Proloagele din 28 octombrie

Luna octombrie în 28 de zile: 
Sfinţii Terentie şi Neonila, cu cei şapte fii ai lor (+303-305).

Fericiţii Terentie şi Neolila erau soţi creştini de pe vremea marilor prigoane şi au avut şapte fii, pe care i-au crescut în dreapta credinţă. Şi, trăind ei în aceeaşi casă, se închinau şi slujeau lui Dumnezeu într-ascuns. Pârâţi însă şi duşi la judecată, ei au mărturisit pe Hristos Dumnezeu adevărat şi au defăimat pe idoli. Drept aceea ostaşii îi spânzurară pe lemn, strujindu-i fără milă, apoi, stropindu-le cu oţet rănile lor, îi ardeau cu foc. Dar Sfinţii se rugau lui Dumnezeu în tăcere, îndemnându-se unul pe altul la mucenicie. Şi n-a trecut Dumnezeu cu vederea rugăciunile lor, că îngeri nevăzuţi, slobozindu-i pe ei din legături, le dădeau tămăduiri, iar păgânii se mirau foarte de tăria lor. I-au legat apoi pe o roată şi-i băteau, încât se părea că-i omoară cu adevărat, iar ei nu pătimeau nici o durere. I-au dat, de asemenea, fiarelor spre mâncare, dar, fiarele şi-au schimbat cruzimea în blândeţe de oaie, la porunca lui Dumnezeu. Deci, văzând păgânii că nu se ating de ei chinurile, li s-au tăiat tuturor capetele, primind astfel cununa muceniciei pentru Hristos.  

Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ştefan Savaitul (+794).

          Acest cuvios, din vârstă tânără dorind, s-a făcut monah în anul 790, venind la lavra marelui Sava. Şi, fiind primit de sfinţii părinţi ce locuiau în lavră, a fost învăţat de ei frica de Dumnezeu şi toată fapta bună şi lucrarea pustnicească. Deci, fericitul acesta a rămas neîmpărtăşit de dulceţile lumii, că s-a făcut monah foarte tânăr. Iar după ce a sporit cu vârsta, cea după Dumnezeu, şi a strălucit cu ascultarea şi cu liniştea, atunci s-a învrednicit şi de darul arhieriei. Şi nu numai darul acesta, ci şi preaslăvitul dar al săvârşirilor de minuni a luat de la Dumnezeu, după ce, mai întâi, a omorât patimile sufletului şi ale trupului cu înfrânarea, cu osteneala sihăstriei şi cu dumnezeiasca cugetare. Şi a ajuns, după aceea, la vârsta nepătimirii, când a vindecat prin rugăciunea lui pe o fecioară îndrăcită şi a dat-o sănătoasă tatălui ei. Şi, aflându-se mereu în pustie, îmblânzea fiarele cele sălbatice. Şi cerbilor, celor ce veneau la dânsul, le da hrană cu mâinile sale. Iar oarecând, însetat fiind ucenicul lui, lovind pământul cu toiagul său, a scos apă şi l-a adăpat, şi alte semne şi minuni a făcut.

    Deci, era simplu din fire, dulce la vorbă şi cu cugetul curat. Şi aşa a strălucit acesta pretutindeni, ca un soare, cu nevoinţa şi cu minunile şi pildă făcându-se prin faptele sale bune ucenicilor săi, cu pace s-a mutat către Domnul. 

  Întru această zi, cuvânt despre un negustor, iubitor de Hristos, căruia diavolul i-a facut mare necaz, nesuferind milostenia lui.

       Ne spunea nouă unul din Părinţi un lucru minunat şi plin de folos, despre un negustor oarecare, binecredincios şi milostiv, care împărţea la săraci toate foloasele câte i le da Dumnezeu. Iar odată, după obicei, ducându-se în negustorie, a găzduit la o casă de oaspeţi, pentru odihnă. Şi un oarecare sărac îl ruga pe el şi cerea de la dânsul milostenie. Iar iubitorul de Hristos negustor zicea săracului: "Iată, frate, precum mă vezi, sunt pe cale şi însoţitorii înaintea mea s-au dus şi n-am ceva la mine să-ţi dau. Ci te roagă lui Dumnezeu pentru mine şi, când mă voi întoarce, îţi voi da ţie cele trebuincioase." Zisu-i-a săracul: "Dar cum voi putea eu să ştiu venirea ta?" Iar negustorul i-a arătat o scândură mică, ce se afla acolo şi i-a zis: "În cutare zi să mă aştepţi pe mine şi, de nu mă vei afla atunci, sub această scândurică, ce-mi va da mie Dumnezeu îţi voi pune, iar tu să iei ceea ce vei afla şi te roagă lui Dumnezeu pentru mine." Deci, zăbovind negustorul, a venit săracul acela la vremea cea hotărâtă şi, ridicând scândurica, a aflat o comoară de aur de mult preţ ascunsă. Şi a aşteptat până a venit noaptea şi a luat-o toată şi s-a îmbogăţit. Şi şi-a cumpărat palate de mult preţ şi robi şi roabe, sate şi vii, boi şi cămile, cai şi catâri şi toate câte sunt de nevoie la un bogat. Şi şi-a luat femeie din oameni mari şi a început a vieţui cu slavă, având multe slugi. Iar după multă vreme, a venit acel binecredincios negustor şi, fiind la acel loc, şi-a adus aminte de săracul acela şi, luând aur în mână, a voit să-l pună sub scândura aceea, precum făgăduise săracului, dar l-a lovit pe el un duh viclean şi au căzut peste dânsul nişte răni rele, de la cap până în picioare, ca şi la fericitul Iov. Şi, dintr-o boală ca aceasta, a petrecut vreme nu puţină şi, căutând tămăduire, şi-a dat toată averea sa la doctori, încât nimic nu i-a mai rămas pentru el. Şi, ca oricare din săraci, cerea milostenie. Deci, a venit şi la casa bogatului celui ce fusese mai înainte sărac, la acela care, după sfatul negustorului, aflase, sub scândură, comoara şi se îmbogăţise. Iar acela, primindu-l pe el ca pe un sărac, a poruncit să-l hrănească. Şi, după aceasta, l-a întrebat: "Cum şi de unde ţi s-a întâmplat ţie durerea acelei boli cumplite?" Iar el, pe rând, i-a spus lui toate. Şi a cunoscut bogatul că pentru aceasta i-a dat Dumnezeu lui atâta bogăţie. Şi i-a zis: "Tu eşti, dar, cutare negustor?" A răspuns săracul: "Eu sunt." Şi i-a zis bogatul: "Acestea toate care le vezi, pentru tine mi le-a dăruit Dumnezeu, că sub scândura aceea am aflat bogăţia aceasta." Deci, şi acesta cunoscându-l, i-a zis: "Şi mie, pentru tine, mi-a adus diavolul boala aceasta." Apoi, a zis bogatul: "Dacă pentru mine ţi s-a întâmplat această boală grea, viu este Domnul, că nu vei ieşi din casa mea şi de la masa mea nu te vei despărţi, ci te voi odihni pe tine, întru toate zilele vieţii mele." Şi l-a primit pe el în casa sa. Şi nu puţin se îngrijea de dânsul. Şi a început a-i aduce doctori, care aveau meşteşugul tămăduirii. Însă, multă vreme, nu l-a putut tămădui de neputinţa aceea. Apoi, mai pe urmă decât toţi, a venit un doctor care zicea: "Cu nimic nu se poate tămădui patima aceasta, fără numai dacă cineva îşi va junghia pe pruncul întâi născut al său şi cu sângele lui îi va unge trupul de la cap până la picioare, şi îndată bolnavul va fi sănătos." Deci, bogatul, auzind aceasta, a pus la inima sa. Şi, având el un prunc întâi născut, a gândit să-şi junghie pruncul, pentru sănătatea bolnavului, că se îngrijea de sănătatea lui. Şi, pentru multa dragoste, de aproapele său, căuta vreme priicioasa ca să-şi junghie, cu durere, pruncul. Deci, a aflat ceas, când femeia lui s-a dus să se spele. Şi, văzându-şi pruncul său pe pat, dormind acoperit, luându-l pe el degrabă, l-a junghiat şi i-a scurs sângele lui într-un lighean mic şi iarăşi a pus la loc pe prunc mort şi l-a acoperit pe el. Şi, luând pe omul cel bolnav la un loc ascuns şi dezbrăcându-l l-a lăsat pe el gol. Şi, luând sângele pruncului, i-a uns aceluia tot trupul, de la cap până la picioare, şi, îndată, s-a făcut sănătos omul, precum a fost mai întâi. Însă această minune a făcut-o Dumnezeu pentru credinţa omului aceluia şi pentru dragostea lui cea spre săraci şi spre Dumnezeu. Deci, venind maica pruncului a intrat la prunc ca să-l alăpteze. Şi, când a descoperit faţa pruncului, a început pruncuşorul, după obicei, a plânge. Şi auzind, tatăl său a alergat la prunc înspăimântat, şi văzând viu pe pruncul său, pe care-l junghiase, pentru tămăduirea bolnavului, a mulţumit cu lacrimi şi a proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce face nişte minuni ca acestea, că şi pe cel bolnav l-a tămăduit şi pe cel mort l-a înviat. Iar aceasta a făcut-o Dumnezeu pentru credinţa amândoura şi pentru mila şi dragostea Lui. Căruia Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.  

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Efrem, 

despre aducerea aminte de moarte.

       Frate, aşteaptă în fiecare zi ieşirea ta şi te găteşte către călătoria aceea. Că, în ceasul întru care nu te aştepţi, înfricoşătoarea poruncă va veni şi, vai aceluia ce se va afla nepregătit. Iar de eşti tânăr, de multe ori, vrăjmaşul îţi pune în gând, zicând: "Eşti încă tânăr, îndulceşte-te de dulceţile vieţii şi la bătrâneţe te vei pocăi. Că ştii pe mulţi îndulcindu-se şi de dulceţile acestea de aici şi, la urmă pocăindu-se, dobândesc şi bunătăţile cereşti. Şi tu ce voieşti să-ţi chinuieşti trupul încă din tinereţe? Vezi, nu cumva şi în boală să cazi." Dar tu, stând împotrivă, zi vrăjmaşului: "O, prigonitorule al sufletelor şi luptătorule, încetează să-mi pui în gând unele ca acestea. Dar dacă mă va apuca moartea la tinereţe şi nu voi ajunge la bătrâneţe, ce voi răspunde înaintea judecăţii lui Hristos? Că văd pe mulţi tineri murind şi bătrâni îndelung trăind, că hotarul morţii, nu-i aşezat la cunoştinţa oamenilor. Deci, dacă voi fi luat, pot eu zice atunci Judecătorului: "Am fost luat fiind tânăr, ci slobozeşte-mă, ca să mă pocăiesc?" Nicidecum. Ci, într-alt chip, văd cum Domnul, slăveşte pe cei ce Îi slujesc Lui din tinereţe până la bătrâneţe. Că a zis către Ieremia Proorocul: "Adusu-Mi-am aminte de mila tinereţelor tale şi de dragostea faptelor tale." Tu urmează calea lui Israil. Iar pe cel ce a urmat din tinereţe până la bătrâneţe gândul înşelăciunii, Proorocul l-a mustrat, zicând: "Tânăr şi tu fiind, învechitule în zile rele, acum te-au ajuns păcatele tale, care le-ai făcut mai înainte." Pentru aceasta şi Duhul Sfânt fericeşte pe cel ce se ridică din tinereţe jugul lui Hristos, zicând: "Bine este bărbatului când va ridica jugul din tinereţele lui." Deci, depărtează-te, de la mine, iubitorule de fărădelege şi viclean sfătuitor. Domnul Dumnezeu să strice măiestriile tale, iar pe mine, din vrăjmăşiile tale să mă scoată, cu a Sa putere şi dar.

 Deci, iubitorule, să ai în minte pururea ziua sfârşitului tău, când vei zăcea pe rogojina ta, gata să mori. Vai, vai, vai, ce fel de frică şi de cutremur cuprinde pe suflet întru acel ceas! Şi, mai vârtos, dacă îşi va cerceta cugetul de a făcut, sau nu, vreun bine în viaţa aceasta. Adică, dacă a răbdat vreun necaz şi ocară pentru Domnul şi cele plăcute înaintea Lui a făcut. Atunci, cu bucurie multă se suie în ceruri, de Sfinţii îngeri fiind povăţuit. Că precum cel ce se osteneşte a lucra toată ziua, şi aşteaptă ceasul al doisprezecelea ca, după osteneală, să primească plata sa, şi apoi, să se odihnească, aşa şi sufletele drepţilor aşteaptă ziua aceea. Iar sufletele păcătoşilor se cuprind de multă frică şi cutremur în acel ceas. Că, precum un osândit, fiind prins de ostaşi şi dus la judecată, se teme şi se clatină în toate părţile, socotind chinurile pe care le va pătimi, aşa şi sufletele osândiţilor tremură cumplit, în ceasul acela, privind la nesfârşita muncă a veşnicului foc şi la celelalte chinuri nesfârşite şi netrecute. Chiar de ar zice către cei ce-l silesc să meargă: "Lăsaţi-mă puţin să mă pocăiesc", nu are cine să-l audă, ci mai vârtos îi răspunde lui: "Când aveai vreme nu te-ai pocăit, acum făgăduieşti a te pocăi? Când îţi era cu putinţă nu te-ai nevoit, acum vrei a te nevoi, după ce s-au închis toate uşile şi a trecut vremea nevoinţei? Nu ai auzit pe Domnul zicând: "Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul?"  Acestea şi altele ca acestea ştiind, iubitule, nevoieşte-te, până mai ai vreme, şi făclia sufletului tău o păzeşte nestinsă pururea, cu lucrarea faptelor bune. Ca, venind Mirele şi gata aflându-te, să intri împreună cu Dânsul în cămara cerească, împreună cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au vieţuit pentru El. Căruia se cuvine slava în veci ! Amin. 

Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage28Oct.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=121