Proloagele din 15 august

Luna august în 15 zile: Cinstita mutare a Preaslăvitei, Stăpânei noastre,  Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria

         Maica Domnului este cea mai înaltă sfinţenie omenească cunoscută şi cinstită de Sfânta Biserică, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei. Este o sărbătoare pregătită, precum se ştie, printr-un post de două săptămâni. În Sfânta Scriptură, nu aflăm nimic despre moartea Maicii Domnului. În schimb, cântările şi imnele de la Vecernia şi Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiţie a Bisericii în această privinţă: Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viaţa cea cerească. Deci, înştiinţându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, şi s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage. S-a întors, apoi, acasă şi a pregătit toate cele de îngropare, încredinţând, pe vecine că, mutându-se în ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta şi o va ocroti. Şi a împărţit văduvelor sărace veşmintele sale. Şi a luat, apoi, iertăciune de la toţi şi, culcându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi pentru vieţuirea în pace. Şi, binecuvântând pe toţi cei de faţă şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Şi multe vindecări s-au împărţit tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei.

Întru această zi, cuvânt al celui dintre Sfinţi, Părintelui nostru Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, la praznicul Adormirii 

Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria

        O, preaslăvită minune, izvorul Vieţii în mormânt se pune. Şi scară către cer, mormântul se face. Minunatului Dumnezeu, minunată îi este şi Maica Sa. Că, din început şi până la sfârşit, este minunată, iubiţii mei ascultători. Că minunată este zămislirea ei, minunată este şi vieţuirea ei şi mutarea ei este minunată. O, preaslăvită minune. Este minunată la zămislire, că din bunăvestire îngerească s-a zămislit, din născători sterpi şi neroditori, dar curaţi şi sfinţi. Este minunată în vieţuirea ei, că a fost Maică, fiind fecioară, şi Maica-Fecioara, născând pe Dumnezeu, fecioria ei a rămas nestricată. Este minunată şi la mutarea ei, pentru că, prin mormântul său, nu se desface în pământ, ci în cer se suie şi scară, către cer, mormântul se face. O, preaslăvită minune ! Că şi cea moartă este minunată şi mormântul este minunat. Cea moartă, dupa moarte vieţuieşte: "După Naştere, Fecioară şi, după moarte vie". Şi mormântul ajunge cer, precum acea scară a lui Iacob, care era întărită pe pământ şi al cărei vârf ajungea până la cer: "Scară către cer, mormântul se face". Dar eu pun întrebarea: "Cine s-a mutat ? Ştiu că fiecare, după a sa osârdie, va răspunde prin cuvinte de laudă. Unul va zice: "Maica lui Dumnezeu s-a mutat către Fiul său şi Dumnezeu." Altul vă va zice: "Cerul cel însufleţit a fost luat întru cele cereşti." Altul, iarăşi, va zice: "Uşa cea neumblată s-a dus la cer." Iar altul va zice: "Casa lui Dumnezeu cea preacurată şi preacinstită s-a dus în locaşurile cele nefăcute de mână." Dar altul va zice: "Soarele, întru care Şi-a pus sălăşluirea Cel Preaînalt, s-a suit de pe pământ la cer." Şi fiecare, din a sa evlavie, va zice câte ceva de laudă. Iar eu, întorcându-mă către această minunată moartă, care este pusă în mormânt numai de trei zile, o voi întreba: "Cine eşti tu, care zaci aici ?" Şi voi auzi răspunzându-mi, cu glas smerit: "Iată, roaba Domnului." Acum, dar, fiecăruia să-i fie ştiut cine s-a mutat: "Roaba Domnului s-a mutat, roaba Domnului s-a pus în mormânt, iată, roaba Domnului." Aici voi pomeni de zicerea cea de demult: "A sluji lui Dumnezeu este şi a împărăţi cu Dumnezeu." Că, dacă Fecioara cea preacurată, este roaba Domnului, apoi, cu adevărat, este şi împărăteasa a toată făptura cea văzută şi nevăzută.Deci, eu, privind spre Domnul şi spre roaba Domnului, cu luare aminte, văd cu mintea mea pe Cel Unul în trei Feţe, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Asemenea şi pe roaba Lui şi a noastră împărăteasă privind, văd trei osebite lucrări dumnezeieşti. Că într-un chip a slujit ea lui Dumnezeu-Tatăl, cu alt chip lui Dumnezeu-Fiul, şi cu altul lui Dumnezeu-Duhul Sfânt. Că, lui Dumnezeu Tatăl, i-a fost Fiică; pentru care zice: "Ascultă, fiică şi vezi". Lui Dumnezeu-Fiul, i-a fost Maică, iar lui Dumnezeu Duhului Sfânt, Fecioară nenuntită, Mireasă pururea fecioară. Că a slujit lui Dumnezeu Tatăl, ca o Fiică, lui Dumnezeu-Fiul, ca o Maică, lui Dumnezeu Duhului Sfânt, ca o Fecioară nenuntită; Sfintei Treimi, cu trei rânduieli osebite, i-a slujit, cu credinţă şi cu adevăr. Aici, iarăşi, întreb: "Tu roaba Domnului, care ţi-ai dobândit împărătească cinste, prin care trepte te-ai suit spre atât de mare vrednicie şi întru aşa de înaltă cinste, ca să fii fiică lui Dumnezeu-Tatăl, Maică lui Dumnezeu-Fiul, Fecioară nenuntită lui Dumnezeu-Duhul Sfânt ?" Cu adevărat, suişuri au pus acestea în inima sa. Că s-a suit către starea de Mireasă a lui Dumnezeu-Duhul Sfînt, prin curăţia ei cea feciorească, iar, spre Maică lui Dumnezeu-Fiul, s-a suit prin smerenie. "Că a căutat," zicea ea, "spre smerenia roabei Sale." Iar, către fiica lui Dumnezeu-Tatăl, s-a suit prin dragoste. Sfântul Ambrozie mărturiseşte despre ea, zicând: "Era fecioară nu numai cu trupul, ci şi cu duhul". Cu trupul fecioară era, că şi-a păzit floarea curăţiei sale nestricată. Fecioară era şi cu duhul, ca una ce niciodată nu s-a gândit la nuntă. Că, de când ajunsese la vârsta nunţii şi vieţuia în Sfânta Sfintelor, arhiereii şi preoţii îi porunceau să meargă după bărbat, cum cerea obiceiul Legii. Iar ea le-a răspuns lor, zicând: "Eu, prin născătorii mei, sunt afierosită lui Dumnezeu din scutece, după care şi eu m-am făgăduit a-mi păzi fecioria în veac şi nu-mi este mie cu putinţă a mă însoţi cu un om muritor". Şi, auzind acestea, arhiereii s-au minunat, că, până atunci, nici nu s-a aflat la evrei vreo fecioară, care să-şi făgăduiască lui Dumnezeu fecioria sa. Şi, iarăşi, se cuvine a ne mira, că, după căderea lui Adam, cuvântul lui Dumnezeu n-a venit degrabă spre a se întrupa, că nici o fecioară nu s-a aflat, ca să fie curată şi cu trupul şi cu duhul: numai ea, singură, s-a învrednicit a fi lăcaş al Sfântului Duh. Şi precum atunci, prin curăţia fecioriei sale, s-a suit către Dumnezeu-Duhul Sfânt, aşa şi la cinstita sa adormire, de pe această treaptă, s-a suit la cerul cerurilor, cel mai presus de ceruri. Prin această adâncă treaptă a omeniei s-a suit ea şi la preaînalta cinste a nestricăcioasei naşteri de Dumnezeu, că, la acele cuvinte smerite ale ei: "Iată roaba Domnului", îndată, Cuvântul trup S-a făcut, în preacuratul şi feciorelnicul ei pântece şi S-a sălăşluit între noi. Asemenea, şi prin treapta cea mai înaltă a dragostei, s-a suit ea către Dumnezeu-Tatăl şi s-a făcut Lui fiică. Şi cât a iubit Preacurata Fecioară pe Dumnezeu, aceasta nici o limbă nu poate să o mărturisească şi nici o minte nu poate să o ajungă, numai lui Dumnezeu Însuşi îi este ştiut, Celui ce cunoaşte inimile şi rărunchii noştri. Şi noi putem cunoaşte ceva din dragostea Maicii Domnului. Când a rămas copilul Iisus în Ierusalim, când L-a aflat Fecioara, I-a zis: "Cu multă durere te-am căutat pe Tine, adică, durându-ne inima." Pentru care, putem zice că Preacurata Fecioară, din toată inima, L-a iubit pe Dumnezeu, mai ales când stătea lângă Cruce, privind la pătimirea cea de bună voie a Fiului său şi, împlinindu-se cu dânsa cuvintele Dreptului Simeon, adică: "Sabie îţi va trece prin sufletul tău". La Înălţarea Domnului la cer, oare, cu ce dragoste privea la El, înălţându-Se, iar ea, rămânând pe pământ ? Cu adevărat, putem zice că din toată inima şi cu tot cugetul L-a iubit pe El. La această atât de mare vrednicie s-a înălţat prin smerenie Preacurata Fecioară şi a stat de-a dreapta Fiului său, unde văzând-o cetele îngereşti, s-au adunat Scaunele, Puterile, au înconjurat-o Începătoriile şi Căpeteniile, Heruvimii şi Serafimii, Domniile, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi s-au închinat ei, ca Maicii lui Dumnezeu şi Împărătesei cerului şi pământului şi a întregii făpturi. Deci, iubiţii mei dreptmăritori creştini, vremea este acum a ne aduce aminte, şi noi, de făgăduinţa ei, la mutarea sa, care făgăduinţă a făcut-o creştinilor, ce plângeau împrejurul patului ei, zicându-le: "Nu plângeţi, ci, mai mult, vă bucuraţi, împreună cu mine, că mă duc la Fiul meu, Căruia, faţă către faţă, mă voi ruga pentru tot sufletul creştinesc." Deci, să stăm puţin şi să căutăm, oare şi-a împlinit Preacurata făgăduinţa sa ? Cu adevărat, chiar faptele ei arată că o împlineşte cu prisosinţă. Pentru că i s-a dat ei putere, în cer şi pe pământ, ca unei Împărătese a făpturii văzute şi nevăzute şi toate stihiile o ascultă şi i se supun ei; cerul şi pământul, văzduhul şi marea, şi toate duhurile cele potrivnice, temându-se de numele ei cel sfânt, ştiind-o pe ea Maică a lui Dumnezeu. Şi dacă cineva m-ar fi întrebat ce este, sub cer, mai puternic şi mai tare decât toate, eu aş fi răspuns: "Nimic altceva nu este mai tare şi mai puternic pe pământ şi în cer, după Domnul, Dumnezeul nostru Iisus Hristos, decât Preacurata Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria. Puternică pe pământ, că a sfărâmat capul nevăzutului balaur, ea a călcat puterea iadului, printr-însa se ridică biruinţele, printr-însa cad vrăjmaşii. Puternică este în cer, că pe Dumnezeu cel tare şi putemic îl leagă prin ale sale rugăciuni, precum, oarecând, pe pământ, Îl lega cu scutecele. Leagă, zic, pe Dumnezeu, cu ale sale rugăciuni, când El este mâniat, pentru păcatele noastre, şi voieşte a ne pedepsi. Ea, atunci, îşi întinde către Domnul rugătoarele sale mâini, şi opreşte dreapta Lui cea tare, ca să nu piardă, pe păcătoşi, pentru fărădelegile lor. Ne ajută pe pământ, asupra văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Asupra celor văzuţi, precum a ajutat, oarecând, grecilor, asupra lui Cosroe şi asupra agarenilor. Ajută şi asupra nevăzuţilor vrăjmaşi, ziua şi noaptea, cu a sa nebiruită putere, gonindu-i de la adevăraţii creştini, robii lui Hristos, Dumnezeu. Şi, oare, nu avem noi nevoie, în tot ceasul, de ajutor în lumea aceasta, plină de tot răul, precum grăieşte, despre dânsa Scriptura, că toată lumea zace în răutate ? Şi, în lume, niciodată nu te poţi bucura, fără numai a plânge, căci, ori încotro îţi vei întoarce ochii, tot rău vei afla. Şi răutatea este îndoită, sau la arătare sau ascunsă sub chipul celui bun, precum otrava este ascunsă sub dulceaţă. Răutatea cea întru arătare este aceasta: prigonirile, primejdiile, războaiele, după aceea certările lui Dumnezeu, pe care le sloboade pentru păcate, precum sunt foamea, focul, sabia, şi altele asemenea; şi, foarte greu ne este a putea răbda aceste nesuferite pedepse. Să vedem, dar, şi bogăţia şi slava acestei lumi. Cine nu ar fi zis, oare, că lucru bun este a fi bogat şi slăvit, a petrece bine, în propăşire, veselindu-se în toate zilele, luminat. Dar acestea toate sunt numai acoperite cu chipul binelui, că într-însele zace otrava ascunsă, căci scris este că sfârşitul slavelor şi al dezmierdărilor duce în iad, după cum zice Proorocul Isaia: "În iad se va pogorî slava ta şi veselia ta cea multă, sub tine vor aşterne gunoi, iar acoperământul tău, viermi." Şi Apostolul Iacob zice: "Veniţi, acum, bogaţilor, de plângeţi şi vă tânguiţi pentru cumplitele rele ce au să vie asupra voastră." Să vedem acum şi benchetuirile cele ce se fac în casele celor bogaţi. Acolo vezi dragoste, prietenie, vezi paharele deşertându-se până la fund, în sănătatea unuia şi a altuia. Însă, aceste părute bunătăţi sunt acoperite cu chipul răutăţilor, precum zise Psalmistul: "Facă-se masa lor înaintea lor cursă, răsplătire şi sminteală" (Ps. 68, 26). Că, sau unul sau altul se prind, ca şi cu nişte curse, prin cuvinte viclene şi făţarnice prietenie, sau osândesc pe mulţi, spre sminteala multora, necăutând la ale lor păcate, sfâşiind slava aproapelui, ca şi cu nişte dinţi ascuţiţi, prin cuvintele limbilor lor cele cu prihană. Să ne întoarcem ochii şi către prietenia omenească şi vom vedea şi acolo, multă răutate acoperită. Că vorbesc unul cu altul cu dulceaţă, dar gândesc amar, în gură miere, iar în inimă otravă, după cuvântul zis: "Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decât untdelemnul, dar ele sunt săgeţi" (Ps. 54, 24). Şi, pe scurt, nimic nu ai pentru ce a te veseli în această lume, mult înrăutăţită şi plină de primejdii. Că, din toate părţile, ne cuprind primejdiile, precum zice apostolul: "Primejdii în mare, primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii în cetăţi, primejdii în pustie, primejdii între fraţii cei mincinoşi." Pentru aceasta, în lume, toţi suspină, grăind ca şi David: "Şi nu vrea să se mângâie sufletul meu". Că toată bucuria lumii acesteia este întristare şi nu este aici vreo bucurie, care să nu fie amestecată cu întristare, nu este vreo mângâiere, care să nu fie însoţită cu necazul, nu este vreo veselie, căreia să nu-i urmeze mâhnirea, nu este râs, căruia să nu-i urmeze plânsul cu suspinuri, nu este vreun bine, care să nu se sfârşească cu rău. Că, lumea aceasta, fiind amestecată, cum va putea face cuiva vreun bine ? Tu o iubeşti pe ea, iar ea pe tine te înşeală, tu o cauţi pe ea, dar ea fuge de tine. Tu îi slujeşti ei, dar ea te bate. Tu cu laude o fericeşti pe ea, iar ea de tine îşi bate joc. Tu nădăjduieşti spre ea, iar ea pe tine te amăgeşte. Îţi făgăduieşte cinste, dar îţi răsplăteşte cu necinste. Îţi făgăduieşte aur, dar îţi dă noroi. Îţi făgăduieşte bogăţie, dar şi de cele de pe urmă ale tale te dezbracă. Îţi făgăduieşte miere, dar îţi dă fiere. Îţi făgăduieşte dulceaţă şi îţi dă amărăciune. Îţi făgăduieşte pâine şi îţi dă piatră. Cele bune îţi făgăduieşte, dar cu cele rele îţi răsplăteşte. Nu este, dar, în lumea aceasta nici un fel de mângâiere şi bucurie, ci toate sunt amestecate cu plâns şi cu întristare. Aşa viaţa noastră fiind plină de multe primejdii şi lacrimi, să ne întoarcem, dar, ochii minţii noastre către Născătoarea de Dumnezeu, care ne poate mângâia şi trupeşte şi sufleteşte, că nu în zadar o numeşte Biserica "Rai cuvântător". Să începem cu pocăinţă a ne ţine de acest "Rai preadulce", care poate să ne izbăvească de toate relele şi de toate primejdiile. Că ea este "Uşa Raiului", care a deschis intrarea în Rai a tuturor celor ce aleargă la dânsa. Precum grăieşte, despre ea, Grigorie al Nicomidiei, zicând: "Prin tine Raiul am primit, prin tine neamul omenesc, cel izgonit, s-a întors în patria sa, prin tine s-a depărtat arma cea de foc, care păzea porţile Edenului, prin tine uşile cele încuiate ale veseliei s-au deschis, prin tine nădăjduim a intra în împărăţia Cerului, prin tine este, pe scurt, toată mântuirea şi bucuria noastră". La ea să alergăm, creştinilor, că altă scăpare nu avem nici în cer, nici pe pământ. Amin.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Grigorie Dialogul despre Carp episcopul

            Carp era dintr-o cetate a Europei, bărbat foarte fericit, în viaţa sa. El slujea, în fiecare zi, lui Dumnezeu, săvărşind Sfânta Liturghie şi jertfa sa o înălţa cu multe lacrimi. Iar, odată, înlăuntru Sfântului Altar, fiind şi primind Sfintele Taine, a primit de la Dumnezeu un răspuns, prin arătarea unui preot, care-i zicea: "Fă, dar, tu, ceea ce faci, slujindu-Mi Mie, că nu-ţi vor obosi ţie picioarele, nici nu îţi vor slăbi mâinile. Dar, în ziua Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, vei veni la Mine şi-ţi voi da ţie ca plată, Împărăţia Cerului, să o moşteneşti, împreună cu toţi, pentru care te-ai rugat". Deci, după un an, în ziua mutării Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, slujind el Taina Sfintei Liturghii şi primind pe Domnul, după ce a săturat pe toti clericii săi, s-a dezlegat îndată din legăturile trupeşti şi şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Şi s-a luminat, atunci, faţa lui ca soarele.

Întru această zi, învăţătură la cinstita mutare 

a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

         Astăzi, fraţilor, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, mutându-se din viaţa aceasta, la Împărăţia cea de sus, în lăcaşul cel veşnic sălăşluieşte, în bucuria şi în veselia cea negrăită unde doresc îngerii să privească. Astăzi, nepoata şi stăpâna strămoşului Adam, de pe pământ, la cer, cu slavă, se suie, la petrecerea cea cu adevărat iubită şi dorită. Astăzi, se slobozeşte firea omenească de blestemul strămoşilor. Astăzi, împotrivitorii lui Dumnezeu s-au ruşinat. Pentru că Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea, suindu-se la ceruri, ca un soare luminează toată lumea, cu a sa milă şi cu rugăciunile sale şi încununează, cu slavă şi cu cinste, pe credincioşi şi pe cei ce o mărturisesc pe ea, ca adevărată Născătoare de Dumnezeu, curată. Pentru că ea s-a arătat ajutătoare celor asupriţi, celor mâhniţi, folositoare, celor în necazuri, mângâiere, bolnavilor, tămăduire, credincioşilor, întărire, lauda Apostolilor, tăria Mucenicilor, arhiereilor nestricăcioasă cunună. Către aceasta şi noi, fraţilor, să cădem, cu credinţă caldă, către Preacurata noastră Doamnă, Stăpâna şi de Dumnezeu Născătoarea, cu toată inima şi cu tot sufletul. La Sfânta Biserică a ei, în grabă să alergăm, şi cinstitul ei praznic, cu dragoste şi luminos, să-l prăznuim, cu veselie şi cu bucurie, în laude şi în cântări şi, pe cât ne este cu putinţă, să o fericim. Pe cei străini şi săraci să-i primim în casele noastre şi, pace şi dragoste având unul către altul, să ne curăţim de păcate sufletele şi trupurile noastre. Şi, aşa, curaţi şi fără de prihană şi desăvârşiţi în fapte bune, cu vrednicie să ne apropiem de înfricoşătoarea şi dumnezeiasca Masă şi să ne împărtăşim cu Preacuratul Trup al Domnului şi cu cinstitui Lui Sânge, cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă. Dar nu ca Iuda, care, nevrednic fiind şi plin de răutate şi întunecat cu boala iubirii de arginţi, a îndrăznit a se apropia de acea înfricoşătoare şi sfântă Taină dumnezeiască. Că, atunci, îndată după "pâine", a intrat într-însul satana şi, dându-se la spânzurare a pierit. Pentru că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie din această Taină, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. Dar noi, fraţilor, să nu fim ca unii din aceştia, ci să fim de Hristos iubitori şi cu dragoste de fraţi şi îmbunătăţiţi; pe preoţi, slugile Domnului să-i avem în cinste, că printr-înşii suntem botezaţi şi darul lui Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos printr-înşii le primim şi de la ei ne împărtăşim cu Preacuratul Trup şi cu dumnezeiescul Sânge şi cu rugăciunile lor ne izbăvim de păcate. Cu ale căror rugăciuni şi Duhul Sfânt Se pogoară către Sfânta pâine, care se aduce şi o preface pe ea în Trupul cel dumnezeiesc, iar vinul, în Sfântul Lui Sânge. Iar celor ce cu credinţă Îl primesc, li se dă iertare păcatelor şi gustare din viaţa veşnică. Pentru că preoţii se numesc îngeri pământeşti şi oameni cereşti. Pentru că zice Apostolul: "Ascultaţi pe mai marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghiază pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie, şi nu suspinând" (Evr. 13, 17). Deci, să rugăm pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu şi pe Cel ce S-a născut dintr-însa, pe Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca, pentru rugăciunile ei, să ne izbăvească pe noi de muncile cele veşnice şi să ne dăruiască iertare de păcate şi viaţă veşnică, nouă celor ce săvârşim şi cinstim cu laude prăznuirea ei, fiindcă şi în făgăduinţele sale, a zis: "Celor ce cheamă numele meu şi al Celui ce S-a născut din mine, Fiului şi Dumnezeului meu, să li se sfinţească locul lor şi să li se împlinească lor toate cererile, cele spre folosul mântuirii. Şi să-i păzească Domnul pe ei de vrăjmaşul şi începătorul răutăţii, care de-a pururea se luptă cu ei, precum şi de cursele şi meşteşugurile aceluia, ce împiedică paşii lor spre Dumnezeu. Şi să-i învrednicească pe ei ca, cealaltă parte a vieţii lor, în pace şi fără tulburare să o treacă, să-i fie plăcuţi Lui, prin pocăinţă şi lacrimi şi prin celelalte fapte bune şi, de relele cele nevindecate izbăvindu-se, să câştige bunătăţile ce sunt dincolo. Cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, slavă, cinste, stăpânire şi închinăciune I Se cuvine, acum şi pururea şi în nesfârşiţii veci ai vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage15Aug.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august15.htm