Luna decembrie în 8 zile: Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Patapie (sec. VII). Acesta era cu neamul din Teba Egiptului şi, luând viaţă călugărească, a urmat lui Hristos, petrecând sihăstreşte mulţi ani în pustie. După aceea, venind la Constantinopol, a săvârşit multe minuni, făcând pe orbi cu vedere, vindecând cu ungerea sfântului untdelemn pe idropici, gonind dracii şi tămăduind boli de nevindecat. Şi aşa, cu pace, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Întru această zi, cuvânt despre un oarecare preot, care a fost vorbit de rău la episcopul său şi, fiind închis în temniţă, a fost eliberat de înger. Ca la opt stadii de la cetatea Samiei, era un sat ce avea o biserică, al cărui preot a fost vorbit de rău la episcopul său. Deci, necercetând cele despre dânsul, episcopul, trimiţând, l-a adus pe el din sat şi l-a dat la temniţă, unde era obiceiul a se închide clericii care greşeau. Şi, fiind el în temniţă, a sosit şi sfânta Duminică. Iar în noaptea aceea, i s-a arătat lui un tânăr foarte frumos la chip şi i-a zis: "Scoală, preotule şi te du la biserica din satul tău şi să slujeşti acolo Liturghia." Şi a zis către dânsul preotul: "Nu pot, de vreme ce sunt închis." Iar cel ce i s-a arătat i-a zis: "Eu îţi voi deschide ţie temniţa şi să vii după mine." Şi, deschizându-i uşa, l-a scos el afară şi a mers înaintea lui, până la o stadie, spre satul preotului. Iar după ce s-a făcut ziuă, cel ce era mai mare peste temniţă a intrat să caute pe preot şi, neaflându-l, îndată s-a dus la episcop şi i-a spus: "A fugit preotul din temniţă, cheia fiind la mine." Iar episcopul, socotind că a fugit cu adevărat, a trimis pe o slugă a sa zicându-i: "Mergi şi vezi dacă preotul este în satul lui; şi să nu-i zici lui nimic." Deci, mergând, sluga l-a aflat pe el în biserică, slujind Sfânta Liturghie şi, întorcându-se, a spus episcopului cum că acolo este şi l-a aflat pe el slujind Liturghia. Iar episcopul şi mai mult s-a mâniat asupra lui şi s-a jurat că, dimineaţa ce urma, cu multă necinste, îl va aduce pe el. Dar noaptea, i s-a arătat preotului tânărul, care mai înainte îl scosese din temniţă, zicându-i: "Să mergi ca să te duc acolo unde te-a pus episcopul cetăţii." Şi, luându-l, l-a dus pe el şi l-a pus în temniţă, neştiind străjerul temniţei. A doua zi însă, acesta, înştiinţându-se, a mers şi a spus episcopului cum că preotul se află în temniţă. Şi, episcopul, înspăimântându-se şi chemând pe preot, l-a întrebat pe el, zicându-i: "Cum ai ieşit din temniţă şi cum, iarăşi, ai intrat, neştiind temnicerul?" Şi a zis preotul: "O slugă cu chipul foarte frumos, venind de la mine, stăpâne, mi-a poruncit să merg la biserica din sat şi mi-a deschis mie temniţa şi m-a scos şi înaintea mea mergea, până la o stadie spre satul meu. Apoi, iarăşi, într-altă noapte, acelaşi tânăr, luându-mă pe mine, m-a băgat în temniţă." Deci, a adus înainte episcopul pe toate slugile sale şi nici pe unul dintr-înşii n-a cunoscut preotul. Şi îndată a cunoscut episcopul cum că îngerul lui Dumnezeu a fost acela ce a făcut această minune, ca să nu se ascundă viaţa cea bună a preotului, ci ca să ştie toţi că Dumnezeu proslăveşte pe robii Săi. Şi episcopul folos primind, a slobozit pe preot cu pace. Iar pe cel care-l vorbise de rău l-a pedepsit, mult certându-l, ca nu şi alţii, pe nedrept, să vorbească de rău pe preoţi.
Întru această zi, cuvânt de învăţătură al Sfântului Vasilie, despre cum se cade să fie călugărul. Se cade, călugărului mai vârtos, în toată viaţa, să nu se îngrijească de avere nicidecum. Şi să aibă şi înfrânarea trupului, obicei cuviincios, glas umilit şi cuvânt cu bună rânduială. Mâncarea şi băutura să fie fără cârtire şi cu tăcere. Înaintea celor bătrâni, tăcere; pe cei mai înţelepţi, să-i asculte; cu cei deopotrivă cu el, dragoste să aibă, cu cei mai mici, iubită sfătuire; de la cele trupeşti, pază; de bunătăţile cele iubitoare de desfătări, îndepărtare, mai mult a asculta şi a înţelege, iar puţine a grăi. Să nu fie îndrăzneţ la cuvânt şi să nu cadă degrabă în râs. Jos să aibă ochii, iar sufletul sus. Să nu răspundă împotrivă, ci ascultător să fie şi să se ostenească cu mâinile. Să-şi aducă aminte de cele mai de pe urmă, de nădejdea vieţii să se bucure neîncetat, de toate să mulţumească, întru necazuri bine să rabde, spre toţi smerit să fie, îngâmfarea să o urască, cucernic să fie, să-şi păzească inima de gânduri rele, să-şi adune avere la ceruri, după poruncile Domnului, singur pe sine să se cerceteze pentru gânduri şi fapte, în toate zilele. Să nu se încurce cu dobânzi şi pricini lumeşti, să nu caute viaţa celor trândavi, ci să urmeze Sfinţilor Părinţi, să se bucure împreună cu cei ce s-au îndreptat la bunul obicei, iar nu să-i urască. Împreună cu cei ce pătimesc să pătimească şi împreună cu cei ce plâng să plângă, niciodată să nu se socotească pe sine drept, ci, mai mult decât toţi oamenii, păcătos pe sine să se mărturisească, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Să înveţe pe cei neînvăţaţi, să îmbărbăteze pe cei împuţinaţi la suflet, să slujească bolnavilor, de cei străini cu frăţească dragoste să poarte de grijă, cu cei de o credinţă pace să aibă, iar pentru cei rătăciţi să se roage. Cărţile cele cu scrierile părinţilor să le citească. De Tatăl, de Fiul şi de Duhul Sfânt să nu se îndoiască, ci nezidită şi de o fiinţă pe Sfânta Treime cu îndrăzneală să o numească şi să o cugete. Către cei ce întreabă, să zică: "Se cade a crede şi a boteza aşa cum am primit de la părinţi, aşa cum şi noi ne-am botezat şi se cade a slăvi pe Dumnezeu, aşa cum mărturisim şi credem." Se cade călugărului să petreacă în fapte şi cuvinte bune. Să nu se jure nicidecum. Să nu dea arginţi cu dobândă, nici vin, nici grâu, nici undelemn spre înmulţirea hranei şi a beţiei. De grijile lumeşti să fugă, să nu stea de vorbă cu cei vicleni, să nu grăiască de rău pe cineva nicidecum şi nici să nu asculte cu dulceaţă pe cel ce cleveteşte. Nimic să nu creadă cu uşurinţă, să nu fie ţiitor de pofte, nici să se mânie fără de minte asupra aproapelui. Să nu ţie mânie spre nimeni, nici să răsplătească cu rău pentru rău. Mai mult să fie hulit, decât să hulească el. Bătut să fie, dar să nu bată; asuprit să fie, dar să nu asuprească; păgubit să fie, dar să nu păgubească. Mai mult decât toate, se cuvine călugărului să se înfrâneze de la vorbirea cu femei şi de la băutura de vin. Că vinul şi femeile surpă minţile cele pricepute şi le pustiesc. Să păzească bine poruncile Domnului, să nu-L întristezi pe El cu ceva, ci plată şi laudă numai de la Dânsul să aştepte şi viaţa veşnică să dorească a o primi. Iar cuvântul lui David totdeauna înaintea ochilor să-l aibă şi să zică: "Văzut-am, pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin." Şi, ca un fiu, dintru toată inima şi puterea şi înţelegerea şi bărbăţia să iubească pe Dumnezeu şi ca un rob să se socotească şi să se teamă şi să-L asculte pe El, cu frică şi cutremur şi aşa mântuirea lui să-şi lucreze. Cu Duhul să ardă, îmbrăcat să fie în haina Duhului Sfânt. Să alerge nelenevindu-se, nu ca unul care bate văzduhul în zadar, ci să lupte cu vrăjmaşul, întru obosirea trupului şi întru sărăcia sufletului şi toată porunca să o facă. Netrebnic lui să-şi zică şi să mulţumească Sfântului şi Slăvitului şi Minunatului Dumnezeu. Nimic cu ceartă şi cu mărire deşartă să nu facă, ci numai ceea ce este plăcut Lui să facă. Că Dumnezeu a risipit oasele celor cel plac oamenilor. Şi să nu se laude foarte, nici când îl laudă altul să nu asculte cu dulceaţă. Toate să le lucreze întru ascuns, iar nu în vederea oamenilor să le facă; şi de la Dumnezeu să ceară ajutor. Şi înfricoşătoarea şi slăvita Lui venire şi bunătăţile cele gătite Sfinţilor şi focul cel gătit diavolului şi îngerilor lui, acestea să le aştepte şi la ele să cugete. Iar după toate acestea să-şi aducă aminte de cuvântul Apostolului, ce zice: "Nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum, faţă de slava ce va să se arate". Şi cu David să grăiască aşa: "Celor ce păzesc poruncile Lui, răsplătire este multă, cununi drepte şi veşnice acoperământuri". "Viaţă fără de sfârşit, bucurie negrăită, lăcaş nestricat al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, care este în ceruri, vederea adevăratului Dumnezeu, faţă către faţă, dănţuirea cea cu Îngerii, cu Părinţii şi cu Patriarhii, cu Mucenicii şi cu Mărturisitorii şi cu toţi plăcuţii Săi. Cu care împreună, pe toate acestea a le dobândi să ne sârguim, cu darul şi cu iubirea Lui de oameni, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa: |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu