Emilian, mărturisitorul lui Hristos, a trăit sub împărăţia lui Leon Armeanul, luptătorul împotriva icoanelor, fiind episcop al Cizicului. Şi, de multe ori, a fost silit să se lepede de cinstirea Sfintelor icoane, dar nu s-a supus, ci petrecea, neclintit, pe cărarea Sfinţilor Părinţi. Pentru aceea, a suferit multe chinuri şi supărări de la eretici, dar pe toate le răbda, bucurându-se. El avea nădejde că, pentru necazurile cele vremelnice, va dobândi bunătăţile cele veşnice. Şi, aşa, prin pătimiri şi prin rele chinuri fiind strâmtorat, a răposat întru Domnul, în surghiun, şi s-a încununat cu cununa mărturisirii.
făcătorul de minuni, episcopul Cretei (sec.III)
Sfântul Miron s-a născut şi a crescut în insula Creta. La început a avut femeie şi lucra pământul, mâncându-şi pâinea din sudoarea feţei sale, şi pe alţii hrănind, pentru că, din roadele cele ce îi creşteau, împărţea săracilor şi binecuvântate de Dumnezeu se făceau ostenelile lui. Căci, cât da din roade, pe atât se înmulţeau ele, că era milostiv mai mult decât ceilalţi oameni. A aflat, odată, în aria sa, pe nişte tâlhari furând, care-şi umpluseră sacii lor cu grâu şi nu puteau să-i ridice de la pământ, iar el, în loc să-i bată, sau să le facă vreun rău, venind, le-a ridicat lor sarcinile şi, cu mâinile sale, le-a pus pe umerii lor, poruncindu-le să nu spună la nimeni lucrul acesta. Pentru viaţa sa îmbunătăţită, a fost pus preot al sfintei Biserici a lui Dumnezeu şi învăţa popoarele sfânta credinţă şi le întărea spre nevoinţele cele muceniceşti, fiind prigonire, atunci de la păgânul împărat Decius. Iar, pierind Decius şi prigonirea încetând, Miron a fost ridicat la scaunul de episcop. Şi cinstea pomenirea Sfinţilor Mucenici, celor ce au pătimit pentru Hristos, în vremea prigoanei şi multe semne şi minuni făcea. A oprit, odată, curgerea unui râu, apoi, poruncind râului, iarăşi, a început să curgă în calea sa, şi, îndată, a curs râul cu mare pornire şi s-a îndreptat la curgerea lui cea mai dinainte. Acest mare plăcut al lui Dumnezeu, făcând şi alte minuni şi petrecând toată viaţa sa cu iubire de Dumnezeu şi cu milă de oameni, s-a mutat la Domnul, având vârsta de o sută de ani.
Cu adevărat, mare om şi cinstit este bărbatul milostiv, pentru că milostenia, atunci este adevărată, când cineva o face cu dragoste şi de bunăvoie, nesocotind că dă, ci, că primeşte dar, ca şi cum ar dobândi, iar nu ca păgubind. Pentru că mai de folos este a nu face binele, decât, făcându-l, să începi a te întrista. De ce te înstristezi, omule? Au, doar, nu aştepţi răsplătirea de la Dumnezeu, sau voieşti aici răsplătirile? Pentru ce ai părăsit milostenia? Cu milostenia se curăţesc păcatele, iar nu cu negustoria. Pentru că mulţi şi-au luat plată aici, însă pe cei ce au luat-o aici, nu-i fericeşte Scriptura, fiindcă s-au lipsit de plăţile cele de acolo. Că Hristos va răsplăti acolo, ca şi celor ce au pătimit pentru El până la sânge. A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu