Proloagele din 1 iulie

Luna lui Iulie, în ziua întâi: pomenirea Sfinţilor Mucenici şi doctori fără de arginţi: Cosma şi Damian, cei ce au mărturisit în Roma (+284).

Aceştia au fost din marea cetate a Romei, în zilele împăratului Carus (282-284), fraţi fiind, şi, cu meşteşugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci şi dobitoace şi neluând altă plată, de la cei ce se lecuiau, decât credinţa şi mărturisirea lui Hristos. Deci, au fost pârâţi la împărat, că, prin meşteşug vrăjitoresc, fac vindecările şi că, astfel, în fiecare zi, părăsind închinarea la idoli, mulţi se apropie de Hristos.

Şi a trimis împăratul îndată ostaşi, să-i prindă, şi să-i aducă înaintea lui, la judecată. Şi ostaşii, mergând în satul de lângă Roma, unde Sfinţii aveau locuinţa lor, de la părinţi, nu i-au aflat, deoarece credincioşii îi siliseră, pe Sfinţi, să se ascundă într-o peşteră. Deci, ostaşii, mâniindu-se, au prins pe nişte bărbaţi cinstiţi, din satul acela, şi, legându-i în lanţuri, i-au dus la Roma. Aflând de aceasta, Sfinţii Cosma şi Damian, nerăbdând ca alţii să sufere în locul lor, au ieşit din peşteră şi s-au predat singuri. Deci, ostaşii eliberând pe acei bărbaţi, au pus în lanţuri pe Sfinţii Cosma şi Damian. Iar, a doua zi, pe când împăratul stătea la judecată, iar Sfinţii îşi mărturiseau credinţa lor în Hristos, deodată, capul împăratului s-a sucit, cu faţa la spate, şi nu putea să-l mai întoarcă. Dar, cu acest prilej, împăratul însuşi s-a izbăvit din păgânătate, că a fost tămăduit de dânşii, crezând în Hristos, el şi toată casa lui, eliberând pe Sfinţi, pe care i-a trimis la locul lor. Dar dascălul păgân al Sfinţilor, cel care îi învăţase pe ei meşteşugul vindecărilor, nerăbdând slava pe care oamenii de la sate, o aduceau Sfinţilor doctori fără de arginţi, la îndemnul vrăjmaşului, a primit în inima lui, gândul lui Cain. Şi, sub cuvânt de a culege împreună buruieni de leac, pe un munte, i-a despărţit pe cei doi fraţi, unul de altul, şi i-a ucis cu pietre. Şi aşa s-au învrednicit de cununile muceniceşti de la Hristos, Căruia I Se cuvine slavă şi cinste în veci Amin.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, pentru folosul sufletului

Un frate oarecare a mers la muntele Feremului, la un bătrân, mare cu viaţa şi foarte iscusit, în fapte bune. Şi, închinându-se, după obicei, l-a întrebat pe el, zicând: "Ce voi face, părinte, că îmi piere sufletul meu?" Zis-a lui bătrânul: "Pentru ce îţi piere sufletul?" Răspuns-a lui fratele: "Eu, părinte, când eram în lume, în viaţă mirenească, foarte mult posteam şi rugăciuni şi privegheri făceam şi multă râvnă sufletească şi umilinţă şi lacrimi aveam. Iar, dacă m-am lepădat de lume şi m-am făcut călugăr, nici unele din aceste bunătăţi nu le mai văd la mine." Zis-a lui bătrânul: "Să mă crezi, fiule, că acele bunătăţi, ce-mi spui, că le făceai, când erai mirean, toate, pentru mândrie şi lăuda oamenilor, le făceai, că aveai şi îndemnător spre aceasta, pe cel ce, în taină, se lupta cu tine. Şi acele fapte ale tale, nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea, nici diavolul, atunci nu te lua în seamă, nici nu îţi stătea ţie împotrivă, cu război ca să-ţi ia sporirea ta. Iar, acum, te vede pe tine, că ai ieşit la luptă cu el, pentru aceea, şi el se întrarmează împotriva ta. Însă, mai primit şi mai plăcut este lui Dumnezeu un psalm, pe care-l vei citi acum, cu smerenie, decât o mie de psalmi, pe care îi citeai în viaţa mirenească, cu mândrie." Zis-a, iarăşi, fratele: "Eu, părinte, acum nici să postesc nu pot, că toate faptele cele bune s-au luat de la mine." Zis-a lui bătrânul: "Frate, să-ţi ajungă ţie, ceea ce ai, dar rabdă cu mulţumire şi te vei folosi." Iar, el se împotrivea, zicând: "Cu adevărat, părinte, pierit este sufletul meu." Atunci, bătrânul a început a-i zice lui aşa: "Crede-mă, frate, că nu voiam să-ţi spun ţie cele ce am să-ţi zic, ca să nu-ţi slăbească gândul tău, că te văd foarte înşelat de vrăjmaşul diavol şi eşti aruncat în trândăvie şi în deznădejde. Dar, ascultă fiule, sfatul meu, şi lasă părerea aceea că vieţuiai şi făceai bine, când erai în viaţa mirenească. De vreme ce toate acele fapte ale tale, din viaţa mirenească erau din mândrie, precum au fost şi faptele fariseului aceluia, care, pentru bunătăţile lui, cele cu multă mândrie, îi părea lui, că este mai plăcut, lui Dumnezeu, decât toţi oamenii şi cu a sa părere, din mândrie, şi-a pierdut toate ostenelile lui. Iar tu, acum, smerindu-te înaintea lui Dumnezeu şi parându-ţi-se că nu faci nici o faptă bună, înaintea lui Dumnezeu, această smerenie, fiule, îţi ajunge ţie spre mântuirea sufletului tău. Că şi vameşul, care nici o bunătate nu făcuse, cu o smerenie, ca aceasta, s-a îndreptat. Că, mai plăcut este lui Dumnezeu, omul care se găseşte păcătos şi leneş şi cu inima lui înfrântă şi smerită, decât cel ce face multe bunătăţi şi se înalţă în gândul său, socotindu-se pe sine, că este mare şi plăcut înaintea lui Dumnezeu." Acestea auzind, fratele a luat mare folos şi multă mângâiere în sufletul său şi s-a închinat bătrânului până la pământ, zicând: "Să ştii, părinte, că, astăzi, mi-ai mântuit sufletul meu." Şi aşa s-a dus, mulţumind lui Dumnezeu."

Întru această zi, învăţatură a Sfântului Nil

Vezi, fiule, că scurtă este viaţă oamenilor şi, pentru aceasta, dator este omul să nu uite niciodată moartea. Ci, ori de stă ori de umblă, ori dacă lucrează, ori mănâncă, ori bea, să aibă frică de Dumnezeu şi gândul la moarte, iar, în gură, psalmi să aibă, rugăciuni şi laudă lui Dumnezeu. Sufletul omenesc se află între îngeri şi draci. Şi îngerul îl îndeamnă, şi-i arată, şi-l învaţă, cele spre fapte bune, iar dracul, îl îndeamnă la păcate. Iar sufletul are putere să urmeze oricui va voi, ori îngerului, ori dracului. Pentru aceasta, ia aminte, să nu superi pe înger. Să ştii că postul şi înfrângerea şi privegherea domolesc poftele şi nu le lasă pe ele să crească, iar liniştea şi rugăciunea şi dragostea de Dumnezeu, cu totul, patimile ruşinează. Şi, de este creştinul îndelung - răbdător şi milostiv, acestea, mânia, o fac, cu totul, nelucrătoare.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, către bogaţii care nu fac milostenii

Pentru ce te mâhneşti, omule, de milostenia cu cele trecătoare, nevrând să dai săracului, că, fără milostenie, nici tu nu vei lua de la Dumnezeu Împărăţia Cerului. Pentru ce lepezi dumnezeiasca învăţătură, cea pentru milostenie? Că, dacă nu crezi, apoi, şi de botez, ţi se cade să te lepezi. Sau, de te socoteşti a fi credincios, apoi, ce vei răspunde Judecătorului, că, pereţii tăi îi îmbraci cu podoabe, iar, pe oameni, nu-i îmbraci, caii îi împodobeşti, iar pe săraci, goi fiind, îi treci cu vederea? N-ai miluit, şi, deci, nici tu nu vei fi miluit. N-ai deschis săracului casa ta, ţi se va închide şi ţie Raiul. N-ai dat pâine celui flămând, nu vei lua, nici tu, viaţa veşnică. Arată-ţi, omule, faptele, zice Domnul, şi-ţi vei lua plata. Că nimeni, după spargerea târgului, nu face neguţătorie, nici, după război, nu se arată vitejia, nici, după serbare, nu se încununează cineva. Aşa şi cu bogăţia, ce nu s-a cheltuit în milostenii. Cum vor lua bogaţii Împărăţia Cerurilor şi se vor izbăvi din chinuri, dacă săracii, miluiţi de ei, nu se vor ruga pentru sufletele lor? Căci, cei care au luat mâncări şi îmbrăcăminte şi arginţi pentru viaţa lor, şi cu bună credinţă s-au ostenit, aceia pot a-i scăpa din osândă pe bogaţii cei milostivi. Drept aceea, sârguiţi-vă, voi, cei bogaţi, a face milostenie, ca să luaţi milă de la Domnul nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage01Iul.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=24&p2000_imageid=1096