În jurul anului 472, pe vremea împăratului Zenon din Constantinopol, trăia în oraşul Alexandria, din Egipt, o femeie tânără, numită Teodora. Părinţii ei, oameni cu stare, au măritat-o de tânără cu un om de seamă din acel oraş şi era fericită. Tânără şi frumoasă se lăsa însă ademenită de stăruinţele unui t\năr şi a căzut în desfrânare şi acum, după păcat, era întristată peste măsură, ca una ce singură îşi stricase viaţa şi în taină a început a se tângui cu amar.
Deci, văzând ea că nu poate scăpa de întristare, a mers la mari depărtări, la o mânăstire de călugări şi, lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi-a pus numele de Teodor şi a fost primită ca monah de egumenul mănăstirii, neştiind nimeni că este femeie, şi a început astfel viaţa ei de ispăşire şi de căinţă. Doi ani a trăit Teodora, răstignindu-se pe crucea ispăşirii, lepădînd voia sa şi devenind înger în trup.
Deci, văzînd diavolul că ea se luptă împotriva lui, a ridicat multe învinuiri nedrepte împotriva ei şi mai ales că a păcătuit cu o femeie şi, aducând diavolul un prunc mic, l-a pus la poarta mănăstirii, arătînd că este copilul monahului Teodor. Şi, primind ea cu linişte învinuirea, fericita Teodora luă pruncul şi timp de şapte ani îl îngriji, hrănindu-l cu multă greutate, fiind ea însăşi izgonită din mânăstire, măcar că trăia tot în preajma mănăstirii. Deci, milostivindu-se călugării, după atâţia ani de ispăşire, au primit-o din nou în mânăstire şi nu după multă vreme a răposat fericită! Iar cînd a fost să-i ridice trupul din chilie spre înmormântare, monahii au dat de veste că fratele Teodor, era femeie, iar copilaşul, de plâns, adormise peste dânsa.
Şi s-a descoperit de înger şi fostului ei bărbat unde este Teodora, îndemnindu-l să ia parte la îngroparea ei. Şi, văzînd toţi cîte rele a îndurat pe nedrept Teodora, s-au întristat cu toţii şi s-au rugat mult Sfintei să-i ierte. Şi a rămas bărbatul Teodorei, trăind în chilia ei pînă la moartea lui, iar copilul, ajungînd în vîrstă, a fost egumen ales al acestei mânăstiri, cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Eufrosin, bucatarul (sec. IX)
Deci, într-o noapte, dormind preotul, i se arătă, în somnul lui, că se afla într-o grădină şi privea cu mirare la bunătăţile cele preaveselitoare ce se aflau acolo şi vedea şi pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Deci, apropiindu-se de el, îl întreba a cui este grădina aceasta şi cum s-a aflat el acolo? Iar Eufrosin a răspuns: "Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar mie, pentru bunătatea Dumnezeului meu, mi s-a îngăduit să mă aflu aici". Iar preotul i-a zis lui : "Şi, oare, ce faci în această grădină?" Eufrosin a răspuns : "Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora."
Iar preotul i-a zis: "Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea? "Eufrosin a răspuns: "Da, ia cele ce voieşti din acestea, din darul Dumnezeului meu". Atunci preotul i-a arătat merele şi cerea să-i dea din acelea. Deci Eufrosin, luând câteva mere, le-a pus pe ele în rasa preotului, zicând: "Iată, ai dobândit merele ce ai cerut". Şi fiindcă, atunci, a lovit în toacă să se scoale părinţii la Utrenie, s-a deşteptat preotul. Şi, în timp ce socotea că vedenia ce văzuse era vis, a întins mână la rasă să şi- o ia, minune ! - a aflat merele. Şi minunându-se de acea preaslăvită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea, mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat că să-i spună unde a fost el în noaptea aceea. Deci, Eufrosin a zis : ,,Iartă-mă, părinte, că nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie". Iar preotul a zis: "Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu şi tu nu voieşti să arăţi adevărul". Atunci a răspuns smerit cugetătorul Eufrosin: "Acolo am fost, părinte, unde sunt bunătăţile pe care Ie vor moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu, cu mulţi ani înainte, ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut pe mine, desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Că, voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile cele dorite drepţilor, a lucrat prin mine, smeritul, această minune".
Atunci a zis preotul : "Părinte Eufrosin, ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?" Iar Eufrosin a răspuns : "Merele cele frumoase şi mirositoare, pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă, că eu sunt vierme şi nu om" "Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut şi prin aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se înspăimânta, spre dorirea binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, pe ascuns, s-a dus din mânăstire, şi s-a îndepărtat şi a rămas necunoscut, până la sfârşit. Iar din merele acelea mâncând, mulţi bolnavi s-au vindecat de bolile lor.
Deci, unii că aceştia se cuvine să plângă, căci nimic nu însemnează desfătarea lumii acesteia, faţă de osânda celor ce greşesc. Pentru aceea, fraţilor, să pornim spre pocăinţă, cerînd iertarea păcatelor, şi să ne bucurăm unul cu altul, sporind spre Dumnezeu, prin răbdare şi supunere şi prin domolirea poftelor trupeşti, care este cea de a două mucenicie. Că prin acestea să fim moştenitori cu desăvârşire ai vieţii celei veşnice, întru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu