Luna septembrie în 21 de zile: Sfântul Mucenic Codrat
Acesta, fiind om în vârstă şi învăţat, a trăit pe vremea împăraţilor Traian (98-117) şi Adrian (117-138) şi fusese ucenic al Apostolilor Domnului. După tradiţia Bisericii, el a propovăduit Evanghelia în multe locuri, dar, cu deosebire, în Magnezia şi la Atena, unde a fost şi episcop. Că, precum steaua magilor de la răsărit, aşa şi el a arătat popoarelor calea cea dreaptă a credinţei, surpând jertfele păgâneşti şi închinarea la idoli şi aducând pe mulţi din întunericul păgânătăţii la lumina cunoştiinţei lui Dumnezeu şi la credinţa lui Hristos. Dar, întunericul urăşte totdeauna lumina. Drept aceea, şi închinătorii idolilor goniră pe Sfântul Apostol Codrat de la turma sa din Atena, împroşcându-l mai întâi cu pietre, ca pe un alt Ştefan, dar Sfântul a fost păzit viu, cu darul lui Hristos. Fiind prins, apoi, de slujitorii împăratului Adrian, a fost supus la felurite alte chinuri, până ce, sfârşit de puteri, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, primind de la Hristos cununa mucenicilor.
Tot creştinul care este deosebit de necredincioşi să petreacă fără a face păcate, ca un prieten al lui Dumnezeu, ca un vrăjmaş al diavolului şi ca un părtaş al Tainelor lui Hristos. Ci, lepădându-se de sataniceştile fapte şi de înşelăciunile drăceşti, curat fiind şi cuvios, de Dumnezeu iubitor şi adeseori rugându-se lui Dumnezeu, să zică: "Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri." Ca nu, în chip nevrednic, pe Dumnezeu numindu-l Tatăl, să-L ocărască pe El. Ci, ca un fiu, să slăvească pe Tatăl şi, ca un slujitor, să se teamă de Domnul său. Că grăieşte Domnul: "Dacă Tată vă sunt vouă, apoi unde Îmi este Mie slava şi cinstea de la voi? Iar dacă vă sunt Domn, apoi, unde-Mi este frica voastră de Mine?" Drept aceea, fraţilor, să petrecem în porunca lui Dumnezeu. Să-L cinstim pe El ca pe un Tată şi să ne temem ca de un Domn. Să ne aducem aminte de păcatele noastre şi de ele să suspinăm neîncetat şi aşa, curăţindu-ne sufletele noastre, la Hristos să venim.
Cuvânt din Everghitinos, al Sfântului Grigorie Dialogul, cãtre diaconul Petru, despre vedenii de chinuri de la duhurile rãutăţii, spre zidire
Teodor era un copil foarte neaşezat, care mai mult de nevoie decât de voie, l-a urmat pe fratele său în mânăstire, acesta fiind călugăr. Şi, fiind el şi foarte nesupus, că, dacă cineva i-ar fi spus ceva bun pentru mântuirea lui, nu numai că nu făcea, dar nici să audă nu voia, nici nu suferea vreodată să umble în haina sfintei petreceri. Dar, fiind el lovit de boala ciumei în coapsă şi venind în ceasul cel de pe urmă, s-au adunat toţi fraţii. Şi dacă l-au văzut pe dânsul stingându-se, că trupul lui murise, răcindu-se din toate părţile, şi că puţină căldură de viaţă mai rămăsese numai în pieptul lui, făceau rugăciuni deosebite pentru dânsul, rugându-se iubitorului de oameni, Dumnezeu, să fie lui milostiv, la ieşirea lui din această lume. Şi, rugându-se fraţii, deodată acela a început a striga cu mare glas şi a tăia rugăciunile fraţilor zicând: "Depărtaţi-vă de la mine, depărtaţi-vă, ca iată balaurului m-am dat spre mâncare şi pentru a voastră stare de faţă nu poate să mă mănânce. Că, iată, capul meu l-a îmbucat în gura lui. Deci, daţi-i loc ca să nu mă chinuiască mai mult şi ce are a face, să facă mai repede, de vreme ce lui am fost dat spre mâncare. Pentru ce să mai rabd întârziere?" Iar fraţii i-au zis lui: "Fă, frate, semnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci peste tine". Iar acela, cu prea tare strigare, a răspuns zicând: "Eu vreau pe mine a mă însemna, dar nu pot, că de balele balaurului sunt îngreuiat". Iar fraţii auzind, căzând la pământ cu lacrimi şi mai cu osârdie se rugau pentru izbăvirea lui. Deci, petrecând ei în rugăciune, bolnavul cu mare glas striga: "Mulţumire lui Dumnezeu! Că iată balaurul, cel ce mă luase spre mâncare, a fugit şi a sta nici n-a răbdat rugăciunilor voastre. Deci, acum, pentru păcatele mele rugaţi-vă, că gata sunt a mă întoarce şi a părăsi viaţa cea mirenească cu desăvârşire". Deci, îndată după aceasta, dobândind putere de viaţă, cu toată inima, s-a întors către Dumnezeu, schimbându-şi socotinţa ca unul care a fost pedepsit, din destul, cu bătaia. Şi aşa a ieşit din trup. Că acesta a văzut muncirea cea de după moarte, pentru al său folos; iar alţii, pentru a noastră zidire, spun, chinurile cele de la duhurile cele rele, pe care le-au văzut, încă suflând şi apoi, îndată, îşi dau duhul.
Tot aşa era un bărbat cu numele Hrisaorie. După ale lumii acesteia, era foarte vestit, dar cu cât prisosea în bogăţii, pe atât şi în patimi era bogat, întru mândrie îngâmfându-se, voilor trupeşti supunându-se, spre grămădirea de bogăţii cu sârguinţă nevoindu-se, cu zgârcenia, peste măsură, aprinzându-se. Deci, binevoind Domnul a pune sfârşit atâtor patimi, l-a lăsat să cadă în boala purtătoare de moarte. Şi ajungând la ceasul morţii, având ochii deschişi, a văzut înfricoşătoare şi întunecate duhuri, stând înaintea lui şi trăgându-l pe el cu sila, ca să-l ducă spre încuietorile iadului. Deci a început a tremura şi a se îngălbeni, sudorile peste tot curgându-i, cerând cu glas mare hotărârea aşteptată şi strigând şi pe fiul său, Maxim cu numele,(pe care şi eu, mai pe urmă, fiind călugăr, l-am cunoscut), pe acesta cu prea iute şi amestecată strigare chemându-l, zicea: "Maxime, aleargă, că niciodată rău ţie nu ţi-am făcut întru credinţa ta primeşte-mă". Deci, Maxim, tulburat şi plângând, a venit îndată şi, împreună cu dânsul toţi ai casei. Dar aceştia nu vedeau duhurile cele viclene, care îl trăgeau cu sila pe dânsul. Iar venirea lor o pricepeau din mărturisirea bolnavului prin gălbenirea şi prin chipul celui ce pătimea. Că, de frică şi de vederea lor cea întunecată, încoace şi încolo în pat se întorcea. Iar, uneori pe partea stângă zăcând le vedea pe ele stând înaintea lui. Şi vederea lor n-o putea suferi. Iar alteori, spre perete întorcându-se şi acolo de faţă le vedea. Şi, deznădăjduindu-se a se izbăvi de dânsele, în mare strâmtoare fiind, cu mare glas a început a striga: "Izbăveşte-mă măcar până dimineaţă". Şi întru aceste strigăte, a ieşit din trup. Deci, luminat se arăta că, nu pentru sine, ci pentru noi a văzut acestea, ca noi, acestea învăţându-ne, să ne temem şi să ne îndreptăm, căci, ce i-a folosit aceluia vederea duhurilor rele, mai înainte de moarte şi cererea de izbăvire? Pe care, chiar cerând-o, nu a dobândit-o.
Tot aşa era un bărbat cu numele Hrisaorie. După ale lumii acesteia, era foarte vestit, dar cu cât prisosea în bogăţii, pe atât şi în patimi era bogat, întru mândrie îngâmfându-se, voilor trupeşti supunându-se, spre grămădirea de bogăţii cu sârguinţă nevoindu-se, cu zgârcenia, peste măsură, aprinzându-se. Deci, binevoind Domnul a pune sfârşit atâtor patimi, l-a lăsat să cadă în boala purtătoare de moarte. Şi ajungând la ceasul morţii, având ochii deschişi, a văzut înfricoşătoare şi întunecate duhuri, stând înaintea lui şi trăgându-l pe el cu sila, ca să-l ducă spre încuietorile iadului. Deci a început a tremura şi a se îngălbeni, sudorile peste tot curgându-i, cerând cu glas mare hotărârea aşteptată şi strigând şi pe fiul său, Maxim cu numele,(pe care şi eu, mai pe urmă, fiind călugăr, l-am cunoscut), pe acesta cu prea iute şi amestecată strigare chemându-l, zicea: "Maxime, aleargă, că niciodată rău ţie nu ţi-am făcut întru credinţa ta primeşte-mă". Deci, Maxim, tulburat şi plângând, a venit îndată şi, împreună cu dânsul toţi ai casei. Dar aceştia nu vedeau duhurile cele viclene, care îl trăgeau cu sila pe dânsul. Iar venirea lor o pricepeau din mărturisirea bolnavului prin gălbenirea şi prin chipul celui ce pătimea. Că, de frică şi de vederea lor cea întunecată, încoace şi încolo în pat se întorcea. Iar, uneori pe partea stângă zăcând le vedea pe ele stând înaintea lui. Şi vederea lor n-o putea suferi. Iar alteori, spre perete întorcându-se şi acolo de faţă le vedea. Şi, deznădăjduindu-se a se izbăvi de dânsele, în mare strâmtoare fiind, cu mare glas a început a striga: "Izbăveşte-mă măcar până dimineaţă". Şi întru aceste strigăte, a ieşit din trup. Deci, luminat se arăta că, nu pentru sine, ci pentru noi a văzut acestea, ca noi, acestea învăţându-ne, să ne temem şi să ne îndreptăm, căci, ce i-a folosit aceluia vederea duhurilor rele, mai înainte de moarte şi cererea de izbăvire? Pe care, chiar cerând-o, nu a dobândit-o.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu