Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-şi gătească pentru Sine locaş însufleţit pe pământ, casă sfântă spre sălăşuirea Lui, a trimis pe îngerul Său către drepţii Ioachim şi Ana, dintru care a voit să se nască Maica Sa şi le-a vestit lor, care erau neroditori şi sterpi, că le-a dat Dumnezeu lor dar de zămislire, spre naşterea Fecioarei. Drept aceea, s-a zămislit Sfânta Fecioară Maria şi s-a născut din sămânţă bărbătească, însă din făgăduinţă, fiind părinţii ei, adică, bătrâni şi sterpi. Că numai Hristos singur S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de fire, negrăit şi netâlcuit, precum El singur ştie, fără de voie trupească. Şi, Dumnezeu desăvârşit fiind, toate ale iconomiei Lui celei după trup desăvârşit le-a luat asupra Sa, adică firea oamenilor, aşa precum a zidit-o şi a plăsmuit-o dintru început. Deci, ziua aceasta, o prăznuim ca aducere aminte a zămislirii Maicii lui Dumnezeu în pântecele maicii sale, Sfânta şi dreapta Ana, zămislire binevestită, pe pământ părinţilor ei şi oamenilor, printr-un înger. Acest lucru l-a făcut Dumnezeu, Care din nimic le-a înfiinţat pe toate, deşteptând pântecele cel sterp, spre aducere de rod şi pe cea care îmbătrânise fără de copii, maica născătoare de copii, cu preaslăvire a lucrat-o, sfârşit vrednic al cererii celei drepte a drepţilor ei părinţi, pe Fecioara dăruind-o, dintru care Însuşi Dumnezeu avea să vină în trup, spre cea de a doua naştere a toate câte sunt. Că aşa a binevoit Dumnezeu ca nişte părinţi, înţelepţi şi mijlocitori ai oamenilor, să nască fiică pe cea aleasă din toate neamurile şi dinainte hotărâtă, mai înainte de veci. Şi se face acest sobor întru cinstita casă a Născătoarei de Dumnezeu ceea ce este în Svorani, aproape de preasfânta ei biserică.
Întru această zi, învăţătură la zămislirea Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei.
Iubiţilor, astăzi începătura şi pârga mântuirii noastre se face şi pântecele dreptei Ana rodeşte, după vestirea Arhanghelului, pe nepoata dreptului Iesei, din seminţia lui David. Că printr-însa legăturile lui Adam încep să se dezlege şi printr-însa lumea din înşelăciune începe să se slobozească. Pentru ea s-au bucurat Proorocii, aşteptând ca din ea să se nască Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, să stiţi, iubiţilor, că astăzi prăznuim zămislirea Doamnei noastre, Stăpanei Născătoare de Dumnezeu celei Preacurate. Drept aceea, cu bucurie să alergăm la biserica ei, la rugăciune cu frică să stăm şi Uşile cereştii cămări să le deschidem, cu priveghere, cu rugaciuni, cu milostenie şi cu post să ne împodobim. Şi aşa, să petrecem cu cinste, prăznuind cu bucurie cinstita zi de astăzi, zămislirea Preacuratei, pentru că ea neîncetat roagă pentru noi pe Fiul ei şi Dumnezeul Nostru. Să prăznuim, nu numai noi singuri îndestulându-ne, ci şi pe săraci miluind, pe flămânzi hrănind, pe însetaţi adăpând, pe cei goi îmbrăcând, precum Domnul a zis: "Fiţi milostivi, precum Domnul a zis: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru cel ceresc milostiv este". Să urmăm, deci, fecioarelor celor înţelepte, cărora le-a zis Domnul: "Intraţi în cămara cea cerească, pentru că, străin văzându-Mă, M-aţi miluit şi flămând fiind, M-aţi hrănit şi, însetat, M-aţi adăpat". Au doar, fraţilor, pe Însuşi Hristos L-au hrănit, sau L-au adăpat ? Ba nu, ci pe cei ce umblă în lumea aceasta şi cer întru numele Domnului; drept aceea şi de Împărăţia Cerurilor s-au învrednicit. Rogu-vă, dar, pe voi să fugim şi de gheena şi de Judecata cea fără de veste. Pentru că nu ştim în care ceas sufletul se va despărţi de trup, noi aflându-ne ori mâncând, ori bând, ori umblând ori şezând. Drept aceea, să avem în tot ceasul pocăinţă, milostenie, blândeţe, înfrânare şi aşa să rugăm pe Stăpânul Hristos, Care poate să ne miluiască pe noi. Încă să ne aducem aminte de marele păstor, cel cu gura de aur, care a zis: "O, fraţilor, acestea pentru noi sunt făcute, iar nu noi pentru dânsele." Să nu vă întoarceţi şi să nu vă fie urât de biserică, nici să vă învăţaţi la deşertăciuni, ca să nu se umple cu noi gheena, împreună cu cei ce au căzut din slava Domnului. Drept aceea iubiţilor fraţi, să ne nevoim la rugăciune totdeauna, cu curăţie, la biserică să mergem la toate praznicele Domnului nostru Iisus Hristos şi la ale Preacuratei Maicii Sale, ca, la sfârşit, să ne învrednicim a auzi glasul Lui cel prea dorit şi prea dulce: "Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă". Căruia Se cuvine slava în veci ! Amin.
Întru această zi, pomenirea Sfintei Proorociţe Ana, mama lui Samuil Proorocul (sec. XXII i.Hr.)
Sfânta şi fericita Proorociţă Ana era din cetatea Ramataim, din muntele lui Efrem. Aceasta era însoţită cu un bărbat din seminţia lui Levi. Elcana cu numele şi era stearpă şi nu năştea. Şi avea bărbatul acesta două femei, cea dea doua se numea Penina. Şi Elcana, luând pe Penina, a avut fiu cu ea şi se bucura. Dar omul iubea mai mult pe Ana, măcar că era defăimată pentru stârpiciunea ei. Iar Penina o pizmuia, dimpreună cu toate rudeniile şi prietenii ei. Deci, Ana mult se ruga lui Dumnezeu, dar nimic nu se schimba, deşi poruncile cele din Legea Veche le păzea pururea, fără lenevire. Că aşa, uneori, sfinţii dobândesc cererile târziu şi cu încetul, de la Dumnezeu. Deci, odată, Ana suindu-se dimpreună cu bărbatul său la Şilo, unde era Chivotul şi Cortul lui Dumnezeu Atotţiitorul, ca să aducă jertfă prin mâna lui Eli preotul şi săvârşindu-se jertfele, a primit de la altar o singură parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părţi. Şi, măcar că pentru aceasta mult s-a întristat, ea nu s-a deznădăjduit, nici nu s-a tulburat faţa ei. Dar ce a făcut? Slobozind pe bărbatul ei acasă, a rămas singură în Casa Domnului şi, aruncându-se la pământ, se ruga în acest chip: "Doamne, Dumnezeul părinţilor mei, dacă milostiv vei căuta spre mine, roaba ta şi spre defăimarea mea şi-mi vei da mie rod din pântece, Ţie pe dânsul îl dau ca să-ţi slujească în toate zilele vieţii lui". Şi ce a făcut Dumnezeu? A trecut oare cu vederea rugăciunea ei? Ci, fiindcă Dumnezeu a văzut pe Ana că nu se depărtează de la Cortul Sfânt, ci se roagă şi stăruieşte, i-a făgăduit nu numai că-i va da ei rod din pântece, ci mai înainte i-a spus şi numele celui ce-l va naşte. Şi de acolo, luând deplină încredinţare, s-a întors acasă, săltând şi bucurându-se. Şi, luând în pântece, a născut pe Proorocul Samuil. Şi, după ce l-a înţărcat, s-a suit împreună cu el la Şilo şi a căzut la Domnul Dumnezeu, dându-I mulţumită. Şi a binecuvântat-o pe ea bătrânul Eli preotul, zicând: "Să-ţi dea ţie Domnul alt rod din pântece, în locul lui Samuil, fiul tău." Şi şi-a luat pe fiul ei şi s-a pogorât la casa ei, pentru că era el foarte mic. Iar după ce s-a făcut mai mare, ca de trei ani, luându-l pe el de mână, l-a suit în biserica Domnului Atotţiitorul şi, aducând cuvenita mulţumită Domnului, l-a dat pe fiul ei în mâinile lui Eli preotul. Şi, făcându-i lui o haină bisericească, un efod, adică un stihar mic, copilul slujea Domnului. Şi, văzând Ana se veselea şi, adăugând, a născut trei fii şi trei fiice. Şi a căzut la altarul Domnului, mulţumindu-I şi I-a adus cântarea aceasta, zicând: "Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul. Înălţată a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu şi gura mea s-a deschis cu glas tare asupra vrăjmaşilor mei, că m-am bucurat de mântuirea Sa". Şi toate celelalte cuvinte ale cântării acesteia le-a cântat, ca o proorociţă şi maică de prooroc. Drept aceea, a mai zis: "Cea stearpă naşte de şapte ori, iar cea cu copii mulţi va fi neputincioasă, că Domnul omoară şi învie, El pogoară în iad şi iarăşi scoate". Deci, pururea pomenita Ana, mulţi ani trăind în viaţa aceasta, pururea mulţumind Domnului şi proorocind, s-a mutat către veşnicele lăcaşuri.
Întru această zi, cuvânt despre un călugăr leneş.
Un egumen oarecare avea sub povăţuirea sa douăzeci de călugări, din care unul, foarte leneş, neîngrijindu-se de mântuirea sa, fără de vreme mânca şi bea fără de înfrânare şi limba nicidecum nu-şi ţinea. Pe acesta, stareţul de multe ori îl învăţa şi îl ruga pe el zicându-i: "Frate, îngrijeşte de sufletul tău, că ai să mori şi în munci vei merge". Iar fratele niciodată nu asculta pe stareţ, neprimind cele grăite de dânsul. Deci, aşa vieţuind, s-a întâmplat că a murit fratele acela. Iar egumenul mult se mâhnea pentru dânsul, ştiind că întru multă lenevire şi nepurtare de grijă a ieşit din lumea aceasta. Însă, a început egumenul a se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru cel adevărat, arată-mi mie pentru sufletul fratelui". Şi, într-acest fel, de multe ori a făcut. Iar odată a căzut peste dânsul o spaimă şi a văzut râul cel de foc şi mulţime de oameni într-însul, arzând în foc şi văitându-se, iar la mijloc a văzut şi pe călugărul său, stând până la grumaji în văpaie; şi a început a grăi egumenul: "Oare, nu pentru muncile acestea te rugam eu pe tine, ca să fi avut grije de sufletul tău, fiule şi frate?" Iar fratele, răspunzând, a zis către dânsul: "Mulţumită lui Dumnezeu, părinte, că, pentru rugăciunile tale, măcar capul meu are uşurare; aşa cu adevărat îţi spun". Şi această întâmplare spunându-o, pe mulţi îi aducea la mântuire. Dumnezeului nostru, slavă !
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu