Proloagele din 3 august

Luna august în 3 zile: pomenirea Cuvioşilor Părinţilor noştri Dalmat, Faust şi Isaachie (sec.IV)

Isaachie Mărturisitorul era din părţile Răsăritului şi a venit la Constantinopol, în zilele rău credinciosului Valens, care era arian cu credinţa şi începuse război împotriva goţilor. Deci, întâmpinând pe împărat, fericitul Isaachie l-a sfătuit să deschidă biserica dreptcredincioşilor, dacă vrea să nu piară în război. Minunându-se de atâta îndrăzneală, Valens a poruncit să-l bată şi să-l arunce în mărăcini. Dar Sfântul, ieşind înaintea lui, în alt loc, i-a apucat calul de frâu, spunându-i curat că, de nu va deschide bisericile, va pieri în război. Şi proorocia s-a împlinit întocmai. Că, fiind biruit de goţi, împăratul a pierit în foc. Dar viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, a Cuviosului Isaachie, râvna lui cea mare pentru dreapta credinţă, precum şi fericitul lui sfârşit sunt scrise, mai pe larg, în ziua de 30 mai, când Biserica a rânduit prăznuirea acestui Cuvios.

Cât priveşte pe Cuviosul Dalmat, acesta, în viaţa lui de mirean, a fost ostaş, pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mare şi era cinstit mult de împărat. Apoi, lăsând toate cele lumeşti, a luat cu sine numai pe un fiu al său, anume Faust, şi s-a dus la mănăstirea Cuviosului Isaachie, aproape de Constantinopol. Şi a fost primit de acesta împreună cu fiul său, în rânduiala monahicească. Şi au trăit amândoi în post şi în rugăciune, ostenindu-se să împlinească pustniceştile îndatoriri. Când Cuviosul Isaachie a ajuns la adânci bătrâneţi, dorind să lase mănăstirea în grija unui om vrednic cu fapta şi curat cu inima, a ales pe Dalmat, pe care l-a aşezat egumen, în locul lui. De la el, mai pe urmă, şi-a luat şi acest aşezământ numele de "mănăstirea lui Dalmat". Şi, stăruind pe lângă patriarhul de Constantinopol, pe Dalmat l-a sfinţit preot. Acesta s-a nevoit încă şi cu diavolii cei văzuţi, cu ereticii nestorieni, care învăţau că Sfânta Fecioară Maria n-ar fi Născătoare de Dumnezeu, ci numai născătoare de om. Şi Dalmat a fost de mare ajutor Sfinţilor Părinţi la cel de-al treilea Sinod a toată lumea, ce s-a ţinut la Efes (431), pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr (408-450). Şi era iubit de împărat şi de Sfinţii Părinţi şi l-au rânduit pe el arhimandrit în mănăstirea Dalmatului. Şi, plăcând cu desăvârşire lui Dumnezeu, s-a mutat la El, la adânci bătrâneţi. Asemenea şi fiul său Faust, străbătând cu dumnezeiască râvnă toată scara nevoinţelor pustniceşti, s-a mutat la veşnicele lăcaşuri şi cu Sfinţii Părinţi s-a numărat, în viaţa cea fără de moarte.

Întru această zi, cuvânt despre călugăr şi 

despre o femeie desfrânată, care s-a pocăit

Într-o cetate oarecare, un călugăr mergea la o slujbă. Iar, când trecea el pe la un anumit loc, l-a strigat o femeie desfrânată, zicând: "Mântuieşte-mă pe mine, părinte, precum Hristos pe desfrânata." Iar el, de ruşinea omenească neîngrijindu-se nicidecum, i-a zis ei: "Vino în urma mea." Şi, luând-o de mână, a ieşit prin poporul din cetate, în vederea tuturor. Deci, s-a făcut vorba în cetate, că un călugăr a luat ca femeie pe Porfiria, că aşa era numele ei. Şi, ducându-se ei, ca să o lase pe aceasta la o mânăstire, a aflat femeia un prunc aruncat lângă biserică şi l-a luat, ca să-l hrănească. Iar, după un an, a mers cineva în acel loc, unde era desfrânata şi, văzând-o pe ea că avea pruncul, i-a zis ei: "Bună călugăriţă, ai născut călugăraş." Apoi, ducându-se la Tir, că de acolo o luase pe ea călugărul, oamenii care o cunoşteau au spus că femeia Porfiria a născut de la bătrânul acela, că au văzut pruncul cu ochii lor şi-i semăna lui. Iar, când a cunoscut călugărul, de la Dumnezeu despre moartea sa, a zis călugăriţei Pelaghia, că aşa o numise pe ea, când se călugărise: "Să mergem la Tir, că eu acolo am o trebuinţă şi aş vrea să mergi cu mine." Şi ea, neputând să-l lase singur, a mers pe urma lui, luând şi pe prunc cu dânşii, fiindcă acum, era de şapte ani. Iar, când s-a îmbolnăvit călugărul de moarte, au ieşit, la cercetarea lui, din cetate, o sută de oameni. Iar el le-a zis: "Aduceţi-mi foc." Şi după ce i-au adus cădelniţa, luând cărbuni aprinşi, stareţul i-a turnat în haina sa şi a zis: "În ştiinţă să vă fie vouă, fraţilor, că, precum Dumnezeu a păzit rugul cel nears de foc şi precum şi de haina mea nu s-au atins cărbunii aceştia, aşa şi eu n-am cunoscut păcat cu vreo femeie, de când m-am născut". Şi toţi, minunându-se că nu s-a ars haina sa de foc, au proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce are robi ascunşi, ca acest călugăr. Cât despre maica Pelaghia, care a fost oarecând desfrânată, mulţi pentru dânsa, lepădându-se de lume şi ducându-se la mânăstiri, s-au călugărit. Iar această istorisire s-a spus vouă, o fiilor, ca să nu fiţi gata spre osândire şi hulire a păcatelor altora. Că, de multe ori, am văzut pe desfrânaţi greşind, dar pocăindu-se, nu i-am mai văzut. Sau, am văzut pe cineva furând, iar suspinele şi lacrimile pe care le aduce Domnului, noi nu le ştim şi nu ştim nici dacă au fost primite de Dumnezeu, în taină, pocăinţa şi mărturisirea acestuia. Şi toţi se minunau de învăţătura cea lucrătoare a păstorului şi învăţătorului acestuia. Dumnezeului nostru, slavă !

Întru această zi, cuvânt despre milostenie

Fiilor, zicea Isus Sirah, ascultaţi învăţatura mea şi să fiţi milostivi, că pe focul cel aprins îl stinge apa, iar milostenia curăţeşte păcatele. Nu vă întoarceţi ochiul de la cel lipsit şi sărac şi sufletele celor flămânzi să nu le necăjiţi. Să nu treceţi, fără să daţi, celui ce cere, pentru că scris este: "Izbăvirea sufletului omului este bogăţia lui". Şi iarăşi: "Cel ce miluieşte, miluit va fi". Pentru că pe omul cel milostiv îl iubeşte Domnul. Drept aceea, căutaţi spre cel sărac, faceţi bine celui neputincios şi veţi afla răsplătire, nu de la acela, ci de la Cel Preaînalt. Pentru că milostenia omului este ca o pecete a sa, că cel ce face milostenie, împrumut dă lui Dumnezeu şi Acela îl va izbăvi pe el din tot răul şi va sta împotriva vrăjmaşilor, celor ce luptă împotriva lui. Pentru că ştie Domnul să izbăvească din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei drepţi, ştie să-i păzească, ca să nu fie osândiţi în ziua Judecăţii. Zdrobi-va Domnul coapsele celor necuraţi şi nu va fi bine pentru cel ce nu dă pâine, celui ce o cere. Pentru că zice Stăpânul Hristos: "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui". Că judecata este fără de milă, celor ce n-au facut milă.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem Sirul, despre fapta bună

Smerite monah, cugetă la chipul cu care te-ai îmbrăcat şi vezi câtă deosebire este între acesta şi cel mirenesc şi întreabă-te, în inima ta: "Oare ce înseamnă aceasta?" Că, adică, această deosebire arată o lepădare şi de obiceiurile lumeşti şi de toate lucrurile şi mai aduce aminte şi de lucrarea cea duhovnicească. Deci, nu te lenevi de fapta bună ci, cu toată puterea, îngrijeşte-te de sfinţenie, fiindcă pentru aceasta ai ieşit din lume. Deci, câştigă-ţi curăţia, ca să locuiască în tine Duhul cel Sfânt. Ascultă sfatul bun întru Domnul, iubite, şi nu-l defăima pe acesta, ca să afli odihnă în tine. Să nu iei aminte la pofte urâte şi la momeli deşarte. Să nu te amăgească pe tine prin cuvinte zadarnice, şi să nu râvneşti la cele rele, nici să nu iei aminte la păcatele altora. Păzeşte-te curat pe tine. Şi, dacă a început a se aprinde în tine văpaia păcatului, stinge-o cu lacrimi. Că mântuieşte Domnul pe cei ce se roagă către El. Acestea, dar, să le ceri, pentru tine, de la Domnul. Că iubeşte Domnul pe cei ce Îi slujesc Lui în sfinţenie. Avuţie scumpă este curăţia, cugetând drept. De o vei iubi pe aceasta, vei fi slăvit de către Domnul şi, întru toate, bine vei spori.

Acestea auzindu-le, vezi să nu umbrească cumva diavolul ochii minţii tale, cu lucruri deşarte. Că acela nu-ţi va ajuta ţie, când vei fi tras de îngerii cei răi, că nici măcar lui nu poate să-şi fie de ajutor. Că aceluia, şi îngerilor lui, li s-a pregătit gheena. Iar ţie, bucuria Raiului ţi s-a pregătit, dacă te vei depărta de lucrurile lui. Diavolul se bucură când petreci în răutăţi şi se întristează când tu sporeşti în fapte bune. Deci, nu defăima fapta bună, cea mai sus-zisă. Că, la săvârşirea ei, puţin te vei osteni. Ci cutează, că, degrabă, vei gusta roadele ei. Iar, de vei socoti mincinoase sfaturile cele folositoare, mai pe urmă, te vei căi, când îţi vei zdrobi carnea trupului tău şi vei zice: "Cum am urât certarea şi cum s-a abătut inima mea de la mustrări? Şi nu ascultam glasul celui ce mă certa şi mă învăţa pe mine, nici nu mi-am apropiat de el urechea mea. Cât de curând am ajuns la tot răul, în mijlocul mulţimii şi al adunării."

Deci, să nu ne lenevim de mântuirea noastră, iubite, nici să nu râvnim la cei ce trăiesc în înverşunare, în mândrie şi fără de frică. Că ruşinea şi ocara va acoperi pe cei ce urăsc pe Domnul. Zilele noastre fug şi sfârşitul se apropie. Să plângem înaintea Domnului Dumnezeului nostru, mai înainte de a fi lepădaţi în întunericul cel mai dinafară. Cum vom căuta noi, cu multe lacrimi, măcar o parte din zilele acestea. Iată, acum, este vreme bine primită, iată, acum este zi de mântuire. Fericiţi cei ce se trezesc, că aceia se vor încununa cu bucurie. Fericiţi cei ce plâng, acum, că aceia se vor mângâia, împreună cu cei aleşi ai lui Dumnezeu. Fericiţi cei ce se ostenesc întru Domnul, că desfătarea Raiului îi aşteaptă pe ei, pe care, fie, ca noi toţi să o aflăm, cu solirile tuturor celor ce au bineplăcut Domnului nostru Iisus Hristos Căruia I se cuvine slava în veci ! Amin.

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage03Aug.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=25&p2000_imageid=1129
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august03.