Proloagele din 13 decembrie

Luna decembrie în 13 zile: pomenirea Sfinţilor şi slăviţilor lui Hristos Mucenici: Eustatie, Avsentie, Evghenie, Mardarie şi Orest (+304).        Aceştia au trăit pe vremea păgânilor împăraţi Diocleţian şi Maximian (284-305), a lui Lisis dregătorul, care era căpetenie peste ceata de oşteni a grănicerilor din Armenia, şi a lui Agricola, stăpânitorul Capadochiei. Aceşti Sfinţi credeau în Hristos, moştenind credinţa de la strămoşii lor, dar se ascundeau de frica tiranilor şi a prigonitorilor. Iar dintre ei, Sfântul Eustratie era din oraşul Aravraca, căpetenie în ceata lui Lisis. Deci, dorind el a mărturisit pe faţă dreapta credinţă şi temându-se să nu-şi piardă această dorinţă, din pricina îngrozitoarelor munci, a poruncit uneia din slugile sale să-i pună brâul în Biserica ce era în Aravracia. Pentru că, îşi zicea întru sine, supunându-se unui legământ, că, dacă preotul Avsentie şi nu altul, când va intra în Biserică, va lua brâul, va fi semn că e ceasul să mărturisească pe Hristos, după voia lui Dumnezeu, şi să îndrăznească, fără nici o frică, de cele ce aveau să urmeze; iar de-l va lua alt om al bisericii, va fi semn ca să mai ţină încă ascunsă credinţa în Hristos şi să nu se vădească nicidecum.   Deci, văzând că încercarea a ieşit după gândul său, că a luat brâul preotul Avsentie, încredinţat că-i va izbândi cu bine mărturisirea lui Hristos, a ieşit înaintea lui Lisis, mărturisind cu îndrăzneală dreapta credinţă. Că, stând el alături de Lisis, ca un întâistătător în oştirea lui, pe când erau judecaţi şi chinuiţi nişte creştini, care mărturisiseră mai înainte, atunci, el cel dintâi, a mărturisit că este creştin. Deci, luându-i tiranul brâul, a poruncit de l-au dezbrăcat, lăsându-l gol, şi l-au pus jos de l-au bătut. Apoi, l-au legat cu ştreanguri şi l-au ridicat şi l-au ars cu foc pe dedesubt. I-au turnat apoi peste arsurile trupului apă amestecată cu sare şi oţet, şi l-au frecat pe coaste cu cioburi. Şi, preaslăvită minune s-a făcut: că ieşind cu totul sănătos, a venit la credinţă şi Sfântul Evghenie, care a mărturisit cu îndrăzneală şi de bună voie, zicând că şi el are acelaşi gând cu Sfântul Eustratie şi aceeaşi cinste o dă lui Dumnezeu, ca şi el. Atunci, pe Sfântul Eustratie l-au încălţat cu încălţăminte de fier şi l-au purtat, gonindu-l împreună cu Evghenie, din oraşul Sevasta până la Nicopole. Deci, Mardarie, privind la această alergare şi văzând pe Eustratie, un om atât de vestit, supus la chinurile acestea, îl fericea pentru răbdarea lui. Că, pentru credinţa în Hristos, măcar că era din neam cinstit şi luminat, a ales a pătimi cele ce pătimesc făcătorii de rele. Şi, luând sfat de la femeia sa, care şi ea îl îndemna spre chinuirea aceea, şi-a lăsat copilaşii pe seama lui Dumnezeu şi s-a dus de l-a ajuns pe Sfântul Eustratie, pe când îl goneau pe cale şi i s-a alăturat lui şi l-au legat şi pe el lângă dânsul. Deci, şezând Lisis la judecată, întâi Sfântului Avsentie preotul i-au tăiat capul, că a zis că este creştin. Iar pe Sfântul Mardarie, pătrunzându-i gleznele, l-au spânzurat cu capul în jos şi l-au ars pe spate cu ţepuşe înroşite în foc, şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Sfântului Evghenie i s-a tăiat limba şi i-au frânt fluierele picioarelor cu toiege şi a murit întru acele chinuri. Iar Sfântul Orest, vrând să lovească pe străjer, s-a vădit că şi el este creştin, că vrând să se întoarcă să arunce suliţa, crucea pe care o purta la piept, s-a ivit în afară şi el, întrebat fiind, a mărturisit, numindu-se pe sine rob al lui Hristos. Şi a fost legat împreună cu Eustratie şi au fost trimişi, amândoi la Agricola, socotind Lisis că aceasta este spre folos, că Eustratie să nu mai aducă şi pe alţii la credinţa în Hristos. Deci, stând Sfântul Eustratie de faţă, înaintea lui Agricola, şi arătând toată deşteptăciunea rătăcirii păgâneşti, că era iscusit întru înţelepciune, şi preamărind rânduiala cea întru Hristos, s-a înfricoşat tiranul. Apoi a dat în mâna Sfântului Vlasie, episcopul, diată ce făcuse în temniţă şi s-a împărtăşit, de către acesta, cu Sfintele Taine. Şi, de vreme ce Sfântul Orest a fost, mai înainte întins pe un pat de fier ars şi întru aceasta şi-a luat şi sfârşitul, pe Sfântul Eustratie l-au aruncat într-un cuptor aprins şi aşa a luat cununa muceniciei. Iar pomenirea lor se face în biserica Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, care se află aproape de sfânta Biserică cea mare.  Minunea celor cinci Sfinţi Mucenici.           Dinaintea porţilor cetăţii Constantinopolului era o mânăstire, ce se numea Olimp, întru care era biserica zidită cu hramul celor cinci Sfinţi Mucenici: Eustratie, Avsentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Şi era obicei vechi de venea împăratul şi patriarhul în acea mânăstire, la praznicul ei, întru pomenirea acestor Sfinţi Mucenici şi dăruiau cele de trebuinţă monahilor. Că era pus aşezământ de la cel ce zidise mănăstirea aceea, să nu agonisească nimic monahii, nici sate, nici vii, ci să se dea pe sine în purtarea de grijă a Sfinţilor Mucenici şi să ia aminte la mântuirea lor. Şi, de vreme ce se păzea porunca celui ce o dăduse, pentru aceea nu se depărtau nici Sfinţii Mucenici, îngrijindu-se de cele de trebuinţă mănăstirii. Darul lui Dumnezeu obişnuieşte, însă, să ne pună la încercare, ca şi mai cu adeverire, să se arate, că cei ce nădăjduiesc spre Dumnezeu şi caută spre El, nu se lipsesc de tot binele, mai vârtos decât cei ce-şi pun nădejdea în bogăţia lor. Deci, Dumnezeu, purtătorul de grijă al tuturor, vrând şi mai mult a proslăvi locul de pomenire al Mucenicilor Săi, răbdători de chinuri, şi a cerceta cu darul Său pe cei ce slujeau lor şi a-i mângâia în sărăcia lor, a rânduit să fie în vremea praznicului o furtună grozavă dinspre mare şi ploaie multă şi un frig foarte mare, încât nimeni din cetate n-a venit la hramul Sfinţilor Mucenici.   Şi, cântând Vecernia şi canonul, monahii de acolo erau întristaţi, că nu aveau nici ce să mănânce, zicând: "Mâine dimineaţă vom pleca de la locul acesta şi ne vom risipi, muncind fiecare, unde va putea să-şi afle cele de trebuinţă". Iar, după ce s-a întunecat, a venit portarul către egumen, zicând: "Binecuvântează, părinte, să aduc la tine pe un bărbat, care a venit de la împărat cu două cămile încărcate". Şi, poruncind egumenul, a intrat un bărbat foarte luminat, zicând: "Împăratul v-a trimis vouă bucate şi vin". Şi, făcând rugăciune, le-a pus în beci, şi au mâncat toţi din bucate şi au băut vin. Şi, încă fiind cu toţi împreună, a venit portarul, spunând despre altul ce venea de la împărăteasa şi, după ce l-a adus înlăuntru, acela a zis către egumen: "Iată, v-a trimis împărăteasa peşte bun şi zece galbeni". Şi, încă grăind aceasta, iarăşi, a venit portarul, spunând de un bărbat ce fusese trimis de patriarh. Şi, adus fiind înlăuntru, acela a dat egumenului vase bisericeşti, zicând: "Patriarhul a binevoit ca dimineaţă să slujească aici Liturghia". Şi egumenul a zis către bărbaţii ce veniseră: "Precum Dumnezeu va voi, aşa va face.   Oare, voi veţi pleca de aici?" Şi ei au răspuns: "De vom avea loc aici, vom rămâne până dimineaţă". Şi a poruncit egumenul să-i ducă pe ei la casa de oaspeţi. Şi slobozindu-i pe dânşii, i-a întrebat egumenul despre numele lor. Şi a zis cel ce venise de la împăratul: "Eu mă numesc Auxentie". Iar cel de la împărăteasa a spus că-l cheamă Evghesie. Cel ce adusese vasele de la patriarh s-a numit pe sine Mardarie. Iar, în vremea cântării Utreniei, au intrat în biserică doi bărbaţi. Şi, după citirea Psaltirii, a zis egumenul: "Să se facă citire din pătimirile Sfinţilor Mucenici". Şi au zis monahii: "Să le lăsăm pe ele, că n-a venit nimeni din cetate la praznic". Iar, un bărbat, din cei ce intraseră în biserică, pe care nu-l cunoşteau, a zis: "Daţi-mi mie cartea să citesc". Şi aceasta făcându-se, a ajuns istorisirea la locul unde zicea: "A fost încălţat Eustratie cu încălţăminte de fier cu piroane ascuţite".   Şi, oftând, a lovit în pardoseala bisericii cu toiagul ce-l avea în mâna sa şi, înfigându-se, toiagul a dat din sine ramuri şi s-a făcut copac. Şi a zis oarecine din cei ce şedeau în spatele lui: "Oare, pentru tine ai făcut aceasta, Eustratie?" Şi a zis: "Nu, puţine sunt pătimirile mele, faţă de răsplătirile lui Dumnezeu. Ci aceasta s-a făcut pentru aceea ca să nu rămână praznicul acesta al nostru fără cei de vin din cetate". Şi aceasta zicând el, toţi cei cinci s-au făcut nevăzuţi. Deci, când a ieşit din biserică, egumenul a aflat beciul plin de pâine şi de peşte, iar butoaiele cele goale erau acum pline de vin. Atunci au vestit degrabă împăratului şi patriarhului de minunea ce se făcuse şi toţi, venind, au proslăvit pe Dumnezeu şi au mărit pe Sfinţii Săi Mucenici. Iar toiagul ce se făcuse copac l-au frânt şi l-au împărţit, pentru binecuvântare. Şi multe tămăduiri neputincioşilor s-au făcut întru acea zi, cu rugăciunile Sfinţilor răbdători de chinuri.  Întru această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Lucia, fecioara (+304).             Aceasta a trăit pe vremea lui Diocleţian, fiind din oraşul Siracuza, ce se află în Sicilia. Dorind viaţă curată, a fost logodită cu un bărbat fără voia ei. Şi fiind mama ei bolnavă, s-a dus cu dânsa la Cătănia, ca să roage pe Sfânta Muceniţa Agata, ale cărei moaşte se aflau acolo, să o izbăvească pe mama sa de curgearea sângelui, şi, ducându-se, a văzut în vis pe Sfânta Agata dând tămăduire maicii sale, iar ei i-a proorocit mucenicia ce avea să ia pentru Hristos. Deci, după cea s-a tămăduit mama sa, împărţindu-şi averea la săraci, avea bună dorire a mărturisi pe Hristos. Şi, fiind pârâtă de logodnicul său, a stat înaintea dregătorului Pashasie şi aceasta a poruncit de au dus-o într-o casă de desfrâu, ca să o ruşineze. Cu harul lui Dumnezeu a rămas însă curată, neputând nimeni să o mute din hotărârea în care se întărise. A fost pusă la chinuri, pe care le-a îndurat cu statornicie, fără a-şi schimba gândul. Cu trupul plin de răni, a fost aruncată în temniţă, iar apoi i s-a tăiat capul; şi aşa a luat cununa muceniciei.   Întru această zi, cuvânt din Pateric pentru cei dintâi călugări,  pentru cei de acum şi pentru cei de pe urmă.           Sfinţii Părinţi ai Schitului, proorocind despre neamul cel mai de pe urmă, ziceau: "Ce am făcut noi înaintea lui Dumnezeu?" Şi, răspunzând unul din călugări, mare cu viaţa, anume Ishirion, le-a zis lor: "Noi poruncile lui Dumnezeu l-am păzit cu fapta". Iar ei, întrebându-l, din nou, au zis: "Dar cei de după noi, ce vor face?" Şi le-a răspuns: "La jumătate din faptele noastre vor ajunge". Şi, iarăşi, l-au mai întrebat, zicând: "Dar călugării cei mai de pe urmă ce vor face?" Şi le-a grăit lor: "Aceia nu vor face nicidecum fapte călugăreşti. Însă vor veni asupra lor ispite şi necazuri; şi dacă în vremea aceea a ispitelor, fiind şi aflându-se, vor suferi şi vor răbda cu vitejie patimile şi chinurile, apoi, ca aurul cel strălucitor, mai mari şi mai buni decât noi şi decât părinţii noştri se vor afla înaintea lui Dumnezeu. Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.   Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage13Dec.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1261 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie13.htm