Proloagele din 6 august

Luna august în 6 zile: Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

         Domnul nostru Iisus Hristos, în anul al treizeci şi treilea, de la naşterea Sa, şi în al treilea an, şi cel de pe urmă, al propovăduirii Sale, apropiindu-se de patima cea de bună voie, pentru mântuirea noastră, S-a dus în latura Cezareii lui Filip, şi, după cuvintele pe care le-a zis Petru, acolo: "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu" (Matei 16,16), a început a spune ucenicilor Săi că se cade să meargă la Ierusalim, să pătimească mult de la farisei, de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât. Din această pricină, ucenicii Săi s-au înstristat, dar, mai ales, Petru, care-L oprea pe El, zicându-i: "Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple aceasta" (Matei 16,22). Atunci, ridicând mâhnirea lor, a făgăduit unora dintre ei, că, după puţine zile, are să le arate lor Slava Sa zicând: "Sunt unii din cei care stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în Împărăţia Sa" (Matei 16, 28).Deci, trecând ca la opt zile de la ziua în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a plecat în latura Cezareii lui Filip, în hotarele Galileii, la muntele Taborului, mergând după El ucenicii Săi şi mult popor. Dar, de vreme ce era obiceiul Domnului Hristos ca rugăciunile cele către Dumnezeu-Tatăl să le facă singur, despărţit de ucenicii Săi, de aceea a lăsat sub munte poporul şi pe ucenicii Săi şi a luat numai pe trei din ei, pe Petru, pe Iacov, şi pe Ioan. Şi S-a suit cu ei pe munte, ca să Se roage. Acolo, depărtându-Se puţin de cei trei ucenici, S-a urcat la un loc înalt şi se ruga, iar cei trei ucenici, osteniţi, pe de o parte, de suirea muntelui înalt, iar, pe de alta, de lungimea rugăciunii, se luptau cu somnul, precum zice Evanghelistul Luca: "Iar Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn" (Luca 9,32). Dar, când s-au deşteptat bine, Hristos S-a schimbat la Faţă, strălucind cu Slava dumnezeirii Sale. Şi au stat înaintea Lui, prin porunca Lui, doi Prooroci, Moise, dintre morţi, şi Ilie din Rai, şi grăia cu ei, despre patima Lui şi despre ceea ce avea să se săvârşească la Ierusalim. Din această pricină, Apostolii, deşteptându-se, au văzut Slava Lui cea negrăită, Faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada şi doi bărbaţi stând şi grăind cu El, întru Slava aceea, şi s-au înspăimântat. Şi au cunoscut, Duhul Sfânt descoperindu-le lor, că bărbaţii aceia erau Moise şi Ilie şi au înţeles vorba Lor despre patima lui Hristos, cea de bunăvoie. Deci, Apostolii stăteau cutremuraţi, ascultând cele ce se grăiau şi îndulcindu-se cu vederea Slavei cele dumnezeieşti, pe cât putea să îngăduie vederea ochilor trupeşti, căci atât cât putea suferi firea omenească, le-a arătat lor Domnul. Este cu neputinţă omului muritor să vadă Dumnezeirea cea fără de moarte şi nevăzută, precum de demult i-a răspuns Dumnezeu lui Moise, care se ruga ca să-i arate Slava Feţei Sale celei dumnezeieşti, la vederea ochilor, zicând: "Nu poate vedea omul Faţa Mea şi să trăiască" (Ieşire 33,20). Deci, sfârşindu-se vorbirea lui Hristos cu Moise şi Ilie, şi plecarea lor cunoscându-se prin Duh, de Apostoli, i-a părut rău lui Petru că Proorocii vor să se ducă de la vederea lor. Ei doreau neîncetat acea dulce Slavă a lui Hristos, ca să se îndulcească de vederea cinstiţilor Prooroci, şi a luat îndrăzneală şi a zis: "Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie" (Luca 9,33). Pe când grăia Petru acestea, un nor luminos a umbrit pe Apostoli, înconjurând vârful muntelui aceluia. Atunci Apostolii mai mult s-au temut, că apropiindu-se de Hristos, au intrat şi ei în nor şi, într-acel ceas, s-a auzit glas din nor, zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe acesta ascultaţi-L" (Matei 17,5). Datorită acestui glas, venind de sus, le-a pierit Apostolilor toată puterea de spaima aceea mare, şi, temându-se mult, au căzut cu feţele la pământ. Deci, căzând ei, Slava Domnului s-a luat de la vederea lor. Iar Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ucenicii care zăceau la pământ, zicându-le: "Sculaţi-vă şi nu vă temeţi" (Matei 17,7). Ucenicii, ridicându-şi ochii, n-au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus Hristos, singur. Apoi, pogorându-se ei din munte, Domnul le-a poruncit lor să nu spună nimănui despre întâmplarea aceea, până ce, după primirea patimilor şi a morţii, El va învia, a treia zi, din mormânt. Deci, ei au tăcut şi, în acele zile, n-au spus nimănui nimic, din cele ce văzuseră. Pe scurt, la întrebarea, cu ce scop a săvârşit Domnul Schimbarea Lui la Faţă de pe Tabor, răspunsul Bisericii este acesta: Mântuitorul, ştiindu-se pe drumul spre Ierusalim, drumul spre patimă, cruce şi moarte şi cunoscând omeneasca slăbiciune a Apostolilor Săi, n-a vrut să-Şi lase ucenicii doborâţi sub lovitură. Cu schimbarea Lui la Faţă, Domnul a ridicat şi a îmbărbătat inima lor, faţă de sminteala crucii, ce urma să fie. Umilirile oricât de adânci, ale patimilor şi morţii Mântuitorului, nu vor mai fi în stare să clatine, cu totul, credinţa unor oameni, care au cunoscut dumnezeirea ascunsă a Învăţătorului lor. Patimile şi moartea Mântuitorului nu mai sunt un sfârşit, ci dovezi că El S-a dat morţii, de bună voie, pentru mântuirea lumii. În cântările ei Biserica îşi mărturiseşte, fără ocol, această înţelegere, zicând: "În munte Te-ai schimbat la Faţă şi, pe cât au cuprins ucenicii Tăi, Slava Ta, Hristoase Dumnezeule, au înţeles, că, dacă Te vor vedea răstignit, să cunoască patima Ta cea de bună voie şi lumii să propovăduiască că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui" (Condacul la 6 august).

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Clement, 
la Schimbarea la Faţă a Domnului.

         Ascultaţi fraţilor, să vă spun vouă puterea şi mărirea acestei cinstite zile şi ce fel de bunătăţi s-au arătat într-însa. Pentru că, în această zi, Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a descoperit Slava dumnezeirii Sale, ucenicilor Săi, arătându-ne că El stăpâneşte vii şi morţii. Fiindcă multe minuni se făceau de El şi nu credea în El neamul evreilor, cel cu inima de piatră. Că unii, adică, îl numeau pe El că este Ilie, iar alţii Moise, iar alţii Ieremia, sau că unul din cei de demult a înviat. Şi ziceau că de ar fi fost Acesta Fiul lui Dumnezeu, apoi, n-ar fi stricat Legea lui Moise, pe care ei, de la Dumnezeu, au luat-o şi n-ar fi călcat-o, că potrivnic este Legii. Şi pentru aceasta ucenicii Lui se tulburau cu mintea şi neînţelegere era între dânşii şi cărturari. Pentru aceasta, dar, de trebuinţă era să se arate Slava dumnezeirii Sale înaintea ucenicilor, ca să nu se tulbure şi ei, gândind deşertăciuni. Şi, luând împreună cu Sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, i-a încredinţat pe ei că este Fiul lui Dumnezeu. Că suindu-i pe aceştia pe un munte înalt, S-a schimbat la Faţă înaintea lor. Şi a strălucit Faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi, iată, li s-au arătat lor Moise şi Ilie, vorbind cu Domnul. Însă, vorbeau de patima Lui, pe care avea să o pătimească la Ierusalim: unul, adică, vestea dinainte patima Lui, iar altul arăta că Hristos este Dătătorul de Lege şi Împlinitorul Legii, de la Care luase, de demult, Legea, pe muntele Sinai, pe lespezi de piatră, scrise cu degetul Tatălui, adică prin Sfântul Duh. Pentru că, şi înainte de Întrupare şi după Întrupare, este Unul şi Acelaşi, pe Care necunoscându-L iudeii cei fără de lege, ei înşişi călcând Legea, au judecat pe Dătătorul de Lege, ca să moară pe nedrept. Că n-a venit să strice Legea, ci să o împlinească. Însă, iarăşi, să întoarcem cuvântul nostru la ceea ce zice Evanghelia, care arată că Apostolii, după ce au văzut Slava Lui cea dumnezeiască, au căzut cu feţele la pământ, neputând privi lumina Feţei Lui. Şi, îndată s-a făcut un glas din cer, zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit, pe Acesta să-L ascultaţi." Iar, când s-a auzit glasul, Iisus s-a aflat singur. Dar Apostolii au tăcut şi nimănui nimic n-au spus, întru acele zile, din cele ce văzuseră. Şi S-a arătat lor, nu cu totul desăvârşit, ci pe cât puteau să vadă ei, cu ochii cei trupeşti, fiindcă Îi era milă de dânşii, şi-i păzea, totodată, ca nu cumva, împreună cu vederea, să-şi piardă şi viaţa. Şi, vestindu-le lor Învierea, pentru aceasta, pe Moise, din morţi, l-a adus de faţă, iar pe Ilie, din cei vii, arătând că El este judecătorul viilor şi al morţilor şi că pe toţi îi va învia. "Şi vor ieşi", zice, "cei ce au făcut cele bune, întru învierea vieţii, iar cei ce au făcut rele, întru învierea judecăţii." Deci, dacă morţii nu vor învia, atunci, nici Hristos n-a înviat. Iar, dacă Hristos n-a înviat, deşartă este credinţa noastră şi în zadar este şi propovăduirea noastră. Acestea auzindu-le, fraţilor, să ne sculăm ca din somn, din groapa lenevirii şi să ne sârguim a păzi poruncile lui Dumnezeu şi a-I plăcea Lui, prin fapte bune, adică prin pocăinţă şi prin rugăciuni, cu lacrimi, cu milostenii, cu dragoste şi smerenie. Pentru că, prin milostenie şi prin credinţă se curăţesc păcatele, iar dragostea şi smerenia, mai întâi, pururea ne ridică pe noi şi ne apropie de Dumnezeu, iar, în al doilea rând, ne întăresc şi ne desăvârşesc. Să ne iubim unul pe altul, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Gol pe Cruce pironit a fost, pentru ca, pe noi, să ne îmbrace în haina nestricăciunii. Şi a flămânzit şi a însetat, pentru ca, pe noi, să ne sature hrana cea veşnică şi să ne adape cu apa nemuririi. Aşa şi noi să facem, pe cei flămânzi să-i hrănim, pe cei însetaţi să-i adăpăm, pe cei goi să-i îmbrăcăm. Pentru că, zice, "dacă aţi făcut unora din aceştia, Mie Mi-aţi făcut." Deci, fiindcă vremea este scurtă, să ne sârguim să ne aflăm gata, mai înainte de ziua morţii, pentru ca, nu fără de veste venind El, să ne afle pe noi în răutate, fără de pocăinţă, căci, atunci, va răpi, ca un leu, sufletele noastre. "Iar, în iad", zice, "nu este pocăinţă, nici mărturisire, nu este cu putinţă nici a face milostenie, fiindcă acestea nu se mai pot face, acolo, şi candelele noastre se vor stinge, căci sunt fără de undelemn. Păziţi-vă, pentru ca să nu se îngreuieze inimile voastre. Şi, iarăşi, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul. Şi ştiţi cine este credincioasa şi înţeleapta slugă şi, iarăşi, fericit este slujitorul, pe care venind Domnul, îl va afla făcând aşa. Pentru aceasta, să ne sârguim mai înainte de ziua morţii, ca să ne aflăm gata şi să câştigăm locurile celor milostivi şi mântuiţi, ca şi către noi să zică Domnul: "Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţin ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră întru bucuria Domnului tău." A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Cuvânt la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, al Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului, Părintelui nostru Efrem Sirul.

            "A strălucit Faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina" (Matei 17,2). Astfel El a arătat că, din tot trupul Lui, izvora Slava dumnezeirii Lui şi, din toate mădularele Lui, a strălucit Lumina Lui. Că nu a strălucit trupul Lui, ca al lui Moise, dinafară, ci dintr-Însul izvora Slava dumnezeirii Lui. Şi nu le-a arătat tot adâncul Slavei Lui, ci cât a îngăduit măsura luminii ochilor lor. Şi, deci, vedeau Proorocii pe Apostoli şi Apostolii pe Prooroci. S-au văzut acolo unii pe alţii, începătorii Legii vechi pe începătorii Legii celei noi. A văzut Moise cel Sfânt pe Simon cel sfinţit. A văzut iconomul Tatălui, Moise, pe epitropul lui Dumnezeu, Petru. A văzut feciorelnicul Legii vechi, pe feciorelnicul Legii celei noi; Ilie pe Ioan, cel ce s-a suit în car de foc, pe cela ce a căzut pe pieptul cel de văpaie. Şi s-a făcut muntele, ca o biserică. Şi a unit, întru Sine, Iisus amândouă Testamentele, pe care le-a primit Biserica. Ne-a făcut pe noi să cunoaştem că El este Dătătorul amândurora. Un Testament a primit Tainele Lui, iar celălalt a arătat slava lucrurilor Lui. Şi, în acest fel, a fost cuvântul vorbirii cu Moise şi cu Ilie. Că vorbirea aceasta cu Iisus, cu adevărat, aşa a fost. Îi mulţumeau că profeţia lor s-a împlinit, ca şi profeţia tuturor Profeţilor, prin venirea Lui. Închinăciune Îi aduceau Lui, pentru mântuirea pe care a făcut-o El în lume neamului omenesc. Că taina pe care ei au zugrăvit-o, El cu fapta a împlinit-o. Şi, a pricinuit bucurie Proorocilor şi Apostolilor, prin suirea Lui pe munte. S-au bucurat Proorocii, văzând înomenirea Cuvântului, s-au bucurat Apostolii, văzând dumnezeierea lui Iisus şi, mai ales, Slava dumnezeirii Lui. Că zice Hristos către Petru: "O, Simone, de ce spui, să rămânem aici? Dar, atunci, cuvintele Proorocilor, cine le va împlini? Graiurile propovăduitorilor, cine le va pecetlui? Tainele drepţilor, cine le va săvârşi? Dacă aici vom rămâne atunci proorocirea: "Străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele", cu cine se va împlini? Apoi, "împărţit-au hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii", cui se vor potrivi? Şi, iarăşi: "Dat-au spre mâncarea Mea, fiere şi, spre setea Mea M-au adăpat cu oţet", cui se vor întâmpla? Apoi, "Întru cei morţi, slobod" cine îl va adeveri? Deci, de vom rămâne aici, înscrisul lui Adam, cine-l va rupe? Datoria lui, cine o va plăti? Îmbrăcămintea slavei, cine i-o va da lui înapoi? Dacă vom rămâne aici, atunci toate cele ce am zis, cum se vor face? Biserica cum se va zidi? Cheile Împărăţiei Cerurilor, cum le vei lua de la Mine? Pe cine vei lega? Pe cine vei deslega? Dacă aicea vom rămâne, toate cuvintele grăite de Prooroci vor fi deşarte. Ai zis, iarăşi: "Să facem trei colibe". Simon a fost trimis să zidească Biserica în lume, dar el să stea să facă trei colibe în munte? Că, încă omeneşte, lua aminte la Hristos şi, ca şi pe Moise şi pe Ilie, aşa îl socotea, pe El, Petru. Şi, îndată, i-a arătat că nu are trebuinţă de coliba lui. Că Domnul este Acela care a făcut părinţilor lui cort şi nor în pustie. Că, încă grăind El, iară, un nor luminos i-a umbrit pe dânşii. Vezi, acum, Simone, colibe fără de osteneală, care opresc arşiţa şi nu au întuneric, cort care străluceşte şi luminează. Şi ucenicii, minunându-se, iată, glas s-a auzit din nor, de la Tatăl Însuşi, zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultaţi!" Împreună cu glasul Tatălui, Moise s-a întors la locul său, Ilie s-a dus în ţara lui şi Apostolii cu faţa la pământ au căzut şi Iisus a rămas singur. Că glasul acela, numai în El singur s-a împlinit. Au fugit Proorocii şi pe ucenici i-a învăţat Tatăl că s-a împlinit iconomia lui Moise, ca, de aici încolo, pe Fiul să-L asculte. Acela, ca un rob, a grăit cele ce i s-au poruncit. Acesta, ca un Stăpân şi Dătător de Lege, a poruncit cele ce a voit. Că şi pe ucenici, pentru aceasta i-a suit pe munte, ca să audă, de la Tatăl, cine este El şi al Cui Fiu este. De vreme ce, când i-a întrebat pe ei: "Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului," i-au răspuns Lui: "Unii zic, Ilie, alţii, Ieremia sau unul din Prooroci. " Pentru aceasta i-a suit pe ei pe munte şi le-a arătat lor, că nu este Ilie, ci Dumnezeul lui Ilie; nici Ieremia, ci Cel ce a sfinţit pe Ieremia, din pântecele maicii sale; nici unul din Prooroci, ci Domnul Proorocilor, pentru că ceea ce a descoperit Tatăl, lui Petru, credinţa aceasta s-o mărturisească şi ceilalţi, şi cu fapta şi cu graiurile. Deci, i-a suit pe ei pe munte şi le-a arătat lor Slava Lui, mai înainte de necinstirea Lui, şi Puterea Lui, mai înainte de Patima Lui, ca, după ce va fi prins şi va fi răstignit de iudei, să afle că, nu pentru neputinţă, a fost răstignit, ci că El, pe Sine Însuşi, S-a dat, de bunăvoie, pentru mântuirea lumii. I-a suit pe ei pe munte şi Le-a arătat lor Slava dumnezeirii Sale, mai înainte de Învierea Sa. Pentru ca, după ce, din morţi, va învia, în Slava firii dumnezeirii Sale, să cunoască că nu asemenea unei răpiri, a luat Slava dumnezeiască, ci era slava Lui, de mai înainte de veci, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, precum a zis, când mergea spre patima cea de bunăvoie: "Părinte, proslăveşte-Mă cu Slava pe care o aveam la Tine, mai înainte de a fi lumea." Deci, pe Slava aceasta, a dumnezeirii Sale, care era nearătată şi ascunsă prin întruparea Sa, pe aceasta a arătat-o Apostolilor pe munte, iar pe Tatăl Îl avea împreună, glăsuind şi zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit."

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage06Aug.shtml
http://www.icones-grecques.com/jesus_christ/10-icone-transfiguration.html