Proloagele din 24 iunie

24 iunie Naşterea  Sfîntului Prooroc  Ioan,   înaintemergătorul  şi Botezătorul Domnului

          Cu şase luni mai înainte de a se înfăţişa înaintea Fecioarei Maria care se află la Nazaret, marele Arhistrateg ceresc Gavriil, îngerul Domnului, s-a înfăţişat înaintea lui Zaharia, Marele Preot al Templului de la Ierusalim. Mai înainte ca să vestească Naşterea tainică din Pururea Fecioară, arhanghelul a vestit naşterea minunată a unei femei sterpe, care nu putuse niciodată să aibă copii, şi care pe deasupra se afla şi la adînci bătrîneţi. De aceea Marelui Preot Zaharia nici nu i-a venit să creadă cînd a auzit vestirea îngerului lui Dumnezeu, lucru pentru care a şi fost pedepsit cu muţenie de către acesta, rămînînd mut pînă la opt zile după naşterea copilului Ioan. În acele zile rudeniile lui Zaharia şi ale Elisabetei s-au adunat la casa lui Zaharia pentru sărbătoarea tăierii împrejur şi numirii copilului. Cînd tatăl a fost întrebat ce nume voieşte să dea fiului lui, el, fiind mut, a scris pe o tăbliţă, „Ioan." În clipa aceea limba lui s-a dezlegat, şi bătrînul Zaharia a grăit. Casa lui Zaharia se afla pe culmile dintre Betleem şi Hebron. În tot Israilul s-a împrăştiat ca fulgerul vestea că îngerul Domnului a venit la Zaharia, că el a fost lovit cu muţenie pentru că nu l-a crezut, dar că acum copilul s-a născut, iar muţenia lui Zaharia s-a ridicat de la el cînd a scris pe tăbliţă numele copilului, „Ioan." Vestea aceasta a ajuns chiar pînă la urechile lui Irod. De aceea, cînd el a trimis gărzile ucigaşe care să ucidă toţi copiii, el le-a indicat în special ţinutul muntos în care locuia Zaharia, spre a fi ucis şi micul Ioan. Elisabeta însă s-a ascuns bine împreună cu copilul. Înnebunit de spaimă şi de ură, drăcescul Irod a trimis soldaţi la templu, ca să fie aflat preotul Zaharia şi să i se ceară fiul lui, spre a fi omorît. Căci aşa s-a întîmplat că era iar rîndul lui Zaharia ca să slujească la Templul din Ierusalim. Aşa a fost ucis Zaharia între Poarta de la intrare în curtea templului şi Altar, iar sîngele lui a curs pe dalele de piatră şi s-a pietrificat acolo, spre osîndă veşnică şi mărturie împotriva lui Irod. Elisabeta s-a ascuns cu copilul ei într-o peşteră, unde ea a şi murit la scurt timp după aceea. Iar copilul a rămas şi a crescut în pustie, avîndu-L drept păzitor puternic pe Dumnezeu, iar drept slujitori devotaţi pe îngerii Lui.

Pomenirea Sfîntului Nichita, Episcopul Remesianei

           Acest Sfînt Nichita a fost prietenul şi contemporanul Sfîntului Paulin de Nola(prăznuit la 23 ianuarie). Se pare că el a fost de neam slav şi ca atare, a predicat Evanghelia la Slavii din ţinuturile Niş şi Pirot. Marea însemnătate a lucrării Sfîntului Nichita de Remesiana printre slavi se poate vedea din imnul pe care Sfântul Paulin l-a compus în cinstea Sfîntului Nichita: O minunată schimbare! Şi cît de neaşteptată! Munţii nemişcaţi, care odinioară ascundeau tîlhari sîngeroşi, Acum adăpostesc monahi, ucenici ai păcii. Acolo unde odinioară urlau fiarele pustiei, Acum se sălăşluiesc chipuri de îngeri. Drepţii acum locuiesc în peşterile Care odinioară erau grote de tîlhari. Scaunul episcopal al Sfîntului Nichita a fost la Remesiana, în care unii văd o altă denumire a cetăţii Pirot. Pe lîngă nevoinţele lui misionare, Sfîntul Nichita a scris şi multe cărţi, printre care se află cele şase cărţi despre credinţă şi una despre o fecioară căzută, aceasta din urmă aducînd pre mulţi la calea pocăinţei şi a mîntuirii. Sfîntul Nichita s-a odihnit în Domnul în veacul al cincilea.

Pomenirea Sfinţilor Mucenici Orentius,  Pharnacius,  Eros,  Firmus, Firminus, Cyriacus şi Longinus

         Aceştia toţi au fost fraţi de sînge şi soldaţi romani în timpul împărăţiei lui Maximian. Cînd romanii se aflau în timpul bătăliilor împotriva sciţilor de la nord de Dunăre, Sfîntul Orentius a ieşit şi a luptat corp la corp cu Marathom, Goliath-ul sciţilor, l-a biruit şi l-a ucis. Din această pricină, întreaga armată romană a adus jertfe idolilor, însă Orentius şi fraţii lui au arătat pe faţă că sînt creştini şi nu vor jertfi dracilor celor ascunşi în obiecte fără simţire. În pofida copleşitoarelor lor merite militare, ei au fost condamnaţi la surghiun în ţinuturile sălbatice ale Mării Caspice. Ei însă au murit pe drum, toţi şapte pe rînd, din pricina foamei şi a epuizării fizice [condamnaţii erau siliţi la marş forţat]. Aşa s-au înfăţişat mucenicii lui Hristos înaintea lui Hristos, Care i-a încununat ca pe nişte bravi cu cununa veşnicei slave. Că Sfântul Nichita va fi fost slav o arată Arhiepiscopul Filaret al Cernigovului, în cartea lui “Sfinţii slavilor din sud”.

Cîntare de laudă la Sfîntul Ioan Botezătorul

             Prin taină dumnezeiască a intrat Ioan în lume, Ca odinioară al  Sarei şi lui Avraam fiu, Isaac; Prin taină dumnezeiască a rămas el viu, Scăpînd tăişului ucigaş al jungherului lui Irod. Jungherul pe prunc nu l-a putut atinge, Şi în trupul tatălui atunci adînc s-a-mplîntat. Prin taină dumnezeiască hrănitu-s-a Ioan în pustie, Timp de treizeci de ani, în pămînt pustiu. Pe ai Domnului robi îi păstoresc îngerii; Iar celor săraci îngerii le sînt păzitori! Ioan a crescut, cu vîrsta şi cu puterea, El era un mieluşel prea frumos, Menit să vestească Şi să slujească Mielului lui Dumnezeu. El era menit să strige tuturora Că ziua izbăvirii se află la răsărit. El L-a cunoscut şi L-a slăvit Pre Cel Care necunoscut oamenilor era. El cel din urmă prooroc mare a fost Şi începătură apostolilor lui Dumnezeu. El cu Dumnezeu grăit-a precum marele Ilie Şi ca un apostol mare pre oameni i-a iubit şi i-a certat. Minunat fiu al preotului celui mare, Primul încununat mucenic al mucenicilor lui Dumnezeu.

Cugetare

            Una dintre diferenţele între filosofia cea ritoricească a grecilor şi Credinţa Creştină este că aceea că filosofia grecească se poate exprima exact în cuvinte şi poate fi înţeleasă prin lectură, în vreme ce Credinţa Creştină nu poate fi expusă complet prin cuvinte, şi şi mai puţin înţeleasă doar prin lectură. Atunci cînd încerci să explici Credinţa Creştină este indispensabil ca să fii tu mai întîi şi un împlinitor cu fapta al celor ce încerci să explici; iar ca să pricepi cele spuse, nu vei putea doar prin ascultat sau citit, dacă nu vei lupta să aplici cele ascultate şi citite şi în viaţa practică personală. Cînd Sfîntul Patriarh Fotie a citit cuvintele Sfântului Marcu Ascetul despre viaţa duhovnicească, el a constatat o anume lipsă de claritate la el, despre care a zis însă cu înţelepciune:„Această lipsă de claritate nu vine de la felul în care sînt întrebuinţate cuvintele, ci de la adevărul ascuns din ele; cu siguranţă limpezirea înţelesului va veni cînd adevărul acestor cuvinte va fi pus în practica vieţii. Aceasta de altfel," a continuat înţeleptul patriarh, „nu se întâmplă doar cu aceste omilii, sau doar cu acest autor, ci aşa stau lucrurile cu toţi cei care încearcă să pună în cuvinte spre folosul sufletesc al altora roadele şi legile luptelor celor duhovniceşti: ele se înţeleg de către cititor nu atît cu mintea şi cu raţiunea, cît cu nevoinţele şi cu punerea lor întru practica vieţii."

Luare aminte

             Să luăm aminte la minunata venire la Templu a Bătrînului Simeon, cea din îndemnul Duhului,  spre a-L primi în braţele lui pe Pruncul Iisus: • La cum acest sfînt bătrîn, în Duhul, L-a recunoscut pe Stăpînul şi Mîntuitorul lumii în Pruncul Cel Care era ţinut ca orice mic neajutorat, în braţele Maicii Lui, în timp ce cărturarii, preoţii poporului şi fariseii cei orbi nu L-au recunoscut pe El, nici atunci, şi nici mai tîrziu, cînd El a făcut minuni mari între ei şi Şi-a arătat înţelepciunea Lui fără seamăn; • La cum nici sufletul meu, dacă este învechit şi îmbătrînit în păcate, nu îl poate recunoaşte pe Domnul cînd Îl vede.

Predică - Contra bucuriei celei pline de răutate - Nu te bucura cînd cade vrăjmaşul tău, 

şi cînd se poticneşte, să nu se veselească inima ta(Pildele lui Solomon 24: 17).

           Şi el este om: de aceea, nu te bucura de căderea lui. El este deci fratele tău: pentru aceea, nu te veseli atunci cînd se poticneşte. Dumnezeu şi pe el l-a zidit pentru viaţă, şi El nicidecum nu Se bucură de căderea şi de poticnirea lui. Iar tu deci, să nu te bucuri de ceea ce Domnul Se întristează. Cînd cade omul, Domnul este Cel Care pierde; şi atunci, cum te poţi tu bucura de pierderea Domnului tău, a Dumnezeului tău? Oare te vei veseli tu atunci cînd îngerii plîng? Cînd cade vrăjmaşul tău, tu mai degrabă roagă-te lui Dumnezeu pentru el, ca Domnul să îl mîntuiască; şi adu rugă de mulţumită lui Dumnezeu că te-a izbăvit pe tine, cel nevrednic de milă, de o asemenea cădere rea. Căci şi tu şi el din aceeaşi materie sînteţi făcuţi, ca două vase ale aceluiaşi olar. Dacă unul este lovit şi se sparge, oare cel de lîngă el, lângă care a căzut izbitura, va zîmbi şi se va bucura!? Căci iată, mica piatră care a căzut asupra acelui vas şi l-a spart, nu aşteaptă decît mîna care se ridică şi să o izbească şi în celălalt. Căci amîndouă vasele din lut sînt făcute, iar acea piatră mică puternică este să spargă şi sute de vase. Cînd se pierde o oaie, oare restul turmei se va bucura? Nu, ele nu se vor bucura. Căci iată, păstorul le lasă pe ele şi se duce, plin de îngrijorare, să o caute pe cea pierdută. Deci pierderea păstorului este şi pierderea turmei. Pentru aceasta, nu te bucura cînd cade vrăjmaşul tău, căci Păstorul tău şi Păstorul lui, Mîntuitorul Iisus Hristos Domnul, nu se bucură deloc de ea. O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Bunule al nostru Păstor, scoate de la noi bucuria cea răutăcioasă şi prostească, curăţeşte inimile noastre şi sădeşte în ele milostivirea şi dragostea de fraţi, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.

Sursa:

http://www.scribd.com/doc/49586227/Proloagele-de-La-Ohrida-Vol-1-Sf-Nicolae-Velimirovici