Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

sâmbătă, 19 martie 2016

Proloagele din 19 martie

Luna martie în 19 zile: pomenirea Sfinților Mucenici 
Hrisant și Daria (+ 283).
        Sfântul Hrisant era fiul unui bărbat vestit din Alexandria Egiptului, anume Polemon, om de neam domnesc, însă păgân cu credința, care, cinstit fiind de împăratul Numerian (283-284) cu dregătoria de senator, în sfatul țării, s-a mutat din Egipt la Roma, împreună cu fiul său. Și se străduia Polemon să dea fiului său toată învățătura păgânească, cea mai înaltă a vremii sale, foarte bogat fiind. Iar Hrisant, multă îndemnare spre îndeletnicirea cărturărească arătând, în scurtă vreme a ajuns a cunoaște toată filozofia păgână. Dar, aflând și de dumnezeiasca înțelepciune cuprinsă în Sfintele Scripturi, cu înfocată râvnă și cu multă luare aminte, cerceta cărțile Evangheliei și ale Apostolilor, adâncindu-le pe ele. Și zicea către sine: "Ţi se cădea ție, Hrisant, să citești scripturile neamurilor, câtă vreme nu cunoșteai lumina adevărului, iar acum, că ai aflat-o, păzește-o pe ea. Că roadele ostenelilor se dau celor ce le cer, precum ai citit: "Caută și vei afla. Ai aflat aur, ai aflat argint, ai aflat pietre scumpe, dar le-ai aflat, ca să și urmezi ceea ce ai aflat. Deci, ferește-te să nu-ți pierzi comoara !" Și-a ales, drept aceea, ca dascăl pe Carpofor preotul, care era iscusit în dumnezeieștile Scripturi, trăind ascuns într-o peșteră din munți. Și a auzit de la dânsul Cuvântul lui Dumnezeu și taina credinței creștinești și, povățuindu-se de dânsul, în scurtă vreme a primit și Sfântul Botez. Și atât s-a întărit în sfânta credință și în dragostea lui Hristos, încât, la șapte zile după Botezul său, Hrisant a și început a propovădui, la arătare, în popor, pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Mâhnire mare a cuprins pe tatăl său, Polemon, când a văzut înflăcărarea fiului său, pe calea credinței și defăimarea zeilor și, mâniindu-se, l-a certat și l-a închis în casă. Dar, cu toate mustrările, Hrisant nu s-a lepădat de credința sa. Deci, neputând el nicidecum să-l întoarcă, l-a însurat cu o fecioară frumoasă, însă păgână, pe nume Daria, din Atena, cu chip ca, aceea să-l facă pe Hrisant să-și lase credința lui cea creștinească, pentru dragostea ei. Dar, în loc să-l întoarcă pe el, ea însăși a primit credința în Hristos și, lepădându-se de păgânătate, a primit Sfântul Botez. Și doreau împreună, cu atâta înflăcărare, a sluji lui Hristos, încât au făcut legământ amândoi să trăiască în deplină feciorie. Și își împărțeau multele lor avuții săracilor și întorceau pe mulți la credința lui Hristos, sfătuindu-i pe tineri la viața feciorească. Și le zideau acestora case deosebite, ca niște mănăstiri, case de tineri cu viață curată și case de fecioare, miresele lui Hristos. Și s-a făcut fără de veste tulburare în Roma, că, acestea văzându-le, păgânii au mers la eparhul cetății, Celerin și s-au plâns de străina lucrare a lui Hrisant și a Dariei. Și îndată, acela a poruncit să-i prindă pe amândoi. Deci, i-a dat, la întrebări, în seama unui tribun, anume Claudiu și a ostașilor lui și i-au supus la chinuri, silindu-i să lepede mărturisirea lui Hristos. Dar atât de mare a fost și tăria cu care Sfinții au îndurat chinurile, precum și înțelepciunea cu care ei au răspuns meșteșugitelor întrebări ce li se puneau, încât însuși Claudiu tribunul și ostașii lui au cunoscut dreapta credință și, lepădându-se de idoli, au crezut în Hristos. Dar, ajungând vestea până la împărat, acesta a dat poruncă să fie uciși. Și s-a sfârșit Claudiu fiind înecat în apă, iar ostașii lui au fost uciși, tăindu-li-se capetele. Deci, Hrisant și Daria au primit și ei moarte de mucenici, că, fiind aruncați într-o groapă, au fost înmormântați de vii, mărturisind pe Hristos până la capăt, la 19 martie, anul 283; iar moaștele lor au fost puse, pe vremea împărăției marelui Constantin, în catacombele de pe calea Salaria din Roma.
Întru această zi, Sfântul Mucenic Panharie.
       Când împărăţeau Diocletian și Maximian în Roma cea veche, toată lumea era plină de înșelăciunea idolească și tot cel ce se mărturisea creștin, se lipsea nu numai de toată averea sa, ci, încă și de viață, după ce, mai întâi, suferea tot felul de chinuri. Deci, era atunci un oarecare, Panharie cu numele, din părțile Uzanilor, din Cetatea Vilapati, creștin din strămoșii săi, bărbat înalt de statură și frumos. Și, ducându-se la Roma, s-a împrietenit cu Diocletian, datorită căruia a ajuns cel dintâi bărbat la curte și foarte mult era iubit de împărat, încât, pentru multa dragoste ce aveau între ei, Panharie - vai nouă, s-a lepădat de credința lui Hristos și s-a făcut de un cuget cu împăratul. Și a poruncit împăratul să ia Panharie în fiecare an, de la împărăție, multe venituri, unele cu hrisoave, iar altele numai din poruncă împărătească, ca, prin acestea, să aibă tot câștigul și odihna. Și, înștiințându-se de aceasta, fericita sa maică și sora lui, prin scrisoare, îl sfătuiau pe el să aibă, în pomenirea sa, frica de Dumnezeu, apoi, înfricoșata Judecată și-i adevereau lui ca să cunoască ce fel de făgăduință le-a dat Hristos, celor ce L-au cunoscut pe El și L-au mărturisit, cu îndrăzneală, înaintea împăraților și a domnilor, precum și, dimpotrivă, ce fel de osândă au luat cei ce au tăgăduit și s-au lepădat de dumnezeirea Lui, ca să nu-i fie necunoscute aceste lucruri. Pe lângă aceasta, i-au scris și cuvântul Domnului, ce zice: "Omul de va dobândi toată lumea și-și va pierde sufletul său, nu va afla răsplată, deopotrivă, cu paguba sufletului său". Acest fel de scrisoare primind de la maica sa și citind-o Panharie, venindu-și în sine, a început a plânge și aruncându-se la pământ, striga: "Miluiește-mă, Doamne, Atotțiitorule și nu mă rușina pe mine, robul tău, înaintea îngerilor și a oamenilor. Ci, fie-Ți milă de mine, pentru mare îndurarea Ta". Deci, văzându-l pe el cineva din palat, plângând și rostind unele ca acestea, a vestit pe împărat. Și, mergând el de față i-a zis împăratul: "Spune-mi prea iubitule Panharie au doar nazarinean ești ?" Zis-a Sfântul: "Nazarinean sunt, o împărate și creștin". Și împăratul i-a zis: "Leapădă-te de numirea aceasta, pentru dragostea mea cea către tine. Că știut să-ți fie, nu voi hotărî asupra ta moarte grabnică, până ce nu te voi topi mai întâi cu felurite chinuri." Iar Sfântul i-a zis: "Eu, împărate, pentru că m-am făcut de un cuget cu tine până acum, mă cutremur și mă tem, ca nu cumva venind foc din cer, să mă ardă. Ci, de acum înainte, să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristosul meu, chiar dacă astăzi, sau după mulți ani, cu multe chinuri, precum zici tu, vei topi trupul meu". Atunci, fiind dezbrăcat Sfântul, l-au bătut cu vine de bou și, toată curtea fiind de față, a zis împăratul: "Știți că Panharie, marele dregător al împărăției, a căzut în credința galileenilor. Deci, spuneți-mi mie, ce îi voi face lui ?" Iar ei au zis lui: "Poruncește, împărate, ca el să fie bătut în piață, gol fiind, apoi să fie trimis la stăpânitorul din Nicomidia, spre a fi pedepsit acolo, de acela. Ca să nu ne facem și noi părtași la sângele lui, iubit ție fiindu-ți". Deci, a plăcut sfatul acesta împăratului, că mult îl iubea pe el și nu voia să vadă moartea lui. Și, aducându-l pe el în piață, l-au bătut cumplit, apoi, dându-l ostașilor, împăratul a poruncit să se facă scrisorile către stăpânitorul din Nicomidia, în multe chipuri îndreptățind moartea Sfântului. Și, mergând Sfântul la Nicomidia și înfățișându-se înaintea stăpânitorului, fiindcă era silit de acela la răspunsuri, a zis: "Iată, din împărătească poruncă, ai înțeles cine sunt; deci, dar, fă cele ce socotești, cu osârdie și fără frică". Și stăpânitorul a zis: "Cum îți este numele ?" Și mucenicul a răspuns: "Panharie îmi este numele. Creștin am fost din strămoși și, amăgindu-mă de înșelăciunea împăratului, m-am făcut de un cuget cu el, rău socotind. Dar, îndreptându-mă, cu ajutorul lui Dumnezeu, de maica și de sora mea, m-am apropiat de Hristosul și Dumnezeul meu și, acum, mă grăbesc să mor pentru El, ca să șterg lepădarea de El, pe care am săvârșit-o". Iar stăpânitorul i-a zis: "Lasă acestea, ce zici și fă porunca împăratului; nu vreau ca pomenirea unui astfel de om, bine încuviințat și frumos ca tine, să se piardă de pe pământ". Iar Sfântul i-a zis lui: "Această pierzare, ce zici, este vremelnică, dar pricinuitoare de veșnică viață, celor ce au ales-o pe ea, pentru Hristos". Deci, văzând neînduplecarea lui, stăpânitorul a dat hotărârea și, după ce și-a făcut rugăciunea, i s-a tăiat capul mucenicului lui Hristos, Panharie, în 19 zile ale lui martie, în Nicomidia. Și așa a luat fericitul cununa muceniciei.
Întru această zi, cuvânt despre o femeie, 
ce și-a înjunghiat pe cei doi copii ai săi. 
        Ne spunea monahul Paladie, zicând: "Am auzit de la un corăbier, care spunea așa: "Plutind pe mare", zicea, "odată, aveam în corabie bărbați și femei. Și, dacă am ajuns în larg, pe când alte corăbii călătoreau bine, unele spre Constantinopol, altele spre Alexandria, altele aiurea, vântul fiindu-le bun, corabia noastră nu putea merge mai departe. Și așa am petrecut trei zile, corabia nemişcându-se din loc, iar eu, întru necaz fiind și întru nedumerire, mă întrebam ce putea fi aceasta. Și, fiind necăjit pentru corabie, ca un cârmaci ce eram, am început a ruga pe Dumnezeu; și toți, cei ce erau cu mine, au făcut asemenea. Iar odată, mi-a venit un glas, grăindu-mi mie: "Aruncă pe Maria întru adânc și cu bine vei pluti". Iar eu, nedumerindu-mă, am grăit: "Ce oare va să fie aceasta ? Și cine este Maria ?" Și aceasta spunând, iarăși mi-a venit glasul, grăindu-mi mie: "Am zis ție, aruncă pe Maria jos și veți fi mântuiți". Atunci, așa socotind, îndată am strigat: "Maria !" Iar aceea dormea pe așternutul ei și mi-a răspuns, grăind: "Ce poruncești stăpâne ?" Și am zis ei: "Te rog să vii aici." Și, sculându-se, îndată a venit și, venind, am luat-o pe dânsa singură și i-am zis: "Vezi, soră Maria, ce fel de păcate am eu, încât pentru mine, toți veți pieri." Iar aceea, mult suspinând, a zis: "Cu adevărat, domnule cârmaci, eu sunt păcătoasa." Și am zis către dânsa: "Ce păcate ai ?" Iar ea mi-a zis: "Cumplite pentru mine, vai mie ! Că nu este păcat, pe care eu nu l-am făcut și pentru păcatele mele, toți veți pieri." Atunci mi-a mărturisit toate pe rând, grăind: "Cu adevărat, domnule cârmaci, eu, păcătoasa și foarte ticăloasa, am avut bărbat și doi copii și când unul era de nouă ani, iar altul de cinci ani, a murit bărbatul meu și am rămas văduvă. Și viețuia aproape de mine un oarecare ostaș și am vrut a mă mărita cu dânsul. Și am trimis pe cineva la el, iar acela a zis: "Nu voi lua femeie ce are copii de la alt bărbat", iar eu ticăloasa, auzind că nu vrea să mă ia pe mine, pentru copii, și aprinzându-mă mult cu dragostea către dânsul, am înjunghiat pe amândoi copiii mei și am trimis către dânsul veste: "Iată, acum nu mai am nici un copil." Iar ostașul, auzind ceea ce am făcut copiilor mei, a zis: "Viu este Domnul, Cel ce în ceruri locuiește, că nu o voi lua pe ea." Aceasta auzind, eu, ticăloasa, m-am temut ca nu după Lege să fiu chinuită și ucisă și am fugit." Acestea auzind de la femeia aceea, nici așa nu am vrut a o arunca pe ea întru adânc, ci am zis ei: "Iată, eu voi intra în barcă și, să știi, femeie, că, de va merge corabia cea mare, apoi numai păcatele mele au ținut-o pe ea." Și, dacă m-am pogorât în barcă, nu s-au mișcat din locul lor nici corabia cea mare, nici barca. Atunci, am intrat eu în corabia cea mare și am grăit femeii: "Pogoară-te tu în barcă." Iar aceea s-a pogorât și, îndată, barca, puțin depărtându-se, s-a scufundat în adânc, iar corabia cea mare a mers așa de bine, încât, în trei zile, am străbătut, plutind, cât aveam să mergem în cinci zile.
Întru această zi, cuvânt al lui Atanasie, egumenul Sinaiului, 
despre aducerea aminte a răului. 
     Mult poate rugăciunea dreptului, care se ajutorează cu fapta. Dar se ajutorează, dacă cel ce se căiește va începe a se osteni și roade de pocăință a face. Iar, dacă de o parte zidești, iar pe alta risipești, apoi ce folos va fi ? Fără numai greutate își dobândește lui. Că mare răutate este ca, adică, să meargă cineva la biserică, având invidie asupra altcuiva: căci, cum o să se roage cu o minciună, zicând la rugăciune: "Tatăl nostru, iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri ?" O, omule, care grăiești și fără de minte te ostenești la rugăciune, purtând în inima ta veninul vrăjmașului, cum strigi, cu minciună, la Dumnezeu: "Iartă-mi mie, precum și eu am iertat ?" Oare să te rogi ai venit, sau ca să minți ? Oare să câștigi darul, sau mânie să primești ? Mântuire voiești să iei, sau osândă ? Au nu auzi ce spune preotul, în vremea dumnezeieştii Liturghii: "Să ne iubim unii pe alții", adică să lepădăm toate nedreptățile și asprimile inimii ? Ce faci, omule ? Îngerii slujind, heruvimii cei cu ochi mulți acopăr Trupul lui Hristos pe Sfânta Masă și serafimii, cei cu șase aripi, cântă cântarea întreit sfântă și cu multă frică stau înainte, iar preotul, pentru tot poporul rugându-se, Duhul Sfânt se pogoară și îngerii scriu numele celor ce fără răutate intră în biserică; cum, oare, iubitule, de nu te înspăimântezi ? Sau cum ceri iertăciune, iar tu nu ierți. Că de nu vei ierta, pe cei ce ți-au greșit ție, nici Domnul nu te va ierta pe tine. Iar de vei ierta, iertat vei fi; și de vei milui, miluit vei fi. Să nu zici: "De multe ori am iertat pe fratele meu și iarăși rău mă ocărăște și multe răutăți aduce asupra mea și nu pot să-l mai iert pe el". Nu, iubitule, să nu zici acestea, ci să te asemeni cu Ștefan și cu Iacov, ruda Domnului și să te rogi pentru cei ce-ți fac ție rău. Și Stăpânului tău, Celui ce a primit moarte pentru noi, să te asemeni; să rabzi răutatea și ocara de la prietenul tău, ca să ți se ierte păcatele cele multe. Să fugim, fraților, de păcatul cel amar al aducerii aminte de rău, pentru că tot păcatul, în scurtă vreme, se săvârșește și degrabă trece, dar pomenirea de rău este o patimă cumplită înfocată. Că, cineva, ori umblând, ori șezând, ori sculându-se, veninul balaurului în inima sa îl poartă. Cel ce se lasă cuprins de această patimă, nu va moșteni Împărăția lui Dumnezeu și iertării nu se va învrednici. Că, pentru acela, nici o faptă bună nu se folosește, nici postul, nici milostenia; că pomenirea de rău pe toate le pierde. Deci, de-ți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aminti de răutate, mergi, mai întâi, de te împacă și, așa, să-ți aduci darul și primit va fi. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:

Niciun comentariu:

Părintele Cleopa despre rugăciune

Sursa: http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=1vLmKHpW2KQ

O Trisagios Ymnos - The Thrice Holy Hymn (Mount Athos Version)

Sursa: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-BpBgU-gUMA#!

Plânsul Călugărilor - 1

Plânsul călugărilor - 2

Plânsul călugărilor - 3

Sfânta Cruce

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=JjFXYy79Du0