Proloagele din 24 august

Luna august în 24 de zile: pomenirea Sfântului,  sfinţitului Mucenic Eutihie (sec.I)

       Tradiţia Bisericii păstrează pomenirea acestui Sfânt Eutihie, care avea ca patrie Sevastopolul Palestinei. Deci, auzind el de bunavestire a lui Hristos şi-a lăsat părinţii şi rudele şi s-a apropiat de ucenicul iubit al lui Hristos, adică de Sfântul Apostol Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, şi, urmând obiceiurilor lui, învăţa de la el cereasca înţelepciune. Drept aceea, dezrădăcinând din temelie înşelăciunea idolească şi scoţând darul lui Dumnezeu, ca dintr-un izvor, se umplea de râvna apostolească. Asemenea, aflând şi pe Sfântul Apostol Pavel, l-a urmat şi pe el, ca steaua pe soare, ostenindu-se împreună cu el la propovăduirea Cuvântului şi răbdând bărbăteşte toate primejdiile. Pentru aceasta şi este numit el ucenic al celor doi Apostoli, deşi nu se afla în numărul celor şaptezeci. S-a cinstit, deci, cu numirea de Apostol, ca unul ce s-a ostenit cu cei mai mari Apostoli la bunavestire a lui Hristos şi ca unul ce a fost sfinţit, de dânşii, episcop, la slujirea Cuvântului şi la Jertfe. El a străbătut multe ţări, propovăduind pe Hristos, nu numai cu dânşii, ci şi singur. Dar, chiar şi singur, el avea împreună călător cu sine pe îngerul lui Dumnezeu, care îl întărea şi-i spunea dinainte cele ce aveau să i se întâmple. A suferit pretutindeni legături şi bătăi, dar pătimea cu bărbăţie, pentru Domnul său. Odată, fiind chinuit de foame în temniţă, o mână nevăzută i-a adus pâine şi l-a întărit într-atât, încât socotea chinurile ca nimic. I-au strujit trupul cu unghii de fier, dar sângele lui a îmbălsămat văzduhul, ca un nor de bună mireasmă. A fost aruncat în foc şi dat fiarelor, dar una din ele, grăind omeneşte măririle lui Hristos, i-a îngrozit pe toţi, cei ce priveau. Aşa, săvârşindu-şi nevoinţa alergării sale, Sfântul a fost dus legat de la Efes, în patria sa Sevastopol, din Palestina. Slujba sa din Minei pomeneşte că Sfântul s-a sfârşit prin tăierea capului cu sabia, luând de la Hristos cununa biruinţei.

Întru această zi, cuvânt din Pateric

     Ne-a spus nouă fericitul Părintele nostru Luca: "Tânăr fiind eu, zicea, a murit un om bogat din ţara mea, şi l-au îngropat în mormânt. Şi, mergând eu la şcoală am văzut, într-un mormânt, stând un om pârlit cu totul, ca un tăciune, şi, chemându-mă, îmi zicea: "Eu am lăsat în testament scris, ca să se dea milostenie, pentru izbăvirea sufletului meu şi nu au dat nimic; deci, să le spui, să dea. Că de nu vor da, apoi aşa voi fi, precum mă vezi." Iar eu, copil fiind, de frică am fugit şi, din prostimea tinereţii mele n-am spus nimic, încât, acum, după atâţia ani, sunt judecat de cugetul meu." Acestea îmi spunea fericitul Părinte Luca, mitropolitul Anavaziei. Asemenea cu aceasta, ne-a spus şi un alt bătrân mare, un lucru înfricoşător, dar, mai ales, de folos. Că, adică, după ce a adunat fraţii şi a făcut mănăstirea, auzind de dânsul un frate al lui, după trup, a venit la el şi, călugărindu-se în mânăstire, şi-a sfârşit viaţa în multă lipsă de griji şi fără luare aminte. Iar stareţul, cu multă osteneală, purta grijă de dânsul. Şi mult se ruga lui Dumnezeu, ca să-i descopere lui cele despre fratele său adormit. Şi i s-a dat lui de a văzut sufletul aceluia în mâinile dracilor. Deci, după ce a văzut aceasta, a poruncit fraţilor să caute, cu de-amănuntul, în chilia fratelui său şi orice vor afla acolo, să ducă la stareţ. Şi aceasta făcându-se, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au găsit în faţa chiliei mulţi săraci şi scăpătaţi. Şi stareţul îndată a poruncit să împartă toate cele rămase săracilor, iar fraţilor din mânăstire le-a poruncit ca nimeni să nu ia ceva din acelea, de la mic, până la mare. Iar, după ce au făcut aşa, stareţul, iarăşi, a stat la rugăciune şi a văzut judecata lui Dumnezeu şi pe îngerii lui Dumnezeu luând îndrăzneală, din pricina milosteniei, şi stând împotriva dracilor celor necuraţi, pentru sufletul fratelui mort. Însă, un lucru foarte înfricoşător şi plin de multă spaimă trebuie să spunem. Că dracii cei necuraţi, cu mare glas, strigau către Dumnezeu, zicând: "Drept eşti, cu dreptate să judeci. Acest suflet al nostru este, că faptele noastre le-a făcut." Iar îngerii lui Dumnezeu grăiau împotriva lor zicând: "Dar, pentru el, milostenie multă s-a făcut şi scris este că bogăţia omului, folosită ca milostenie, este izbăvirea lui." Iarăşi, se împotriveau necuraţii draci, zicând: "Dar, el a dat milostenia aceea? Nu el, ci stareţul." Dar marele stareţ a răspuns, zicând: "Că adevarat, eu am făcut milostenie, însă pentru sufletul lui am făcut-o." Deci, zicând acestea, îndată au pierit dracii cei necuraţi şi a rămas sufletul în mâinile îngerilor.

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage24Aug.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=25&p2000_imageid=1150