Luna august în 30 de zile: pomenirea celui dintre Sfinţi, Părintele nostru Alexandru, patriarhul Constantinopolului(+340).
Sfântul Alexandru a fost episcop pe vremea marelui împărat Constantin (313-337) și a Sfântului Mitrofan, întâiul patriarh al Constantinopolului. Și era Sfântul Alexandru bărbat cu multă râvnă, și împodobit cu o minunată înțelepciune și cu fapte bune. Când s-au adunat la Niceea Sfinții Părinți, la cel dintâi Sinod, a toată lumea (325), patriarhul Mitrofan, neputând merge, din pricina bătrâneţilor, pe acest Sfânt Alexandru l-a trimis în locul lui, ca mărturisitor al dreptei credințe. Și a dovedit acolo multă pricepere împotriva rătăcitei învățături a lui Arie, încât, de mult folos au fost îndrumările date de el pentru statornicia adevărurilor dreptei credințe. Iar, când, după moartea Sfântului Mitrofan, Sfântul Alexandru a fost înălțat patriarh al Constantinopolului, el a păstorit cu părintească grijă turma lui Hristos, ce i-a fost încredințată, fiind un bun și neadormit păstor, împotriva lupilor eretici și păgâni și chiar împotriva împăratului din vremea sa, Constanţiu, fiul marelui Constantin, care se lăsase înșelat de uneltirile părtașilor lui Arie. Și așa, după o lungă viață de lupte și râvnă, pentru apărarea credinței, când anii săi au ajuns la 98, Sfântul Alexandru s-a mutat, cu pace, către Domnul.
Întru această zi, istorisire din viaţa şi ostenelile
Cuviosului Părintelui nostru Hristofor.
Spunea Părintele nostru Teodul, despre acest Cuvios bărbat: "Eu, zicea, m-am călugărit în mănăstirea Sfântului Teodosie și am aflat acolo un stareț mare, cu numele Hristofor, roman de neam. Deci, într-o zi, m-am închinat lui, zicând: "Fii bun părinte, de-mi spune mie lucrurile tale din tinerețe." Și starețul, cunoscând că pentru folos l-am întrebat, mi-a spus mie, zicând: "Eu, fiule, după ce m-am lepădat de lume și m-am făcut călugăr, mă îndeletniceam, în toate zilele, cu slujbele, iar noaptea intram în peșteră, pentru rugăciuni, acolo unde fusese Sfântul Teodosie și alți Sfinți Părinți. Iar, când mă pogoram, mă închinam lui Dumnezeu pe fiecare treaptă, făcând o sută de metanii. Și toate treptele sunt optsprezece la număr. Apoi, dacă intram înăuntru, mă închinam și făceam rugăciuni. Iar, după ce toca de Utrenie, ieșeam, îndată, la slujba mea. Încă și post câștigam pe lângă aceasta. Și le-am făcut pe toate timp de unsprezece ani, cu înfrânare și în sărăcie și în ascultare și întru trupească osteneală. Iar, odată, vrând eu să intru în peșteră, am văzut-o toată plină de candele; și unele ardeau, iar altele nu ardeau. Deci, am văzut doi bărbați, cu chipuri albe, umblând și îngrijind de candele. Iar eu le-am zis: "De ce vă îngrijiți de candelele acestea și nu mă lăsați pe mine să intru, ca să mă rog?" Iar ei mi-au zis: "Ava, acestea sunt candelele celor ce se ostenesc pentru Dumnezeu." Eu am zis: "Pentru ce unele ard, iar altele nu ard?" Aceia mi-au răspuns mie: "Ale celor ce slujesc bine lui Dumnezeu, acelea ard, iar, ale celor leneși, nu ard". Apoi am zis: "Oare, candela mea arde, sau nu?" Ei mi-au zis: "Ostenește în rugăciuni către Dumnezeu și o vom aprinde pe ea." Eu, iarăși, am zis: "Dar cele ce le-am făcut până acum, de ce le-am făcut?" Și, de acest cuvânt, mă minunam, apoi, întorcându-mă, n-am mai văzut pe nimeni. După aceea, am zis în sinea mea: "O, Hristofor, de mai multă osteneală îți este ție trebuință." Iar a doua zi, m-am dus la muntele Sinai, neluând nimic, în afară de hainele în care eram îmbrăcat. Și am petrecut acolo cincizeci de ani. După aceea, mi-a venit mie un glas, zicându-mi: "Hristofor, să mergi în viața de obște, unde te-ai ostenit bine pentru Dumnezeu, ca, acolo, să te odihnești, împreună cu părinții tăi." Deci, acestea spunându-mi mie, Hristofor și-a dat sufletul său Domnului și a fost pus în peșteră". Iarăşi, același Părinte Teodul, despre același avă Hristofor, într-o altă vreme, mai înainte de mutarea sa, ne-a spus nouă aceasta: "Într-una din zile, am ieșit din mănăstirea mea, la sfânta cetate a Ierusalimului, ca să mă închin și să sărut Crucea Domnului, cea de viață făcătoare. Și, când am fost acolo și m-am închinat, și acum ieșeam, am văzut pe un oarecare frate stând în ușile din mijlocul bisericii, nici intrând, nici ieșind, și am văzut doi corbi, zburând fără de frică, aproape pe dinaintea feței lui și cu aripile amenințând fața aceluia și nelăsându-l pe el să intre. Și am înțeles eu, că demoni sunt corbii aceia. Și am zis către cel ce stătea: "Spune-mi mie, frate, pentru ce stai în mijlocul ușilor și nu intri?" Iar el mi-a zis mie: "Iartă-mă părinte, că sunt oprit de gânduri. Și un gând îmi zice mie: "Mergi și te închină cinstitei Cruci și o sărută pe ea." Iar, alt gând îmi zice: "Ba nu, ci mergi, mai întâi, și-ți săvârșește lucrul tău, și, la altă vreme venind, te vei închina." Iar eu, auzindu-le pe acestea, zicea Sfântul Hristofor, l-am luat pe el de mână și l-am dus în biserică. Și îndată s-au dus corbii aceia de la dânsul. Și, așa, l-a făcut pe el să se închine cinstitei Cruci și Preasfântului Mormânt al Domnului și l-am slobozit să meargă cu pace. Acestea mi le-a spus mie Cuviosul Hristofor, zicea Teodul, de vreme ce mă vedea pe mine îndeletnicindu-mă mult cu lucrurile mănăstirești, iar de rugăciuni neîngrijindu-mă, ca să știu că se cuvine a cinsti, mai întâi, pe cele duhovnicești și, numai după aceia, a săvârşi slujirile cele trupești". Și acestea auzindu-le, fericiții Părinți Ioan și Sofronie, le-au scris, spre folosul celor ce le citesc și le ascultă și spre slava lui Hristos, Dumnezeului nostru.
Pierit-a pomenirea lui cu sunet, grăiește Proorocul David, adică, a pierit pomenirea omului celui trupesc și iubitor de dulceață, cu sunetul lumii trecătoare. Nu pofti, iubitorule de mărire deșartă, să te sui la vrednicie înaltă, pentru că de smerenie este mare nevoie. Că știm pe mulți mari și tari, a căror pomenire, astăzi, nu se mai face. Pentru ce, dar, te trufeşti în deșert, nevoindu-te să poruncești altora și ca să ai cinste și mărire în lumea aceasta? N-au fost, oare, alții, înainte de tine, cu această vrednicie, și împodobiți cu această înaltă slujire, unde dorești și tu să te înalți și pe care lumea nu numai că nu-i pomenește acum, dar nici nu se gândește la ei? Socotește ce sfârșit au avut aceia, și că tu vei păți asemenea. Că lumea nu și-a schimbat obiceiul ei cel dintâi. Că trupurile lor s-au făcut țărână, precum și tu, mâine, te vei face. Nu cinsti fericirea pe care ți-o dă lumea, întru această viață trecătoare, ci, în mintea ta, gândește-te ce ți se va întâmpla, când te vei duce din această viață trecătoare și scurtă. Și să nu te înșele cugetul, că poți să-i slujești lui Dumnezeu mai plăcut, fiind la vrednicie și la treaptă mai înaltă, poftind episcopii, egumenii și alte dregătorii, decât în smerenie sărăcăcioasă, cu gândul facerii de bine, părându-ți că, așa, vei putea face bunătățile mai lesne, adică, să îndreptezi pe calea mântuirii turma cea încredințată, cum se cuvine lui Dumnezeu, sau să dai milostenie săracilor, sau alte multe faceri de bine să săvârşeşti. Ci, acestea toate sunt cugete mândre, zburătoare în văzduh și mincinoase, cu înșelăciune diavolească. Pentru că, dacă sarcina cea mică nu o poți purta, pe cea mare, cum o vei duce? Și cel ce nu este rob bun, nici domn bun nu poate fi. Cel ce nu a fost făcător de bunătăți, în ascultare, nici egumen, plăcut lui Dumnezeu, nu va fi. Că ascultătorii cei buni nu poftesc niciodată cinste, cu voia lor. O, ticăloșia ta, lume! La câte tocmeli nerușinate ai ajuns, ca să dea cineva mii de galbeni, să cumpere stăpânii, egumenii și alte isprăvnicii, cumpărând ei neînțelepții, osânda lor veșnică. În vremile de demult, iubitorii de Hristos părinți nu voiau nicidecum să ia vreo vrednicie, cu voia lor, ci, cu multă greutate, cu silă, îi puneau numai atunci când îi vedea că sunt vrednici. Iar voi, pentru mândrie, vă nevoiți a încăpea la cinste trecătoare. Spune-mi, o, iubitorule de mărire, cât este de cinstit Pavel Tebeul, că a lepădat cinstea lumii, stând în pustie 99 de ani și viețuind numai cu apă și cu finice. Tot așa, ava Marcu, care a împinit 95 de ani, în pustie, din care 30 de ani a mâncat păƒmântși de sete a băut apă din mare? Dar Ioasaf, împăratul Indiei, care, lăsând împărăția, s-a dus în pustie, sihăstrind treizeci și cinci de ani, cu Varlaam, trăind numai cu apă și cu verdețuri? Și Alexie, numit "Omul lui Dumnezeu", care a petrecut șaptesprezece ani înaintea curții părintelui său, sărac, neștiut și defăimat de robi? Dar, pe cine laudă lumea? Oare, nu pe aceștia? Pe cine laudă cetățile creștinești și prăznuiesc popoarele? Oare, pe împărații cei slăviți și luminați? Oare, pe dregătorii cei viteji și purtători de biruință? Ori pe alți oameni bogați, care se înfrumusețau, odinioară, cu bogăție și cu slavă? Ba nu. Dar, pe cine? Pe cei simpli, nebăgați în seamă, săraci, desculți, adică pe Apostoli și pe cei care au lepădat lumea; pe ei, pe care, oarecând, lumea nu îi lua în seamă, iar, acum, împărații arhiereii și bogații, cu sfântă teamă, se închină acestora. Și toți câți s-au despărțit de lume, aceia, acum, primesc laudă și pe aceștia îi pomenește lumea. Că Dumnezeu Se proslăvește în cei ce-L proslăvesc pe Dânsul. Că mai lesne este să-și mântuiască cineva sufletul său, decât să ridice jugul tuturor pe umerii lui. Căƒ datoria egumenilor și a celor din dregătorii este, mai mult decât toate, a păƒzi curăția și dreptatea; aceasta este marea luptă a celor mari și marea întrebare ce stăƒ asupra lor, în ziua Judecății. Dumnezeului nostru slavă !
Proloagele de la Ohrida
• Pomenirea Sinaxei Sfinţilor Sârbi, Dascăli ai Bisericii şi Ierarhi
Pomenirea de astăzi nu îi cuprinde pe toţi sfinţii sîrbi în general, ci doar un număr de arhiepiscopi şi patriarhi, după cum urmează: Sfîntul Sava, primul Arhiepiscop al sîrbilor şi întocmai cu Apostolii; Sfîntul Arsenie, succesorul Sfântului Sava, mare ierarh şi făcător de minuni; Sfîntul Sava al Doilea, fiul Regelui Ştefan Primul încoronat, care a locuit vreme îndelungată la Ierusalim şi s-a numit „asemenea lui Moise cu blîndeţile”. Sfîntul Nikodim, care s-a nevoit la Sfîntul Munte Athos, a fost egumen al Hilandarului, iar după aceea a fost Arhiepiscop al tuturor sîrbilor şi a Tărîmurilor de la Mare; Sfîntul Ioanichie, mai întîi arhiepiscop, iar din anul 1346 şi pînă în anul morţii sale – 1349 – Patriarh ar Bisericii Ortodoxe Sîrbe; Sfîntul Efrem, un mare ascet care în 1376 a fost ales Patriarh împotriva voinţei lui, în vremea domniei Cneazului Lazăr. Sfîntul Efrem l-a încoronat pe Cneazul Lazăr. După aceea, el a lăsat scaunul patriarhal şi s-a retras în pustie; Sfîntul Spiridon, succesor al Sfîntului Efrem, care a trecut la cele veşnice la anul 1388; Sfîntul Makariie, care a înnoit multe sfinte biserici şi mînăstiri străvechi şi a tipărit multe cărţi de cult la Skadar, la Veneţia, la Belgrad, şi în alte locuri. El este ctitorul vestitei trapeze a mănăstirii din Peci şi s-a nevoit mult pentru propăşirea Bisericii lui Hristos, avînd la aceasta ajutorul fratelui lui, Mehmed Sokolovici, Marele Vizir. Sfîntul Makarie a trecut la cele veşnice în anul 1574. Sfîntul Gavriil, prin naştere nobil din familia Raiici, care a fost unul din Părinţii Bisericii Moscovei în timpul Patriarhului Nikon, fapt pentru care a fost socotit trădător de turci, torturat bestial şi spînzurat în anul 1656. Împreună cu aceştia îi mai pomenim pe sfinţii Eustatie [Jevstaije], Iacob, Danilo, Sava al Treilea, Grigorie, Iovan, Maxim şi Nikon. Mulţi dintre ei au petrecut în aspre vieţuiri la Muntele Athos, şi toţi au fost lucrători rîvnitori, credincioşi şi blînzi în via Stăpînului Hristos.
• Pomenirea Sfinţilor Alexandru, Ioan şi Pavel, Patriarhi ai Constantinopolului
Sfîntul Alexandru a fost unul dintre Părinţii de la întîiul Sinod Ecumenic de la Niceea, în care l-a reprezentat pe Pa-triarhul Mitrofan, prea vîrstnic pentru a putea călători. El după aceea a fost succesorul lui Mitro-fan în scaunul mitro-politan. Cînd nişte filozofi au vrut să aibă o dispută cu el privind probleme de credinţă, Sfîntul Alexandru i-a zis unuia dintre ei: „În numele Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc să taci!” – iar filozoful pe dată s-a făcut complet mut. Ale lui rugăciuni le-a ascultat Dumnezeu cînd a scurtat viaţa necuratului Arie (vezi cugetarea dintru această zi). Sfîntul Alexandru s-a săvîrşit către Domnul la anul 340, întru al nouăzeci şi optulea an al vieţii lui pămînteşti. Sfîntul Ioan Postitorul a păstorit Biserica lui Dumnezeu în timpul domniei răului împărat Anastasie, ereticul akefalit. El s-a săvîrşit din viaţă la anul 595. Sfîntul Pavel al Patrulea a păstorit Biserica Constantinopolului timp de cinci ani şi opt luni, apoi a lăsat scaunul patriarhal şi a luat în taină sfînta şi marea schimă spre a se pocăi cu amar, deoarece fusese de acord cu erezia iconoclastă. El a fost predecesorul marelui Tarasie, şi a trecut la cele veşnice la anul 784, în timpul domniei împăraţilor Irina şi Constantin.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Cristofor
Sfîntul Cristofor a vieţuit în veacul al şaselea, şi s-a nevoit în lavra Sfîntului Theodosie. El a avut o vedenie în care a văzut cum candelele monahilor rîvnitori şi trăitori sînt aprinse, pe cînd ale celor trîndavi sînt stinse.
• Pomenirea Sfântului Eulalie, Episcopul Cezareei Capadociei
Sfîntul Eulalie a fost unul dintre predecesorii Sfîntului Vasile cel Mare. El l-a caterisit pe propriul său fiu, pentru aceea că umbla îmbrăcat într-o ţinută care nu se cuvenea chemării preoţeşti.
Cântare de laudă la Sinaxa Sfinţilor Sârbi, Dascăli ai Bisericii şi Ierarhi
Dumnezeieşti bărbaţi sînt sfinţii sîrbi,
Dascăli înţelepţi şi luminători ai Bisericii.
Domni ai duhului sînt ei, viteji plini de slavă,
Păstori buni ai turmei Domnului Hristos.
O! Voi pre Dumnezeu aţi slujit şi sinea aţi lepădat-o,
Făclii luminoase poporului vostru aţi fost!
Întru-ale voastre inimi S-a sălăşluit Duhul,
Purtători de Dumnezeu fost-aţi,
De Sfînta Treime luminaţi.
Voi Treimica Lumină primind şi altora aţi dat-o,
Pretutindenea unde Dumnezeu v-a purtat.
Ale voastre jertfe roadă multă adus-au,
Roadă tainică-n via Domnului Hristos.
Voi drept aţi păşit pe-ale Sfîntului Sava urme,
Semănînd sfinţenia în pămîntul sîrb.
Voi în pămîntul sîrb credinţa aţi întărit-o,
Credinţa în Cuvîntul Unuia Dumnezeu.
Voi suflete omeneşti în haină nouă îmbrăcat-aţi,
Cu-a multor biserici podoabă pămîntul sîrb îmbrăcînd!
O, Sfinţilor sîrbi, cu-Apostolii întocmai,
Voi poporului sîrb îngeri în trup aţi fost!
Voi învăţat-aţi poporul pre Dumnul să-L slăvească,
Pre Mîntuitorul Hristos, Dumnezeul Cel Viu.
Voi cu credinţă vestit-aţi Sfînta Lui Evanghelie,
De aceea Domnul în ceruri pre voi v-a mărit.
Domnul Hristos pre voi v-a pus sfeşnice-aprinse,
Care din cer luminaţi pînă jos pe pămînt!
Voi astfel călăuziţi poporul la dreptate,
La adevărul şi sfinţenia creştinei vieţuiri.
De sîrbii vor urma pildei voastre celei sfinte,
Ei cu-ale voastre rugi,
Popor unit şi unul
De-a pururea vor fi.
Cugetare
Pierit-au ereticii cu sunet, acoperiţi de ruşine şi de scîrba celor vii. Însuşi felul morţii lor arată că el a fost pedeapsa lui Dumnezeu, pentru viaţa lor plină de minciună înaintea poporului, şi pentru toată tulburarea adusă Casei lui Dumnezeu.
După ce a fost dat anatemei în Sinodul de la Niceea, Arie s-a prezentat într-o zi la împăratul Constantin [cel Mare] şi l-a implorat să mijlocească spre a fi primit în Biserică din nou. Împăratul l-a întrebat pe Arie dacă mărturiseşte Crezul niceean. Arie, viclean fiind, ţinea în sîn o hîrtie cu spurcata lui mărturisire de [ne] credinţă. Lovindu-şi pieptul în acel loc, spurcatul şi vicleanul zicea: „Cu adevărat, aşa cred”. Împăratul s-a gîndit că poate Arie s-a pocăit, şi de aceea l-a trimis la Patriarhul Alexandru spre a fi primit în Biserică din nou. Dar cunoscîndu-i prea bine năravul de fiară vicleană, Patriarhul Alexandru s-a întristat şi s-a scîrbit. Chiar aşa fiind, împăratul a desemnat o duminică în care Arie avea să vină în Biserica cea Mare, Sfînta Sofia, şi să primească Sfînta Împărtăşanie. În ajunul acelei zile, Sfîntul Alexandru s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să îl cheme la el mai înainte ca să îl vadă pe această slugă a diavolului şi hulitor de Hristos, necinstind Sfintele şi Preacuratele Lui Taine. Cînd s-au revărsat zorii acelei Sfinte Duminici, sfîntul patriarh se afla slujind în Biserică, iar împăratul în al cărui alai se afla şi Arie cu ereticii lui, se îndreptau şi ei într-acolo. Cînd au ajuns la Piaţa lui Constantin, pe Arie l-a lovit un rău cumplit şi în măruntaie şi în necuratul lui suflet, şi privea în jur un loc unde să se uşureze. În acea piaţă se afla un asemenea loc, şi Arie a intrat acolo. Însoţitorii lui au aşteptat vreme prea lungă, şi de aceea şi-au pierdut răbdarea. Cînd unii dintre ei au intrat să vadă ce s-a întîmplat cu Arie, ei l-au aflat mort, înecat în necurăţenii, căci abdomenul şi partea de jos îi crăpase cu totul, şi toate intestinele îi ieşiseră în afară, într-un amestec de sînge şi de necurăţie.
Luare aminte
Să luăm aminte la biruinţele lui David asupra filistenilor (II Regi 5):
§ La cum filistenii au năpădit ţinuturile lui David, iar David s-a rugat lui Dumnezeu, şi i-a biruit pe filisteni;
§ La cum filistenii au năvălit din nou, şi David s-a rugat din nou lui Dumnezeu, şi din nou i-a biruit pe filisteni.
Predică
Despre descendenţa tainică a lui Hristos – „…Şi neamul Lui cine îl va spune?” (Isaia 53: 8).
Iudeilor descendenţa Domnului Hristos le-a fost ascunsă, aşa cum ascuns este izvorul unui fluviu adînc.
Ei citeau şi ştiau că Mesia avea să se nască în Betleem, şi cu toate acestea, deşi ştiau că Iisus Se născuse în Betleem, ei nu au vrut să recunoască că El este Mesia. Ei ştiau că Mesia va ieşi din casa lui David, şi au ştiut că Iisus S-a născut din casa lui David, prin Preacurata Fecioară şi a Lui Maică, dar cu toate acestea, nu au vrut să cunoască că El este Mesia. Ei citeau că Mesia se va naşte din Fecioară, că va fugi în Egipt, că va fi chemat înapoi din Egipt, că înaintea Lui va ieşi un înaintemergător al cărui glas va striga în pustie; ei ştiau că Mesia va străluci ca o lumină mare în întunericul şi în umbra morţii pămînturilor Zabulon şi Neftali, şi ştiau toate celelalte scrise cu de-amănuntul despre venirea Lui, în cărţile Prorocilor Lui. Dar cu toate acestea iudeii nu au vrut să-L recunoască, nici să-L cunoască, ci au vrut ca să Îl răstignească pre Domnul Slavei alăturea cu criminalii.
Dacă ar fi fost un om obişnuit, oare s-ar mai fi frămîntat proorocul atît de mult cu studiul descendenţei şi neamului Lui? Cine altcineva din Israil mai avea descendenţă necunoscută, greu de stabilit? Nimeni altul decît Melkisedek! Aceste descendenţe au rămas ascunse iudeilor, şi sînt întotdeauna ascunse de ochii profani ai celor necredincioşi. Dar credincioşilor, ele nu le mai sînt ascunse. Noi cunoaştem că Hristos este Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut. Acesta este El, din veşnicie. Noi cunoaştem că El S-a întrupat de la Duhul Sfînt, şi din Fecioara Maria, şi că S-a înfăţişat lumii ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Acesta este El, în timp. Neamul Lui minunat este şi tainic, slăvit şi maiestuos. Dar cînd ne-am repetat toate cele pe care le cunoaştem despre El, încă ne mai putem întreba „Şi neamul Lui, cine îl va spune?”? Nu pentru că descendenţa Lui nu s-ar cunoaşte, ci mai curînd pentru că descendenţa Lui este de neajuns, de neînţeles cu puterile omeneşti, mai presus de fire.
O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, luminează-ne pre noi cu înţelegerea Ta cea dumnezeiască, şi ridică-ne pînă la Tine pre noi neputincioşii, ca un Iubitor de oameni. Căci noi numai Ţie ne închinăm şi numai pre Tine Te slăvim în veci, Amin!
|
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu