Proloagele din 9 octombrie

 

Luna octombrie în 9 zile: Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu.

      Acest Sfânt Iacov a fost unul din cei 12 Apostoli mari şi a trăit pe vremea Mântuitorului Hristos. De vreme ce sunt mai mulţi Apostoli care poartă numele de Iacov, trebuie ştiut că acest Iacov, "fiul lui Alfeu", nu este aceeaşi persoană cu Iacov "fratele Domnului", episcopul Ierusalimului şi scriitorul Epistolei din Noul Testament. Tradiţia creştină ne spune că Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu a fost ales de Domnul pentru vrednicia apostolească, fiindcă era un om drept şi fără răutate şi a slujit cu credinţa pe Hristos, văzând faptele Lui, urmând paşilor Lui şi propovăduind tainele Lui, începând de la Botezul Domnului în Iordan şi până la Înălţarea Lui la cer. Se spune că după după Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Iacov al lui Alfeu a mers la neamurile din sudul Palestinei şi în Egipt, propovăduind cuvântul mântuirii şi aducând la Hristos mulţime de popoare. Pentru aceasta l-au şi numit ele cu un nume nou: numele de "dumnezeiasca sămânţă," ca pe unul ce a sădit dumnezeiasca credinţă în multe inimi omeneşti. Şi a sfârşit alergarea sa, urmând patimilor Domnului şi dându-şi lui Dumnezeu duhul său, pironit pe cruce, din dragoste pentru Hristos.

Întru aceastã zi, istorisire a Cuviosului Pãrintelui nostru Daniil, 

despre Andronic şi despre soţia sa Atanasia (sec.V).

Acest cuvios Andronic a fost din Antiohia cea mare, cu meşterul lucrător de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune şi bogat. Şi şi-a luat femeie pe Atanasia, care şi ea era curată şi iubitoare de Dumnezeu, vieţuind ei cu cinste, după plăcerea Domnului, înfrumuseţându-se cu toate bunătăţile. Iar bogăţia lor, în care erau îndestulaţi, o împărţeau în trei părţi: o parte cheltuind-o la săraci, alta la împodobirea bisericilor, iar a treia la trebuinţa casei lor. Şi au născut un fiu şi o fiică, iar după naşterea celor doi copii, n-au mai voit a se cunoaşte trupeşte, ci se nevoiau amândoi pururea în curăţie, la rugăciune, la a face bine săracilor şi la a căuta pe bolnavi. Şi, vieţuind doisprezece ani împreună, fiii lor erau la o vârstă ca aceea care aduceau multă bucurie părinţilor lor. 

 Dar într-o zi, copiii îmbolnăvindu-se, au şi murit. Iar fericitul Andronic nu se arăta prea mâhnit de acea întâmplare, ba încă a şi strigat acel fericit cuvânt al lui Iov, zicând: "Gol am ieşit din pântecele maicii mele, şi gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat !" (Iov. 1, 21). Şi altele ca acestea zicea fericitul. Iar femeia lui, Atanasia, avea jale nemângâiată. Zdrobindu-se cu atâta plâns, de mare mâhnire, atât a slăbit, de era să moară; că zicea: "Să mor şi eu cu copiii mei". Deci, la îngroparea fiilor lor, s-au adunat toţi cetăţenii şi însuşi patriarhul cu tot clerul său, şi-i îngropară la biserica Sfântului Iulian. Dar după îngropare, Atanasia nu voia să meargă la casa ei, ci şedea lângă mormântul fiilor săi, plângând. Dar, la miezul nopţii, i s-a arătat ei Sfântul Mucenic Iulian, în chip de călugăr, zicându-i: "Pentru ce nu-i laşi pe cei ce sunt aici să se odihnească, o, femeie?" Iar ea a zis: "Nu te mânia pe mine, doamne, de vreme ce mâhnită sunt, că doi fii am avut şi pe aceştia i-am îngropat împreună astăzi". Iar el i-a zis ei: "Dar pentru ce plângi pentru dânşii ? Că îţi spun ţie în ce chip caută firea omenească mâncare, şi nu se poate a nu-i da ei, aşa şi copiii tăi se hrănesc cu cereştile bunătăţi de la Hristos, pe Care roagă-L tu, zicând: "Dreptule Judecător, ne-ai lipsit pe noi de cele pământeşti, drept aceea nu ne lipsi pe noi de cele cereşti. "Iar ea, auzind acestea, s-a umilit şi şi-a schimbat mâhnirea în bucurie, zicând: "Dacă fiii mei vieţuiesc în Cer, pentru ce să plâng?" Şi şi-a întors faţa ca mai mult să vorbească cu cel ce i se arătase ei, dar nu l-a mai văzut pe el. L-a căutat apoi prin toată biserica şi n-a aflat pe nimeni. Şi a zis portarului: "Unde este părintele acela, care acum a vorbit cu mine? "Răspuns-a portarul: "Oare nu vezi că porţile sunt încuiate şi n-a intrat aici nimeni, apoi, cum zici, că a vorbit cineva cu tine?" Atunci Atanasia a cunoscut că a avut o vedenie şi s-a înspăimântat şi, mergând la casa ei, a spus bărbatului ceea ce a văzut şi a auzit, şi s-au mângâiat de întristare. 

 Şi, nu după multă vreme, a zis Atanasia către Andronic: "Slobozeşte-mă la o mânăstire, ca să-mi plâng păcatele mele." Şi, primind cuvântul cu bucurie, că aceea dorea şi el, au început a împărţi cea mai mare parte din avuţia lor la săraci, au eliberat robii cei cumpăraţi, iar cealaltă avuţie au dat-o socrului său, să facă bolniţă pentru săraci şi casă de găzduire străinilor, şi, luându-şi ei puţină avere, cât să le fie pe cale, au ieşit noaptea din cetate, numai amândoi singuri. Iar fericita Atanasia, întorcându-se a văzut de departe casa ei şi, căutând spre cer, a zis: "Dumnezeule, Cel ce ai zis lui Avraam şi Sarei: "Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta ţie Eu."(Fac. 12,1). Tu, caută şi spre noi şi ne du pe noi pe calea Ta. Iată, pentru numele Tău am lăsat casa deschisă, să nu ne închizi nouă uşile Împărăţiei Tale"." Şi, plângând amândoi, au mers în calea lor. Şi, ajungând la Ierusalim, s-au închinat la Sfintele Locuri şi vorbind cu mulţi părinţi, au luat binecuvântare de la dânşii. Şi, auzind de părintele Daniil, au mers la dânsul şi i s-au închinat lui, iar el, vorbind cu dânşii cuvânt de mântuire, mult le-a folosit lor. Şi le-a scris lor o carte şi i-a binecuvântat şi i-a îndrumat spre mănăstirea Tabenisioţilor(în Egipt). Deci, mergând acolo, a lăsat fericitul Andronic pe sfânta lui soţie Atanasia în mănăstirea de femei, iar el, întorcându-se la părintele Daniil, a primit îngerescul chip şi a petrecut fericitul, lângă acest părinte, doisprezece ani, nevoindu-se. 

 După aceasta a rugat pe părintele să-l învoiască pe el, la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri. Şi, făcând rugăciune, părintele Daniil l-a slobozit pe el, cu binecuvântare. A mers, apoi, părintele Andronic în părţile Egiptului şi a şezut să se odihnească puţin sub un copac şi, iată, după rânduiala lui Dumnezeu, a văzut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea îmbrăcată în chip bărbătesc şi s-au închinat unul altuia. Deci, a cunoscut Atanasia pe bărbatul ei, dar el nu a cunoscut-o pe ea, că faţa ei se veştejise de înfrânare şi era neagră ca un arap şi afară de aceasta, încă şi rânduiala ei o schimbase, îmbrăcăminte bărbătească purtând. Deci, a întrebat ea pe Andronic, zicând: "Oare nu eşti tu Andronic, ucenicul părintelui Daniil?" Iar el a zis: "Eu sunt". Şi iarăşi l-a întrebat: "Deci, unde mergi, ava Andronic?" Răspuns-a Andronic: "Merg la Sfintele Locuri să mă închin. Dar tu unde mergi şi cum îţi este numele?" Iar ea a zis: "Mă duc şi eu la Sfintele Locuri şi numele îmi este Atanasie" (că aşa îşi schimbase numele său; în loc de Atanasia s-a numit Atanasie). Şi a zis Andronic: "Deci, să mergem împreună." Iar Atanasie a zis: "De voieşti să mergi împreună cu mine, apoi să pui pază gurii tale, ca în tăcere să călătorim." Iar el a zis: "Bine, să fie aşa cum voieşti!" Grăit-a Atanasie: "Să mergem dar, şi rugăciunile sfântului tău stareţ să călătorească cu noi".Şi ajungând la sfânta cetate a Ierusalimului şi închinându-se la Sfintele Locuri, s-au întors în tăcere la Alexandria. Şi a zis Atanasie către părintele Andronic: "Voieşti, părinte, să petrecem amândoi într-o chilie?" Răspuns-a Andronic: "Să petrecem, însă mai întâi, voi întreba de ne va porunci nouă stareţul să petrecem împreună". Şi a zis Atanasie: "Mergi şi întreabă, iar eu te voi aştepta pe tine în schitul ce se cheamă Optsprezecinul. Şi, de-ţi va porunci părintele să stăm împreună să vii la mine şi precum am umblat cu tăcere aşa, în tăcere şi în chilie să petrecem. Iar de nu vei putea să petreci cu tăcere, să nu vii la mine. Că chiar de ar şi porunci părintele, nu vreau să vieţuiesc acolo unde nu ar fi tăcere." Şi, mergând Andronic la ava Daniil, i-a spus lui toate despre împreună-călătorul său Atanasie. Şi a zis Daniil lui Andronic: "Mergând, să iubiţi tăcerea şi să petreci cu Atanasie, că desăvârşit călugăr este." Deci, a luat Andronic pe Atanasie şi l-a dus pe el la chilia sa şi au petrecut în frica lui Dumnezeu, în tăcere, alţi doisprezece ani şi n-a ştiut Andronic că Atanasie este soţia lui. Că, se ruga aceea lui Dumnezeu cu deadinsul, să nu fie cunoscută de bărbatul său. Iar ava Daniil adeseori venea la dânşii şi-i învăţa pe ei. Deci, după ce a fost la dânşii, mult grăindu-le de folosul sufletului, pe când se întorcea la chilia sa, l-a ajuns pe el fericitul Andronic, zicându-i: "Părinte Daniil, părintele Atanasie se duce către Domnul". Şi, întorcându-se, stareţul l-a aflat pe el cuprins de mare înfocare. Şi a început Atanasie a plânge. Şi i-a zis ei stareţul: "Se cade ţie a te bucura, iar nu a plânge, de vreme ce mergi să întâmpini pe Hristos". Răspuns-a Atanasie: "Nu pentru mine, ci pentru părintele Andronic plâng. Te rog să ai bunăvoirea, părinte, şi, după îngroparea mea, aflând o scrisoare sub căpătâiul meu şi citind-o pe ea, să o dai părintelui Andronic." Şi, făcând rugăciunea s-a împărtăşit Atanasie cu dumnezeieştile Taine şi s-a dus către Domnul. Şi au venit fraţii ca să îngroape trupul ei şi aflară că Atanasie era femeie, cu firea. Iar ava Daniil a aflat sub căpătâiul ei scrisoarea şi, citind-o pe ea, a dat-o lui Andronic. Atunci a cunoscut Andronic, că Atanasie era femeia lui şi toţi au proslăvit pe Dumnezeu. Şi s-a auzit aceasta în toate lavrele Alexandriei şi la schitenii cei ce purtau haine albe(că aşa era obiceiul schitenilor acelora, că umblau în haine albe) şi îngropară cu cinste sfântul trup al fericitei Atanasia, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat ei o asemenea răbdare. Iar, după îngroparea ei, a petrecut stareţul Daniil cu Andronic până la a şaptea zi, iar în ziua a şaptea, făcând pomenirea celei ce se mutase, a voit să ia pe părintele Andronic în chilia sa. Iar Andronic îl rugă pe el, zicând: "Lasă-mă aici părinte, ca şi eu să mă îngrop cu doamna mea, Atanasia, şi stareţul lăsându-l pe el, s-a dus. Şi, încă înainte de a sosi el la chilie, l-a ajuns alt călugăr, zicându-i: "Părintele Andronic se duce către Domnul". Şi a trimis stareţul în urma părinţilor celor ce se duseseră, zicând: "Întoarceţi-vă cu mine la părintele Andronic". Iar ei, întorcându-se, l-au aflat pe el abia viu şi au fost blagosloviţi de el. Şi sfârşindu-se cu pace părintele Andronic, s-a făcut dezbinare mare între schiteni şi cei din schitul Optsprezecinul, că petrecerea cuviosului Andronic şi a fericitei Atanasiei era între două schituri. Că ziceau cei cu haine albe: "Este fratele nostru şi-l vom lua pe el în schitul nostru, ca să ne ajute nouă rugăciunile lui". Asemenea şi părinţii din schitul Optsprezecinul ziceau: "Al nostru este fratele şi cu sora lui, fericita Atanasia; la noi să se aşeze". Şi, abia potolindu-se, au îngropat pe cuviosul Andronic împreună cu fericita Atanasia, lăudând pe Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinţii Săi, Căruia Se cuvine slava în vecii vecilor ! Amin.

Întru această zi, cuvânt despre fapta bună pe care, 

câştigând-o, 

 omul se mântuieşte.

       Sunt patru fapte bune de care se ţine seama la mântuirea omului: postul, a se ruga adeseori Domnului, lucrarea mâinilor şi curăţia trupească; la acestea patru se împotriveşte diavolul. Prin cea dintâi, adică prin mâncare, a ispitit pe Adam în Rai. Prin a doua, nerugându-se Domnului, i-a dat lui Adam ruşine şi teamă de Dumnezeu şi l-a făcut a se ascunde şi a nu veni înaintea Lui, ca nu cumva, închinându-se înaintea lui Dumnezeu, Adam, să primească iertăciune de păcatul său. Iar după ce a fost izgonit Adam gol din Rai, încă şi prin goliciunea aceea voia diavolul să-l surpe pe om în alt păcat, adică în deznădejde voia să-l ducă pe el. Dar iubitorul de oameni Dumnezeu, ştiind mai dinainte facerea de rău a diavolului, a dat lui Adam lucru, aşezându-l pe om în Rai, ca să-l păzească şi să-l lucreze, zicându-i: "Lucrează pământul din care ai fost luat!" Iar Adam, îngrijindu-se de lucru, a lepădat meşteşugirea cea rea, a diavolului. Deci, fiind biruit în aceasta, diavolul a semănat gând rău şi în curăţia trupească, că a făcut a se împodobi fetele lui Cain şi a făcut să cadă în desfrânare cu dânsele pe fiii lui Set şi a spurcat curăţia trupească. Drept aceea şi Scriptura zice: "Intrat-au fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor." Că atunci când omul îşi păzeşte trupul curat, fiu al lui Dumnezeu este, nespurcând făptura mâinii lui Dumnezeu. Drept aceea, sârguiţi-vă la lucrul mâinilor, ca nu în nelucrare să ne afle pe noi diavolii şi să ne înşele. Iar de va păzi cineva aceste patru fapte bune: postul, rugăciunea, lucrul mâinilor, curăţia trupească, arătat este ca fiu al Luminii şi moştean al Împărăţiei cerurilor este, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage09Oct.shtml;

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1196

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie09.htm