Luna iunie, in 26 de zile: pomenirea Precuviosului Parintelui nostru David, cel din Tesalonic (†548).
Acest fericit parinte David, s-a nascut si a crescut in stralucita cetate a Tesalonicului. Si, din pruncie, supunandu-si poftele trupului, cu infranarea si curatia, s-a aratat ca un inger in trup, stralucind ca un luceafar. Asemenea, si-a parasit prietenii si averea, pe care impartit-o saracilor si a mers la manastirea Cunuliaton, unde s-a facut monah. Deci, a ramas acolo, nevoindu-se in post si rugaciune si pazind toata fapta buna, iubind, mai ales, infranarea si smerenia, ca unul ce socotea ca traiul imbelsugat aduce trandavia sufletului, iar alergarea dupa laude intuneca si risipeste faptele cele bune.
Citind, fara odihna, minunatele fapte si patimiri ale Sfintilor, se minuna de puterea credintei lor si se osandea pe sine, socotindu-se nevrednic si slab in sufletul sau.
Afland, din acele carti, ca stapanindu-si trebuintele cele trupesti, dobandeau Sfintii tarie de nezdruncinat, pentru sufletul lor, tanarul calugar nazuia sa le urmeze pilda, infranandu-si pornirile pamantesti si cautand a creste in dragostea pentru cele duhovnicesti. Iubea, cu deosebire viata Sfantului Simeon si indelunga rabdare a Sfantului Daniil Stalpnicul. Asa a crescut in inima Cuviosului David hotararea de a se face urmasul acestora.
Drept aceea, facandu-si cuib intr-un migdal, ca o pasare ce canta, din acel loc bucura pe toti prin cuvintele sale, legandu-se sa nu coboare de acolo, trei ani de zile. Si rabda, cu vitejie, gerul si viscolul, ploaia si arsita soarelui. Si, cu cat isi chinuia mai mult trupul, cu atat cobora, in sufletul sau, mai multa liniste si pace. Si, s-a imbogatit, astfel cu lucrarea minunilor. Iar, cand s-au implinit trei ani, ucenicii i-au ridicat o chilie si a fost multora povatuitor.
Deci, primind a merge la Constantinopol, ca trimis, cu cererea cetatii sale, fericitul David a minunat pe marele Iustinian imparatul prin intelepciunea cuvantului sau si cu nepatimirea, cea mai presus de fire, a trupului sau. Ca, luand in mana sa carbuni aprinsi si tamaind pe imparatul, focul nu-i ardea mana. Si si-a aflat obstescul sfarsit, pe drumul de intoarcere, cu vestea buna a dobandirii celor cerute de tesalonicienii sai, de la imparat.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric..
Ne-a povestit noua Paladie, ca el, oarecand, intrand in Alexandria impreuna cu ava Daniil, pentru o anumita trebuinta, a intalnit pe un oarecare tanar, iesind din baie, ca se scaldase. Si, vazandu-l pe el, batranul a suspinat si a zis catre ava Paladie: Vezi, pe acest frate? Se va defaima numele lui Dumnezeu, printr-insul. Deci, sa mergem dupa el, ca sa vedem unde petrece. Si, mergand pe urma lui, au intrat dupa el. Si, batranul, luandu-l deoparte i-a zis: "Frate, tanar fiind si sanatos, nu ti se cuvine sa te scalzi la baia de obste. Ca, sa fii incredintat, fiule, ca pe multi smintesti." Raspuns-a acela batranului: "De as placea oamenilor, n-as mai fi sluga lui Hristos, dar scris este. Nu judecati si nu veti fi judecati." Atunci, batranul i-a pus lui metanie, zicand: "Iarta-ma pentru Domnul ca am gresit, ca un om." Si am iesit de la dansul. Iar batranul, suspinand si lacrimand, a zis: "Sa te incredinteze pe tine adevarul, frate: mai multi decat cincizeci de draci am vazut inconjurandu-l pe dansul si turnand peste el noroi, iar, o arapoaica, sezand pe umerii lui, il saruta pe el, si alta arapoaica, jucand inaintea lui, nerusinari il invata, iar dracii, mergand imprejurul lui, se bucurau de el. Iar pe Sfantul Inger nu l-am vazut, nici aproape, nici departe de el. Pentru aceasta socotesc ca era el plin de toata necuratia. Si o dovedesc aceasta si hainele lui care sunt de caprioara, moi si impodobite cu fir: apoi, si, petrecerea lui asa fara de rusine, in mijlocul acestei cetati, intru care si cei ce au imbatranit in nevointa, cand intra pentru trebi de neinlaturat, se sarguiesc sa iasa indata, ca sa nu sufere vatamare. Apoi, de nu era el iubitor de sine si iubitor de dezmierdari si iubitor al desfranarii, nu s-ar fi dezgolit pe sine fara de rusine in fata tuturor, si n-ar fi privit si pe altii, asemenea goi, ca si el, cand Sfintii, Parintii nostri, Antonie si Pahomie, Amon si Serapion si ceilalti purtatori de Dumnezeu parinti, au legiuit ca nimeni intre calugari, fara de mare boala si nevoie, sa nu se dezgoleasca pe sine. Ca si ei insisi, pentru oarecare trebuinte, avand nevoie sa treaca rauri si nefiind luntre, nu sufereau sa se dezgoleasca, pentru ca se sfiau de Sfantul Inger, care urma dupa dansii si de soarele care-i lumina, desi nu-i vedea vreun om; ci se rugau lui Dumnezeu si treceau prin vazduh, fiindca Iubitorul de oameni si Atotputernicul Dumnezeu primea indata cererea lor, plina de evlavie, si, preaslavit, o implinea si o savarsea cu fapta." Acestea spunandu-mi-le, batranul a tacut. Iar, dupa ce ne-am intors noi la Schit, n-au trecut multe zile si au venit fratii de la Alexandria, care ne-au povestit ca fratele cutare, cel ce, cu putin mai inainte, venise de la Constantinopol, acela despre care vorbise batranul, s-a aflat ca se desfranase cu femeia lui Selentarie si, fiind prins de slugile lui si de vecini, a fost ucis, facandu-se tuturor rusine si ocara. Iar eu, auzind, sculandu-ma, m-am dus la ava Daniil si i-am povestit lui cele ce s-au intamplat. Si, auzind, batranul a lacrimat si a zis: "Pedeapsa celui mandru, este caderea." Cu aceasta batranul arata ca acela, de nu bolea cu mandria, si ar fi primit sfatul sau, nu ar fi patimit una ca aceasta, pe care si altii mandri o vor suferi, daca nu se vor invata, prin aceasta cadere, sa fuga de o prapastie ca aceasta. Drept aceea, parintele a poruncit sa se scrie acestea, ca vrednice de scris, si sa se puna in cartea de semne a purtatorilor de Dumnezeu Parinti, spre folosul si zidirea celor ce o vor citi.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, ca nimeni sa nu se deznadajduiasca de mantuire, cazand in multe pacate, ci sa se pocaiasca..
Nimeni, umbland in rautatea pacatului, sa nu deznadajduiasca, stiind ca, pentru boala sufletului, leacul sufletesc este pocainta. Pentru ca, prin ea, se poate tamadui toata neputinta si, chiar stalpul cel de intarire de ar cadea, poate, prin pocainta, sa se indrepteze. Frate, sa nu fie hulite de tine ierburile cele de leac, nici sa ti se inchida cetatea marturisirii, nici sa te lasi pe tine in adancul rautatilor si nici sa te dai singur ucigasului de oameni, pentru ca Domnul stie a scula pe cei cazuti. Daca nadejdea mantuirii te-a parasit pe tine, frate, sau pomenirea lui Dumnezeu sau cugetarea bunatatilor, ce vor sa fie, sau frica chinurilor, care sunt gatite celor care nu s-au pocait, nu sunt in mintea ta, apoi, trezeste-te degraba, ridica-ti ochii la cer si vino-ti in simtire, inceteaza cu rautatile tale, scutura de la tine betia ce te-a cuprins si adu-ti aminte de indurarile lui Dumnezeu, ca tamaduieste cu undelemn si cu vin. Sa nu deznadajduiesti de mantuire, ci sa-ti aduce aminte de cele scrise: "Cel ce cade, oare nu se va ridica? Si cel ce se abate, nu au se va intoarce? Cel sfaramat de fiara neimblanzita, oare, nu va birui? Iar cel ce se marturiseste, nu este lepadat, pentru ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa se mantuiasca."
Chiar si in adancul rautatilor, daca ai cazut, sa nu deznadajduiesti. Este vreme de infranare, este vreme de vindecare, este vreme de indreptare. Ai alunecat? Scoala-te! Ai gresit, paraseste greseala; sa nu stai in calea pacatelor, ci sa fugi. Ca, daca, intorcandu-te, te vei scula, atunci sculandu-te, te vei mantui. Ca, dupa boala, este sanatate si, din pocainta, vine mantuire. Indrazneste, nu deznadajdui. Ca nu este legea lui Dumnezeu, ca legea stapanitorilor, celor ce judeca, care osandesc la moarte, fara mila. Caci traind sub har, harul departeaza osanda, asteptand indreptarea, pana cand este inca deschisa usa, iar, dupa ce se va inchide usa, atunci, Mirele nu se mai auzi pe cei ramasi afara. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu