Acest Sfânt, tânăr şi frumos, a fost din Tesalonic, pe vremea împărăţiei lui Maximian Galeriu(293-311) şi era cunoscut cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ca unul ce, de la dânsul, învăţa să creadă în Hristos. Şi s-a arătat credinţa lui o dată cu venirea Împăratului la Tesalonic. Deci, după ce Sfântul Dimitrie a fost pus sub pază în temniţă, pentru Hristos, împăratul lua parte la luptele din stadion, care aveau loc în cinstea sa şi se desfăta foarte, privind la lupta voinicilor cu Lie, luptătorul împăratului. Şi era Lie acesta ca un alt Goliat, de neam vandal, cu trup mai mare decât alţi oameni, înfricoşător la căutătură, cu chip şi nărav de fiară. Puterea lui era nebiruită şi nimeni nu-i putea sta împotrivă. Şi era foarte iubit de împăratul, pentru puterea şi nesaţiul lui de a ucide oameni. Că pe cei învinşi îi arunca în suliţe, puse cu ascuţişul în sus, ca să-i străpungă şi să-i omoare. Şi au fost ucişi astfel şi mulţi creştini, puşi să se lupte cu Lie, fără voia lor. La această privelişte fără de lege luând parte şi Sfântul Nestor, s-a aprins sufletul lui de râvnă să se lupte cu Lie şi să-l biruiască, ridicând astfel ocara aceasta de pe numele Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, a alergat la locul unde se afla Sfântul Dimitrie sub pază şi, căzând la picioarele lui, i-a zis: "Robule al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie. Ci, te roagă pentru mine, chemând numele Domnului Hristos." Iar Sfântul, însemnându-l cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte şi pe piept, i-a zis: "Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi ! ". Deci mergând acolo unde era pus podul de luptă, sub privirea lui Maximian şi zicând: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mă!", l-a apucat pe acel grozav ucigaş Lie şi, lovindu-l cu lovitură de moarte, drept în inimă, l-a omorât. Şi s-a tulburat împăratul în sufletul lui şi a trimis îndată ostaşi de au omorât pe Sfântul Dimitrie, în temniţă, cu suliţele, ca pe pricinuitorul junghierii lui Lie, iar Sfântului Nestor a poruncit de i-au tăiat capul, cu însăşi sabia lui, la 27 octombrie.
Acest Cuvios părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al XIII-lea. Era din satul Basarabi, pe apa Lomului, şi a fost păstor de vite în satul lui şi multă vreme şi-a ascuns sufletul sub haina de umil păstor la vitele satului. Ne este cunoscută o singură întâmplare din vremea aceea a vieţii lui : Într-o zi, pe când umbla prin iarba înaltă, în urma vitelor satului, a strivit din grabă şi din nevedere toţi puii golaşi dintr-un cuib de pasăre. Şi s-a simţit vinovat, în inima lui, ca pentru o mie de morţi şi şi-a pedepsit piciorul cu care greşise, neîncălţându-se trei ani întregi, nici vara, nici iarna, în chip de ispăşire. Într-un târziu, s-a făcut călugăr la schitul ce se afla într-o peşteră, nu departe de satul Basarabi. Şi aici, şi-a dus viaţa lui ascunsă, tot în ascultarea de păstor la vitele mănăstirii, petrecând în post, în rugăciune, în privegheri şi în nevoinţe. Înălţimea vieţii lui în taină, lacrimile lui, văpaia rugăciunii, numai Dumnezeu, Cel ce vede toate le ştia. A murit în peşteră, pe lespedea de piatră pe care dormea totdeauna, în mijlocul vitelor, pe malul râului Lom. Dupa moarte, închizându-se cu pietre gura peşterii, aceasta s-a schimbat astfel din chilie în mormânt. Deci, trecând multă vreme, a venit mare apa Lomului de a surpat copacii şi pietrele dimprejurul apei. Atunci au căzut în apă şi cele două pietre dinăuntrul peşterii, care cuprindea moaştele Sfântului şi multă vreme au stat acolo. Însă, de multe ori, la locul acela, juca peste apă o flacără de lumină, crezând oamenii că este o comoară. Şi, vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat Sfântul în vis unei copile bolnave de un duh necurat, căreia i-a zis: "De mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui." Şi i-a arătat locul. Astfel, l-au găsit întreg şi luminat şi l-au pus în biserica satului şi, din clipa aceea, prin moaştele plăcutului său Dimitrie, Dumnezeu a lucrat nenumărate semne. Nu ştim care domn al Ţării Româneşti a încercat, odată, să aducă moaştele Sfântului Dimitrie la biserica din Bucureşti, dar, neizbutind, a ridicat cu cheltuiala sa la Basarabi, peste moaştele Sfântului, o preafrumoasă biserică. Între anii 1769-1774, s-a pornit război între ruşi şi turci. Ajungând armatele ruseşti, în acel sat şi, gândindu-se să pună la adăpost moaştele Sfântului de prăpădul războiului, au voit să le trimită în altă parte. Atunci un creştin din Bucureşti, Hagi Dimitrie, a cerut moaştele Sfântului, ca să le aducă în Ţara Românească. Drept aceea, tot în acele zile, moaştele Sfântului Dimitrie, întâmpinate cu mare alai, au ajuns în Bucureşti şi au fost aşezate în biserica cea mare a Mitropoliei, unde se află şi astăzi, mitropolit al ţării fiind, pe acea vreme, Preasfinţitul Grigorie. Şi îndată a simţit tot poporul ocrotirea Sfântului, că nu numai războiul dintre muscali şi turci a încetat, ci şi boala ciumei cea înfricoşată a contenit. Şi mult ajutor şi mare folos câştigă toţi cei ce, cu credinţă, aleargă către dânsul. Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi pe toţi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Troparul Sfântului Dimitrie cel nou (glasul al 8-lea)
Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând crucea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău.
Apărător al său, nebiruit și neînfrânt, ca cel ce prin tine din nevoi s-a izbăvit, te pune înainte orașul tău, Dimitrie; și, ca cel ce ai îndrăznire către Dumnezeu, de toate nevoile izbăvește-l, ca să strigăm ție: Bucură-te, făcătorule de minuni, Dimitrie!
Moaştele sale vor să rămână întregi
Două surori, Aspra și Ecaterina, din Cernavodă, au construit o biserică cu hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Și s-au gândit să ia o părticică din moaștele Sfântului Dimitrie ca să o așeze în biserica aceea. Socoteau că nu se cuvine să ia întreg trupul. Au venit și s-au închinat la racla Sfântului și au luat în taină bucățica de moaște dorită. Caii de la căruță n-au vrut însă să pornească, cu nici un chip, oricât i-au bătut vizitii. Văzând aceasta, cele două femei s-au pocăit și plângând au pus bucățica la loc cerându-și iertare de la Sfânt. După care s-au dus în pace la casa lor.
Preasfințitul mitropolit al Târnovului, Nichifor, a venit cu soborul lui sinodal ca să se închine la sfintele moaște. S-a închinat mai întâi mitropolitul, după care a șezut în scaunul său. Au trecut apoi să se închine însoțitorii săi. Un diacon, Lavrentie, a vrut să rupă o părticică din moaște cu gura. A rămas cu gura căscată și mut, iar ceilalți îl priveau cu uimire, neștiind ce se întâmplă. Diaconul a rămas la sfârșit ca să se roage și să-și ceară iertare de la Sfânt, după care și-a revenit la starea cea bună. A povestit apoi mitropolitului și celorlalți ceea ce se întâmplase, iar gazda lor i-a zis: "O, omule, cum n-ai socotit că de-ar fi fost să împartă moaștele la toți câți vin spre închinare la ele, până acum n-ar fi rămas nimic".
Vindecarea unui episcop - Un iubitor de Dumnezeu episcop al Preslavei, Ioanichie, a căzut într-o boală tare grea, fiind purtat pe targă de patru oameni. A fost dus atunci la biserica Sfântului Dimitrie, unde l-au pus cu pat cu tot înăuntru. După slujirea Sfintei Liturghii s-a sculat sănătos, umblând pe picioarele sale și dând slavă lui Dumnezeu.
În zilele celui întru Sfinţi, marele Constantin împăratul, o oarecare femeie a fost adusă roabă în Ivir. Aceasta cunoscuse din copilărie credinţa şi viaţa sihăstrească şi, ajungând în robie, nu înceta a se osteni. Deci, ivirenii, fiind lipsiţi cu totul de meşteşugul doftoricesc, aveau obiceiul de a merge unii la alţii şi a întreba de leacul bolii ce li se întâmplă. O femeie, având un copil, care se îngreuia şi se chinuia cu lovituri de cumplită boală, a mers la această vrednică şi minunată roabă, întrebând-o ce să facă. Iar roaba aceea, luând pruncul, l-a pus pe patul ei şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să-l izbăvească din boală. Şi a auzit-o Cel ce cunoaşte ascunsurile inimilor şi, fără zăbavă, a dat sănătate copilului. De acest lucru a ajuns vestită acea minunată femeie, încât ceea ce s-a făcut a mers şi la urechile împărătesei, care îndată trimise să o ia, că şi dânsa avea o boală rea. Iar femeia, smerindu-se, nu vroia să meargă, socotind că este nevrednică a merge la împărăteasă. Deci, împărăteasa, neţinând seama nicidecum de măreţia împărăţiei, s-a pogorât de a mers ea la roabă. Şi femeia, făcând loc împărătesei să se aşeze pe patul ei cel sărac, unde şezuse şi copilul, a adus rugăciunea, în loc de iarbă de leac, pentru boli. Şi, izbăvindu-se împărăteasa de boală, i-a dăruit ei aur şi argint şi haine şi alte daruri împărăteşti, făcând răsplătire celei ce, aşa degrabă, cu tot harul, a izbăvit-o de suferinţă. Iar acea minunată femeie a zis că nu-i trebuie nici unele din acestea, ci socotea a fi plată mare cunoştinţa dreptei credinţe. Şi a rugat-o să zidească o biserică lui Dumnezeu, Celui ce a izbăvit-o de acea boală şi a mântuit-o. Auzind cuvintele acestea, împărăteasa a făcut pe împăratul de s-a minunat de acea tămăduire. Povestindu-i şi în ce chip se adeverea că Dumnezeul roabei, Acela este Dumnezeul cel adevărat, îi arăta că se cade, cât mai curând să zidească o biserică şi să întoarcă pe tot poporul său la închinarea către Dumnezeu. Deci, împăratul minunându-se de acel lucru, nu a voit totuşi să zidească biserica. Şi peste câtăva vreme, ieşind împăratul la vânat, ceilalţi toţi făceau vânătoarea fără nici o piedică, iar împăratul rămăsese singur, că nu mai putea să vadă. Şi, mirându-se de ceea ce i se întâmplase, şi-a adus aminte de neascultare. Şi, chemând în ajutor pe Dumnezeul roabei, s-a izbăvit îndată de întunecarea ochilor. Şi, mergând la acea minunată femeie, o rugă ca să-i arate chipul zidirii. Şi ea însemna şi închipuia, iar meşterii zideau. Deci, dacă s-a isprăvit biserica şi s-a acoperit, rămăsese numai ca să dobândească preoţi. Şi, femeia a aflat prilej pentru lucrul acesta, că îndupleca pe împăratul ivirilor să trimită solie la împăratul romanilor, să-l roage ca să-i trimită învăţători de dreaptă credinţă. Şi a făcut împăratul după cererea ei şi a trimis solia. Iar împăratul Constantin, primind solia prieteneşte şi cu cinste, a mulţumit lui Dumnezeu. Şi a trimis cu multe daruri, pe un oarecare om cinstit şi împodobit cu credinţa, cu înţelepciune şi cu bună viaţă şi vrednic arhiereu, să propovăduiască dumnezeiasca cunoştinţă la neamul acela. Acesta, mergând şi aducându-i pe toţi, cu minuni şi cu învăţături, spre adevărata credinţă creştinească, botezându-i şi zidindu-le multe biserici şi făcând preoţi şi întorcând toată ţara ivirilor spre dumnezeiasca cunoştinţă, s-a mutat către Domnul. Şi într-acest chip au cunoscut ivirii pe Dumnezeu.
Sursa:http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage27Oct.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1214
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu