Proloagele din 15 iulie

Luna iulie în 15 zile: pătimirea Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita (+304)

În cetatea Iconiei, din ţara Licaoniei, era o femeie tânără, de bun neam, anume Iulita, care se trăgea din seminţia împăraţilor celor mai vechi ai Romei, fiind, cu credinţa creştină. Şi, petrecând, cu un legiuit bărbat, puţin timp şi, de la el primind şi zămislind şi născând un prunc, de parte bărbătească, a rămas văduvă. Şi, născând pruncul, cu Sfântul Botez l-a luminat şi l-a numit pe el Chiric. Întru acea vreme, Diocleţian, păgânul, ţinând sceptrul împărăţiei Romei, a ridicat prigoană asupra creştinilor, în toate ţările stăpânirii sale. Şi era pus demn de dânsul, în ţara Licaoniei, dregătorul Domeţian, om sălbatic şi fără de omenie, cu chip şi cu nărav de fiară, bucurându-se de vărsarea sângelui creştinesc. Deci, acela, venind în Iconia, a început a chinui cumplit pe cei ce credeau în Hristos, şi îi căuta, cu înverşunare, pe cei ce ţineau, în taină, creştineasca credinţă. Văzând aceasta şi ştiind că nu se va putea tăinui credinţa ei, de acest tiran, credincioasa roabă a lui Hristos Iulita, s-a gândit să fugă, că se temea ca nu cumva, neputând suferi chinurile cele cumplite, să se lepede de Hristos. Deci, şi-a lăsat toate averile sale şi casa şi rudeniile şi robii şi toată frumuseţea lumii acesteia pentru dragostea lui Hristos şi, luându-şi pe fiul său Chiric, fiind prunc de trei ani, şi două slugi credincioase, a ieşit noaptea din cetatea Iconiei, şi a purces printre străini aducându-şi aminte de ceea ce a zis Scriptura: "nu avem aici cetate stătătoare, ci pe cea viitoare o căutăm". Şi a mers în Seleucia, ca o străină, şi ca una din cele sărace, tăinuindu-şi neamul său, însă a aflat şi acolo aceeaşi prigoană asupra creştinilor. Că un oarecare Alexandru, luând stăpânirea de dregător, de la împărat, a mers în Seleucia şi ucidea fără milă pe toţi cei ce mărturiseau numele lui Iisus Hristos. Deci, fericita Iulita, aducându-şi aminte de ceea ce se scrie: "Fugiţi de mânie" şi iarăşi: "Când vă vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă", a ieşit din Seleucia şi s-a dus în Tars, cetatea Ciliciei, şi petrecea acolo, între cei săraci. Dar, după o vreme, acelaşi dregător, Alexandru, a venit şi în Tars, ca să chinuiască pe creştini. Şi s-a făcut cunoscută Sfânta Iulita unora şi au vorbit, despre ea, cu dregătorul. Iar acela îndată a poruncit să o prindă şi a stat la judecată, înaintea poporului. Şi prinzând-o pe ea ostaşii, cu fiul ei, amândouă slugile au fugit, dar priveau de departe, ca să vadă pătimirea şi sfârşitul ei. Şi dusă a fost, înaintea dregătorului. Muceniţa, având în braţe pe Sfântul Chiric, pruncul cel de trei ani. Şi, fiind întrebată, de dregător despre nume, despre neam, de moşie, răspundea, cu îndrăzneală, mărturisind numele Domnului nostru Iisus Hristos, numindu-se pe sine creştină, şi spunând că patria ei este cereasca Împărăţie a lui Hristos. Deci, mâniindu-se dregătorul, a poruncit să ia de la dânsa pruncul şi, dezbrăcând-o şi întinzând-o, să o bată fără de cruţare, Şi bătută fiind Muceniţa, pruncul plângea şi se trăgea din mâinile celor ce-l ţineau pe el, ca să alerge la mama lui. Iar dregătorul, văzând pruncul că este frumos, a poruncit să-l aducă la el. Şi, luându-l pe el, l-a pus pe genunchii săi. Şi-l mângâia pe el, ca să nu plângă, şi netezea capul copilului şi-l săruta pe el şi cuvinte dulci îi zicea. Dar copilaşul se apăra, trăgându-se din mâinile lui şi, ferindu-şi capul de dregător, nelăsându-se mângâiat, nici sărutat de buzele acelea spurcate. Iar, privind spre mama sa, care era bătută, plângând, pruncul striga: "Creştin sunt, lasă-mă la mama mea". Şi zgâria faţa dregătorului cu unghiile sale. Şi, umplându-se de mânie, dregătorul l-a aruncat jos pe prunc şi l-a izbit cu piciorul în coaste, trântindu-l jos de pe scaunul său cel înalt. Iar pruncul căzând pe treptele cele de piatră şi izbindu-se cu capul de colţurile cele ascuţite ale treptelor, tot locul acela l-a umplut de sânge şi şi-a dat sufletul său fără de prihană în mâinile lui Dumnezeu. Şi aşa s-a încununat cu mucenicie Sfântul prunc Chiric. Iar mama lui, Iulita, cumplit bătută fiind, ca într-un trup străin pătimea, şi ca un stâlp neînsufleţit; şi nimic altceva nu striga, fără numai aceasta: "Creştină sunt, şi nu voi jertfi idolilor." Iar, dacă au încetat a o bate şi a ridicat-o de la pământ, a văzut pe fiul său iubit mort, înaintea divanului, şi zăcând în sânge. Drept aceea, s-a umplut de bucurie şi a zis: "Îţi mulţumesc Ţie, Doamne, că ai învrednicit, pe fiul meu, de un dar ca acesta, ca să pătimească muceniceşte, el mai înainte de mine, pentru numele Tău Cel Sfânt şi să primească cununa cea neveştejită a slavei Tale." După aceasta, a poruncit dregătorul să o spânzure pe lemnul de chinuire şi cu piepteni de fier să-i strujească trupul şi să arunce cu smoală fiartă peste rănile ei. Şi, aşa, chinuită fiind Sfânta, dregătorul striga: "Miluieşte-te Iulita, pe tine însăţi. Închină-te zeilor ca să te izbăveşti din chinuri." Iar Muceniţa răspundea: "Nu mă voi închina dracilor şi idolilor celor surzi şi muţi". Şi dregătorul văzând răbdarea şi mărirea de suflet a Muceniţei, a osândit-o la tăiere cu sabia. Şi slujitorii, luând-o pe ea, au dus-o afară din cetate, la locul cel de moarte. Şi mergea Sfânta, bucurându-se, ca la o încununare de nuntă. Şi, ajungând la locul acela, a cerut puţin timp, pentru rugăciune. Şi ea, plecându-şi genunchii, s-a rugat, zicând: "Îţi mulţumesc, Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, că ai chemat pe fiul meu mai înainte de mine, învrednicindu-l pe el a pătimi, pentru numele Tău Cel sfânt şi înfricoşător. Primeşte-mă, dar, şi pe mine, nevrednica roaba Ta, şi mă învredniceşte să dobândesc dar înaintea Ta, ca să fiu numărată cu fecioarele cele înţelepte, care au intrat în cămara Ta cea nestricăcioasă. Ca bine să Te cuvânteze duhul meu pe Tine, Ziditorul său şi pe Tatăl Tău, Cel fără de început, şi pe Duhul Sfânt, Cel împreună de o Fiinţă, în veci. Amin." Aşa rugându-se Sfânta, după ce călăul şi-a ascuţit sabia, i-a lovit grumajii şi i-a tăiat cinstitul ei cap, lăsând-o la acel loc fără de îngropare, spre mâncare câinilor şi fiarelor. Asemenea şi trupul Sfântului Chiric, afară din cetate trăgându-l, l-au aruncat lângă trupul mamei sale şi s-au dus. Şi, sosind noaptea, cele două slujnice venind, au luat trupul stăpânei lor şi al fiului ei şi, ducându-le departe, le-au îngropat în pământ. Dintre aceste slujnice, una a vieţuit până în anii marelui Constantin, întâiul împărat al creştinilor, când Bisericile lui Dumnezeu au luat îndrăzneală, cu darul lui Hristos. Atunci, slujnica aceea a arătat credincioşilor locul unde erau îngropate cinstitele moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita şi a povestit pătimirea lor. Şi au scos sfintele moaşte, întregi şi pline de bună mireasmă şi dând tămăduiri. Iar pătimirea lor a fost scrisă, spre pomenirea Sfinţilor Mucenici, spre folosul credincioşilor şi spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh slăvit în veci ! Amin.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre înţelesul Scripturii

Un frate a întrebat pe un stareţ, despre anumite cuvinte din Scriptură. Şi i-a grăit lui stareţul: "De acelea nu întreba încă, ci leapădă, mai întâi, de la tine, răutatea, şi Dumnezeu îţi va descoperi ţie şi cele de sus şi cele de jos."

Întru această zi, cuvânt duhovnicesc

Când biserica lui Dumnezeu te cheamă la rugăciune, să laşi lucrările cele pământeşti şi să te sui la cerul cel pământesc, cu tragere de inimă. Să mergi la hrana cea sufletească, ca Petru şi Ioan, la mormântul Domnului. Iar, după ce vei merge în sfânta biserică, să te gândeşti, oare, n-ai mâniat pe cineva, în mersul tău la vreun lucru oarecare? Apoi, în tot chipul, să te sârguieşti, ca să goneşti ceaţa mâniei şi, aşa, frumuseţea rugăciunii va lumina, ca soarele, sufletul tău. Să nu zici: "Am greşit mult şi sunt nelegiuit şi nu pot să cad înaintea lui Dumnezeu." Nu deznădăjdui, adică, ci încetează de a mai greşi, de acum înainte, şi, cu puterea Milostivului Dumnezeu, nu vei fi ruşinat. Dacă vrei să ai pocăinţă adevărată, apoi, s-o arăţi pe ea şi cu fapta. Adică, de te căieşti de mândrie, arată smerenie, de te căieşti de beţie, arată păzire, de te căieşti de desfrânare, arată curăţie. Că zice Scriptura: "Fereşte-te de rău şi fă bine" (Ps. 33, 13). Preoţilor lui Hristos, propovăduitorilor Cinei Lui celei de taină şi împărţitorilor Trupului Său, cinste să le dai. Episcopilor şi păstorilor turmei oilor Lui, celor cuvântătoare, să-ţi pleci capul şi să-i rogi să-ţi dea ţie binecuvântarea lor. Să iubeşti pe Domnul tău, din tot sufletul pentru ca frica Lui să vie în inima ta. Drept să fii şi adevărat blând şi smerit, supus şi plecat. Iar mintea îndreptându-ţi la cer, fii umil faţă de Dumnezeu, fii cinstitor de oameni, celui mâhnit, mângâietor, răbdător să fii în ispite, milostiv şi îndurat, spre săraci, hrănitor şi primitor de străini, cu grijă faţă de Dumnezeu, flămând şi însetat de dreptate şi liniştit, neiubitor de slavă, nici iubitor de aur, nici mândru, ci de Dumnezeu temător, gata la poruncile Lui, ca înaintea Împăratului, blând la răspunsuri, deseori rugător către Dumnezeu, ostenitor la cunoaştere, neosândind pe nici un om, ajutător celor năpăstuiţi şi nefăţarnic să fii. Şi, aşa, vei fi fiu al Evangheliei şi fiu al Învierii şi moştenitor al vieţii ce va să fie. Dumnezeului nostru slavă !

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage15Iul.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=24&p2000_imageid=1110