Proloagele din 2 iunie

Luna iunie în 2 zile: cel între Sfinţi, Părintele nostru Nichifor,

patriarhul Constantinopolului şi Mărturisitorul

         Acest Sfânt s-a născut în Constantinopol, pe vremea păgânului împărat Constantin Copronim, din părinţi vestiţi, având dregătorie înaltă la curţile împărăteşti, iar tatăl său a murit în surghiun, pentru dreapta credinţă în Sfintele icoane. Fiul său, cinstitul Nichifor, a crescut în duhul dreaptei credinţe şi, trecând vârsta copilăriei şi învăţând bine, a fost aşezat la curte, în locul tatălui său, ca sfetnic împărătesc, păstrând rânduiala de mirean. La al şaptelea Sinod a toată lumea(787), el a luat parte, ca împuternicit împărătesc, pentru stingerea ereziei luptătorilor împotriva Sfintelor icoane, drept care era binecuvântat de Sfinţii Părinţi ai Sinodului. După Sinod, socotind că toate sunt trecătoare, ca pleava şi ca pânza de păianjen, Sfântul a ieşit din cetate şi a mers la un loc liniştit, lângă Bosforul Traciei. Aici, fără a lua încă chipul monahicesc, zidind o biserică şi adunând monahi, se îngrijea de mântuirea sufletului său, petrecând în viaţă aspră şi rugăciuni. Şi a rămas acolo până în zilele lui Nichifor împăratul, când Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului, ducându-se către Domnul, fericitul Nichifor a fost ales la patriarhie cu toate că era mirean. Deci, venind Leon Armeanul la împărăţie, acesta s-a ridicat împotriva Sfintelor icoane şi împotriva dreptei credinţe. Dar, cu neputinţă este să spunem şi să scriem, câte a zis , cu îndrăzneală, către spurcatul împărat, părintele nostru Nichifor. Că, sfârşitul a fost mânia şi iuţimea împăratului, cât şi izgonirea din scaun a fericitului Nichifor, aruncarea lui în temniţă şi surghiunul. Împăratul a poruncit să nu aibă nimeni voie să-l vadă şi să-l mângâie, chinuindu-l cu foame, cu sete şi cu bătăi, ca să lepede Sfintele icoane. Şi aşa a rămas viteazul suflet, chinuindu-se, până când acest ticălos împărat şi-a lepădat sufletul său, tăind fii de ai săi, în biserica cea din Far. Iar fericitul Nichifor, fiind mulţi ani supărat de neputinţe, de grele pătimiri şi de bătrâneţe, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, la şaptezeci de ani, petrecând nouă ani în arhierie şi treisprezece ani în izgonire.

Întru acestă zi, Sfântul Mucenic, Ioan cel nou de la Suceava,

care a mărturisit la Cetatea Albă, în anul 1332

          Sfântul Mucenic Ioan a fost cu neamul din slăvita şi marea cetate Trapezunta, de lângă Marea Neagră. El călătorea prin multe cetăţi şi făcea multă neguţătorie. Deci,oarecând, călătorind el în corabie, vrăjmaşul diavol, văzându-l rugându-se la Dumnezeu şi postind, miluind şi mângâind pe cei ce pătimeau de boli în corabie, şi pizmuindu-l, a ridicat asupra lui pe stăpânul corabiei, care era de credinţă latinească, foarte nemilostiv şi fără de omenie, vrând să-i împiedice lui calea mântuirii şi să-l despartă de credinţa lui în Hristos. Deci, a început Sfântul Ioan, mergând pe mare, a se învrăjbi cu dânsul, pentru credinţă. Şi au ajuns la Cetatea Albă, cetate care era atunci stăpânită de către turci. Şi intrând în cetate, acel rău credincios corăbier a dus pâră mincinoasă, înaintea dregătorului cetăţii, împotriva Sfântului, zicând: ”Este o, dregătorule, un bărbat, care a venit aici cu mine şi vrea să se lepede de părinteasca lui predanie şi de creştineasca credinţă a se înstrăina şi de credinţa voastră a se apropia şi părtaş predaniilor voastre vrea să fie. Pentru care, cu multe jurăminte s-a făgăduit mie, mergând pe mare. Pentru aceasta să faci în grabă cele de trebuinţă pentru el, ca să primeşti mare laudă, fiindcă este de rang slăvit, printe cei dintâi din cetatea Trapezunta.” Acestea auzindu-le, dregătorul a stat, cu bucurie, la judecată, poruncind să cheme pe Mucenic cu cinste. Şi dacă a stat Sfântul înaintea dregătorului, acesta a zis către dânsul: “Destule am auzit despre tine, că vrei să te apropii de credinţa noastră, fiindcă credinţa noastră atrage pe cei cu gând curat. Iar pe credinţa voastră, cea creştinească şi vrednică de râs, să o laşi. Huleşte şi blestemă credinţa cea creştinească, cu glas mare, înaintea a tot poporul, ce s-a adunat aici, că pentru aceasta, s-a adunat aici poporul, cu femeile şi copiii lor, ca şi alţii să înveţe. Proslăveşte pe minunatul soare şi dă cinste luceafărului ce răsare înaintea lui şi să le aduci jertfe, pentru care lucru, mare cinste şi dregătorie vei primi de la împărat.” Iar Ioan, cel îndrăzneţ cu duhul, a răspuns dregătorului: “Să nu fie mie, să mă lepăd de Hristosul meu, însuşi Ziditorul soarelui acestuia, pe care tu îl cinsteşti, ca pe Dumnezeu, cinstea lui Dumnezeu, aducând-o făpturii. Deci lasă tu, dregătorule, înşelăciunea necredinţei sufletului tău şi primeşte haina dumnezeiescului Botez, care străluceşte mai mult decât soarele, şi crede în Domnul Iisus Hristos. Că soarele este făcut a patra zi; cum dar crezi în făptură ?” Aceste cuvinte auzindu-le, dregătorul s-a aprins de mânie şi a poruncit să întindă pe Mucenic la pământ şi să-l bată cu toiege ghimpoase, fără milă. Iar venind seara, a poruncit să lege pe Sfântul cu două lanţuri şi să-l arunce în temniţă până dimineaţa. Iar dimineaţa, a doua zi, a stat dregătorul şi judecătorul acela, cu chip de fiară, la judecată, poruncind să aducă pe Mucenic. Şi stând înaintea lui, Sfântul, cu faţa luminată şi cu sufletul vesel, s-a minunat dregătorul de strălucirea feţei lui şi a început, cu multă măgulire a îndemna pe Mucenic. Iar Sfântul, rămânând neclintit, a răspuns chinuitorului: ”Sunt creştin.” Deci, păgânul, ca o fiară răcnind, a poruncit, îndată să întindă pe Mucenic la pământ şi, mai cumplit, să-l bată. Slugile se schimbau, bătând pe Sfântul, iar acesta, şoptind cu buzele, făcea rugăciuni. După aceasta, a poruncit să lege pe Mucenic de coada unui cal neînvăţat şi sălbatic şi unul din ostaşi să încalece pe el şi pe uliţele cetăţii să alerge, cât va putea calul. Şi aceasta făcându-se, a fost târât Sfântul prin toată cetatea. Iar un oarecare, batjocorind pe Mucenic, a luat o sabie şi, ajungând pe Sfânt, îndată i-a tăiat capul. Şi, aşa, s-a despărţit capul de trup, lăsând să zacă la locul acela trupul Sfîntului, neluat în seamă, împreună cu capul. Şi nimeni din creştini nu îndrăznea a se atinge de moaştele Mucenicului. În noaptea aceea, însă, multe făclii s-au văzut arzând la moaştele Sfântului Mucenic. Şi, trei bărbaţi luminaţi, cântau cântări negrăite, cădindu-l şi un stâlp de foc se vedea deasupra trupului Sfântului. Această minune mulţi au văzut-o. Iar cineva, care avea casa aproape de mult pătimitorul trup, socotind că preoţii creştinilor vor să-l ia şi să-l îngroape, a luat un arc cu săgeţi şi întinzându-l, a voit să săgeteze pe unul din ei. Dar arcul şi săgeata s-au lipit de mâinile lui şi a petrecut aşa toată noaptea. Şi făcându-se ziuă, acei bărbaţi minunaţi şi făcliile, s-au făcut nevăzute. Şi oamenii de toate vârstele s-au adunat, ca să vadă pe acel ticălos săgetător. Iar el mărturisea tuturor, ceea ce s-a întâmplat. Şi aşa a primit slobozire de pedeapsa lui. Şi dregătorul, aflând de această minune şi mult temându-se, a poruncit creştinilor să îngroape trupul Sfântului, iar ei, luându-l, l-au îngropat la loc cinstit. După aceasta, latinul acela, care dăduse pe Sfântul la chinuri, a voit, ticălosul, să-l fure şi în patria sa să-l ducă. Deci, într-una din nopţi, venind cu ai săi şi săpând locul, voia să ia moaştele. Însă, în aceeaşi noapte, s-a arătat Mucenicul lui Hristos, Ioan, preotului bisericii aceleia, zicându-i: “Scoală degrabă şi aleargă la biserică, că, iată, vor să-mi fure trupul.” Şi, îndată, preotul, sculându-se, cu grăbire a alergat la locul acela şi a aflat mormântul săpat şi trupul Sfântului gata să fie luat. Şi, chemând poporul cel credincios, preotul a spus cele ce facuseră şi toţi au proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce proslăveşte pe Sfinţii Săi. După aceasta, a pus cinstitele moaşte pe Sfântul altar, aproape de Sfânta masă, şi au petrecut acolo mai mult de şaptezeci de ani. Şi neîncetat se arătau ziua şi noaptea, fel şi fel de arătări, deasupra trupului Mucenicului. Deci, a venit în auzul binecredinciosului şi de Hristos iubitorului, marelui domn, Alexandru cel Bun, cel ce stăpânea, atunci, toată Moldovalahia şi partea mării aceleia. Acesta, fiind iubitor de Mucenici, împreună cu sfatul preasfinţitului arhiepiscop şi mitopolit Iosif, cel care ocârmuia atunci Biserica, îndată a trimis boieri, cu destulă oaste, la Cetatea Albă. Iar ei, cu grăbire şi cu mare cinste, au adus moaştele Mucenicului. Şi primindu-le cu vrednică cinste, împreună cu toţi slăviţii boieri, cu mitropolitul şi cu tot clerul şi poporul, l-au aşezat în Sfânta Mitropolie din Suceava, cetatea de scaun a Moldovei, în anul 1402. Acolo, Sfântul făcea felurite tămăduiri, precum şi până astăzi se dau tămăduiri de la mormântul său, tuturor celor ce aleargă la dânsul cu credinţă. Iar, după o vreme, mutându-se domnia şi Mitropolia, din Suceava, la Iaşi, au fost duse şi Sfintele moaşte acolo. Iar la anul 1686, din pricina tătarilor, s-au mutat sfintele moaşte din Iaşi, în ţara leşească, de către Dosoftei mitropolitul. Iar întoarcerea acestor sfinte moaşte a fost la anul 1783, după 97 de ani, prin dumnezeiască pronie şi s-a făcut la rugămintea episcopului din Rădăuţi, Kir Dositei.

Întru acestă zi, învăţătură a Sfântului Ioan Gură de Aur

           De ai deprindere la păcate, să pui asupra ta frica de Dumnezeu şi a chinurilor celor veşnice şi le vei birui, cu adevărat. Că nu este nici o osteneală să nu ţii mânie faţă de cel ce te-a supărat pe tine. Ce osteneală sau durere este ca să te rogi lui Dumnezeu, Celuia ce-ţi dă, şi să ceri mulţime de bunătăţi, cu osârdie ? Ce durere ai, dacă nu zici ceva rău nimănui ? Ce împiedicare îţi este a lepăda pizma şi vrajba ? Ce osteneală este a iubi pe aproapele ? Ce vei pătimi, dacă nu vei grăi cuvinte de ruşine, nici nu vei cleveti, nici nu vei defăima ? Ce greu îţi este ţie a nu te jura ? Ce împiedicare este să nu fii milostiv ? Că dacă posteşti şi flămânzeşti, să arăţi numai cu fapta. Adică, de vei vedea pe un sărac, să-l miluieşti. De vei avea vrăjmaş, să te împaci cu dânsul, dacă ai prieten binesporit, să nu-l pizmuieşti. De vei vedea vreo femeie frumoasă la faţă, să nu o pofteşti pe ea. Ca nu numai gura să flămânzească, ci şi ochiul şi auzul, şi mâinile şi picioarele şi toate mădularele trupului tău. Iarăşi, să ştii şi aceasta, că în tot locul se cade a ne ruga. Ieremia în groapa cu noroi a fost, însă se ruga lui Dumnezeu. Daniil era în groapa cu lei, dar a chemat pe Dumnezeu. Cei trei tineri au fost în cuptor, dar pe Dumnezeu chemau. Iov sta pe gunoaie, dar pe Domnul l-a văzut. Moise în mare era, dar Domnul i-a zis lui: “Ce strigi către Mine ?” Tâlharul pe cruce era şi a deschis Raiul. Deci, şi tu, oriunde ai fi, ori pe cale, ori pe mare, ori în târg, în oricare casă şi loc, roagă-te cu cuget curat şi Dumnezeu te va auzi pe tine. Că al Lui este pământul şi marginile lui, şi în tot locul stăpânirii Lui. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Proloagele - Editura Mitropoliei Olteniei