Proloagele din 14 iunie

 

Luna iunie în 14 zile, pomenirea Sfântului Prooroc Elisei(+840 î.Hr.)

       Acesta a fost fiul lui Safar, din orăşelul Abel-Mehola, dinspre Iordan şi a trăit cu opt sute de ani înainte de naşterea Domnului Hristos. A primit darul proorocirii şi a fost ucenic al marelui Profet Ilie Tesviteanul. Istoria sa se află scrisă în Vechiul Testament, în Cartea Regilor(IV regi, cap. 2, 4, 6, 13, 20, 21). Tradiţia spune că la naşterea profetului, în Galgala, idolul păgân al junicii de aur, ce era în Silon, a mugit atât de tare, că s-a auzit răgetul ei până la Ierusalim, ca semn că cel născut va strica idolii cei ciopliţi. Copilăria şi tinereţea lui le-a petrecut lângă părinţii săi, ajutându-i la munca grea a câmpului. Ca prooroc a binevestit voia lui Dumnezeu către popor. A mustrat pe cei nedrepţi, a certat pe asupritori, a îndreptat şi a vindecat mari suferinţe omeneşti, din timpul său, Dumnezeu lucrând multe semne prin mâna proorocului Său Elisei. A îndulcit apele cele amare din Ierihon, a înviat morţi, a curăţat de lepră pe Neeman Sirianul, iar după ce a murit, numai atingerea de moaştele lui a înviat pe un mort necunoscut(IV Regi 13, 21). Şi aşa cu duhul marelui Prooroc Ilie, dascălul său, Proorocul Elisei a întors inimile oamenilor din neamul său la credinţa strămoşilor, a lui Avraam, Isaac şi Iacov, într-o vreme când idolatria lui Baal era adusă cu sila peste tot, de regele Ahab şi de regina Izabela.

Întru această zi pomenirea celui dintre Sfinţi Părintelui nostru Metodie, arhiepiscopul Constantinopolului(+846)

         Acest sfânt şi mare arhiereu al lui Hristos, Metodie, s-a născut în Sicilia şi a trăit pe vremea împăraţilor Leon Armeanul şi Teofil, luptători împotriva icoanelor. Deci înfruntând şi mustrând rătăcirea hulitorilor de icoane, Metodie a petrecut în închisoare ani îndelungaţi, până la moartea lui Teofil(+842). După moartea acestuia a luat împărăţia împărăteasa Teodora, Mihail fiul său fiind prea tânăr. Deci, împărăteasa şi Sfântul Metodie, care a fost ales patriarh al Constantinopolului s-au sârguit să piardă din împărăţia creştinească acea blestemată erezie a luptătorilor împotriva Sfintelor icoane. Drept aceea s-au întărit dogmele cele credincioase ale sfântului şi marelui, a toată lumea, Sinod al şaptelea şi aducând icoanele în bisericile Domnului, cu mare sărbătoare, au întemeiat Duminica Ortodoxiei, în anul 843, prima duminică, din Marele Post al Paştilor. Pentru ale lor rugăciuni, Doamne miluieşte-ne pe noi. Amin !

Întru această zi cuvânt din Limonar

          Un frate oarecare mi-a spus: "Am venit la lavra lui Ava Gherasim, aproape de Iordan şi am mers la ava Alinie, care stătea acolo în insulă. Şi am zis lui: "Ava cum stai în locul acesta, cu atâta arşiţă şi ţânţari ?" Iar bătrânul mi-a răspuns: "Pentru aceasta pătimesc fiule, ca de chinurile ce sunt dincolo să nu fiu chinuit. Încă rabd şi ţânţarii, ca să scap de viermele cel neadormit. Asemenea rabd şi zăduful cel simţit, ca să mă izbăvesc de focul cel veşnic. Că focul acesta vreme puţină este, iar celălalt sfârşit nu are. Dar acestea s-au scris spre folosul celor ce aud."

Întru această zi cuvânt despre un negustor, care în strâmtorare fiind, 

a păzit porunca lui Dumnezeu.

       Ne-a spus nouă unul din Părinţi: "Ducându-mă eu la Ascalon, ca să cercetez pe nişte Părinţi, Părintele Eusebiu ne-a spus nouă aşa: "Un negustor din cetatea noastră, călătorind cu corabia sa în Africa şi înnecându-i-se corabia şi-a pierdut toată averea lui şi pe cea străină, scăpând numai el singur. Deci venind la casa sa l-au prins datornicii lui şi l-au închis în temniţă. Şi părăsindu-l cei din casa lui, nu i-au lăsat nimic afară de hainele pe care le purta, el şi femeia lui. Însă ea din multă lipsă, umbla lucrând prin cetate, ca măcar pâinea să-şi câştige şi să aducă şi bărbatului ei. Iar odată stând ei şi mâncând împreună cu bărbatul ei în temniţă, a intrat un oarecare dregător, ca să dea milostenie celor închişi. Şi a văzut-o pe ea, stând lângă bărbatul ei şi i s-a rănit inima, văzându-i frumuseţea , pentru că era cu adevărat frumoasă şi a chemat-o pe ea printr-un oarecare străin. Iar ea degrabă a alergat afară socotind că va lua milostenie. Iar acela luând-o pe ea la o parte i-a zis: "Pentru care pricină stai în temniţa aceasta ?" Iar ea i-a spus lui toate. Iar el a zis către dânsa: "Dacă voi răscumpăra toată datoria voastră, oare tu vei păcătui cu mine în noaptea aceasta ?" Însă ea frumoasă la suflet şi curată la minte i-a zis lui: "Oare nu ai auzit stăpâne al meu pe Apostol zicând:"Femeia nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul ? Voi merge dar şi voi întreba pe bărbatul meu." Şi intrând în temniţă a spus bărbatului său cuvintele necuratului dregător. Deci el fiind plin de înţelepciune şi credincios către femeia sa n-a vrut ca prin averea cea din desfrânare să fie eliberat din temniţă, ci mult suspinând şi lăcrimând a zis către femeia sa: "Mergând soră să răspunzi către acel dregător aşa: "Noi, stăpâne, slobozire pentru desfrânare nu vrem nici măcar să auzim de ea, ci avem pe Dumnezeu, Care a zis prin Proorocul David: "Nu vă nădăjduiţi spre cei puternici şi spre fiii oamenilor, întru care nu este mântuire."(Ps.145, 3) Ci de vreme ce Dumnezeu Care stă pe Heruvimi vede şi adâncurile, Acela priveşte şi spre cei ce stau în temniţa aceasta. Şi cu judecăţile pe care le ştie, ne va izbăvi pe noi, iar tu să mergi cu pace. "Şi sculându-se femeia a mers la dregător şi i-a zis lui ceea ce o învăţase bărbatul ei. Iar întru acele zile era închis în temniţă împreună cu ei şi un oarecare tâlhar. Acela privea auzind toate cele ce se grăiau şi se făceau de dânşii şi suspinând în inima sa a zis: "Iată în cât de mare strâmtorare petrec oamenii aceştia însă curăţia lor n-au vrut să şi-o spurce, ca să se elibereze din închisoare. Ci mai mult decât bogăţia şi-au ales curăţia lor şi au defăimat toate cele din viaţa aceasta, pentru ca numai lui Dumnezeu să fie plăcuţi. Iar eu ticălosul, ce voi face că niciodată nici măcar nu m-am gândit în mintea mea că este Dumnezeu ? Şi de aceea m-am făcut vinovat de ucideri." Deci, chemându-i pe ei la sine, printr-o ferăstruică, de la locul unde era închis, le-a zis lor: "Să ştiţi că eu tâlhar am fost şi multe răutăţi şi ucideri am făcut. Şi ştiu bine că în orice ceas poate veni judecătorul să mă scoată din temniţă şi să-mi taie capul. Deci de vreme ce am văzut curăţia voastră, mi-a venit un gând şi mă rog vouă, ca după moartea mea, să mergeţi în cutare loc, în zidul cetăţii şi săpând, să luaţi aurul pe care îl veţi afla şi să vă fie acesta pentru plata datoriilor voastre şi spre orice altă trebuinţă. Şi să vă rugaţi lui Dumnezeu pentru mine, ca să aflu milă de la El. Deci după puţine zile a venit în cetatea aceea judecătorul şi a poruncit ca să scoată din temniţă pe tâlhar şi să-i taie capul. Apoi după o zi l-a eliberat şi pe negustor. Şi femeia lui a zis: "Să-mi porunceşti ca să mă duc unde ne-a spus nouă tâlharul că se află comoara, să văd dacă ne-a spus nouă adevărul." Iar el a zis: "Du-te." Apoi, ea după ce a înserat, luând o sapă şi mergând la locul ce-i spusese ei, a început a săpa şi a aflat o oală plină de galbeni. Şi cu pricepere luându-i şi-au plătit toată datoria lor, însă o făceau aceasta, ca şi când de la alţii s-au împrumutat. Şi în acest fel făcând s-au eliberat şi din datorii şi din temniţă. Şi aşa precum au păzit ei porunca lui Dumnezeu, aşa şi Domnul a mărit mila Sa spre dânşii.

Întru această zi cuvânt de învăţătură  al Sfântului Ioan Gură de Aur despre beţie 

        Iată, eu, iubiţilor, dau adeseori, învăţătură, nădăjduind că voi opri pe cineva de la deprinderea cea rea a beţiei, dar, şi aici, se întâmplă tocmai dimpotrivă. Şi mă doare că, învăţătura se dă în zadar. Că şi plugarul, dacă seamănă şi pământul nu dă roada, apoi, tare se mâhneşte, iar eu, încă şi mai mult, mă întristez, plugarul, adică, pentru trupeşti osteneli, iar eu, pentru cele sufleteşti. Că, cu cât este mai mare sufletul decât trupul, cu atât şi această suferinţă mai mare este, că trupurile noastre, ale tuturor sunt muritoare, iar sufletele sunt fără de moarte. Drept aceea, de suflete să avem mai mare grijă, că, cel ce trupul îşi iubeşte, mai mult decât sufletul, şi lumea aceasta mai mult decât pe Dumnezeu, ticălos este şi blestemat. Că idolii nu pot să facă nici bine, nici rău, iar beţivul, toată răutatea o face. Şi, dacă unul ca acesta, nu se va lăsa de beţia cea rea, se va osândi, împreună cu slujitorii de idoli. Că n-a oprit Dumnezeu a mânca şi a bea cu rânduială, după lege, ci beţia o opreşte, căci cel beat, de va face ceva rău, nici nu ştie ce a făcut. Iar cel treaz de va face un păcat, se căieşte de el. Pentru că zice Scriptura: "Beţivii şi desfrânaţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu".(Gal. 5, 21). Băutura cea multă, puţină minte lasă. La beţie, toată răutatea se săvârşeşete, că băutura cu măsură, dă sănătate, iar cea fără de măsură, pierzare sufletului îi face. De aceasta dar, să ne izbăvească pe noi Domnul cu al Său dar şi cu iubirea Sa de oameni, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor !  Amin.