Luna iunie, in 25 de zile: pomenirea Sfintei Preacuvioasei mult-patimitoarea Fevronia (†334)
Aceasta Preacuvioasa, din frageda varsta, luand asupra ei jugul Domnului Hristos, isi petrecea viata sub canonul unei manastiri care se afla la hotarele persilor cu romanii, cetatea numindu-se Nisibi. In aceasta manastire se facuse monahie Fevronia, la varsta de douazeci de ani. Si era nepoata Cuvioasei Vriena, egumena manastirii. Si era Fevronia atat de frumoasa, incat nici zugravii nu ar fi putut zugravi frumusetea ei si intrecea pe toate surorile ei, atat in nevointa sihastreasca si in intelepciune, cat si la citirea cartilor dumnezeiesti, fiind iubitoare de invatatura si isteata la minte. Iar vestea despre ea se raspandise in toata cetatea.
Deci, in zilele lui Diocletian si din porunca lui, sosise, in partile acelea, un mare dregator imparatesc, anume Selin. Si era dregatorul acesta mai sangeros decat imparatul. Vestea despre ticalosiile lui razbatuse pana in cele mai indepartate locuri. Pentru aceea, in ziua in care s-a aflat, la Nisibi, ca Selin soseste acolo, multime de crestini si-au parasit casele si au alergat sa se ascunda. Mare tulburare a fost si printre cele cincizeci de calugarite, care vietuiau in acea manastire si, de aceea, temandu-se de moarte, au fugit. Iar Fevronia, fiind bolnava, a ramas in manastire, cu maica Vriena si alte doua surori.
Dregatorul Selin era insotit de nepotul sau Lisimah. Acesta era scarbit de faptele unchiului sau, dar nu indraznea sa ridice cuvant impotriva. In taina, insa, se sfatuia cu varul sau Prim, capitanul ostasilor care-l insoteau pe Selin, sa se arate cu mila fata de crestini. Deci, venind ostasii lui Selin la manastire, au spart, cu topoarele, portile si, intrand inlauntru, au vrut sa o taie cu sabiile pe cuvioasa Vriena, dar Prim i-a oprit, cu aspre cuvinte. Atunci, ostasii au luat pe Fevronia si au dus-o la dregatorul Selin. Si, mergeau dupa dansa Vriena, Ieria si Tomaida, intarind-o in credinta si invatand-o sa nu se teama de cazne si sa nu vanda credinta in Hristos. Si o indemnau sa-si aduca aminte de Livia si de Leonida, surorile, si de Eutropia. Ca Liviei i se taiase capul, pentru Hristos, Leonida a fost aruncata in foc, iar copila Eutropia, auzind-o pe mama sa, zicandu-i: "Nu fugi, fiica", si-a pus mainile la spate si si-a plecat grumazii si a murit cu barbatie. Deci, Vriena, dupa ce a invatat-o din destul, s-a intors la manastire, plangand si tanguindu-se si temandu-se pentru sfarsitul Fevroniei. Pentru aceasta, se ruga lui Dumnezeu ca sa nu o biruiasca diavolul. Iar Tomaida si Ieria, imbracandu-se in port mirenesc, urmau dupa Sfanta, amestecate cu poporul. Si, daca au adus-o pe Fevronia a stat mai intai, inaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a intrebat-o sa spuna care-i este numele, neamul si credinta. Deci, Mucenita, raspunzand, a zis ca este crestina. Apoi, dupa aceasta, Selin, unchiul lui Lisimah, o ispitea cu amagiri si cu fagaduinte, ca s-o intoarca de la credinta. Deci, neputand sa o desparta de Hristos, Selin a poruncit ostasilor, ca sa rupa hainele de pe dansa si sa o infatiseze dezbracata inaintea tuturor, apoi sa o intinda in patru parti, sa aprinda foc dedesubt si sa o bata patru oameni cu toiege pe spate. Si, batand-o cumplit, curgea sangele din trupul ei. Si, ca sa nu se stinga focul, turnau peste el undelemn, ca astfel sa faca mai multa vapaie si s-o arda mai cumplit, incat se topea carnea fericitei Fevronia si curgea pe pamant. Dupa aceea, au poruncit sa o spanzure pe un lemn si au ars-o cu torte, apoi i-au taiat limba si i-au dezradacinat dintii. Dupa aceea, i-au taiat sanii amandoi, iar, mai pe urma, i-au taiat mainile si picioarele si in sfarsit, si capul.
Se spune despre Lisimah ca, fiind nascut din mama crestina, socotea o grea nenorocire mucenia aceasta si a plans cu amar moartea Sfintei Fevronia, precum si cruzimea unchiului sau, fata de dansa. Se mai spune ca, putin timp dupa aceea, Lisimah, impreuna cu Prim, varul sau, au crezut in Hristos si s-au botezat, iar despre Selin dregatorul, se spune ca, iesindu-si din minti, se uita la cer, zbierand si, asa, lovindu-se cu capul de un stalp de marmora, si-a lepadat blestematul sau suflet. Deci, a poruncit Lisimah celor credinciosi sa ia moastele Sfintei si sa le duca in manastirea ei. Si s-a strans adunare mare de episcopi si monahi si de popor, care au ingropat trupul ei, cu laude si cu cantari. Pentru rugaciunile ei, Hristos sa ne mantuiasca pe noi toti. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant pentru cei din lume.
Am auzit pe unii din lume, care traiesc in lenevire, zicand catre mine: "Cum putem noi, casatoriti fiind si plini de griji, sa vietuim calugareste?" Si le-am raspuns eu: "Tot lucrul bun, pe care puteti sa-l faceti, este ca pe nimeni sa nu vorbiti de rau, nimanui sa nu faceti sminteala, de femei straine sa nu va apropiati si destul sa va fie castigul vostru. Inca, sa mai intelegeti ca toti cei placuti lui Dumnezeu, din lume, desi intru bogatie se aflau, fiind insa, adevarati robi ai lui Dumnezeu si prieteni, si ei si fiii lor, impreuna, s-au apropiat de Dumnezeu. Zic aceasta de Avraam, de Iov de David si de cei asemenea lor.
Deci, daca asa veti face, ca acestia, nu departe veti fi de Imparatia Cerurilor."
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iunie/Proloage25Jun.shtml
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu