23 iunie Pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina
Sfînta Agripina s-a născut la Roma, unde şi-a primit şi aleasa educaţie. Ea dinfragedă copilărie a fost crescută după poruncile Sfintelor Scripturi, alungînd afară din inima ei duhoarea grea a păcatului şi umplîndu-se de buna mireasmă a curăţiei şi a întregii feciorii. Ea s-a logodit Mirelui Ceresc şi a luat pentru aceasta mucenicia sub împărăţia lui Valerian. Ea a îndurat bătăi cu vergele de oţel pînă la zdrobirea oaselor, îngerul Domnului s-a pogorît la ea şi a întărit-o. Fiind maideparte supusă la cele mai bestiale torturi, ea şi-a dat sfîntul ei duh în timpul lor. Însoţitoarele ei Vassa, Paula şi Agathonika i-au luat sfintele rămăşiţe ale trupului ei şi le-au dus în Insula Sicilia, unde le-au îngropat cu cinste. Mai după aceea, deasupra mormîntului s-a ridicat o sfîntă biserică, cu Hramul Sfintei Muceniţe Agripina. Mari şi nenumărate au fost minunile ce s-au lucrat la sfintele ei moaşte. Cu puterea lor, chiar şi agarenii au dat dosul şi au fugit mîncînd pămîntul din cetatea unde se aflau ele. Sfînta Muceniţă Agripina a luat cununa muceniciei la anul 275, şi s-a încununat cu mare slavă.
Pomenirea Sfinţilor Mucenici Eustochie şi Gaius, şi a celor împreună cu dînşii
Eustochie a fost popă idolesc ce a trăit în vremea împărăţiei lui Maximian, dar văzînd el ce fel este vitejia mucenicilor creştini, s-a lepădat de idolatria lui şi a dorit şi s-a învrednicit de Sfîntul Botez, însuşi Eudoxie Episcopul Antiohiei l-a botezat pe el. După acestea, Eustochie, încetul cu încetul, a început să le aducă la SfîntaCredinţă pe toate rudeniile lui. Ruda lui Gaius s-a botezat cu toţi cei trei copii ai lui: Probus, Lollius şi Urban. Ei toţi, împreună şi cu alţii, au fost aduşi înaintea necuraţilor judecători, torturaţi şi omorîţi prin tăierea capului la Lystra, vina fiind credinţa lor nezdruncinată în Hristos. Aşa s-au înălţat la ceruri sfintele lor suflete, strămutîndu-se întru locaşurile cele cereşti ale Veşnicei şi Fericitei împărăţii a Stăpînului Hristos.
Pomenirea Sfintei Icoane din Vladimir
Cînd hanul tătar Ahmet a asediat Moscova, Cneazul Ivan Vasilievici s-a pornit cu oştire să apere cetatea. Şi chiar dacă armata cneazului era mai mică şi mai slabă decît cea a hanului tătar, ea a ieşit biruitoare. Căci fără de veste a căzut asupra tătarilor o spaimă năpraznică, care i-a mînat la rugă în dezordine, călcîndu-se unii pe alţii. Toţi au pus această nemaiauzită victorie pe seama Sfintei Icoane a Maicii Domnului, la care îngenunchease tot poporul ca să-i scape Maica Domnului de urgia sălbaticilor tătari. Auzindu-le ruga, Maica Domnului i-a mîntuit, iar poporul a însemnat această zi, a douăzeci şi treia din luna iunie, cînd s-a întîmplat minunea, ca sărbătoare de-a pururea a Bisericii Ruse
Acesta, din invidie faţă de episcopul şi întîi stătătorul lui, şi-a dat sufletul diavolului şi s-a lepădat şi în scris de Domnul Hristos şi de Preacurata Lui Maică. Dar mai tîrziu el s-a pocăit cu amar şi a plîns timp de patruzeci de zile cu post şi cu rugăciune la Maica Domnului ca să se primească pocăinţa lui; drept pentru care Maica Domnului nu doar că i-a primit-o, dar şi hîrtia pe care scrisese lepădarea de Hristos înaintea lui i-a pus-o; iar cu această hîrtie Teofil a alergat la sfînta biserică, unde înaintea episcopului şi a tot poporul a mărturisit cu umilinţă şi cu glas mare fărădelegea lui, cerînd şi a lor iertare. Cînd Episcopul a pronunţat cuvintele de dezlegare şi i-a dat lui Teofil Sfintele Taine, faţa lui a strălucit ca soarele. Iată aici exemplu minunat de marea milostivire a lui Dumnezeu, care nu doar că iartă păcatele celor care se pocăiesc cu adevărat, dar şi cu harul sfinţeniei îi îmbracă!
Sfînta Agripina decît albul crinului Mai albă este, Ea este mireasa Fiului lui Dumnezeu. Sufletul ei mai strălucitor decît flamura focului este, Iar credinţa ei mai tare decît stînca. Biciuită fiind ea Domnului se roagă; Ea cîntă Psalmi şi-ndură răni adânci. Ea pre toţi îi iartă, şi pre toţi binecuvîntă, Ca un stîlp de marmură însîngerată înaintea tuturor. Dar îngerul Domnului la ea coboară Şi rănile-i vindecă. Dar schingiuiri şi mai mari primeşte, Iar Agripina îndurînd, moare. Agripina duhul ei cel sfînt în mîinile Domnului îl pune, Iar trupul ei de suflet rămîne gol. Dar golul ei trup, ale ei rămăşiţe sfinte, Paza şi strajă ale Siciliei sînt. Ele vindecare grabnică sînt Bolilor şi nenorocirilor poporului, Apărare contra hoardelor păgîne. O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Acoperă-ne pre noi întru necazurile noastre cu ale Agripinei muceniţa sfinte rugăciuni.
Răbdarea creştină este o răbdare blândă, pe cînd răbdarea aceea care ascunde o neputinţă plină de răutate nu se deosebeşte cu nimic de răzbunarea drăcească. Sfinţii noştri sînt mari în toate evangheliceştile virtuţi, dar mai ales întru blîndeţea răbdării lor! Poate că aceasta ne pare nouă ca cea mai mare virtute a lor tocmai pentru că noi înşine sîntem atît de mici în ea. Cînd Părinţii pustiei s-au strîns odată în jurul Avvei Ioan cel Pitic ca să audă cuvînt de învăţătură, un oarecare invidios a cîrtit: „Vasul tău, o, Ioane, este plin cu otravă!" La aceasta blîndul Ioan a răspuns îndată: „Tu zici aceasta uitîndu-te doar pe din afară; dar oare ce ai fi spus dacă ai fi putut să pătrunzi cu privirea şi pe dinăuntru?" Cînd l-au scos pe Sfîntul Ciprian, Episcopul Cartaginei, ca să-i taie capul, el a poruncit ca după moartea lui călăul să primească douăzeci şi cinci de galbeni de aur.
Să luăm aminte la minunata vindecare a lui Zaharia, care îndată şi-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvîntînd pe Dumnezeu:• La cum Zaharia mai întîi a fost lovit cu muţenie pentru că nu l-a crezut pe îngerul Domnului • La cum gura şi limba lui Zaharia s-au deschis de îndată ce el a împlinit porunca îngerului (Luca 1: 63);• La cum şi sufletul meu se va vindeca îndată de muţenie, numai de mă voi umple şi eu de cuvintele şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
Predică
Despre aceea că nu trebuie să-i invidiem pe păcătoşi
Nu rîvni la oamenii răi şi nu pofti să fii în tovărăşia lor (Pildele lui Solomon 24: 1).
Oare îl invidiază cineva pe lepros? Desigur, nimeni nu poate invidia un lepros. Atunci de ce unii îl invidiază pe omul rău, cînd bine ştim că răutatea este ceva mai rău decît lepra? Căci lepra este o boală a trupului, pe cînd răutatea este o cumplită boală a sufletului. Leprosul la suflet poate ca să fie de fapt om sănătos, deşi trupul îi este acoperit de puroaie; pe cînd omul cel rău, deşi la trup pare sănătos, pe dinlăuntru, în inima lui, el este ros de cumpliţii viermi ai morţii. Pomul care pe dinafară are coaja putredă dar măduva lui este sănătoasă este un pom bun care face roadă, dar pomul care are coaja sănătoasă dar miezul lui e ciuruit de carii nu mai este bun de nimic. Aşadar, lepra este o boală mai uşoară decît răutatea, adică: decît păcatul. Căci prin om rău, Cel Atotînţelept vrea să zică om păcătos. Oare doctorul îl invidiază pe bolnav? Desigur că nu. Tot aşa, nici cel drept nu poate să îl invidieze pe cel păcătos. Iar dacă nu ştii de eşti drept ori păcătos, examinează-ţi inima: vezi dacă îi invidiezi sau nu pe oamenii păcătoşi. Dacă vezi că da, atunci înseamnă că nu eşti un om drept. Iar dacă afli că nu, atunci bucură-te, omule drept al lui Dumnezeu! Căci să ştii că bolnavul îl va invidia pe altul bolnav ca şi el, şi îl va invidia şi pe cel sănătos, dar sănătosul nu poate niciodată să îl invidieze pe cel bolnav. Tot aşa cum nici dreptul nu poate niciodată să îl invidiezepe cel păcătos. Doctorul vede boala fatală a pacientului lui, iar văzîndu-i-o, îi este milă de el, şi nu poate nicidecum să îl invidieze pentru aceasta. O Stăpîne şi Atotmilostive Doamne, smulge răutatea din inimile noastre, curăţeşte-le pre ele şi sădeşte întru ele sfînta dragoste, Căci Ţie Se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu