Sfântul Mucenic Calinic se trăgea cu neamul din Cilicia şi a fost crescut în credinţa lui Hristos, pe vremea când, la Roma, împăratul era păgân şi prigonea pe creştini. Şi, ajungând el la vârsta bărbatului desăvârşit, vedea pe mulţi oameni, care se lepădau de stăpânul Hristos şi, trecând la credinţa păgână, aduceau jertfă idolilor. Deci, plângând pentru pierzarea lor, Sfântul Calinic s-a făcut multora dascăl de mântuire, învăţându-i să cunoască pe Atotţiitorul Dumnezeu şi să se lase de cele deşarte. Deci, pe când se găsea în cetatea Ancira, din Galatia, propovăduind pe Hristos, a fost prins de necredincioşi şi adus înaintea dregătorului Sacerdon, care l-a dat la tot felul de chinuri şi la strujirea trupului cu piepteni de fier. Şi, încălţându-l în încălţăminte de fier, care avea piroane ascuţite, l-au silit să alerge până la cetatea Gangra, departe de Ancira, ca la optzeci de stadii. Şi, mergând numai şapte stadii, ostaşii ce-l trăgeau s-au oprit, de sete, şi nu puteau să meargă mai departe. Iar Sfântul, rugându-se, a făcut de a izvorât apă, dintr-o piatră seacă. Deci, sosind la Gangra, a fost aruncat într-un cuptor de foc, şi aşa şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Întru această zi, cuvânt al lui Petru monahul, despre trezirea minţii
Să iubiţi smerita cugetare, urmând lui Hristos, Celui ce S-a smerit pe sine până la moarte şi încă moarte prin răstignire. Că şi noi, fiind următorii Lui, să biruim mândria diavolului, prin smerita cugetare. Că Domnul a zis: "Cel ce voieşte să fie mare între voi, să se facă tuturor rob şi slugă, pentru că cel ce se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa." Şi cel smerit nu are de unde cădea, că stă dedesubtul tuturor, iar cel ce se înalţă, se va surpa din înălţime, întru adâncul focului. Vă rog, dar, pe voi, să plângeţi acolo, unde este scrâşnirea dinţilor şi viermele cel neadormit; unde focul cel nestins, ca râul curge şi niciodată nu încetează; unde îngerii, cei neînduraţi şi nemilostivi, nu au milă, ca să miluiască pe cineva, sau să se ruşineze de bătrân, sau să cruţe pe tânăr, sau să cinstească pe împărat. Ci, fiecare va fi răsplătit după faptele sale. Pentru aceasta, vă rog să vă nevoiţi cu mintea, până la moarte, pentru că multe nevoinţe ne trebuie la lucrul acesta. Strâmtă şi plină de necazuri este calea, care duce la viaţa veşnică, şi cei ce se nevoiesc intră în ea, pentru că anevoioasă este calea Împărăţiei Cerurilor. Însă, să fugiţi de duhul măririi deşarte şi de ispita de a plăcea oamenilor, care, mai mult se depărtează de Dumnezeu: "Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a urgisit pe ei" (Ps.52,7). Că, dacă, aici, ne vom proslăvi, apoi, ne vom păgubi, de plata noastră, acolo, în vecii vecilor. Iar, de nu ne vom lipsi aici de cinstire, vom fi iertaţi, acolo, de datoria greşelilor. Astfel, gheena focului vom moşteni, în vecii nesfârşiţi. Deci, să iubiţi necazul, cel pentru Dumnezeu, mai mult decât bucuria veacului acestuia şi plânsul, mai mult decât râsul. Pentru că "fericiţi sunt cei ce plâng", zice Domnul, "că aceia se vor mângâia". Şi amar vouă, de veţi râde, că veţi plânge. Deprindeţi-vă a vă ruga mult şi a plânge, pentru că acestea întăresc mintea şi hrănesc sufletul. Iar vorbele, cele multe să le urâţi. Că, spre a noastră învăţătură, s-au scris acestea. Însă, cel ce voieşte să placă lui Dumnezeu şi voia Lui să o facă, la doi stăpâni nu poate sluji, nici nu va iubi pe altcineva, în afară de Domnul. Deci, vă rog pe voi, nimic să nu cinstiţi mai mult, decât pe Domnul, şi să vă îngrijiţi de sufletul vostru. "Că, ce folos este omului, dacă ar dobândi toată lumea, iar sufletul şi l-ar pierde," zice Domnul. "Sau, ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său"? Că nimic n-am adus în lumea aceasta şi vădit este, că nici a scoate ceva nu vom putea. Ci, goi vom învia. Numai în faptele bune sau în cele rele, vom fi îmbrăcaţi, ca într-o haină. Şi, încă, nu numai în fapte bune vom fi îmbrăcaţi, ci, încă, şi în cuvinte şi în gânduri. Şi aşa, vom sta, la această înfricoşătoare Judecată, unde fiecare îşi va lua plata ostenelilor sale, după dreapta hotărâre a Domnului; sau în odihnă, sau în chin, în veacul veacului. Şi fericiţi sunt cei ce plâng cu lacrimi, după durerea inimii, că aceia se vor bucura. Fericiţi cei ce iubesc pe Dumnezeu şi pe aproapele, că aceia se vor milui, pentru că, cel ce iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său îl iubeşte, pentru că, în iubirea de frate, se află moştenirea veşnicelor bunătăţi.
Întru această zi, cuvânt din Pateric despre cel ce a biruit pe vrăjmaşul
şi a luat cununa de la Dumnezeu
Un frate călătorea, împreună cu altcineva, şi a fost biruit de gândul desfrânării. Şi, mergând, a vestit părinţilor, zicând: "Ce voi face, că nu se mângâie inima mea, pentru aceea că m-am plecat la războiul vrăjmaşului, că sunt ca şi cum aş fi făcut păcatul." Şi i-au zis lui părinţii: "Nu este păcat desăvârşit, că vrăjmaşul a venit să te ispitească, iar Dumnezeu te-a acoperit." Iar fratele, auzind aceasta, nu era mulţumit, fiind biruit de mâhnire. Şi i-au povestit lui părinţii, zicând: "Doi fraţi, fiind trimişi de la chinovie la un sat, călătoreau împreună. Şi asupra unuia s-a ridicat război, de la diavolul, de cinci ori, ca să păcătuiască. Iar el, sculându-se, făcea rugăciune, şi n-a fost biruit de gânduri, dar s-a supărat tare. Deci, întorcându-se ei către părintele lor, era faţa fratelui aceluia tulburată. Şi a fost întrebat, care este pricina tulburării. Şi el a pus metanie, zicând: "Roage-te, părinte, pentru mine, că am căzut în desfrânare", şi i-a povestit cum a fost luptat de gânduri. Iar bătrânul, fiind văzător cu mintea, vedea pe capul lui cinci cununi. Şi i-a zis lui: "Îndrăzneşte fiule, că n-ai fost biruit, ci, mai mult, ai biruit tu, căci nu ai săvârşit păcatul." Deci, şi tu, frate, au zis bătrânii, îndrăzneşte şi nu te mâhni, fiindcă nu ai săvârşit păcatul, căci mare luptă este atunci când omul, având prilej, se înfrânează. Şi mare plată ia pentru aceasta. Că nu este alt război, mai tare şi mai iute, decât acesta. Pentru aceea, şi a-l birui pe acesta este foarte greu, şi cu osteneală. Că ce socoteşti? Oare fericitul Iosif, fără osteneală, a biruit un lucru ca acesta? Nu. Ci cu multă osteneală şi luptă. Că însuşi Dumnezeu şi mulţimile Sfinţilor îngeri vedeau, de sus, pe nevoitor, luptându-se, şi pe diavol, care lupta împotriva lui Iosif, cu toată oastea lui cea rea, pofta bărbatului aprinzând-o şi, pe femeie, mai mult sălbăticind-o. Deci, când a biruit nevoitorul, toate oştile îngerilor, cu mare glas, au dat slavă lui Dumnezeu, zicând: "A biruit nevoitorul, făcând grea biruinţa". Deci, bine este frate, a nu face răul, nici măcar cu gândul. Iar de eşti ispitit, nevoieşte-te să nu fii biruit, ci să biruieşti tu, neîmplinind păcatul." Dumnezeului nostru slavă!
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu