Proloagele din 29 iunie

Luna iunie în 29 zile: pomenirea Sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai marilor Apostoli Petru şi Pavel (+67)

Pentru aceşti doi Apostoli, pricină de laudă nu va afla nimeni mai mare alta, decât lauda, pe care le-a dat-o, Domnul Însusi, fiecăruia. Că, pe Petru l-a fericit, pentru mărturisirea Lui, numindu-l "Piatră" şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar, pe Pavel l-a numit "Vas ales", care avea să poarte numele Domnului, înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Dar, iată, alte câteva cuvinte despre aceste slăvite căpetenii ale Apostolilor. Sfântul Apostol Petru, mai întâi, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii şi se chema Simon, înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, "Cel întâi chemat" la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece ucenici şi, deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învăţătorul să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei. Era o fire înfocată, cinstită şi plină de rodire pentru Hristos şi gata, oricând, la uitarea de sine. Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, nu şi-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când Acesta era batjocorit şi purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi şi cu mult zbucium, a ispăşit el întreita lui lepădare de Domnul, iar, la cea de a treia arătare a Domnului Înviat, ucenicilor Săi, Petru redobândeşte vrednicia de Apostol, mărturisind de trei ori dragostea lui către Mântuitorul. După Înălţarea la cer a Domnului şi după pogorârea Duhului Sfânt, a început strădania, cea fără odihnă, pentru răspândirea credinţei şi, ca şi ceilaiţi Apostoli, Sfântul Petru nu a precupeţit nici o osteneală pentru împlinirea poruncii Mântuitorului, de a vesti adevărul mântuirii. A străbătut drumuri lungi şi grele, propovăduind Evanghelia în Iudeea, în Antiohia şi în Pont, în Galatia, în Capadochia şi în Bitinia, ajungând până la Roma. Deşi, mai vârstnic, se supune întru totul, hotărârilor luate la Sinodul Apostolilor din anul 51. Peste tot, a întemeiat biserici, a învăţat, a mângâiat, a întărit credinţa şi nădejdea primilor creştini. Când n-a putut ajunge la fraţi, a luat pana şi a scris cele două Epistole din Noul Testament, comori de învăţătură, care depăşesc aurul şi pietrele scumpe. Marele pescar şi-a încheiat strădania şi viaţa la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, în ziua de 29 iunie, Sfântul Petru a îndurat moarte de Mucenic, în vremea prigoanei împotriva creştinilor, dezlănţuită de crudul împărat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astăzi se înalţă strălucita basilică ce-i poartă numele, verhovnicul Apostolilor a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind, cu sângele său, credinţa şi dragostea lui faţă de Mântuitorul Hristos. Să privim, acum, spre cealaltă căpetenie a Apostolilor, Sfântul Apostol Pavel. A fost bărbat învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de fel din Tarsul Ciliciei. Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, şi a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neînfricat propovăduitor al credinţei creştine şi sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea bună a Evangheliei Domnului printre popoarele păgâne, binevestind în multe locuri din Răsărit, trecând prin Grecia, la Atena, la Corint, în Asia şi în Macedonia şi ajungând până la Roma. În lungile şi obositoarele lui călătorii, a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemniţat, a îndurat foamea şi setea. Nici o suferinţă nu i-a micşorat râvna de propovăduire a credinţei, nici o primejdie nu l-a înspăimântat. Prin toate cetăţile, pe unde a trecut, a întemeiat obşti creştine, de care s-a îngrijit tot timpul, sfătuindu-le şi îndrumându-le prin epistolele, pe care le trimitea către fraţi, când se afla departe, epistole din care ni s-au păstrat patrusprezece, ca un adevărat tezaur al vieţii lui Hristos, ca o adevărată ştiinţă a mântuirii. Sfântul Apostol Pavel a fost numit "Apostolul Neamurilor", ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele păgâne din acele timpuri, iar sfârşitul său a fost cu moarte de mucenic tăindu-i-se capul cu sabia, în aceeaşi zi cu Sfântul Petru şi sub acelaşi împărat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare. Să cinstim necontenit pe aceşti mari ctitori ai credinţei noastre. Cât vor dura cerul şi pământul, faptele şi măreţia Sfinţilor Apostoli nu se vor şterge din istoria mântuirii. Să-i chemăm în rugăciunile noastre şi să le fim recunoscători. Prin credinţă, suntem de-a pururea ucenicii Apostolilor.

Întru această zi, cuvânt de laudă, al celui întru Sfinţi 

Părintelui nostru Ioan Hrisostom,

arhiepiscopul Constantinopolului, la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, 
şi la preaslăvită mărturisirea lor

În praznicul acesta, al pomenirii Sfinţilor Apostoli văd o întrecere a cerului şi a pământului. Puterile cereşti, adică, laudă, cu glasuri cinstite, învăţătura şi ostenelile lor, că printr-înşii s-a făcut cunoscută taina Întrupării lui Dumnezeu, precum spune Pavel: "Prin Biserică, acum, cunoscută s-a făcut, Începătoriilor şi Stăpâniilor cereşti, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri" iar oamenii, cei de pe pământ, se silesc să arate lauda vrednică, cinstind pe cei ce sunt vârfurile Apostolilor, că prin ei au fost aduşi la mântuire.

Că cine este mai mare decât Petru şi cine este deopotrivă cu Pavel, care, cu fapta, şi prin cuvânt, au împodobit toată zidirea, din cer şi de pe pământ, care, din tina trupului, au fost alcătuiţi şi mai mari decât îngerii s-au arătat ? Deci, ce vom zice despre învăţătorii zidirii celei de sus şi ai celei de jos ? Că nu aflu cuvânt vrednic, să laud pe cei ce au proslăvit neamul oamenilor pe cei ce tot pământul şi marea au înconjurat şi rădăcinile păcatelor le-au smuls şi seminţele dreptei credinţe le-au aruncat în inimile oamenilor celor nesupuşi. Petru - povăţuitorul Apostolilor, Pavel - învăţătorul lumii şi părtaş cu puterile cele de sus, Petru - propovăduitorul iudeilor, Pavel - mângâierea neamurilor. Şi, priviţi înţelepciunea cea covârşitoare a Stăpânului, că, pe Petru, din pescar l-a ales, iar, pe Pavel, din făcătorii de corturi. Şi aceasta, tot spre folos a făcut-o, ca să se cufunde în adânc.

O, prea fericită pereche, căreia ţi s-au încredinţat sufletele lumii întregi. Petru - începătura dreptei credinţe, marele arătător de cele sfinte ale Bisericii, sfătuitorul cel trebuincios al creştinilor, odorul puterilor de sus. Apostolul cel cinstit de Stăpânul. Pavel - marele propovăduitor al adevărului, lauda lumii, omul cel din cer şi îngerul cel de pe pământ, slava Bisericii, vulturul zburător întru cele înalte, alăuta Duhului, privighetoarea şi viersul cel dulce-grăitor, gura Stăpânului, slujitorul cel treaz al lui Hristos, Pavel şi Petru, cei împreună înjugaţi la jugul Bisericii, cu ce bun câştig aţi dobândit lumea, cei ce crucea lui Hristos aţi purtat-o, în loc de jug, iar, în loc de călăuză, pe Mântuitorul l-aţi purtat, şi, în loc de povară, cele două aşezăminte ale Scripturilor, iar, în loc de îmboldire, darul Sfântului Duh l-aţi avut. Pavel şi Petru, cei ce, în fiecare zi, luminează Biserica, cămările Stăpânului, casele de oaspeţi a toată lumea, corturile Duhului, şcolile de tâlcuire ale Sfintei Treimi, dăscălii a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu.

Petru, dorirea mea cea dumnezeiască, Pavel, vasul alegerii, toiagul meu; Petru, locaşul lui Dumnezeu; Pavel, gura lui Hristos, vioara Duhului; omul cel de trei coţi, care, însă până la cer a ajuns. Cel ce într-un loc era cuprins şi pe toată lumea a adunat-o împrejurul Stăpânului, care de la Ierusalim, Evanghelia lui Hristos, a dus-o până în Iliric, drumeţul cel iute alergător, vulturul care a zburat la ceruri, cel plin de dumnezeiescul dar, cel mărturisit de Domnul să poarte numele Lui înaintea lumii întregi, cela ce, până la al treilea cer, a străbătut şi în Rai a intrat şi până la dumnezeiescul Scaun, cel necuprins de minte, s-a suit şi a auzit taine negrăite, care nu sunt cu putinţă omului a le grăi. Dar, ce vom zice şi despre Petru ? Privirea cea dulce a Bisericii, strălucirea lumii, porumbiţa cea curată, povăţuitorul Apostolilor, Apostolul cel fierbinte, cel ce fierbea cu duhul, îngerul şi omul, plin de dar, piatra cea tare a credinţei, cugetul cel înţelept al Bisericii, cela ce "fericit" a fost numit de gura Stăpânului, cela ce cheile Împărăţiei cerurilor, de la Domnul Însuşi, le-a luat.

Voi, Petru şi Pavel, aţi răpit rândurile îngerilor. Şi pentru ce grăiesc multe ? Însuşi Domnul vă va lăuda pe voi, zicând: "Voi sunteţi lumina lumii, cei mai îndestulaţi decât împăraţii, cei decât bogaţii, mai puternici, cei decât ostaşii mai tari, cei decât înţelepţii, mai înţelepţi, cei decât filozofii, mai filozofi, cei decât ritorii, mai frumos cuvântători, cei ce nimic nu aveţi şi pe toate le ţineţi. Voi sunteţi răbdarea mucenicilor, voi, dreapta credinţă a patriarhilor, nevoinţa monahilor, cununa fecioarelor, pacea celor căsătoriţi, frâul bogaţilor celor răpitori, înfrânarea celor înverşunaţi, acoperământul împăraţilor, zidurile creştinilor, luptătorii împotriva barbarilor, zăbala în gura ereticilor, cei ce omorâţi patimile cele necuvântătoare ale trupurilor, cei ce izgoniţi legiunile dracilor, cei ce aţi surpat capiştele idolilor păgâni, cei ce, pe cele de sus şi pe cele de jos le-aţi moştenit; că cheile celor de sus le-aţi luat, iar păcatele celor de jos a lega şi dezlega aveţi putere. O, minunea celui simplu, o înţelepciunea celui necărturar. Petru, cela ce prin umbra lui pe cei slăbănogi îi întărea şi poarta o dezlega. Pavel, cel ce, prin hainele lui, bolile le gonea şi pe draci îi alunga. Cei ce, în mijlocul lor, pe Hristos Domnul, Îl aveau şi sălaş al Sfântului Duh erau, Pavel, rânduneaua Bisericii, cea neostenită, Petru cel ce, ca o privighetoare, neîncetat cântă lumii, de-a pururea. Stâlpii Bisericii, luminătorii cei mari ai lumii, unul mai înalt decât altul, şi, împreună, mai buni decât toată zidirea. Bucură-te Petru, piatra credinţei; Bucură-te, Pavel, lauda Bisericii; Bucură-te Pavel, grija Bisericilor; Bucură-te Petru, podoaba lumii; Bucură-te Pavel intrarea Raiului; Bucură-te Petru, dascălul împărăţiei cerurilor; Bucură-te Pavel, limanul cel liniştit al celor înviforaţi; Bucură-te Petru, cela ce, de multe laude, te-ai învrednicit, de la Domnul; Bucură-te Pavel, cela ce al multor daruri eşti împărţitor; Bucură-te, Petru, cel fierbinte, care aprinzi cu Duhul cel Sfânt; Bucură-te, Pavel, drumeţul cel cu bună alergare. Cei ce toată lumea cea de sub soare cu sfântă propovăduire aţi luminat-o, cei ce nenumărate rele aţi pătimit pentru Biserică, în temniţă închişi, de iudei urâţi, de barbari târâţi, de împăraţi chinuiţi, cei ce a răsufla nu eraţi slobozi şi a înceta învăţătura nu sufereaţi. Cei ce nu puteaţi mişca mădularele trupului, din pricina legăturilor şi pe toată lumea, cea legată prin păcat, aţi dezlegat-o. Voi, care taberele dracilor, cu totul, le-aţi biruit, iar darul Preasfantului Duh în lume s-a întors. Voi aţi risipit negura rătăcirii, voi seminţiile dracilor le-aţi surpat, voi capiştele păgânilor le-aţi stricat, voi toată slujirea de Dumnezeu, cea cu nume mincinos, cenuşă aţi făcut-o. Voi, vânturând, neghină din grâu aţi lepădat-o şi învăţătura voastră, cea din toate zilele, în Biserică, roada curată aţi arătat-o. Deci, ce mulţumiri vă vom aduce, vouă, celor ce atâta v-aţi ostenit pentru noi ? Îmi aduc aminte de tine, Petru şi mă înspăimânt. Îmi aduc aminte de tine Pavel şi, înspăimântându-mă, mă podidesc lacrimile. Ce să zic, nu ştiu, şi nu ştiu ce să grăiesc, privind necazurile voastre. Câte temniţe aţi sfinţit, câte legături aţi luminat, câte închisori, cu învăţăturile voastre, aţi umplut, câte lanţuri aţi strălucit, câte munci aţi răbdat, câte locuri, cu tălpile voastre, aţi sfinţit, câte ocări aţi pătimit, cum pe Hristos L-aţi purtat, cum Bisericile le-aţi veselit, cu propovăduirea voastră. Binecuvântată este sângerarea mădularelor voastre, pentru Biserică. Voi cu totul, întru toate, L-aţi urmat pe Hristos. Că, în tot pământul, a ieşit vestirea voastră şi la marginile lumii graiurile voastre. Că Biserica, cea logodită de voi Domnului, neruptă o va păzi Hristos. Că cine, ţinând vrednicia de învăţător, a îndrăznit să zică, vreodată, ceva, în afară de predania voastră ? Voi, pe toţi dăscălii, i-aţi întrecut, voi, pe toţi cuvântătorii de Dumnezeu, i-aţi învăţat pe toţi întunecaţii, i-aţi luminat, răbdarea voastră a biruit orbirile noastre, cei ce v-aţi rugat să fiţi, voi, anatema, pentru ca lumea să o dobândiţi. Deci, cu ce vă vom răsplăti vouă, pentru toate bunătăţile, pe care ni le-aţi dat nouă ? Astăzi, este pomenirea patimilor voastre. Astăzi, este prăznuirea mărturisirii voastre pentru Hristos. Astăzi, toţi, veselindu-ne, cinstim sfintele voastre moaşte. Bucură-te, Petru, cel ce te-ai împărtăşit de lemnul crucii şi asemănarea Dascălului n-ai voit a te răstigni în răstignire dreaptă, precum Stăpânul nostru, ci mai mult cu capul în jos, ca cel ce făceai călătoria ta de pe pământ la cer. O, binecuvântate piroane, care aţi pătruns sfintele sale mădulare. Bucură-te, cel ce, cu îndrăzneală, în mâinile Stăpânului, sufletul l-ai dat, iubitorule de Stăpân şi bineslujitorule al Domnului, cel ce ai slujit Domnului fără de împrăştiere, Biserică logodindu-i-o cu toată sârguinţa, cel ce fierbeai cu duhul, Apostol credincios al Stăpânului tuturor. Iar ţie, Pavel, de trei ori fericite, omul cel nepovestit, capul ţi s-a tăiat. Ce fel de sabie a trecut prin gâtlejul tău, gură a Stăpânului, cel ce eşti minunarea cerului însuşi şi pământului înfiorare ? Sabia aceea facă-se mie, în loc de cunună, că am primit sângele tău ? Treizeci şi cinci de ani ai slujit Domnnului, cu toată sârguinţa, săvârşindu-ţi drumul, pentru dreapta credinţă, te-ai odihnit în Domnul, la şaizeci şi opt de ani. Pentru aceasta şi noi, în ciuda păcatelor noastre, fericitele voastre glasuri le slăvim. Bucuraţi-vă întru Domnul, totdeauna, neîncetat, pentru noi rugaţi-vă. Făgăduinţele voastre împliniţi-le. Că strigi, fericite Petru, aşa zicând: "Mă voi sârgui, după ducerea mea, să fac pomenire despre voi". Iar, fericitul Pavel, către Dascălul şi Domnul tuturor, s-a dus după multe osteneli. Şi au adormit, amândoi, întru marea cetate Roma, în 29 de zile ale lui iunie, în zilele lui Nero cel fără de lege. Deci, toată sârguinţa datori suntem a o arăta, iubiţilor, rugându-ne Împăratului a toate, lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca să ne învrednicească pe noi, din iubirea Sa de oameni, a rămâne neclătinaţi în predaniile şi învăţăturile lor. Ca să dobândim mila înaintea Divanului Lui. Că lui Dumnezeu Tatăl I Se cuvine slava, împreună şi Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Întru această zi, învăţătură la pomenirea Sfinţilor 
şi mai marilor Apostoli Petru şi Pavel

Aţi auzit, fraţilor, în Evanghelie, pe Însuşi Domnul, zicând către ucenicii Săi, cuvintele cele de viaţă, pe care, ascultându-le şi scriindu-le în inimile voastre, duhovniceşti să le facem. După aceea, aţi auzit cele ce, ca un Împărat, le-a grăit către Petru: "Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea", adică, piatra cea tare a credinţei, pe care Hristos a zidit Biserica cea duhovnicească, pe care porţile iadului n-o vor putea birui şi unde Însuşi Făcătorul, a pus temelia şi i-a întărit zidurile, prin credinţă; şi cine i se va putea împotrivi ei ? Pentru că, oricine aleargă la Biserică, se va mântui. La aceasta fraţilor, să scăpam, că, acolo, de toate păcatele eliberare vom afla, acolo, vom dobândi vindecare de patimi, acolo, ne vom îndulci de veselie şi de bucurie, pentru că acestui mai-mare Apostol Petru, i-a dat Domnul Dumnezeu stăpânire, zicând: "Şi îţi voi da ţie cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în ceruri" (Matei 16, 19). Către acela acum să cădem, fraţilor, cerând dezlegare, cu credinţă, curăţie şi dragoste, fără de pizmă, cu fapte bune împodobindu-ne şi curăţindu-ne, cu milostenie şi cu post, ca şi noi să câştigăm mila, de la Dumnezeu, pe săraci, miluindu-i, pe străini, primindu-i, pe cei goi, îmbrăcându-i, pe cei flămânzi, hrănindu-i pe cei însetaţi, adăpându-i, că, prin acestea, se deschide Împărăţia cerului şi se iartă păcatele. Drept aceea, nu putem să-i trecem pe cei în nevoi, cu vederea, că, şi pentru dânşii, ne este dată averea, ca şi pe ei să-i hrănim şi a noastră îndestulare să o avem. Că a zis Domnul: "Cu ce măsură veţi măsura, se va măsura vouă". Pentru aceasta, bine este, fraţilor să ne sfârşim viaţa cu petrecerea cea fără de prihană, în lumea aceasta, şi osânda veşnică să nu o moştenim. Pentru că va veni Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca să judece vii şi morţii şi să plătească fiecăruia, după faptele lui, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iunie/Proloage29Jun.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=23&p2000_imageid=1094