Proloagele din 25 iulie

Luna iulie în 25 de zile: Adormirea Sfintei si Dreptei Ana, mama Preacuratei Născatoare de Dumnezeu

Sfânta Ana, după tradiţia Bisericii, s-a făcut străbuna Domnului nostru Iisus Hristos după trup şi se trăgea din seminţia lui Levi, fiică fiind a lui Natan preotul şi a Mariei, femeia lui. Natan a păstorit cu puţin înainte de Irod cel Mare şi a avut trei fete: Maria, Sovi şi Ana. Şi a măritat pe Ana, în ţinutul Galileei, cu dreptul Ioachim. Şi, ea a născut, prin rugăciune, pe Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Iar Sfânta şi Dreapta Ana, a cărei adormire o prăznuim astăzi, după ce a născut pe Fecioara Maria, pe începătoarea mântuirii noastre şi Maica Domnului, şi a dăruit-o pe ea să fie crescută la templu, ca pe un dar fără de prihană, a trăit cealaltă vreme a vieţii sale cu postiri, cu rugăciuni şi cu faceri de bine către cei lipsiţi şi aşa s-a dus către Domnul.

Întru această zi, cuvânt despre un diacon, care a căzut în desfrânare şi, iarăşi, a venit întru a sa rânduială, prin pocăinţă

Un frate a întrebat pe un bătrân, zicând: "De se va întâmpla, din lucrarea diavolului, ca cineva să cadă în desfrânare, ce să facă, pentru cei ce s-au smintit?" Şi a povestit bătrânul, zicând: "Un diacon era vestit într-o mânăstire a Egiptului. Iar un orăşean din cetate, fiind izgonit de dregător, a venit cu toată casa sa, la acea mânăstire. Şi, din ispita diavolului, a păcătuit diaconul cu o femeie, din cele ce veniseră cu orăşeanul. Şi s-a făcut tuturor de ruşine, fiindcă s-a cunoscut lucrul. Iară el s-a dus la un bătrân, iubit al său, şi i-a povestit lui ceea ce se întâmplase. Şi avea bătrânul, în chilia sa, o ascunzătoare, pe care o ştia şi diaconul. Şi l-a rugat pe el diaconul, ca să intre acolo şi să se închidă acolo de viu, neştiind nimeni altul despre ceea ce se făcuse, în afară de bătrânul acela. Şi s-a învoit bătrânul. Deci, diaconul, intrând în întunericul acela, s-a pocăit cu adevărat, plângând păcatul totdeauna şi nimic altceva gustând, fără numai pâine şi apă, pe care i le da lui bătrânul, la o anume vreme. Şi s-a întâmplat atunci că, de mai mult timp, nu se mai revărsase apa râului, după obicei. Şi toţi, făcând litanie şi rugându-se lui Dumnezeu, cu stăruinţă, s-a descoperit unuia din Sfinţi, că, de nu va veni să se roage cutare diacon, care este ascuns la cutare monah, apa râului nu se va revărsa. Iar acela, primind vestirea, a povestit tuturor cele ce i s-au făcut lui cunoscute de la Dumnezeu. Şi, auzind, aceia s-au minunat. Şi, venind, l-au scos pe diacon din locul în care era ascuns şi l-au silit să se roage. Şi, rugându-se, îndată s-a revărsat apa. Şi aşa, cei care s-au smintit mai înainte, şi mulţi alţii, s-au folosit de pocăinţa lui şi au proslăvit pe Dumnezeu."

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre cei ce nu se tem de Dumnezeu

Cel ce nu are frică de Dumnezeu întru sine este supus uneltirilor diavolului. Cel ce nu are frică de Dumnezeu întru sine este vinovat de focul cel veşnic. Unul ca acesta glumeşte, nu se teme, doarme fără de măsură, e plin de trândăvie, de faptele sale nu se îngrijeşte, casă poftelor se face, toată deşertăciunea lumească se arată întru el, pentru că nu se teme de venirea Domnului. Unul ca acesta iubeşte patima, de odihnă se bucură, de chinuire fuge, smerenia o urăşte, mândria îl bucură. Deci, când va veni Domnul şi-l va afla pe el nepregătit şi bucurându-se de toate cele lumeşti, îl va tăia pe el în două şi-l va trimite întru întunericul cel mai din afară. Şi cine nu-l va plânge pe unul ca acela? Iar pe noi să ne păzească Domnul de un rău ca acesta şi să ne îndrepteze la calea de mântuire.

Întru această zi, cuvânt din Pateric

S-a suit, odată, ava Daniil, cel de la Schit, cu ucenicul său, în Tebaida de Sus, la pomenirea lui ava Apolos. Şi au ieşit ucenicii în întâmpinarea lui, ca la şapte stadii. Şi erau, ca la cinci mii, cei care se adunaseră. Şi puteai să îi vezi întinşi pe nisip, ca o rânduială de îngeri, care, cu frică, primesc pe Hristos. Că unii îşi aşterneau hainele lor pe cale, înaintea lui, iar alţii, pământul cu lacrimi îl udau. Şi, ieşind arhimandritul, s-a închinat de şapte ori înaintea feţei bătrânului. Şi, sărutându-se între dânşii, s-au aşezat. Şi s-au rugat fraţii, să audă cuvânt de la dânsul, că nu se grăbea să vorbească cuiva. Deci, după ce au stat în afara chinoviei, pe nisip, că nu-i încăpea biserica, a zis ava Daniil, ucenicului său, să scrie: "De voiţi să va mântuiţi, iubiţi neagoniseala şi tăcerea. Că, de aceste două fapte bune, atârnă toată viaţa călugărilor." Şi ucenicul lui a dat unuia dintre fraţi scrisoarea şi a tălmăcit-o în limba egipteană. Şi, după ce s-a citit părinţilor, au plâns toţi şi au petrecut pe bătrân. Şi, venind la Ermupoli, a zis ucenicului său: "Du-te, bate în poarta mănăstirii aceleia şi spune că sunt aici." Că era acolo o mânăstire de femei, care se numea a lui ava Eremia, în care locuiau ca la trei sute de surori. Şi s-a dus ucenicul şi a bătut. Şi i-a zis lui portăriţa, cu glas subţire: "Să te mântuieşti, bine ai venit, ce porunceşti?" El i-a răspuns: "Cheam-o pe maica arhimandrita, că vreau să-i vorbesc." Iar ea a zis: "Maica noastră nu vede pe nimeni, niciodată, dar spune-mi ce porunceşti şi-i voi spune eu." Iar el a zis: "Spune-i că un călugăr vrea să-i vorbească." Iar ea, mergând, i-a spus, şi egumena, venind, l-a întrebat: "Ce porunceşti?" Şi a răspuns fratele: "Vă rog să mă lăsaţi să dorm aici, cu un bătrân, că este seară, ca nu cumva să ne mănânce fiarele, " Şi, iarăşi a zis maica: "Mai de folos vă este vouă să fiţi mâncaţi de fiarele cele din afară, iar nu de cele dinlăuntru, căci, aici, niciodată, bărbat nu a intrat." Atunci, fratele a spus: "El este ava Daniil, cel de la Schit." Iar ea, auzind, a deschis porţile şi a ieşit, alergând împreună cu tot soborul şi broboadele lor le-au aşternut, de la poartă, până jos, unde era bătrânul, îngenunchind la picioarele lui şi sărutând urmele picioarele lui. Şi, intrând ei înlăuntrul mănăstirii, a adus stareţa un vas şi l-a umplut cu apă călduţă şi cu buruieni şi a rânduit pe surori în două cete şi a spălat, însăşi, ea picioarele bătrânului şi ale ucenicului lui şi, luând un pahar, turna apa, din vas, peste captele surorilor. Şi putea să le vadă cineva pe toate, ca pe nişte pietre neclintite, fără de grai. Că numai prin semne se făcea răspunsul lor. A zis, dar, bătrânul, egumenei: "Numai faţă de noi aveţi evlavie sau aşa sunt surorile totdeauna?" Iar ea a răspuns: "Totdeauna sunt aşa, roabele tale, stăpâne, dar roagă-te pentru dânsele." Iar una dintre surori zăcea în mijlocul curţii, dormind, ruptă şi zdrenţuroasă. Şi a zis bătrânul: "Cine este aceasta, care doarme?" Şi i-a răspuns, una din surori: "Este beţivă şi nu ştim ce să-i facem. Că, şi să o scoatem din mânăstire, ne temem de osândă şi de o vom lăsa, sminteşte surorile." Atunci, a zis bătrânul ucenicului său: "Ia vasul şi aruncă apa peste ea". Iar acesta, făcând aşa, s-a sculat sora ca dintr-o beţie. Deci, a zis stareţa: "Stăpâne, totdeauna aşa este." Şi, luând pe bătrân, au intrat în trapeză şi au făcut cină, zicând: "Binecuvântează pe roabele tale, ca să guste înaintea ta." Iar el le-a binecuvântat. Şi numai ea şi cea a doua după dânsa, au stat cu ei. Şi bătrânului i-au pus un vas, în care erau verdeţuri muiate şi crude şi curmale şi apă, iar ucenicului linte caldă şi puţină pâine şi vin amestecat cu apă. Iar surorilor li s-au pus bucate multe: peşte şi vin, din destul, şi au mâncat foarte bine şi nimeni n-a vorbit. Iar, după ce s-au ridicat ei de la masă, a zis bătrânul egumenei: "Ce înseamnă ceea ce ai făcut? Că noi trebuia să mâncăm bine, şi voi aţi mâncat cele bune." I-a răspuns lui aceea: "Tu călugăr eşti şi hrană de călugăr ţi-am pus. Şi ucenicul tău, ucenic de călugăr este, şi hrană de ucenic i-am pus. Iar noi, începătoare suntem, şi hrană de începătoare am mâncat." Şi i-a zis ei bătrânul: "Pomenită fie dragostea ta; cu adevărat ne-am folosit." Şi mergând ei să se odihnească, a zis bătrânul, ucenicului său: "Du-te de vezi unde doarme beţiva aceea, care zăcea în mijlocul curţii." Şi s-a dus şi a văzut-o şi a venit şi i-a spus lui. Iar bătrânul a zis: "Priveghează cu mine, în noaptea aceasta." Şi, după ce au adormit toate surorile a luat bătrânul pe ucenicul său şi s-au dus să vadă pe beţivă, care se deşteptase şi îşi întinsese mâinile sale spre cer şi lacrimile ei, ca pârâul erau şi metaniile le făcea până la pământ şi când simţea că se apropie vreo soră, se arunca jos, prefăcându-se că doarme. Deci, a zis bătrânul, ucenicului său: "Cheam-o pe egumenă, încetişor." Şi, mergând a chemat-o pe ea şi pe cea de a doua, după dânsa. Şi, toată noaptea au privit cele ce se făceau. Iar egumena plângea, zicând: "O, câte rele i-am făcut ei." Şi, după ce a lovit în toacă, s-a făcut zvon pentru dânsa, între surori. Şi a cunoscut ea ce se întâmplă şi s-a dus binişor acolo, unde dormea bătrânul şi i-a luat toiagul şi pieptarul şi deschizând uşa mănăstirii, a scris un bilet, pe care l-a pus pe încuietoarea uşii, scriind: "Rugaţi-vă şi mă iertaţi de orice v-am făcut şi v-am greşit." Şi nevăzută s-a făcut. După ce s-a făcut ziua, au căutat-o şi n-au mai găsit-o. Şi s-au dus la poartă, găsind uşa deschisă şi biletul pe ea. Şi s-a făcut plângere mare în mânăstire şi a zis bătrânul: "Eu, pentru dânsa am venit aici, că acest fel de oameni sunt iubiţi de Dumnezeu." Şi, toate surorile au mărturisit bătrânului cele ce i-au făcut ei. Şi, rugându-se bătrânul pentru surori, s-a dus fiecare la chilia sa, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu, Celuia ce ştie, numai el, câţi robi ascunşi are. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.