Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

joi, 19 septembrie 2013

Proloagele din 19 septembrie

[1909.jpg]
Luna septembrie în 19 zile: Sfinţii Mucenici 
Trofim, Savatie şi Dorimedont (+278)
     Aceştia au trăit pe când la Roma împărăţea Probus împăratul (276-282), deci pe vremea când încă erau prigoniţi creştinii, iar în Antiohia stăpânea dregătorul Eliodor. Pe când se săvârşea praznicul zeului Apolo, din părţile din afară de cetate, veniră în Antiohia doi oameni neştiuţi, Trofim şi Savatie, creştini dreptcredincioşi şi închinători ai Dumnezeului Celui adevărat. Şi, văzând prăznuirea cea pierzătoare de suflete a păgânilor, n-au voit să intre şi să se veselească cu dânşii, zicând: "Suntem creştini şi nu se cade nouă a veni la ospeţe păgâneşti". 
 
Acestea auzindu-le Eliodor, îndată a poruncit ostaşilor să-i prindă şi în temniţă să-i despartă unul de altul. Şi, aducând întâi pe Trofim, l-a întrebat pe el de nume, de viaţă şi de credinţă. Mărturisind el cu îndrăzneală credinţa în Hristos, dregătorul s-a umplut de mânie, văzând atâta tărie de credinţă la un tânăr ca dânsul, şi dezbrăcându-l, a poruncit să fie bătut fără milă cu toiege, cât s-a roşit pământul de sângele lui, apoi, cu unelte ascuţite strujindu-i trupul până la oase, l-au aruncat în temniţă. 
 
A fost adus, apoi, fericitul Savatie, care, după mărturisirea credinţei înaintea dregătorului, a fost spânzurat şi strujit cu unghii de fier atât de mult, încât, pe când îl aduceau înapoi în temniţă, şi-a dat duhul. 
 
Rămas singur, Trofim a fost trimis să îndure mucenicia în câmpul Sinadelor, din Frigia, la sărbătoarea păgână a dioscurilor. Deci, fiind în temniţă şi aşteptând sărbătoarea, a cunoscut pe un tânăr bărbat creştin, din sfatul cetăţii, care în taină cerceta pe cei răniţi pentru credinţă, în închisoare, Dorimedont cu numele. Dar fapta lui nu s-a putut tăinui multă vreme. Întrebat de crudul dregător al Sinadelor, Dionisie, Dorimedont a mărturisit fără ocol, credinţa lui în Hristos. Deci, nesporind nimic, l-au dat la chinuri. I-au rupt faţa cu unghii de fier, i-au dezrădăcinat dinţii, l-au ars cu foc, iar lui Trofim i-au scos ochii, cu ţepuşe înfocate. La urmă, i-au osândit pe amândoi să-i dea spre mâncare fiarelor, în privelişte, unde era mult popor. Dar o ursoaică, un pardos şi un leu se purtau cu ei ca nişte animale de casă, uitând năravul lor de fiare. Deci, numindu-i fermecători, dregătorul i-a osândit să li se taie capetele cu sabia. Şi aşa, Sfinţii Mucenici Trofim şi Dorimedont, după multe şi amare chinuri, cu ucidere de sabie au murit, iar acum, împreună cu Savatie, în ceruri neîncetat slăvesc pe Preasfânta Treime. Dumnezeului nostru, slavă !

 
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre mânie
      Îndrăcirea cea din mânie este în acest chip: cu cât mai mult, adică, s-ar certa cineva, cu atât mai multă îndreptăţire îi trebuie. Căci aşa şi focul, când se face mult, atunci mai mult se aprinde; deci să nu adaugi lemne de foc, când vrei ca mai repede să se stingă. Că nu are putere de la sine mânia, dacă n-ar fi altul care să o întărâte. Aşa fac şi corăbierii când se ridică furtună pe mare; atunci nu mai socotesc mărfurile pe care le aruncă. Iar după ce se linişteşte furtuna, îşi aduc aminte de cele ce le-au aruncat şi au multă jale din aceasta. Asemenea, se află şi cei ce se mânie: că furtună cumplită este când mintea lui se tulbură şi rămâne afară de sine şi nu simte ce face, chiar dacă ar grăi şi cuvinte rele. Iar după ce îi trece lui mânia, atunci se gândeşte la cuvintele cele rele, pe care le-a grăit şi îşi cunoaşte paguba, ruşinea şi pierzarea. Că precum stomacul stricat varsă mâncarea, aşa şi gura mâniosului aruncă cuvintele rele. Iar mulţi fac şi în alt fel: la mânie şi la vrajbă sunt grabnici, iar la smerenie sunt lenevoşi. Vei zice: acela care e începătorul certei, aceluia i se cade întâi a se smeri. Dar tu, apucând înainte, să te supui lui, ca să-ţi fie ţie plată de la Dumnezeu. Că, măcar că nu ai făcut tu începutul răului aceluia, fă tu, acum, începutul binelui, căci într-acest chip uneori fac şi doctorii, care umblă pe la cei bolnavi, iar nu bolnavii pe la doctori. Asemenea şi tu să faci fratelui cuprins de boala mâniei: să-i vindeci lui rana mâniei acesteia, prin supunerea ta. Ascultă pe Domnul, Cel ce a zis: "Cui te loveşte peste obrazul stâng, întoarce-i şi pe celălalt" (Matei, 5, 39).


Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric, despre smerenie
      Erau doi fraţi călugări, care, de multă vreme, vieţuiau cu dragoste împreună, amândoi la un loc. Iar vrăjmaşul diavol, pizmuind traiul lor cel bun, a vrut să-i despartă pe ei, unul de altul. Deci, a făcut întrei ei o pricină ca aceasta: fratele cel mic a aprins lumânarea şi a pus-o pe ea la locul ei, iar diavolul, făcând pacoste, a prăvălit lumânarea jos şi s-a stins. Ci fratele cel mai mare, mâniindu-se foarte din aceasta, a lovit cu patimă pe fratele său cu palma peste obraz, iar acesta, cu smerenie, s-a închinat lui până la pământ, zicând: "Iartă-mă frate, că te-am supărat, ci aşteaptă puţintel şi iar o voi aprinde". Dar puterea lui Dumnezeu a pedepsit pe acel diavol până ce s-a făcut ziuă. Iar dacă s-a făcut ziuă, a mers acel diavol în capiştea idolească şi se jeluia mai marelui său, spunându-i lui toată întâmplarea ce a vrut să facă şi ce a făcut acelor călugări şi cum s-a smerit călugărul cel mai mic, celui mai mare şi cum, pentru smerenia aceluia, puterea lui Dumnezeu l-a pedepsit pe el, până la ziuă. Acestea spunându-le, diavolul se jeluia stăpânului său în capiştea idolească, iar slujitorul cel idolesc, întâmplându-se atunci acolo în capişte, a auzit cele ce se jeluia acel drac şi se mira de neputinţa lor. Deci, smerindu-se în inima lui, s-a dus la o mânăstire şi s-a făcut călugăr iscusit şi smerit şi spunea fraţilor, zicând: "Smerenia risipeşte puterea vrăjmaşului, că eu am auzit dracii grăind şi vorbind între dânşii şi zicând: "De vom face tulburare şi vrajbă între călugări şi de se va întoarce unul dintr-înşii şi, smerindu-se, se va închina fratelui său, atunci acela toată puterea noastră risipeşte". Acestea auzind noi, fraţilor, să ne silim să câştigăm smerenia, care risipeşte puterea diavolului şi aşa, Dumnezeul păcii va fi cu noi şi ne va feri pe noi de tot laţul vrăjmaşului. Dumnezeului nostru, slavă în veci ! Amin.
Sursa:

Niciun comentariu: