Proloagele din 20 iunie

Luna iunie în 20 de zile: pomenirea Sfântului Mucenic Metodiu, 

episcopul Patarelor (sec.III)

Acest plăcut al lui Dumnezeu, Metodiu, fiind încredinţat de mic lui Hristos, s-a arătat vas curat şi locaş al Sfântului Duh, plin de râvnă şi iubind dumnezeiasca înţelepciune a Sfintelor Scripturi. Drept aceia, s-a şi învrednicit, de tânăr, de darul preoţiei şi cunoscându-se de toţi viaţa lui curată, evlavia şi priceperea lui la dreapta tâlcuire a dumnezeieştilor dogme, a fost înălţat la scaunul de episcopie, încredinţându-i-se păstorirea obştei creştinilor din cetatea Patarelor, care este în părţile Liciei. Şi păstorea bine şi cu frică de Dumnezeu, turma sa, luminând-o cu dumnezeieştile cuvinte. Deci, s-a ridicat, întru acea vreme, în Biserică, erezia lui Origen, pe care, arhiereul lui Hristos, văzând-o că se întăreşte, a început, prin viu grai şi prin scrieri, să o înfrunte şi să arate greşita învăţătură a marelui cărturar, arătând creştinilor dreapta credinţă a Bisericii şi îndemnându-i să nu se lase înşelaţi. Şi a pierdut, astfel, tot întunericul cel eretic, cuvintele lui, cele insuflate de Dumnezeu, strălucind, ca nişte fulgere, în toată lumea, iar vestirea lui fiind, ca un glas al trâmbiţei de gând. Drept aceea, vrăjmaşul cel nevăzut, nesuferind această îndrăzneală, a întrarmat asupra lui, pe slugile lui cele văzute, adică pe păgânii ce se închinau idolilor, şi le-a poruncit ca, prin chinuri să-l ucidă pe slujitorul lui Hristos. Deci, elinii, prinzând pe arhiereul Domnului, Metodiu, i-au tăiat capul, cu sabia, şi aşa, s-a mutat Sfântul la viaţa cea bună, aducându-se pe sine lui Dumnezeu jertfă vie, mărturisind pe Hristos, până la vărsarea sângelui şi sfârşitului mucenicesc. Şi a pătimit pentru Hristos pe timpul împărăţiei lui Aurelian.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, că nu trebuie să ne răzbunăm singuri, 

pe cei ce ne asupresc pe noi

Un frate, fiind asuprit de un alt frate, a mers la ava Sisoe Tebanul şi a zis: “Părinte, m-a asuprit un frate şi vreau să mă răzbun singur.” Iar stareţul îl ruga pe el, zicându-i: “Nu, fiule, ci lasă-l pe el, mai bine, în plata lui Dumnezeu şi Acela să te răzbune pe tine.“ Iar el zicea: “Nu-l voi lăsa, de nu mă voi răzbuna.” Deci, a zis stareţul: “Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate.” Apoi, sculându-se a zis: “Dumnezeule, de acum, noi spre Tine nu mai nădăjduim, să nu te mai îngrijeşti de noi, nici să răsplăteşti celor ce ne fac strâmbătate nouă, pentru că noi singuri ne vom răzbuna.” Iar fratele, auzind acestea, a căzut la picioarele părintelui, zicând: “Iartă-mă, că de acum, nu mă voi mai sfădi cu fratele, şi-l voi ierta pe el.” Şi a zis stareţul: “Să mă crezi, fiule, că acel ce va răbda defăimare şi ocară, fără de osteneală se va mântui. Iar cel ce se mânie pe fratele său, va pierde toată fapta cea bună şi rob diavolului se face pe sine.”

Întru această zi, cuvânt din Pateric

Un stareţ oarecare, petrecea într-o pustie depărtată; şi avea o rudă în lume, o femeie, care de mulţi ani dorea să-l vadă pe el. Deci, întrebând de dânsul, unde petrece, şi aflând vreme, a mers la pustie şi a îndrumat-o pe ea un păstor de cămile. Dar ea era dusă de diavol. Şi după ce a mers la uşa chiliei bătrânului, a început a-i spune lui, zicând: “Rudenia ta sunt.” Şi, rămânând la dânsul o noapte, a păcătuit stareţul cu dânsa. Şi era în părţile acelea alt stareţ, sihastru, căruia, umplându-şi un pahar de apă, în vremea mesei, i s-a răsturnat paharul. Deci, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acesta a zis, întru sine: “Mă voi duce în pustie şi voi spune aceasta la un bătrân.” Şi sculându-se, s-a dus, fiind de acum, seară. Iar în noaptea aceea s-a culcat într-o capişte idolească. Şi a auzit, noaptea, pe draci, zicând: “În noaptea aceasta, am aruncat în desfrânare, pe călugărul cutare.” Deci, auzind acestea de la draci, stareţul s-a mâhnit. Apoi, sosind la stareţul acela ce căzuse, l-a aflat trist. Şi i-a zis lui: “Ce voi face părinte, că umplu un pahar de apă şi, în vremea mesei, se răstoarnă ?” Şi i-a zis lui stareţul acela: “Dar eu ce voi face, pentru că în noaptea aceasta, am căzut în desfrânare ?” Iar el i-a zis: “Am aflat şi eu, de aceasta, părinte.” Apoi, l-a întrebat pe el: “Cum de ai aflat ?” Iar acela a zis: “Dormind într-o capişte idolească, am auzit pe draci grăind despre tine.” Şi a zis stareţul acela, ce căzuse: “Iată, eu de acum, mă voi duce în lume.” Iar celălalt îl ruga pe el, zicând: “Nu, părinte, să nu te duci, ci să petreci la locul tău, iar pe femeie să o goneşti de la tine, pentru că aceasta este o ispită drăcească.” Deci, acesta, ascultându-l, a petrecut în chilia sa, ţinându-şi pravila, şi în toate zilele adăuga lacrimi peste lacrimi, până ce, iarăşi, a venit la rânduiala cea dintâi.

Întru această zi, învăţătură către creştini

Iubiţilor mei fii, să ne aducem aminte câte bunătăţi am luat de la întru tot milostivul Dumnezeu; mai întâi, viaţa cea nemuritoare şi fără de întristare. Iar, din invidia şi înşelăciunea diavolului, nu numai izgonire din Rai am luat, că şi muritori ne-am făcut. Şi diavolul, până acum, nu încetează, vânându-ne şi înşelându-ne pe noi. Pentru aceea, noi, fraţilor, să stăm împotriva lui, cu nădejde spre bunul nostru Dumnezeu. Pentru că mrejele aceluia sunt întinse asupra noastră, ca să ne întoarcă pe noi de la credinţă şi de la nădejdea Dumnezeului nostru, ca întru necredinţă să ne aducă. Şi nu mai încetează, aducând asupra noastră toate relele, adică: desfrânare, furturi, ucideri, beţii, clevetiri, zavistii, urâciuni, lăcomia de averi şi alte fapte rele şi afară din fire. Tot aşa, şi pe cei de la Adam şi până la Noe, şi de la Noe până la Avraam, îi despărţea de Dumnezeul cel viu şi îi ducea la slujiri de idoli, la iubire de arginţi, la vrăji şi la descântece. Deci, acestea toate purtându-le în mintea şi în inima noastră, să ne ferim de cursele vrăjmaşului şi de toate lucrurile lui cele rele şi să ne sârguim a face cele plăcute, crezând întru Sfânta Treime, în Tatăl şi în Fiul şi în Sfîntul Duh, şi, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi Sfinţi cinstindu-i, ca nu numai de osândă să scăpăm, ci şi Împărăţiei să ne învrednicim. Să ne sârguim, fraţilor şi fiilor buni, ca să ne abatem de la lucrurile rele şi viclene şi să facem pe cele bune, lui Hristos, Dumnezeului nostru. Şi să avem către Dânsul credinţa dreaptă, din suflet, nădejde adevărată, pe care o aveau cei mai înainte de Scripturi, care au plăcut lui Dumnezeu. Să avem dragoste nefăţarnică, fără înşelăciune şi cu pace, asupra tuturor creştinilor, pentru că toţi suntem fraţi, după firea trupului, să avem îndelungă răbdare şi blândeţe, smerenie şi pocăinţă, mărturisire şi celelalte lucruri bune. Că, pentru aceea, Dumnezeu a lăsat pe bogaţi şi pe săraci, ca să se hrănească săracul de la bogat şi să se mântuiască bogatul prin milostenie. Ca toţi să ne izbăvim de munci şi de primejdiile cele mari, şi să auzim, de la Domnul, cuvintele acestea binecuvântate: “Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cerească, cea gătită vouă. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat de am mâncat, am însetat şi Mi-aţi dat de am băut, străin am fost şi M-aţi adus în casă bolnav şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” Iar celor ce n-au făcut acestea, le va zice: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi slugilor lui !” Pentru aceasta, cu osârdie, rugaţi pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să ne izbăvească pe noi de osândă şi să ne învrednicească Împărăţiei Sale celei cereşti. Că a Lui este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa: Proloagele - Editura Mitropoliei Olteniei