La locul ce se cheamă Herotop, aproape de cetatea Colose, în Frigia, a fost din darul lui Dumnezeu, pe vremea Sfinților Apostoli, un izvor de apă făcător de minuni, dintru care multe tămăduiri primeau bolnavii, ca la scăldătoarea Siloamului, iar deasupra izvorului era o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail. Despre începuturile acestui izvor, o foarte veche tradiție spune că, în vremea când întunericul mulțimii idolilor stăpânea lumea și când singurul Dumnezeu adevărat, cu lumina cunoștinței Sale, a vrut să lumineze toată lumea și pe oamenii cei rătăciți să-i povățuiască la calea cea adevărată, atunci au fost trimiși Sfinții Apostoli Ioan Teologul și Filip, unul în Efes, iar altul în Ierapole, să propovăduiască și în acele părți Evanghelia Domnului Hristos. Deci, aducând cetăţile lor la sfânta credinţă, înainte de a se duce la propovăduire în alte cetăţi, stând ei la Herotop, au proorocit că peste tot locul acesta va străluci darul Sfântul Arhanghel Mihail, prin minunile ce se vor face acolo. Şi, îndată după plecarea Sfinţilor Apostoli, a izvorât la locul acela, apa făcătoare de minuni, după proorocirea lor. Şi începură a veni la locul acela multi credincioşi şi necredincioşi pentru minunile ce se făceau, care ca nişte trâmbiţe chemau la sine, cu mare glas. Şi se tămăduiau neputinţele oamenilor, primind sănătate, şi mulţi se botezau în numele Sfintei Treimi. Între cei veniţi a fost şi un păgân din Laodiceea, a cărui fiică era mută din naştere, chemat fiind printr-o strălucitoare vedenie de noapte, de Arhanghelul însuşi. Şi, dezlegându-se limba fiicei sale, păgânul în semn de mulţumire a zidit deasupra izvorului aceluia o prea frumoasa biserică, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, cu toată buna podoabă înfrumuseţând-o, iar el s-a botezat în sfânta credinţă. Fapte ca acestea umpleau de pizmă pe păgânii închinători la idoli, din Colose, care chibzuiau ce ar putea face ca să stăvilească năvala celor credincioşi la această biserică. Şi ura lor se îndrepta împotriva cinstitului slujitor al bisericii de acolo, preotul Arhip, un om cu viaţă sfântă, care încă din copilărie se afla în slujba acelei biserici şi care acum era un minunat propovăduitor al dreptei credinţe, aducînd pe mulţi la Hristos. Drept aceea, în repetate rânduri duşmanii credintei au încercat să-l piardă, dar acesta s-a izbăvit cu paza Arhanghelului. Deci, fiind cuprinşi de pizmă pentru minunile ce se făceau la biserica Arhanghelului, păgânii au pus la cale, în cele din urmă, să abată asupra bisericii râul care curgea pe aproape, ca să înece biserica şi să piardă şi pe Arhip, bărbatul cel cinstit de acolo. S-a arătat însă dumnezeiescul Arhistrateg însuşi şi, poruncind lui Arhip să se îmbărbăteze, a lovit cu un toiag piatra cea mare pe care se sprijinea altarul bisericii, deschizând o prăpastie fără fund. Şi făcând cale apei printr-însa a izbăvit astfel de la pieire şi biserica sa şi pe slujitorul ei. Şi de atunci s-a numit locul acela "Hones", adică "mistuire", că acolo de la minunea lucrării Sfântului Arhanghel, apele se mistuie în piatră, fără sfârşit, veacuri de-a rândul. Dumnezeului nostru slavă !
care mai înainte a fost tâlhar.
Acest sfânt şi cuvios, Părintele nostru David, a fost mai înainte tâlhar, în pustie vieţuind, multe răutăţi făcând și pe mulți ucigându-i, ca să zic așa cum nimeni altul acest fel de rău n-a făcut. Că avea sub sine însoțitori, mai mulți de treizeci, și cu dânșii făcea tâlhării. Iar o dată, șezând cu dânșii în munte, s-a gândit la viața sa și, temându-se foarte de Dumnezeu, că a făcut atâtea răutăți, a lăsat pe toți cei ce fuseseră cu dânsul și s-a dus la o mânăstire și, bătând la poartă, a ieșit portarul și i-a zis lui: "Ce voiești?" Iar David i-a zis lui: "Vreau să fiu călugăr". Deci, mergând portarul, a spus egumenului de dânsul. Și, venind egumenul, l-a văzut pe dânsul că este om bătrân și i-a zis lui: "Nu vei putea răbda, de vreme ce frații au multă osteneală și mare înfrânare, iar tu ești acum cu alte obiceiuri și poruncile mănăstirii nu le vei putea păzi". Iar el se ruga, zicând: "Le voi face, numai primiți-mă pe mine". Iar egumenul se lepăda, zicând: "Tu nu vei putea". Atunci a zis către egumen: "Să știi, părinte, că eu sunt David, mai marele tâlharilor. Drept îți spun ție că pentru aceasta am venit la voi, ca să-mi plâng păcatele mele. Iar de nu voiți să mă primiți, apoi cu jurământ vă spun că mă voi duce la lucrul meu cel dintâi și voi aduce împreună cu mine pe tâlharii pe care îi am și pe toți vă voi ucide și voi risipi mănăstirea voastră". Deci, auzind aceasta, egumenul l-a luat pe el în mânăstire și l-a tuns pe el și i-a dat chipul îngeresc. Și a început a se nevoi cu înfrânarea și a se ține pe sine cu smerenie și pe toți pe cei din mânăstire, șaptezeci de călugări i-a ajuns și totdeauna pe toți aceștia îi învăța și tuturor spre sporire le era. Iar odată, șezând el în chilie, i-a stat înainte Gavriil Arhanghelul, zicându-i lui: "Davide, te-a iertat pe tine Domnul de păcatele tale, și acum vei face minuni". Iar David a răspuns către înger: "Nu pot să cred aceasta, că m-a iertat pe mine de acele multe păcate ale mele, în atât de puţină vreme, că sunt păcate grele şi mai multe decât nisipul mării". Iar îngerul i-a zis lui: "Eu şi pe Zaharia preotul nu l-am cruţat, când nu mă credea pe mine că va avea un fiu şi i-am legat limba lui spre certare, ca sa creadă cele grăite de mine, iar pe tine oare te voi cruţa? Să fii dar de acum fără grai!" Iar David s-a închinat şi a grăit către înger, zicând: "Când, adică, în tâlhărie eram şi necuvioase lucruri făceam şi mult sânge vărsam, atunci nu mi-ai legat limba, nici nu m-ai omorât pe mine, iar acum, când vreau să slujesc Domnului şi să-I aduc laudă, acum limba mea o legi, ca să nu grăiesc?" Deci, i-a zis lui îngerul: "Să grăieşti, când pe Dumnezeu vei slăvi şi te vei ruga Lui, după rânduială, iar, afară de aceea, să taci!" Iar, mai pe urmă, David multe minuni, cu puterea lui Dumnezeu, a săvârşit, pe orbi a luminat, pe şchiopi a umbla i-a făcut, îndrăciţi a vindecat şi cânta în biserică la rugăciune, iar alt cuvânt nu-l putea grăi. Iar cel ce mi-a spus mie, acela a zis: "Eu l-am auzit pe dânsul şi l-am văzut şi ne-a fost tuturor de folos".
Povestit-a oarecare din părinți că în Tesalonic era o mânăstire de fecioare. Iar una dintr-însele, prin lucrarea celui de obște vrăjmaş, ieșind din mânăstire, a căzut în desfrânare. Apoi, cu ajutorul iubitorului de oameni Dumnezeu, căindu-se, s-a întors la obștea ei și, căzând înaintea porții, s-a sfârșit. Și s-a descoperit unuia din Sfinți moartea ei. Și a văzut pe Sfinții îngeri venind să-i ia sufletul, iar pe draci venind pe urmă. Și s-a făcut vorbă între dânșii. Sfinții îngeri ziceau că în pocăință a venit, iar diavolii împotrivă grăiau, zicând că lor le slujește de multă vreme. Și, cum s-a pocăit, că nici n-a ajuns să intre în obște? Și au zis îngerii că Dumnezeu de când a văzut pașii ei plecați spre mânăstire, a primit pocăința ei, că pe pocăinţă ea era stăpână, prin țelul pe care l-a pus, iar Stăpânul vieții este Domnul tuturor. Deci, întru acestea rușinându-se, diavolii s-au depărtat. Iar cel ce a văzut descoperirea, a povestit-o celor de faţă. Zis-a ava Amonie: "De va voi omul, de dimineață până seara ajunge la măsura dumnezeiască". Dumnezeului nostru slavă!
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu