Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

vineri, 18 martie 2016

Proloagele din 18 martie

Luna martie în 18 zile: pomenirea celui dintre Sfinți Părintelui nostru Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului (+ 386).
        Acesta a fost din părțile Ierusalimului, născut pe vremea împărăției marelui Constantin, din părinţi dreptcredincioși. Avea doisprezece ani, când se ținea Sinodul de la Niceea (325) și, ca unul ce primise de la Hristos îndemânarea și darul propovăduirii tainelor lui Dumnezeu, a fost creștin. Era pe vremea când săpăturile, poruncite de împăratul Constantin, descopereau la Ierusalim, locul Golgotei, mormântul Domnului și lemnul Sfintei Cruci, a mântuirii noastre. Era vremea când împăratul ridica marea biserică a Sfântului Mormânt și biserica Învierii, vremea când Ierusalimul, păgânizat de romani, începea să fie din nou Maica credinței creștine. În această biserică a Învierii, a slujit, ca preot în tinerețea sa, Sfântul Chiril și tot aici, cu binecuvântarea episcopului său Maxim, a rostit el vestitele Cateheze (Cuvântări), ce ne-au rămas de la el, pregătind pentru botez pe cei ce doreau să se încreștineze, în fiecare an, la Paști. Către anul 350, mutându-se la veșnica viață, Maxim, episcopul Ierusalimului, a fost înălțat fericitul Chiril la episcopia Cetății Sfinte, învoindu-se la aceasta și mitropolitul său, Acachie, din Cezareea Palestinei. În anul următor, la 7 mai 351, a avut loc arătarea unui semn luminos pe cerul Ierusalimului, în chipul Sfintei Cruci, despre care lucru episcopul a înștiințat amănunțit pe Împăratul Constantin, dar, după aceasta, au început zile grele pentru dreapta credință. Împărații arieni Constantin și Valens, împreună cu episcopii arieni, îndeosebi cu mitropolitul arian Acachie, au izbutit să-l scoată de două ori din scaun pe Sfântul Chiril, apărătorul dogmelor apostolești. După mai bine de șaisprezece ani de surghiun, spre sfârșitul vieții, Sfântul Chiril s-a întors la episcopia sa. Om iubitor de pace, el căuta să vindece rănile dezbinărilor din episcopia sa, cu duhul cald și înțelegător al adevăraților părinți ai Bisericii. Îndemnurile lui sunt pline de măsură. Adevărata pocăință, după el, e schimbarea vieții și a obiceiurilor și viața creștinului este o astfel de necurmată schimbare, ca să-l facă pe om să simtă în el îndemnul Duhului Sfânt. Încercările vieții l-au învățat că, fără iubire, adevărul este orb. Și așa, păstorindu-și cu dragoste turma sa și cu plăcere slujind lui Dumnezeu și pe semeni și lăsând Bisericii zestrea prețioasă a celor 24 de cateheze și pilda vieții lui creștine, a răposat întru fericire, la anul 386, după ce luase parte la Sinodul al doilea a toată lumea, din Constantinopol, la anul 381, pe vremea împărăției lui Teodosie cel Mare.

Viaţa Sfântului Ierarh Nicolae Velimirovici, Episcop de Ohrida şi Jicea

       Pentru noi, creştinii ortodocşi, Episcopul Nicolae Velimirovici (1880-1956) a fost şi este un om sfânt, un înger al pământului şi un om al cerului. A fost un neostenit predicator, astfel încât am putea să-l numim un „Gură de Aur al secolului XXI”. Sfântul Episcop Nicolae este un dar deosebit de la Dumnezeu pentru noi, în vremea noastră şi trebuie primit de fiecare credincios după măsura şi rodirea credinţei sale, după înmulţirea faptelor creştineşti din viaţa lui. Episcopul Nicolae s-a născut la 23 decembrie 1880, de praznicul Sfântului Naum al Ohridei, din părinţi sârbi binecredincioşi, Dragomir şi Katarina Velimirovici, în satul Lelici. El este cel dintâi fiu şi a fost urmat de alţi opt copii, care au murit cu toţii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Educaţia sa, începută în sânul familiei, a continuat la Mănăstirea Celie, el urmând, apoi, cursurile gimnaziului din Valievo. Încă de tânăr s-a arătat înzestrat cu o minte iscusită şi a dovedit o râvnă neostoită pentru învăţătură şi rugăciune. Adesea, în vacanţele de vară, Nicolae urca în clopotniţa catholiconului Mănăstirii Celie şi stătea acolo cât era ziua de lungă citind cărţi şi rugându-se. După ce a terminat clasa a şasea a gimnaziului din Valjevo, Nicolae s-a înscris pentru examenul de admitere la Academia Militară, însă nu a fost admis din motive medicale: doctorii au zis că este prea plăpând pentru o carieră militară. Cu siguranţă aceasta a fost voia dumnezeiască a Tatălui ceresc, Care a dorit ca Nicolae să meargă pe altă cale decât cea lumească. Nicolae s-a înscris pe urmă la Seminarul Sfântul Sava din Belgrad, unde a şi fost admis. În afară de disciplinele obişnuite, Nicolae a început să studieze cărţile scriitorilor faimoşi ai culturii europene: Shakespeare, Voltaire, Nietzsche, Marx, Puşkin, Tolstoi, Dostoievski şi alţii. Autorul său favorit era scriitorul muntenegrean Petru Njegoş. Când, la sfârşitul anilor de seminar, şi-a susţinut lucrarea despre viaţa şi gândirea lui Njegoş(în Mănăstirea Rakovica, 1902), i-a uimit cu cunoştinţele sale nu numai pe colegi, ci şi pe profesorii şi îndrumătorii săi. Datorită inteligenţei şi cunoştinţelor sale, precum şi activităţilor sale evanghelice, Nicolae a fost trimis să studieze în străinătate. Aici şi-a desăvârşit erudiţia. A studiat până şi spiritualitatea şi filosofia Indiei Antice. Nicolae a devenit un adevărat spirit renascentist, a cărei erudiţie şi profunzime de gândire erau recunoscute de toţi. În 1908, Nicolae şi-a susţinut teza de doctorat la Universitatea din Berna, având ca temă: „Credinţa în Învierea lui Hristos ca temelie a dogmelor Bisericii apostolice”. În anul următor, acest geniu autentic şi-a pregătit un alt doctorat în filosofie, la Oxford(Anglia), pentru ca în vara aceluiaşi an să susţină cea de-a doua sa teză de doctorat la Universitatea din Geneva, cu tema: „Filosofia lui Berkeley”. În 1909, vindecându-se în mod minunat de dizenterie, Nicolae hotărăşte să se călugărească, primind numele Sfântului Ierarh Nicolae. La 20 decembrie 1909, monahul Nicolae a fost hirotonit preot, iar la scurtă vreme, arhimandrit. Odată cu începerea Primului Război Mondial, Părintele Nicolae a fost trimis într-o misiune diplomatică oficială în Anglia în încercarea de a obţine sprijinul guvernului englez pentru poporul sârb. Pe lângă ajutorul obţinut pentru ţara sa, Părintelui Nicolae i s-a acordat şi titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea Cambridge. În toată această perioadă, el nu şi-a încetat activitatea literară şi misionară, publicând numeroase articole şi tratate teologice, primind şi alte titluri onorifice (doctor în teologie la Universitatea din Glasgow, Scoţia). Spre sfârşitul verii lui 1915, Sfântul Nicolae şi-a continuat lucrarea misionară călătorind în Statele Unite. Această călătorie a fost providenţială pentru viitorul ierarh: un înger al Domnului i-a apărut în vis şi i-a descoperit că, într-o zi, se va întoarce în America şi va reorganiza comunităţile ortodoxe sârbe dispersate într-o episcopie sârbă pe pământ american, în deplină comuniune cu Biserica din patria mamă. La 12 martie 1919, Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe îl ridică pe Părintele Nicolae, în vârstă de 39 ani, la rangul de Episcop al Jicei, scaunul istoric al celui dintâi arhiepiscop al Serbiei, Sfântul Sava. Sfântul Episcop Nicolae a simţit că, pentru a ajunge la dragostea adevărată, e necesară credinţa adevărată. Această credinţă este jertfa supremă pentru un luptător autentic al credinţei ortodoxe a unui popor aflat în suferinţă, aşa cum a fost şi încă mai este în aceste vremuri poporul Bisericii Ortodoxe din Serbia. În 1921, Episcopul Nicolae a fost strămutat în Eparhia Ohridei şi Bitolei, pentru a uşura unirea dintre Biserica sârbă şi cea macedoneană. Fericitul Părinte a reuşit să îi unească pe sârbii şi macedonenii din aceste regiuni. Însă Episcopul Nicolae a fost chemat să ţină cuvântări în universităţi şi biserici din America, unde a propovăduit Ortodoxia, a strâns fonduri pentru ajutorarea celor loviţi de Primul Război Mondial, mulţumind comunităţilor ortodoxe sârbe pentru ajutorul acordat în timpul războiului, şi a înfiinţat o Eparhie Ortodoxă Americană a Bisericii Sârbe. Sfântul Nicolae Velimirovici a rămas în amintirea credincioşilor din Statele Unite drept iniţiator, susţinător şi protector al Bisericii Ortodoxe Sârbe din America, profesor la Seminarul „Sfântul Sava” din Libertyville(Illinois), decan şi rector la Seminarul Sfântul Tihon din Zadonsk din South Canaan (Pennsylvania) şi autor al nepreţuitelor Proloage de la Ohrida, publicate în patru volume. În această perioadă, el propovăduieşte întoarcerea Europei la adevăratul ei izvor şi la adevărata temelie a întregii ei culturi şi civilizaţii, Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Sfântul a susţinut o bogată activitate socială, prin înfiinţarea de orfelinate în care mulţi copii săraci au cunoscut dragostea lui Hristos. Toate activităţile misionare, sociale şi diplomatice nu l-au împiedicat pe Sfântul Nicolae să se dedice scrisului şi păstoririi credincioşilor lui. A scris numeroase cuvântări cuprinse în lucrările: Noi predici la poalele munteluiOmilii la EvangheliiGânduri despre bine şi răuRugăciuni pe malul laculuiRăzboiul şi BibliaSemne şi simboluriProloagele de la OhridaEpistole misionareViaţa Sfântului SavaCasianaPrediciCredinţa sfinţilorMai presus de Răsărit şi de Apus etc. Roadele scrierilor Sfântului Nicolae se pot vedea şi în viaţa ucenicilor săi, dintre care cel mai de seamă a fost marele dogmatician aghiograf şi teolog sârb, arhimandritul Iustin Popovici(†1979). Aşa cum Sfântul Nicolae Velimirovici a luptat pentru canonizarea Sfântului Ioan din Kronstadt, la fel şi Părintele Iustin Popovici a depus tot efortul pentru canonizarea duhovnicului său – Sfântul Nicolae Velimirovici. Duhovnicul a fost de curând canonizat, iar lumea aşteaptă cu emoţie canonizarea ucenicului. Declanşarea celui de - al Doilea Război Mondial îi va aduce noi suferinţe şi încercări. Cu multă nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, el a pornit la luptă împotriva forţelor naziste, atee, care au distrus sănătatea duhovnicească a poporului sârb. Este de la sine înţeles cât de mult l-a costat aceasta, căci, în anul 1941, Episcopul Nicolae a fost arestat şi condamnat la închisoare, împreună cu Patriarhul său, Gavriil Dojici, în cumplitul lagăr de la Dachau, din Germania. Nici măcar în închisoare nu a încetat a scrie lucrări care sunt ca un jurnal duhovnicesc al anilor de captivitate. În acest înspăimântător lagăr, Episcopul Nicolae a privit neîncetat, „Prin fereastra temniţei”, la Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos, Care i-a dat putere să privească în viitor. Deşi era închis între cei patru pereţi ai celulei, Sfântul Nicolae Velimirovici a propovăduit, prin întreaga sa viaţă, puterea libertăţii dăruită de Dumnezeu oamenilor. În chip proorocesc, până în amănunt, el a prevăzut cel de-al Doilea Război Mondial şi a înfăţişat vizionar armele şi metodele folosite. A văzut şi a simţit pe pielea sa împlinirea acestor proorocii în mai multe temniţe nemţeşti, între 1941 şi 1945, unde, împreună cu Întâistătătorul Bisericii Sârbe, fericitul întru adormire Patriarh Gavriil, a fost închis de Gestapo. Maltratările zilnice la care erau supuşi întemniţaţii, spânzurătorile, crematoriile şi camerele de gazare de la Dachau erau urmările înspăimântătoare ale culturii europene, dovada până unde poate cădea omul atunci când se îndepărtează de Dumnezeu. Constatarea lui Voltaire, că omul ajunge cea mai cumplită fiară atunci când Dumnezeu pleacă de la el, s-a dovedit a fi prea blândă, căci în ultimul război au fost oameni mai răi decât fiarele. Spunea Sfântul Nicolae: „Atâta vreme cât Europa L-a urmat pe Hristos, ca pe «soarele dreptăţii», şi pe sfinţii Săi apostoli, mucenici, sfinţi şi nenumăraţi drepţi, precum şi alţi oameni care au bineplăcut Lui, Europa a fost ca o piaţă luminată de sute şi mii de lumânări, mari şi mici, arzând strălucitor. Totuşi, atunci când dorinţa umană şi înţelepciunea omenească au bătut ca două vânturi puternice, lumânările au fost stinse şi întunericul a pogorât pe pământ... Războiul pentru pământ este împotriva adevărului. Războiul împotriva adevărului este război împotriva firii dumnezeieşti şi a celei omeneşti. O, amărăciune mai amară decât fierea! Cât de mult suferă oamenii, cât de mult se chinuiesc şi cât de mult jertfesc ei pentru această trecătoare şi înşelătoare împărăţie pământească”. Părintele nostru Episcopul Nicolae Velimirovici a adormit întru Domnul în ţară străină, în anul 1956, în timp ce se ruga în chilia lui modestă de la Seminarul Ortodox „Sfântul Tihon”(America). Sfântul Episcop avea 76 de ani. În anul 1991, după 25 de ani de la mutarea sa la Domnul, moaştele sale au fost aduse acasă şi puse spre închinare în mănăstirea ctitorită de el însuşi în satul natal, Lelici. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă în anul 2003. Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, ca să putem urma şi noi vieţii tale, întru slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor noastre. Amin.
Întru această zi, cuvânt despre Daniil Monahul, 
clevetit, pe nedrept, de desfrânare.
          Ne spunea nouă un oarecare părinte, despre Daniil Egipteanul, zicând: Ava Daniil s-a suit odată la târg, ca să-și vândă lucrul mâinilor sale. Iar un tânăr ruga pe stareț, zicând: "Pentru Dumnezeu părinte, să mergi la casa mea și să faci femeii mele o rugăciune, că este stearpă". Deci, starețul, silit fiind de acel tânăr, a mers la casa lui și, făcând rugăciune femeii lui, cu voia lui Dumnezeu, a zămislit femeia în pântece. Iar unii oameni, netemându-se de Dumnezeu, au început a cleveti pe stareț, zicând că, tânărul sterp fiind, femeia lui a fost îngreunată de ava Daniil. Deci, a venit aceasta la auzul starețului, iar starețul a zis bărbatului: "După ce va naște femeia ta, să-mi spui mie". Și, după ce a născut, a spus tânărul starețului în Schit, zicând: "Pentru rugăciunile tale, părinte, cu voia lui Dumnezeu, ni s-a născut nouă pruncul." Atunci, ava Daniil, venind, a zis tânărului: "Când vei boteza pruncul și vei face masa și cumetria botezului, să mă chemi și pe mine și rudeniile și prietenii tăi." Iar el a făcut așa. Și, când se ospătau, luând starețul pe prunc în mâinile sale, înaintea tuturor, a poruncit să vorbească pruncul și l-a întrebat pe el: "Cine este tatăl tău ?" Și a zis pruncul: "Acesta este", întinzând mâna sa și arătând cu degetul spre acel tânăr. Și era pruncul numai de douăsprezece zile. Și toți cei ce au văzut, au proslăvit pe Dumnezeu. Drept aceea, nimeni să nu osândească, din auzire numai, ca să nu cădem în păcatul osândirii. Dumnezeului nostru, slavă !

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, 
despre voia liberă a omului.
       Pricina pentru care a fost făcut omul stăpân pe sine, este că, așa ne-a iubit Stăpânul Hristos, să fim liberi; ca, adică, numai cu voia noastră să-L iubim și voia Lui să o facem, iar nu siliți. Că și tu nu primești cu bucurie să-ți fie slugă cineva, atunci când îl știi pe el legat în obezi, ci când el, după a sa voie, te slujește și te iubește pe tine. Apoi, cu atât mai mult, Dumnezeu nu voiește și-i pare rău de răutățile noastre și nu încetează, învăţându-ne pe noi, prin Sfintele Scripturi și prin prooroci. Așa și Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, întrupându-Se, ar fi putut, adică, să piardă pe toți cei ce greșesc și se abat de la Dânsul; dar nu aceasta iubește El, ci ca, de voia sa, fiecare din noi să ne lipim de Dânsul. Pentru aceasta și osânda a rânduit-o, dar și Împărăția a făgăduit-o. Ca, adică, singuri să ne alegem nouă înșine ori Raiul, ori osânda, fiindcă suntem făcuți de Dumnezeu, de sine stătători, că, ori de ne mântuim, ori de pierim, cu voia noastră să fie. Mulți zic că, adică, din firea noastră, suntem mânioși sau desfrânați și de aceea, nu putem noi să ne păzim de acestea. Dacă-i așa, atunci spune-mi mie: De te-ai afla furând, sau desfrânându-te undeva și ai vedea pe cineva trecând alături, oare ai zice că de nevoie și din fire faci așa ? Nu, ci îndată ai fugi și ai înceta de a face răul acela. Și dacă frica omenească a putut schimba ceea ce se făcea, apoi, cu atât mai mult, nu o va schimba frica de Dumnezeu, Care va să judece vii și morții ? Spune-mi mie, dar, când asupra slugii sale se mânie stăpânul și-l bate și îi spune cuvinte rele, pentru ce sluga aceea rabdă și nu se răzbună ? Acela rabdă, știindu-se vinovat în fața omului, ci lui Dumnezeu vinovați suntem; pentru aceea, dar, rabdă, frate, învinuirile și ocările și nu te răzbuna. Deci, de credeți în Dumnezeu, fraților, sârguiţi-vă să faceți cele plăcute Lui. Pentru că, dacă mintea fiecăruia va sta înaintea lui Dumnezeu, atunci rob îi va fi ei trupul. Iar dacă cineva își iubește trupul, unuia ca acela toate voile lui i se fac și nu va moșteni Împărăția Cerului și nu se va putea mântui. Iar pe noi, învrednicească-ne Dumnezeu, ca să facem toate faptele cele bune și să câștigăm milă de la Dânsul. Că a Lui este slava în veci, Amin.

Întru această zi, cuvânt despre Gheorghe, 
egumenul muntelui Sinai.
          A fost un egumen la muntele Sinai, anume Gheorghe, foarte mare pustnic și foarte înfrânat. Deci, acesta, în Sâmbăta cea mare, șezând în chilia sa, se gândea așa, zicând: "Aș fi voit să fac ziua Sfintei Învieri în cetatea Ierusalimului și să mă împărtășesc cu Sfintele Taine în biserica Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru". Și a petrecut starețul toată ziua cu gândul acela. Apoi, după ce a înserat, a venit ucenicul lui, zicând: "Poruncește-mi mie să am grija Împărtășirii". Iar starețul i-a zis lui: "Când va fi vremea de împărtășire, să-mi spui mie ca să viu, atunci, să mă împărtășesc și eu". Și așa a petrecut starețul în chilia sa. Iar când a fost vremea împărtășirii în sfânta biserică, atunci s-a aflat starețul în Ierusalim, în biserica Sfintei Învieri și fericitul patriarh Petru le-a dat preoților săi, Sfânta Împărtășanie. Și, văzându-l patriarhul a zis către epitropul său: "Când a venit egumenul de la muntele Sinai ?" A răspuns epitropul, zicând: "Așa mă jur, că nu l-am văzut pe el mai înainte, fără numai acum." Iar patriarhul i-a zis lui: "Spune-i să nu plece, că voiesc, împreună cu mine, să mănânce bucate". Și spunând epitropul starețului, acesta a zis: "Voia Domnului să fie !" Apoi, după ce s-a sfârșit Sfânta Liturghie, sărutând starețul Sfântul Mormânt, îndată s-a aflat în chilia sa. Și, iată, ucenicul lui a bătut la ușă, zicând: "Părinte, să mergi să te împărtășești". Deci, starețul, mergând, s-a împărtășit iarăși și întru această biserică. Iar patriarhul Petru, al Sfintei cetăți, mult s-a întristat, pentru ducerea și neascultarea lui. Iar, după praznic, a trimis epistolă către episcopul Faranilor, Fontin și către părinții Sinaiului, ca să-l aducă pe egumen. Și, venind, trimisul a dat scrisoarea. Și a trimis și ava Gheorghe, egumenul, la patriarh, trei preoți: pe ava Ștefan Capadochianul, pe marele părinte Zosima și pe ava Docletie. Și a scris patriarhului în acest fel: "Să nu fie mie stăpâne, ca să trec cu vederea pe fericirea ta, nicidecum." Și ceea ce i s-a întâmplat lui a scris. Și, a adăugat și aceasta, zicând: "Să știe fericirea ta, stăpâne, că după șase luni, amândoi, împreună, vom întâmpina pe Stăpânul Hristos, Dumnezeul nostru și atunci ne vom vedea". Iar aceia, mergând, au dat cartea patriarhului și au spus: "Șaptezeci de ani are starețul, de când n-a ieșit din muntele Sinai". Iar Sfântul Petru a adus martori episcopi și clerici, care văzuseră atunci pe stareț și aceia au zis: "Noi toți l-am sărutat pe el". Iar, după șase luni, a răposat starețul și patriarhul, cum proorocise starețul. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/23731/icoane
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-nicolae-velimirovici

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4