Proloagele din 17 noiembrie

Luna noiembrie în 17 zile: pomenirea celui dintre Sfinţi 

Părintelui nostru Grigorie, Taumaturgul, făcătorul de minuni, 

episcopul Neocezareei Pontului (+270-271).

Acesta a trăit în zilele lui Aurelian împăratul (270-275), născut în Neocezareea Pontului, aproape de ţara Armeniei, din părinţi bogaţi. Murind tatăl său, când Grigorie avea 14 ani, creşterea lui a rămas în grija mamei sale. Dar el începu să înţeleagă şi singur partea cea bună a vieţii şi, crescând în vârstă, creştea şi dreapta credinţă a lui Hristos într-însul. Mama sa l-a trimis la dascăli de seamă, învăţând limba latină şi meşteşugul vorbirii frumoase şi, curând, se dovedi atât de iscusit, încât se minunau mulţi de darurile lui. În căutarea celor mai vestiţi dascăli ai vremii, Sfântul Grigorie şi fratele său Atinodor ajunseră şi la Alexandria Egiptului, unde, întâlnind pe marele Origen(185-254), se făcură, vreme de trei ani, ucenicii lui, deprinzând de la dânsul învăţăturile Sfintei Scripturi. Tot în Alexandria, Sfântul învăţa cu osârdie meşteşugul doctoricesc şi minuna pe toţi tinerii din cetate prin viaţa lui curată şi plină de smerenie. Întorcându-se în cetatea sa, lumea se aştepta să-l vadă primind vreo dregătorie împărătească, mai ales după învăţătura căpătată la vestitele şcoli din Alexandria. Dar Sfântul, care între timp primise Botezul, părăsi toate măririle şi, lepădând şi averea sa, se retrase într-un loc singuratic, unde vieţui în rugăciune şi în adâncirea dumnezeieştii înţelepciuni a Sfintelor Scripturi. Deci, fericitul Grigorie, aflând că arhiepiscopul Fedim al Amasiei, la cererea creştinilor şi preoţilor, hotărâse să-l facă episcop al Neocezareei Pontului, socotindu-se nevrednic de asemenea cinste şi răspundere, a părăsit locul de linişte şi a rătăcit multă vreme, prin pustietăţi, pentru a nu fi găsit. În cele din urmă, însă, a fost aflat şi, numai după multe rugăminţi, s-a învoit a primi să fie părinte şi păstor creştinilor din Cezareea Pontului, îndrumându-i pe calea dreptei credinţe. Într-o scrisoare a sa, Sfântul Grigorie de Nyssa, care i-a scris viaţa, mărturiseşte că atunci când a fost sfinţit episcop, fericitul Grigorie al Neocezareei a scris un dreptar de credinţă cu privire la Sfânta Treime, regulă pe care a lăsat-o Bisericii sale şi care a ferit multă vreme pe credincioşi de rătăcirile eretice. Tot aşa, pe vremea prigoanei lui Decius (250-253), cunoscând omeneasca slăbiciune, Sfântul Grigorie sfătuia pe creştini să fugă şi să se ascundă, ca nu cumva, înfricoşându-se de cruzimea chinurilor, să se lepede de credinţă. Pentru credinţa lui puternică şi viaţa curată pe care o ducea, s-a învrednicit de mari daruri duhovniceşti şi a săvârşit nenumărate minuni, pentru care fapte i s-a dat numele de Taumaturgul, adică făcătorul de minuni. Nu se ştie anul în care a murit (270 sau 271), dar se zice că, pe patul de moarte fiind, Sfântul Grigorie a întrebat pe cei de aproape ai săi: "Câţi păgâni mai sunt în cetatea Neocezareei?" I s-a răspuns: "Se mai află şaptesprezece necredincioşi, care ţin la închinarea la idoli, dar cetatea întreagă crede în Hristos". Atunci, Sfântul a zis: "Slavă lui Dumnezeu, că numai şaptesprezece creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg către Domnul, atâţia necredincioşi, rămân, câţi credincioşi am aflat întâi!" Şi, acestea zicând şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. 

  Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zaharia Ciobotarul şi a lui Ioan.

        Un om oarecare, vestit în lucrurile lumeşti, cu numele Ioan, lepădând toate îndulcirile vieţii, ducea o viaţă smerită şi monahicească şi, îndeletnicindu-se cu fapte dumnezeieşti, se sârguia să placă numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea în rugăciuni şi cereri, năzuind şi sporind către fapte din cele mai înaintate şi mai mari, pe lângă toate celelalte sporiri ale lui, avea şi lucrul acesta nelipsit, că se ducea ca să privegheze toată noaptea la bisericile Domnului. De aceea, într-o noapte s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofii, ce se afla în Constantinopol şi, aflând uşile încuiate, fiind ostenit, a şezut acolo pe un scaun ce era aproape şi, şezând, îşi citea slujba cu glas şoptit. Şi, iată, s-a făcut o strălucire de lumină ce venea de undeva de afară şi, privind mai cu luare-aminte, a văzut un bărbat cucernic, care mergea în urma luminii aceleia. Deci, bucurându-se pentru acea vedere, lua aminte, mai bine voind să vadă ce are să facă omul acela. Şi, când a ajuns omul la porţile bisericii Sfintei Sofii, care erau închise şi-a plecat genunchii înaintea porţilor şi îndelung a făcut o rugăciune, apoi a ridicat în sus mâinile şi, făcând semnul Sfintei Cruci pe porţi, iată, o minune: îndată ele s-au deschis de la sine şi, împreună cu lumina, a intrat înlăuntru şi omul acela minunat. Şi, după ce a intrat în tindă şi-a plecat iarăşi genunchii pe podea, la locul unde era zugrăvită deasupra Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi, sculându-se, a deschis şi acolo porţile şi, ajungând la porţile cele frumoase de argint din pridvorul bisericii, a făcut şi acolo destulă rugăciune. Apoi, cu semnul crucii, le-a deschis şi pe acelea şi aşa a intrat în biserică, cu totul fiind luminat. Deci, mergând în mijlocul bisericii şi-a ridicat mâinile, cerând îndurare de la Dumnezeu, iar după ce şi-a isprăvit rugăciunea, s-a întors şi a trecut prin tinda Bisericii, iar porţile s-au încuiat singure, prin dumnezeiască lucrare, îndată ce el a ieşit afară. Deci, stătea acel sfânt om Ioan şi căuta cu luare aminte unde va merge acel dumnezeiesc bărbat, după ieşirea din biserică. Şi, fiindcă acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit Ioan a-l urma, ca să afle unde se ascunde acest fel de scump mărgăritar al lui Dumnezeu. Şi abătându-se acela puţin din drumul drept, mergea spre calea cea pogorâtoare a Sfântului Mucenic Iulian şi, apropiindu-se de o prea micuţă casă şi bătând cu mâna în uşă, a strigat încet numele femeii ce era înlăuntru: "Maria !" Şi aşa, a intrat înlăuntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a luat de la el şi între ei a pogorât noaptea întunecată. Iar femeia acelui dumnezeiesc bărbat a aprins lumânarea din candelă şi a dus-o bărbatului ei. Însă el nu s-a culcat pe pat, nici nu şi-a odihnit trupul în vreun alt chip, ci a început să lucreze, că era cizmar. Atunci şi cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fără de sfială a intrat înlăuntrul casei şi, căzând la picioarele lui, le uda cu lacrimi şi, rugându-l pe el, zicea: "Nu ascunde de mine cine eşti şi care este înalta vieţuire, prin care faci străine fapte pe care le-am văzut, cu ochii mei, eu însumi". Iar acel smerit vieţuitor zicea: "Iartă-mă, bătrânule, pentru Domnul, eu sunt om păcătos şi nu am la viaţa mea nici o faptă bună, că cine sunt eu, nevrednicul? Sau de unde am învăţat eu vreo înaltă vieţuire, precum zici, de vreme ce sunt sărac şi mă aflu ostenitor în cel mai neînsemnat meşteşug. Te-ai înşelat, omule, te-ai înşelat şi părere ai văzut, nu adevărul". Atunci bătrânul a adaus lacrimi peste lacrimi şi nu înceta a-l jura pe el cu numele lui Dumnezeu, ca să-i arate fapta bună cea mare a lui şi zicea: "De n-ar fi fost lucrul dumnezeieştii Pronii, ca să se descopere viaţa ta ascunsă, cu adevărat nu m-aş fi învrednicit eu, cel mai mic, să fiu martor acestui fel de taină". Deci, strâmtorat fiind de jurăminte, acel minunat bărbat s-a sculat de pe scaun şi, făcând mai întâi metanie bătrânulul, a început a zice aşa: "Bine, să ştii fratele meu, că pe pământ nici o altă ispravă n-am câştigat, decât să mă tăvălesc în noroi şi să mă întinez cu păcatele, cinstind mai mult desfătarea trupească. Iar după acestea, din bunătatea Dumnezeului meu, luând aminte la frica chinurilor ce vor să fie, după ce pe aceasta ce-o vezi am luat-o de femeie, n-am întinat curăţia trupurilor, ci amândoi cu unire păzim fecioria şi tăinuim aceasta, zicând că ea este stearpă. Şi, până acum, cu ajutorul lui Dumnezeu noi păzim adevărata curăţie a sufletului şi a trupului, din dorinţa izbăvirii şi dragostea pentru Dumnezeul nostru. Voi adăuga încă şi alta, pentru legământul jurământului: Bogăţia mea toată nu este mai multă, fără numai trei arginţi şi jumătate şi cu aceştia, cumpărând piei lucrez meşteşugul cizmăriei şi câştigul pe care îl scot de acolo, îl despart în două: o parte, adică cea mai dreaptă şi de căpetenie o hărăzesc lui Hristos, împărţind-o la săraci, fraţii lui Hristos. Iar cealaltă parte, o cheltuiesc la trebuinţele noastre. Şi aşa, pururea petrecând, mă închipui, la înfricoşata judecată ce va să fie. Şi-mi aduc aminte de cercetarea cea înfricoşătoare ce au să-mi facă cumpliţii demoni". Iar Ioan, această povestire auzind-o şi minunându-se de curata şi fericita viaţă a pururea pomenitului Zaharia(că aşa se numea) l-a prea lăudat pe el, apoi, binecuvântându-l, a ieşit din casa lui cu mare bucurie. Apoi, s-a dus la casa unde găzduia, mulţumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a văzut. Iar fericitul Zaharia, cel ce cu adevărat nu avea mândrie, fugind de amăgirea slavei lumeşti şi-a lăsat casa şi a fugit, rămânând cu desăvârşire necunoscut tuturor. 

 Întru aceastã zi, învãtãturã a lui Varlaam, către Iosaf, 

dar mai ales către noi.

          Ascultaţi, fraţilor şi fiilor, ce ni se cade a face după Botez. Să ne lepădăm de tot păcatul şi de toată patima şi să punem faptele cele bune la temelia credinţei, căci credinţa, fără de fapte, moartă este asemenea şi faptele fără de credinţă moarte sunt. Despre aceasta ne învaţă încă şi Pavel Apostolul: "Cu Duhul să umblaţi şi poftele trupului să nu le faceţi. Acestea sunt desfrânarea şi toată necurăţia şi celelalte fapte rele: luarea de mită, slujirea la idoli, otrăvirea, vrajba, sfada, iuţimea, mânia, cearta, erezia, iubirea de argint, clevetirea, beţia, mândria şi cele asemenea acestora. Căci cei ce fac acestea nu moştenesc împărăţia lui Dumnezeu. Că rodul Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţile, înfrânarea, sfinţirea sufletului şi a trupului, smerenia, sfărâmarea sufletului şi a trupului, sfărâmarea inimii, milostenia, nerăutatea, iubirea de oameni, privegherea, pocăinţa cea curăţitoare de toate păcatele cele făcute mai înainte, lacrimile cu pocăinţă, şi tânguirea pentru ale sale păcate". Că prin aceste fapte bune proslăvim pe Părintele nostru care este în ceruri. Că zice: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă pe voi şi vă rugaţi pentru cei ce vă asupresc pe voi, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi, ca să fiţi fii Tatălui vostru Care este în ceruri. Că El răsare Soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Nu osândiţi, dar, ca să nu fiţi osândiţi, iertaţi şi se va ierta vouă. Şi nu vă faceţi comori pe pământ, unde rugina le strică şi furii le sapă şi le fură, ci faceţi-vă comoară în ceruri, unde nici molia, nici rugina nu o strică şi unde furii nu o sapă, nici n-o fură. Că unde vor fi comorile voastre, acolo vor fi şi inimile voastre. Nu vă îngrijiţi cu inimile voastre ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici cu trupul cu ce vă veţi îmbrăca, că ştie Tatăl vostru, Care este în ceruri, că vă trebuie toate acestea. Că Cel ce ne-a dăruit sufletul şi trupul, ne va da tuturor hrană şi haină. Cel ce hrăneşte păsările cerului şi florile câmpului atât le înfrumuseţează, cu atât mai mult pe voi ! Căutaţi, dar, mai întâi, Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi acestea toate se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi pentru ziua cea de mâine, că ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi. Deci, toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi să le faceţi lor. Să intraţi pe poarta cea strâmtă în Împărăţia Cerurilor. Că largă şi desfătată este calea ce duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce umblă pe ea. Şi strâmtă este poarta şi îngustă calea, care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află pe ea. Nu tot omul cel ce-mi zice Mie "Doamne, Doamne," va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cela ce face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubeşte pe tatăl său ori pe mama sa, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Şi cela ce nu-şi ia crucea sa şi nu vine în urma Mea, nu este vrednic de Mine". Iată, acestea şi altele asemenea cu acestea, a poruncit Mântuitorul Apostolilor ca să-i înveţe pe credincioşi. Şi acestea toate se cade nouă a le păzi, dacă dorim să câştigăm desăvârşirea şi să ne învrednicim, după dreptate, de cununile cele nestricăcioase. Pe care fie ca Dumnezeu, dreptul Judecător, să le dăruiască tuturor celor ce iubesc arătarea Lui. 

 Întru aceastã zi, cuvânt despre Euharist, păstorul.

         Doi bătrâni, vieţuind în pustie, au rugat pe Dumnezeu să le arate lor în care măsură au ajuns ei. Şi le-a venit lor glas, zicându-le: "În cutare sat al Egiptului este un om, un mirean de rând, cu numele Euharist şi femeia lui, Maria; dar voi n-aţi ajuns încă la măsura acelora". Deci, sculându-se, bătrânii s-au dus la satul acela şi au întrebat de casa lui. Şi, aflând numai pe femeia lui, i-au zis ei: "Unde este bărbatul tău?" Iar ea le-a răspuns: "Este păstor şi paşte oile". Şi i-a adus pe ei în casa sa. Iar făcându-se seară, a venit Euharist cu oile sale şi văzând pe bătrâni, le-a gătit lor masă şi a adus apă, ca să le spele lor picioarele. Zis-au bătrânii: "Nu vom gusta nimic, de nu ne vei spune nouă faptele tale cele bune. Iar Euharist, cu multă smerenie le-a zis: "Eu sunt păstor şi aceasta mi-i femeia". Însă n-au primit bătrânii numai atâta, ci îl rugau pe el. Iar acela nicidecum nu voia să le spună. Apoi i-au zis bătrânii: "Dumnezeu ne-a trimis la tine". Şi, după ce a auzit acest cuvânt, îndată s-a temut şi le-a spus lor: "Iată aceste oi le avem de la părinţii noştri, iar dacă ne dăruieşte Dumnezeu dintr-însele vreun câştig, noi îl despărţim în trei părţi: o parte la săraci, alta la primirea de străini, iar a treia o cheltuim pentru trebuinţele noastre. Iar de când am luat pe femeia mea, nu ne-am spurcat nici eu nici ea, ci în feciorie am petrecut şi fiecare din noi deosebi dormim şi noaptea ne îmbrăcăm în haine de păr, iar ziua în hainele nostre. Iar până acum nimeni din oameni n-a ştiut cele despre noi". Deci, acestea auzind, bătrânii s-au minunat si, închinându-se, s-au dus în pustie, mustrându-se pe ei şi lăudând pe Dumnezeu, Căruia Se cuvine slava în veci ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage17Nov.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1235

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie17.htm