Luna decembrie în 22 de zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Anastasia, vindecătoarea de răni(+304).
Sfânta şi viteaza Muceniţă Anastasia, din oraşul Roma, a trăit în vremea domniei lui Diocleţian(284-305), fiind dintr-o casă de bun neam. Şi tatăl ei, Pretextat cu numele, era păgân cu credinţa, iar mama sa Fausta, creştină. Şi a fost încredinţată pentru învăţătura cărţii unui dascăl, bărbat preaslăvit şi binecredincios, Hristogon, care, după aceea s-a făcut şi mucenic. Şi a învăţat de la el Sfânta Carte, iar credinţa în Hrtistos o învăţa de la maica sa. Şi se sârguia în citirea cărţilor creştineşti, ziua şi noaptea, învăţând Calea Domnului şi întărindu-şi inima în dragostea lui Dumnezeu. Şi, trecând mama ei, Fausta, din această viaţă, a fost dată de tatăl ei după un bărbat Puplie, de neam bun, dar păgân cu credinţa. Şi ea nu putea suferi o însoţire fără dragoste, pentru necredinţa lui, făcându-se pururea bolnavă. Şi adeseori îşi schimba hainele cele luminate şi, pe ascuns, se îmbrăca în haine sărace şi ieşea din casă, neştiind nimeni, numai o slujnică fiind pururea cu dânsa şi slujea pe ascuns celor ce se chinuiau pentru Hristos, intrând în temniţele unde se aflau, scoţându-i din legături, ungându-le rănile, ştergând puroaiele şi întărindu-i cu bucate. Când bărbatul ei pricepu gândul ei, după cele ce făcea, pentru unele ca acestea, a fost dată mai întâi la chinuri, iar apoi a pus-o sub aspră strajă, ca piciorul ei să nu mai calce afară. Şi ea se mâhnea că nu poate sluji pe mărturisitorii lui Hristos. Şi s-a izbăvit, precum se izbăveşte o pasăre din cursa vânătorului, abia când bărbatul ei, trimis fiind de împăratul şi umblând pe mare, corabia s-a scufundat de vifor şi el s-a înecat. Deci, Sfânta, văzându-se liberă, şi-a împărţit toată averea la săraci şi slujea cu şi mai mare râvnă, celor ce se chinuiau pentru Hristos, iar după sfârşitul vieţii lor îi lua şi-i îngropa cu cinste. Şi îndemna pe mulţi spre mucenicie, pătimind ea însăşi pentru credinţă. Iar, în cele mai de pe urmă, poruncind dregătorul s-o întindă între patru pari, să o lege şi să o ardă în foc, Fericita şi-a luat cununa muceniciei.
Întru această zi, învăţătură despre veacul acesta vremelnic şi despre Împărăţia cerurilor.
Vremea ducerii de aici soseşte, să vă sârguiţi, dar, a vă îngriji şi a vă găti cu sufletele voastre, de vreme ce, după ducerea de aici, roada de pocăinţă sau de faptă bună să nu socotească cineva că va face. Că în iad, se zice: "Cine se va mărturisi Ţie?" Aici sunt nevoinţele şi ostenelile, iar acolo cununile şi plăţile, după legea poruncilor Domnului. Aici este lupta cu vrăjmaşii, cei văzuţi şi nevăzuţi, iar acolo răsplata cea din vitejie şi din izbândă. Aici este sârguinţa, iar acolo cinstea şi mărirea. Aici este cumpărarea nevoinţelor, iar acolo adunarea câştigului. Aici, ca în scurt să spunem, lucrările binelui şi ale răului se fac, iar acolo este răsplătirea acestora. Deci, dar, pentru urmarea şi îndulcirea cea vremelnică a păcatului, nu numai că ne lipsim de bunătăţile cele veşnice, ci încă şi muncile celor fără de sfârşit ne dăm, că, zice Domnul: "Vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică. (Matei, 25, 46). Deci, mai întâi, credinţa cea tare către Dumnezeu, neclintită în sufletele noastre, din toată puterea să o păzim. Dar încă şi a îndrăzni ne porunceşte Mântuitorul, zicând: "Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!" Şi iarăşi: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci, sufletul nu pot să-l ucidă, ci vă temeţi mai mult de Cel ce poate şi sufletul şi trupul să le arunce în gheenă. Adevărat, zic vouă, de acela să vă temeţi." Şi pomenirea de rău să nu o ţineţi, ca întru mânia voastră, să nu apună soarele. Iar de va intra gând necurat întru cineva, apoi, îndată, sârguindu-se, să-l piardă pe acela cu rugăciunea. Că zice: "Fiţi sfinţi, precum Eu sfânt sunt!" Iar de lăcomie de averi, ca de ceea ce este maică a slujirii de idoli, să fugiţi. Şi încă mai vârtos, să iubiţi cumpătarea.
Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre pocăinţă şi umilinţă.
Fraţii mei iubiţi, până avem vreme, să plângem întru rugăciunea noastră, ca să ne izbăvească pe noi Domnul de plânsul cel nesfârşit şi de scrâşnirea dinţilor şi de focul gheenei şi să ne bucure pe noi în viaţa cea fără de sfârşit, acolo de unde a fugit durerea, întristarea şi suspinul, unde nu este moarte şi stricăciune, ci numai bucurie şi veselie şi inimă bună şi celelalte bunătăţi, pe care le-a gătit Domnul celor ce-L iubesc pe El. Fericit, şi de trei ori fericit, este cel care se va învrednici de bunătăţile acestea şi vrednic de jale şi ticălos este cel ce se lipseşte de ele, că zice Domnul: "Ce va folosi omul, de va dobândi lumea toată, dacă sufletul său îşi va pierde?" Deci, să nu preţuim peste măsură veacul acesta, sărac şi trecător, ca să nu ne fie nouă şi mai amar focul cel neadormit şi viermele cel veşnic şi înveninat. Deşteaptă-te, o, leneşule, şi urmează în viaţa ta pe Hristos. Vezi pe cei ce sunt împreună cu tine, cum se nevoiesc şi se sârguiesc pentru mântuirea lor, cum candelele lor sunt luminoase şi gura lor pururea laudă pe Dumnezeu, Cel fără de moarte. Nu urma pe cei ce se risipesc, ci pe cei ce se nevoiesc; nu pe cei ce se desfătează, ci pe cei ce se înfrânează, nu pe cei ce râd, ci pe cei ce plâng, nu pe cei ce cântă din fluiere, ci pe cei ce se roagă; nu pe cei cu râsul, care cântă cântece drăceşti, ci pe cei ce cântă cuvinte duhovniceşti; nu pe cei ce lăutăresc, ci pe cei ce citesc. Să nu râvneşti celor bogaţi, ci celor smeriţi cu duhul. Mulţumeşte Domnului împreună cu David. Întru smerenia noastră, şi-a adus aminte de noi Domnul. Nu iubi pe cei ce se îmbată, ci pe cei ce flămânzesc şi însetoşează. Nu pe cei iubitori de vrajbă şi sfăditori, ci pe cei împăciuitori. Nu pe cei aspri şi fără de omenie, ci pe cei paşnici şi milostivi. Nu pe cei dârji, ci pe cei blânzi. Să nu te numeri cu ocărâtorii, că ocărâtorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi toate ale lor sunt păcate. După cum zice Pavel: "La cei pângăriţi şi necredincioşi, nimic nu este curat. Ci şi mintea lor este pângărită, asemenea şi cugetul." Deci, păzeşte-ţi cu hotărâre sufletul tău, iubite. Vezi, o, frate, să nu ai vrajbă asupra cuiva, de este cu putinţă, nici măcar un ceas. Nici să dormi cândva, având vrajbă asupra cuiva, ca nu cumva noaptea să vă despartă pe voi unul de altul şi să afli osânda neiertată. Niciodată să nu încetezi a te ruga; când poţi pe faţă, iar când nu poţi, măcar în minte. Să nu aştepţi ziua Duminicii, nici loc deosebit, nici biserică, ci, oriunde te vei afla, în ţarină, arând, ori pe cale umblând, ori oi păscând, ori în casa ta şezând, de rugăciunea ta să nu te depărtezi. Deci, vezi, o, iubite, să nu ai vrajbă asupra cuiva, că nu primeşte Dumnezeu rugăciunea celui ce unelteşte răul asupra vecinului său. Păzeşte-te să nu faci otrăviri, nici vrăji. Iar tu, ca un ucenic credincios, fugi de acestea, având adevărul şi mântuitoarea şi de viaţă făcătoarea Cruce şi pe Domnul, Cel ce pe ea S-a pironit, Care păzeşte pe toţi cei ce iubesc preacurata şi de viaţă făcătoarea Cruce. Lui I Se cuvine slava în vecii vecilor! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu