Luna octombrie în 20 de zile: Pomenirea Sfântului marelui Mucenic Artemie (+362).
Acest fericit Artemie era duce şi dregător împărătesc în Alexandria, fiind el în deosebită cinste la marele împărat Constantin. Şi era voievod viteaz în războaie şi bine întărit în dreapta credinţă întru Hristos. Iar, după oarecare vreme, murind împăratul Constantin, fiul marelui Constantin, toată stăpânirea împărăţiei, şi la apus şi la răsărit, a luat-o Iulian (361-363), călcătorul de lege, care pe faţă s-a lepădat de Domnul nostru Iisus Hristos şi a ales să se închine idolilor. Şi s-a pornit atunci Iulian cu luptă mare împotriva lui Hristos şi cu prigoană asupra creştinilor, prefăcând bisericile în temple idololeşti şi omorând pe creştini cu înfricoşătoare chinuri.
Deci, era pe vremea când împăratul Iulian se afla în Antiohia, pregătind războiul împotriva perşilor, când a fost chemat şi Artemie din Alexandria cu ostaşii lui. Şi, stând de faţă înaintea împăratului cu oastea sa, Artemie privea cum erau chinuiţi creştinii pentru credinţa lor. Deci, umplându-se de râvnă şi apropiindu-se de împărat i-a zis: "Pentru, ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie, oameni nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta credinţă?" Iar Iulian auzind aceasta, a strigat aprins de mânie: "Cine şi de unde este acesta care grăieşte cu îndrăzneală împotriva noastră şi a venit să ne vorbească de rău chiar în faţă?" Şi au răspuns cei de faţă: "Ducele Alexandriei este, stăpâne." Şi s-au pornit atunci păgânii, învinuind pe Artemie pe nedrept, de a le fi dărâmat templele zeilor şi de a fi sfărâmat idolii din Egipt. Acestea auzindu-le, Iulian a poruncit de i-au luat lui Artemie brâul dregătoriei ostăşeşti şi aşa dezbrăcat, să fie bătut cu vine de bou. L-au tăiat pe spinare cu brice ascuţite şi i-au pătruns coastele şi tâmplele cu ţepuşi arse în foc. Iar la urmă, despicând tăietorii de pietre o piatră mare şi grea, l-au băgat pe fericitul între cele două pietre mari. Şi atâta l-au tescuit, cât toate oasele i le-au zdrobit şi luminile ochilor au sărit din locul lor. Şi puteai să vezi o minune mare, că într-atâta tescuire, a rămas Sfântul viu. Iar Artemie nu înceta a mărturisi pe Hristos şi credinţa lui în prăbuşirea celor ce stăpânesc cu nedreptate şi silnicie.
Deci, a poruncit tiranul să i se taie capul cu sabia. Şi aşa a luat fericitul cununa cea neveştejită a mucenicilor. Iar, la puţină vreme după aceea, Iulian împăratul a murit în luptă, lovit de o săgeată. Se spune că înainte de a muri, ar fi spus aceste cuvinte către Hristos: "M-ai biruit Galileene!"
Întru această zi, cuvânt despre un egumen, care gonea demonii din oameni.
Un egumen oarecare vieţuia în mânăstire cu fraţii şi se hrănea din osteneala mâinilor sale şi nu primea de la oameni hrană, haine ori aur, ci zicea celor ce-i aduceau lui cele de trebuinţă: "Luaţi-vă ale voastre de aici şi lăsaţi-ne pe noi cu Hristos Dumnezeul nostru, ca Acela să se îngrijească de noi, că El a zis: "Nu te voi lăsa pe tine, nici nu voi trece cu vederea pe cei ce-mi slujesc Mie. Că mâinile noastre, cele ce pot a ne hrăni pe noi, acelea spre osândă ne vor fi nouă, dacă din osteneli străine ne vom mângâia." Şi s-a învrednicit, pentru aceasta, egumenul a lua darul de la Dumnezeu, că pe demoni, numai prin cuvânt îi gonea. Şi era foarte slăvit pentru viaţa lui cea îmbunătăţită, că numele lui a ajuns chiar până la împărat. Iar împăratul, trimiţând după dânsul, a poftit să se învrednicească de rugăciuni de la dânsul.
Deci, împăratul vorbind cu el şi mult folos luând de la dânsul, i-a dăruit lui aur, iar el a primit. Şi, mergând întru ale sale, egumenul a început a cumpăra cu dobândă, boi şi cai şi argaţi a tocmit. După aceea, a adus la dânsul, ca de obicei, un îndrăcit, ca să gonească demonul. Şi a zis stareţul către diavol: "Ieşi din zidirea lui Dumnezeu." Şi i-a zis lui dracul: "Nu te voi asculta pe tine." Iar stareţul i-a grăit lui: "Pentru ce?" Iar demonul i-a zis lui: "Iată, te-ai făcut şi tu ca unul din noi, că lepădând grija cea spre Dumnezeu, te îndeletniceşti întru cea lumească grijă. Pentru aceea, dar, nu voi ieşi, că de acum n-ai putere asupra mea."
Vedeţi dar, cum începătorul răutăţii, diavolul, se sârguieşte totdeauna şi însetează, ca, de i-ar fi cu putinţă, pe toţi oamenii la osândă să-i ducă. Deci, pe unii îi sminteşte, iar pe alţii prin simţire îi înşeală, ca să nu poată scăpa nici un om din mâinile lui. Însă, iubitorul de oameni Dumnezeu şi pe acest meşteşug al lui, cu totul înşelător, ni l-a arătat nouă aievea, prin dumnezeieştile Scripturi. Drept aceea, şi acum, adică, arătăm cu dinadinsul unele din acele multe feluri de înşelăciuni ale lui. Şi anume, că precum mărturisesc părinţii cei de Dumnezeu purtători, el, diavolul, înşeală minţile celor care se apropie de el. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu