i desnadajduim de a lor mantuire, ca, printr-insii, sa castigam si noi mila in ziua judecatii Domnului nostru Iisus Hristos. Caruia se cuvine slava acum si pururea si in vecii vecilor! Amin. 
 

Sursa:

Proloagele din 29 decembrie



Luna decembrie in 29 de zile:  pomenirea celor patrusprezece mii de Mucenici, care au fost ucisi de Irod, in Betleem.

    Irod, vazand ca a fost batjocorit de magi, s-a maniat foarte. Dar asupra cui s-a maniat? Asupra magilor care l-au batjocorit pe el, iar apoi, asupra Imparatului iudeilor, Cel de curand nascut. Se mania asupra magilor, ca nu s-au intors pe la dansul, nici nu l-au vestit despre prunc. Iar asupra lui Hristos se mania, temandu-se ca nu cumva sa-i ia de la dansul imparatia, ca socotea ca Hristos avea sa imparateasca cu imparatie pamanteasca, nestiind el ca Imparatia lui Hristos nu-i din lumea aceasta.

    Deci, ce a facut ticalosul Irod? Neputand nici pe filosofi sa se razbune, pentru ca ei plecasera, nici pe Hristos sa-L ucida, pentru ca nu-L afla, mania sa a varsat-o asupra nevinovatilor prunci, ca o fiara cumplita, cand este ranita de cineva, care nu ia seama numai la acela de care a fost ranita, ci pe oricine i se intampla inaintea ochilor ei, pe acela il rapeste, la el se repede, il rupe ca pe insusi acela care a ranit-o. Asa si Irod, ranit fiind, de manie si neafland pe aceia de care a fost ranit, a omorat pe pruncii, care cu nimic nu-l vatamasera pe el. Si, trimitand ostasi inarmati, ca spre razboi, a ucis pe toti pruncii cei ce erau in Betleem si intru toate hotarele lui, de la doi ani si mai in jos, dupa vremea ce aflase de la magi. Pe Iisus nu l-a putut ucide insa. El se gasea departe de locul macelului, in Egipt.

    Si facem astazi praznuirea acestor 14000 de prunci nevinovati, ucisi de Irod, cautand sa ucida pe Hristos, ca a unora ca acestora este Imparatia lui Dumnezeu.

    Dar uciderea pruncilor nu e straina nici de viata noastra de taina.

    Duhovniceste, si noi putem avea pe mainile noastre sange de prunci nevinovati. Ori de cate ori am mintit un suflet, ori de cate ori am fost pentru altul o pricina de pacat, duhovniceste am ucis, ca si Irod, un suflet nevinovat. Si, in taina, Dumnezeu ne intreaba, ca si pe cel dintai ucigas: "Cain, unde este fratele tau?" Si ne mustra: "Vai de acela prin care vine sminteala. Ar fi mai de folos pentru el sa i se lege de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare, decat sa faca pe unul din acestia mici sa pacatuiasca."

    Si mai este si o alta ucidere de prunci nevinovati, ori de cate ori inabusim bunele indemnuri pe care Dumnezeu le seamana in sufletele noastre, ori de cate ori nu le lasam sa aduca roada lor binecuvantata, e ca si cum am ucide niste prunci in leagan. Si auzim atunci sufletul, ca si Rahila, plangand acesti copii, care nu mai sunt. Dumnezeului nostru slava! 
 


Intru aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Marcel, egumenul manastirii neadormitilor (+485).

    Acest Preacuvios, Parintele nostru Marcel, era din cetatea Apameia, din Siria, din neam slavit si luminat. Parintii sai, murind, i-au lasat multa avere. Si, macar ca era in floarea varstei, nu s-a lasat furat de ispitele lumii, ci isi impartea timpul intre invatatura cartii si nevointele duhovnicesti. Cugetand la legea Domnului, s-a aprins de dragostea celor ceresti. Si, lasandu-si mosia sa, s-a dus la Efes, unde a fost primit  de niste crestini evlaviosi. Dornic de nevointe, a mers de a aflat pe Sfantul Alexandru, la manastirea neadormitilor, cunoscand dumnezeiasca si inalta lui petrecere. Deci, petrecand el la acea manastire si alergand cu ravna de necrezut, pe calea nevointelor si la fapta cea buna, dupa moartea lui Alexandru si a lui Ioan urmasul sau, i s-a dat pastoria manastirii. Si a carmuit manastirea cu multa intelepciune si cu puteri facatoare de minuni. A fost partas la Sinodul din Calcedon si a osandit pe Eutihie si eresurile lui, dimpreuna cu parintii Sinodului. Si, adormind intru a sa manastire, s-a mutat catre Domnul. 
 


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului, Parintelui nostru Nifon, cum putem, la suflarea cea mai de pe urma, cu pocainta, cu lacrimi, si milostenie, sa placem lui Dumnezeu.

    A vazut Cuviosul Nifon doi ingeri inaltand un suflet la cer. Iar dupa ce s-au apropiat de vama desfranarii si de alte vami ale pacatelor, au inceput cei mai mari draci de la vama sa se manieze si sa se tulbure, zicand: "Cum de indrazniti voi sa treceti sufletul acesta pe langa noi, fiindca al nostru este?" Grait-au ingerii catre dansii: "Cum sa fie al vostru si ce semn aveti pe el, spuneti-ne noua." Zisu-le-au lor aceia: "Pana la moarte, rautatile toate le-a facut. Si, iata, sufletul acesta este robit de patimi si a murit fara de pocainta si nu s-a lasat de pacate nicidecum, pana ce a murit, rob fiind pacatului, si lucrator al nostru a fost pana acum."

    Deci, atunci, a grait unul din ingeri lui Dumnezeu: "Intru adevar, noi nu va credem nici pe voi, nici pe tatal vostru, diavolul, ca de toata minciuna sunteti plini, viclenilor. Sa se cheme aici ingerul caruia la Sfantul Botez, i s-a dat lui spre pazire; si acela va spune adevarul." Iar dupa ce-l chemara acolo, l-au intrebat pe el ingerii: "Sa ne spui noua, sufletul acesta caitu-s-a de faradelegile sale, sau intru pacate a murit?" Raspuns-a ingerul si a zis: "Eu nu sunt om, nici duh viclean si nu voiesc sa spun minciuna, ca toti acesti draci. Ci, intru slava Domnului nostru Iisus Hristos, va spun voua, ca, din ceasul cand a inceput a se imbolnavi, de atunci a inceput a lacrima, marturisindu-si pacatele sale. Si, intinzandu-si mainile sale la cer, se ruga lui Dumnezeu si, pentru ca l-a iertat, Dumnezeu il stapaneste. Slava judecatii Lui celei drepte." Si, auzind ingerii cei purtatori de lumina isi radeau de diavolul si de dracii lui.

    Apoi, dracii au raspuns, zicand catre ingeri: "Daca se cade sa fie mantuit acesta, apoi toata lumea va primi mantuire si toti pacatosii; si in zadar ne ostenim noi." Atunci, iarasi le-au zis lor Sfintii Ingeri: "Luati aminte ticalosilor, ca oricati ar fi cei care, din tinerete, au gresit, dar pe urma s-au marturisit si s-au pocait, apoi sa stiti ca de toate acele pacate, pe toti i-a iertat Dumnezeu. Si macar ca de au mai si cazut in oarecare rautati, dar indata lacrimand, pocaindu-se, suspinand, si facand milostenie la saraci, acestia, degraba au primit iertaciune. Deci, ce vi se pare voua, ticaloase fiare cumplite, oare se cade sa castige mantuire sufletul acesta, sau nu? Insa sa stiti ca Dumnezeu le este judecator acelora care, prin pocainte, isi arunca nadejdea catre Dansul. Si acestea ne-au  iesit noua la lumina prin pocainta. Si tot ce se arata in Dumnezeu, lumina este. Drept aceea, cati oameni isi marturisesc cu lacrimi pacatele lor inaintea lui Dumnezeu, cu smerenie multa si cu suspinuri si se caiesc de lucrurile rele, primesc de la Milostivul Dumnezeu iertarea pacatelor lor. Iar cei care intru faradelegi vor muri, tainuindu-le fata de Dumnezeu si nemarturisindu-le, acelora Dumnezeu le este judecator si-i va mustra in vecii cei nesfarsiti."

    Acestea zicandu-le, ingerii au rusinat duhurile cele viclene. Si asa s-au dus spre portile ceresti si s-a mantuit sufletul acela. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin. 
 

Sursa:

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Proloagele din 28ecembrie



Luna decembrie în 28 de zile: Sfintii douãzeci de mii de Mucenici, ce au ars in Nicomidia.

 

        Nelegiuitul imparat Maximian (304-311), biruitor intorcandu-se din razboiul ce purtase impotriva etiopienilor, si socotind ca zeii si idolii i-au adus lui biruinta in lupte, a voit sa aduca jertfele cele de multumire zeilor, in Nicomidia. Deci, a trimis in toate partile vestitori, ca sa porneasca pe toti supusii sai  sa se inchine, impreuna cu imparatul, la chipurile zeilor ce erau acolo. Drept aceea, s-a adunat in cetatea aceia multime nenumarata de popor, de nu incapea prin case si petrecea pe ulite, si pe campul din vecinatate, asteptand porunca imparatului. 
        Si era praznicul Nasterii Domnului, din anul 304 de la mantuirea lumii. Si printre cei adus cu sila de ostasi, se afla multime multa de crestini care, nevoind sa mearga la capistea idoleasca si afland ca in biserica cetatii Sfantul Antim, episcopul Nicomidiei, savarseste Liturghie, au mers in mare numar la biserica si ascultau slujba ce se savarsea acolo. 
        Deci, Maximian, afland de aceasta, s-a maniat si, trimitand ostasi, acestia au incuiat pe dinafara usile bisericii, ca sa-i dea foc si sa arda pe crestini. De aceea, afland episcopul, s-a grabit de a boteza pe cei ce nu erau inca botezati, si i-a impartasit pe toti cu Dumnezeiestile si Preacuratele Taine, imbarbatandu-i sa primeasca moartea pentru Hristos. In vremea aceasta, slujitorii imparatesti au aprins lemnele si flacarile au cuprins toata biserica si toti crestinii dinlauntru au ars ca niste faclii vii. Iar pe ulitele cetatii, ostasii taiau cu sabiile pe cei ce marturiseau credinta in Hristos. 
        Si au pierit atunci ca la 20 000 de Mucenici. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste si ne mantuieste pe noi. Amin. 
 


 
  
 

Întru aceastã zi, cuvant din Pateric, despre Ioan Colovul.

        Se spune despre ava Ioan Colovul ca, dupa ce a mers la un parinte teban, care petrecea in pustiul Schitului, a luat parintele lui un lemn uscat si l-a rasadit si i-a zis lui: "In toate zilele sa-l uzi pe acesta cu un ulcior de apa, pana ce va face rod." Insa, era apa departe de dansii, atata cat se ducea de cu seara si venea dimineata. Deci, pana la trei ani udandu-l, s-a prins lemnul acela si a facut rod. Si parintele lui, culegand rodul, l-a dus pe el la biserica, graind: "Fratilor, veniti de vedeti si mancati din rodul acesta al ascultarii.

 
  
  
 

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre flãmânzire si post. 
 

        Sunt multi care zic: "De ce trebuinta este postul la cei care vietuiesc in curatie?" Dar aceasta este o intrebare a celor lenesi si slabi. Ca, cine a fost mai curat decat Adam? Si inca si pe acesta nu l-a lipsit Dumnezeu de post. Pentru ca ceea ce i-a zis lui: "Din toti pomii ce sunt in Rai sa mancati, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mancati dintr-insul" - acesta este chip al postului. Si de vreme ce de acest post al fost trebuinta in Rai, apoi cu cat mai mult, afara din Rai este el trebuitor. Daca, mai inainte de rani, era trebuinta de ierburi vindecatoare, apoi, cu cat mai vartos, in vreme de rani? Deci, pana nu veni inca razboiul asupra noastra, a fost trebuinta de arme, cu cat mai mult acum, cand stam in mijlocul razboiului poftelor? 
        Inca sa cunoasteti cat se manie Dumnezeu, cand se huleste postul si cat il iubeste pe cel ce il tine cu cinste. Adam n-a cinstit postul; drept aceea a auzit glasul Domnului, zicandu-i: "Pamant esti si in pamant vei merge." Iata cat se manie Dumnezeu cand defaima cineva postul, ca moarte aduce asupra celui ce nu poarta de grija de el. Dar, iata acum puterea postului. Ca postul intoarce jumatate din calea ce duce la moarte. Pilda si dovada despre aceasta avem nu de la doi oameni sau trei, ci de la un popor intreg, al cetatii celei mari a ninivitenilor, care era aproape de pieire, de nu s-ar fi intors cu pocainta si cu post. Si acestia, adica, neavand lege, nici stiinta de ceva, si singuri si-au pus lor lege: postul. Deci, noi cum sa ne lepadam de acela pentru care avem o multime de dovezi? Ca Moise si Ilie, cand voiau  sa se apropie si sa vorbeasca cu Dumnezeu, la post alergau mai intai si maini patrunse de post aveau ei ridicate spre cer. Inca si Insusi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos a flamanzit, vreme de patruzeci de zile, netrebuindu-I lui post, ci dandu-ne noua arma de biruinta asupra a toata puterea diavolului. Dumnezeului nostru slava acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 
 

Mai multe despre Sfintii zilei gãsiti în Vietile Sfintilor 
 

Sursa:

vineri, 26 decembrie 2008

Proloagele din 27 decembrie

Luna decembrie în 27 de zile: pomenirea Sfântului si întâiului
Mucenic si Arhidiacon Stefan(+33).

Facandu-se, oarecand, intrebare, intre saduchei, farisei si elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii zicand ca este prooroc, altii ca este inselator, altii ca este Fiul lui Dumnezeu, fericitul acesta, intai Mucenic si Arhidiacon Stefan, a stat intr-un loc inalt si bine a vestit si a marturisit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos. Si a zis: "Barbati frati, pentru ce s-au inmultit rautatile voastre si este tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul acela care crede si nu se indoieste de Iisus Hristos, ca El este Cel ce a plecat cerurile si S-a pogorat pentru pacatele noastre, Care S-a nascut din Fecioara cea sfanta si curata, aleasa, mai inainte de intemeierea lumii. Acesta neputintele noastre le-a luat si bolile noastre le-a purtat. Ca pe cei orbi, i-a facut sa vada, pe cei leprosi, i-a curatit, dracii i-a gonit si pe toti ne-a mantuit".

Iar ei, auzind aceasta, se certau cu dansul, graind impotriva. Si, hulind pe Domnul cel propovaduit, l-au dus pe Stefan la adunarea sfatului, la arhierei, ca nu puteau sta impotriva intelepciunii si duhului care vorbea, precum scrie la Faptele Apostolilor.
Si au adus martori mincinosi, care au zis: "Noi l-am auzit pe acesta graind cuvinte de hula impotriva Templului si a Legii si, ca Iisus Nazarineanul va schima obiceiurile pe care ni le-a dat Moise". Si pe cand il invinuiau, cei din sobor au vazut fata lui Stefan stralucind, ca o fata de inger.
Si, umplandu-se de ravna, Stefan a adus impotriva lor cuvant de mustrare, precum odinioara Ilie, zicand catre dansii: "Oameni tari in cerbicie si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea va impotriviti Duhului Sfant; cum au facut parintii vostri, asa faceti si voi". Iar ei, auzindu-l si neputand suferi, s-au pornit cu nespusa manie si scrasneau cu dintii asupra lui. Dar, cautand la cer, Stefan a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta slavei si a zis: "Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu" (Fapte 7,56).
Si, astupandu-si urechile, necredinciosii s-au aruncat asupra lui, l-au scos afara din cetate, si-l ucideau cu pietre, pe cand el se ruga pentru dansii, zicand: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta". Si, acestea zicand, a adormit.
Sangele Mucenicilor este totdeauna o samanta care aduce roade. La uciderea lui Stefan era un tanar, care pazea hainele ucigasilor Mucenicului. Se numeste Saul si el se invoise la uciderea ce se facea. Dar iata, rugaciunea si sangele lui Stefan au biruit in taina si acest Saul, dupa ce s-a intalnit cu Domnul, pe drumul Damascului, s-a facut Sfantul si marele nostru Apostol Pavel. Sangele Mucenicilor totdeauna lucreaza biruintele Domnului.




Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Teodor, cel scris cu fier ars în foc, fratele lui Teofan poetul(+850).

Sfantul Teodor, impreuna cu fratele sau Teofan, au trait pe vremea lui Teofil, luptatorul impotriva Sfintelor Icoane (829-842) si mult s-au nevoit, amandoi, pentru cinstea si inchinarea la Sfintele Icoane. Deci, fiind batuti fara de milostivire, dupa porunca lui Teofil, li s-a scris pe fruntea lor, cu fier ars in foc, aceste stihuri iambice:

Toti care au alergat la Ierusalim, acea cetate,
Unde picioarele lui Dumnezeu-Cuvantul, cele preacurate,
Spre intemeierea lumii, au statut.
La cinstit loc, acestia au vazut
Vase viclene, inselatoare a desartei credinte,
Fapte rele de rusine, cu cuget rau lucrand.
De acolo, s-au izgonit, ca niste tulburatori fiind.
Deci, ca unor facatori de rele, fetele scriindu-li-se.
Se osandesc, iarasi izgonindu-se.
Deci, dupa ce li s-au scris stihurile acestea, au fost trimisi in surghiun, unde marele biruitor Teodo s-a mutat catre Domnul. Se zice insa ca la vremea cand a adormit Sfantul, s-a dus la el un mare batran si a auzit pe Sfintii Ingeri, care cantau cantari duhovnicesti, cu care impreuna a cantat si el. Deci, prin aceste cantari, Dumnezeu a aratat cat cinsteste pe sluga sa Teodor.




Întru aceasta zi, cuvânt despre un cãlugar, care a înviat pe femeia ce n-a putut sã-l însele.

Era un calugar oarecare, in partile cele mai de jos ale Egiptului, singur vietuind si la un loc pustiu. Si, iata, din indemnul satanei, o oarecare femeie desfranata, auzind de dansul, a zis unor tineri: "Ce-mi veti da mie si eu voi rusina pe calugarul vostru?" Iar ei au fagaduit ce-i vor da ei un lucru scump. Deci, ea, dupa ce a inserat, mergand, a sosit la chilia calugarului, ca si cum s-ar fi ratacit. Si, dupa ce a batut in usa lui, vazand-o pe ea, calugarul i-a zis: "Cum ai venit aici?" Iar ea, plangand, a raspuns: "M-am ratacit si am ajuns aici." Si, primind-o, a intrat ea in ograda lui, iar el a intrat in chilia lui si s-a incuiat acolo. Dupa aceea, iata, a inceput ticaloasa a striga: "Parinte, fiarele ma mananca." Iar el, iarasi, tulburandu-se, a zis: "De unde mi-a venit ispita aceasta?" Apoi, de judecata lui Dumnezeu temandu-se, deschizandu-i usa, a bagat-o pe ea inauntru. Si indata a inceput diavolul a-l sageta pe dansul spre ea. Iar el, cunoscand asprimea vrajmasului, si-a zis intru sine: "Mestesugurile vrajmasului intuneric sunt, iar Fiul lui Dumnezeu lumina este." Si, sculandu-se, a aprins o lumanare. Si, aprins fiind el de pofta, zicea: "Cei ce fac pacate ca acestea, aceia in munca vor merge. Deci, sa ma incerc pe mine aici; oare, putea-voi suferi focul cel vesnic?" Si, pundandu-si degetele sale deasupra lumanarii, le-a ars pe ele si nici nu simtea cand ardeau, de iutimea infocarii trupesti. Deci, asa facand de cu seara pana in ziua, si-a ars toate degetele sale, iar el, vazand cele ce se faceau, de frica s-a facut ca o piatra.
Apoi, venind a doua zi, tinerii aceia ziceau: "Venit-au aici o femeie in noaptea aceasta?" Iar el le-a raspuns: "Asa este iat-o inauntru, doarme." Si, mergand, au aflat-o pe ea moarta. Si i-au zis lui: "Parinte, a murit." Atunci batranul si-a descoperit mainile sale si le-a aratat lor, zicand: "Vedeti ce mi-a facut mie fiica vrajamsului; mi-a prapadit degetele mele." Si le-a spus lor ceea ce se facuse. Dupa aceea, le-a zis lor: "Scris este sa nu rasplatesti rau pentru rau." Si, facand rugaciune, a inviat-o pe ea; apoi s-au dus aceia si s-au intors la Dumnezeu.
Drept aceea, fratilor, sa cunoastem si noi vitejia si rabdarea acestui fericit parinte, care cu atata de mare patima a desfranarii a luptat incat si degetele si-a ars, in vreme ce noi nu putem a suferi nici un gand. Toate acestea, insa diavolul le aduce asupra noastra si el se lupta cu noi neincetat. Deci, rogu-va pe voi, iubitilor frati, sa ne intrarmam mintea noastra, spre Dumnezeu, cu privegheri, cu rugaciuni, cu lupta si osteneli si neincetat sa varsam lacrimi inaintea Stapanului Hristos si prin aceasta, sa biruim trupul si pe diavolul, ca pe un rau asupritor. Sa alegem, aici, calea cea stramta, ca sa aflam, acolo, calea cea desfatata, care ne duce pe noi la Imparatia Cerurilor. Ca, daca aici vom alege calea desfatarii, apoi, vom merge necajiti dincolo, departe de Dumnezeu, unde viermele nu doarme, si unde focul nu se stinge, precum a zis Domnul.




Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur,
pentru cei ce, împãrtãsindu-se, nu asteaptã sfârsitul Liturghiei.

Vreti sa va spun ce fapta savarsesc cei care pleaca din biserica inainte de sfarsitul slujbei si care nu asculta cuvintele de multumire? Este cu putinta sa va vina greu ceea ce am sa va spun, dar mare nevoie este ca lucrul acesta sa fie spus.
Cand Iuda era la Cina Cea din Urma, in vreme ce toti ceilalti stateau la masa cu Domnul, el s-a ridicat de la Cina si, sculandu-se, a iesit. Pe acela il urmeaza si aceia care pleaca inainte de cea din urma rugaciune de multumire. Ca daca n-ar fi iesit, n-ar fi ajuns vanzator; daca n-ar fi parasit pe ucenici, nu s-ar fi pierdut; daca nu s-ar fi despartit de turma, nu l-ar fi gasit pe el singur lupul si nu l-ar fi mancat; daca nu s-ar fi rasletit de pastor, nu l-ar fi rapit pe el fiara salbatica. Si iata, el se aduna cu iudeii, iar Apostolii ies, cantand, cu Stapanul.
Si, acum, iubitilor, sa ne gandim la cele spuse. Iata, Domnul iti impartaseste trupul Sau. Cand te ospatezi cu mancare trupeasca, indata, dupa ospat, multumesti. Dar, cand tu, care esti om si de o fire netrebnica, te impartasesti cu o hrana duhovniceasca si care intrece toata zidirea vazuta si nevazuta, pentru ce nu ramai sa multumesti, si prin cuvinte si prin fapte? Spun acest lucru, nu ca sa ma aprobati, nici ca sa strigati, ci ca, amintindu-va, sa impliniti randuiala cuvenita. Ceea ce primiti se numesc Sfintele Taine; si sunt. Iar acolo unde sunt Taine e nevoie de multa liniste. Asadar, cu multa liniste, cu multa randuiala, cu evlavie, sa ne apropiem de aceasta jertfa sfintita si sa multumim, dupa cuviinta, ca sa atragem si mai mult bunavointa lui Dumnezeu, ca sa curatim sufletul si sa avem parte de bunurile ceresti, de pace, de innoire, de lumina, de putere, pe care sa dea Dumnezeu, sa le dobandim toti, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.


Mai multe despre Sfintii zilei gãsiti în Vietile Sfintilor
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage27Dec.shtml