Proloagele din 31 octombrie

Luna octombrie în 31 de zile: 
Pomenirea unor Sfinţi Apostoli, din cei 70: 
Stahie, Amplie, Urban, Aristobul, Nareis şi Apelie.

    Pe cei şase Sfinţi Apostoli îi întâlnim pentru prima dată în Sfânta Scriptură, lucrând împreună cu marele Apostol Pavel, la întemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 8-11). Dar îi întâlnim şi în Tradiţia Bisericii, ca făcând parte din cei 70 de Apostoli ai Domnului, de care aminteşte Sfântul Luca în Evanghelia sa (Luca 10, 1-4). Şi îi pomenim pentru osteneala lor, nu atât din timpul vieţii Domnului pe pământ, cât mai ales pentru dumnezeiasca lor luptă de a duce mai departe lucrarea mântuirii şi Biserica lui Hristos, după mutarea la cer a marilor Apostoli, cu fapta, cu cuvântul, cu minunile şi cu sângele lor, luminând lumea ca un alt soare, în diferite părţi ale creştinătăţii de atunci. Şi facem pomenire, pe cât se ştie din Tradiţie, şi de locul ostenelii lor.

       Astfel, Sfântul Stahie a fost aşezat episcop în Bizanţ de însuşi Sfântul Apostol Andrei şi a zidit, la Arghiropol, împreună cu dânsul, o biserică, în care, adunând pe creştini, îi învăţa viaţa cea mântuitoare. Şi aşa, vieţuind 16 ani, a răposat cu pace.

      Sfinţii Amplie şi Urban au fost puşi episcopi tot de Sfântul Andrei: Amplie la Diospolis, iar Urban în Macedonia. Şi, fiind omorâţi pentru mărturisirea lui Hristos şi-au dat fericitele lor suflete lui Dumnezeu.

           Sfântul Narcis a fost episcop în Atena, Sfântul Apelie, în Iraclia, iar Sfântul Aristobul în Britania şi, mărturisind pe Hristos, şi-au luat fericitul sfârşit al ostenelilor celor multe. Dumnezeului nostru, slavă ! 

Întru această zi, Cuvânt despre Teodor negustorul, 
care luând împrumut, a dat chezaş chipul lui Hristos, 

făcut pe poartă, cu vopsea.

        În Constantinopol a fost un negustor Teodor. Iară după o întâmplare i s-a înecat lui corabia şi şi-a pierdut toată averea sa. Însă, avea prieteşug cu un păgân bogat. Şi, venind, a început a-l ruga pe el să-i dea lui aur din destul pentru negustorie. Iar păgânul i-a zis lui: "Dă-mi mie zălog şi vei lua ceea ce pofteşti". Iar creştinul îl ruga pe el, neavând ce să-i dea. Şi, mergând cu dânsul pe cale, a căutat şi a văzut chipul lui Hristos pe poartă, zugrăvit cu vopsea, şi a zis către păgân: "Pe acest chip al lui Hristos, Dumnezeul meu, îl am mai cinstit decât toate şi, mai mult decât viaţa mea, pe acesta îl pun ţie chezaş". A răspuns păgânul: "Cu adevărat, crezi tu într-însul? Iată, îţi dau ţie cât aur voieşti". Şi, întorcându-se la casa sa, i-a dat lui o mie de litre de aur. Iar Teodor, cumpărând cele trebuincioase, s-a dus în Alexandria şi toate bunurile sale, precum a voit aşa le-a vândut. Şi se întorcea cu alte cumpărături la Constantinopol, şi, încă neajungând acolo, i s-a înecat corabia lui. Deci, auzind acel păgân de venirea lui Teodor şi neştiind de înecare, a venit la dânsul, aşteptând să-şi ia partea sa, cu dobândă, şi l-a aflat pe el, plângând în casa sa. Deci, înştiinţându-se de pierderea lui, îl mângâia ca să nu se întristeze,  ci să creadă în Hristos, care Se pusese chezaş pentru dânsul. Încă l-a luat păgânul în casa sa, iarăşi, i-a mai dat o mie de litre de aur şi, ducându-l pe el la poartă, a pus martor pe acelaşi chip al lui Hristos. Iar Teodor, cumpărând smoală, s-a dus în Egipt şi a schimbat smoala pe plumb şi, de acolo, s-a dus la Efes şi a schimbat plumbul pe aramă şi, multă bogăţie dobândind, mergea bucurându-se. Şi iarăşi neajungând el, iarăşi i s-a spart corabia şi a pierdut toate ce le câştigase şi, venind la casa lui, şedea plângând. Iar păgânul acela, înştiinţându-se din nou de pierderea aurului său, l-a chemat pe Teodor şi a început a-l ocărî, batjocorind pe Hristos: "Vezi, zicea, cum vă înşelaţi voi, crezând în Acela ce nu este Dumnezeu. Dacă ar fi fost Acela Fiul lui Dumnezeu, spre care tu nădăjduieşti, nu ai fi căzut, iată, acum pentru a treia oară, în ispita înecării". Iar Teodor cu multe lacrimi, zicea păgânului: "Nu, prietene, nu huli pe Dumnezeu Cel adevărat, că pentru păcatele mele mi s-au întâmplat mie toate acestea şi pentru aceea a îngăduit ca să-mi facă nedreptate valurile mării. Dar mă rog ţie, mai dă-mi încă odată şi cred că, pentru hulele tale, mă voi mântui şi pe toate ale tale cu dobândă ţi le voi întoarce". Iar pagânul i-a dat şi a treia oară o mie de lire de aur şi l-a dus pe el la acelaşi Chip al lui Iisus Hristos, cel de pe poartă şi i-a zis: "Pe Tine, dar, şi acum te primesc martor şi chezaş, că dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-l pe el, şi pe mine cu dânsul, ca şi eu să cred, iar de nu, apoi să nu se mai înşele cel ce crede întru Tine." Şi Teodor, luând aurul şi cumpărând cele de trebuinţă, s-a dus în Calabria. Iar de acolo, cumpărând grâu în Gundal a luat acolo câte un galben măsură, şi vânzând grâul, a cumpărat vin, cu câte un argint măsură. Şi venind în Antiohia, a vândut aceiaşi măsură cu câte un galben.   Deci, numărând patru mii de litre de aur şi punându-le într-un sipet, a scris o epistolă aşa: "Eu Teodor creştinul, scriu făcătorului meu de bine, lui Avram. Iată, patru mii de litre de aur am pus în sipet şi, încredinţându-le chezaşului meu Hristos, socotesc că El le va pune pe acestea în mâna ta". Şi, le-a aşezat în sipet pecetluindu-l, şi, intrând la capul corabiei dinainte, l-a aruncat în mare, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Tu, precum ştii îndreptează acest sipet şi îl dă aceluia ce mi-a dat mie împrumut". Deci, s-a făcut un vânt cumplit în mare, nu numai acolo într-un loc, ci în toată lumea, cât şi pe sub mal corăbiile, care stăteau în Constantinopol, se spărgeau de furia valurilor. Şi cum toţi din cetate au ieşit la mare să o vadă, a ieşit şi păgânul acela să vadă marea. Şi, fiind el pe mal, iată s-a desfăcut un val şi a aruncat sipetul cu aur înaintea lui. Iar el, luându-l pe acela, l-a dus în casa sa şi, deschizându-l, a aflat deasupra scrisoarea cea pentru aur, de la Teodor, către dânsul. Şi pe scrisoare era scris: "Eu, Iisus Hristos, de la Teodor creştinul ţi-am adus ţie aurul cu dobândă, ca să nu Mă huleşti pe Mine. Că, iată, de chezăşuire M-am dezlegat şi să Mă crezi pe Mine cu adevărat".

 Iar, după o vreme, a venit Teodor sănătos, cu multă bogăţie. Deci, luând daruri multe, a mers la păgânul acel, iar el, luând darurile, l-a întrebat de aurul cel împrumutat. A răspuns Teodor: "Cred în Hristos, Cel ce m-a luat pe mine în chezăşie, că ţi-a dat ţie aurul şi-l ai pe el în casa ta". Iar păgânul, ispitindu-l, a răspuns: "Nu l-am luat de la nimeni". Atunci Teodor i-a zis lui: "Nu am cu tine nici o pricină. Dacă n-ai luat sipetul cu patru mii de litre de aur, având deasupra scrisoarea cea cu mâna mea scrisă, iată să ştii că tot aurul tău, în sipet aşezându-l l-am dat în mare, ca Dumnezeul meu şi chezaşul tău să aibă a-l pune în mâinile tale. De nu l-ai luat, acum să mergi cu mine la chipul lui Hristos şi să te juri că nu l-ai luat". Iar păgânul, temându-se, a luat scrisoarea care a fost în sicriaş deasupra aurului şi a zis către Teodor: "Oare cunoşti aceasta?" Deci a văzut Teodor scrisoarea sa, încă şi altă scrisoare. Şi amândoi minunându-se de scrisoare, au proslăvit pe Dumnezeu. Şi dintru această pricină păgânul a crezut în Hristos şi, mergând, s-a botezat cu toată casa sa.

Întru această zi, cuvânt al lui Petru monahul, despre bogaţi şi săraci.

         O, bogaţi orbi, cei ce sunteţi săraci de dreptate şi îndestulaţi cu păcatele, adunând cele de la săraci în casele voastre, cele ale întunericului veşnic, O, săracilor şi păcătoşilor, cum, fiind pedepsiţi de chinuitori pământeşti, pe Dumnezeu nu L-aţi căutat? Că, neplăcându-le voi lor, de s-ar fi întâmplat vouă să pieriţi de pedeapsa lor, apoi n-ar fi fost mai bine oare să slujiţi unuia Dumnezeu? Ştim că nu-i grabnic la mânie Cel ce ştie neputinţa neamului omenesc, Cel ce nu are trebuinţă, de la nimeni, de nimic. Ci singur tuturor le dăruieşte tot binele şi-i sfinţeşte şi-i umple şi-i satură din început şi până la sfârşit. După aceea şi acolo încă întru toţi vecii, miluindu-i şi păzindu-i îi luminează cu dumnezeiască lumina Sa.

 Iar voi, o, oameni, de a voastră voie, cu nebunia voastră, uitând frica de Dumnezeu, înşi-vă pe voi vă înfricoşaţi, vă năpăstuiţi, vă goniţi, vă chinuiţi şi vă smintiţi. Credincioşi fiind, nu vieţuiţi după credinţă; ştiind, nu ştiţi; auzind, nu auziţi; văzând, nu vedeţi, precum a zis de demult Dumnezeu, prin gura Proorocului Isaia: "S-a îngroşat inima norodului acestuia şi cu urechile greu aude şi ochii săi şi-a închis". Cu adevărat, de acest fel sunt oamenii lumii acesteia. De aceea, urâtă este viaţa aceasta şi grea, iar slujba lui Dumnezeu şi lucrul Lui uşoare sunt şi dulci.

 Deci, să ne nevoim şi să ne silim spre dânsa toţi cei neputincioşi, părăsind toate păcatele lumeşti: minciuna, strâmbătatea, desfrânarea, furtişagul, ura, gâlceava şi sfădirea, necurăţia şi spurcăciunea, răutatea şi lăcomia, pentru care se bat bogaţii lumii acesteia. Şi taie şi se luptă unul pe altul, vrând să-l biruiască, casa lui vrând să-i jefuiască şi stăpânirea lui să o ia şi cinstea şi slava şi pământul lui să-l apuce. Şi numai ei singuri vor să fie mari pe pământ, între oameni cinstiţi, lăudaţi şi mândri. Toate aceste gânduri şi născociri sunt ale vrăjmaşului. Deci, cei ce voiesc să fie aşa, nu vor afla mila lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Căruia Se cuvine slavă, împreună cu Tatăl şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage31Oct.shtmlhttp://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1218