Luna septembrie in 2 zile: Sfântul Mucenic Mamant (+275).
Pe vremea lui Aurelian împăratul (270-275) creștinii erau siliți să jertfească idolilor. Și era în cetatea Gangra un bărbat, om ales din sfatul cetății, anume Teodot și avea soție pe Rufina. Și de vreme ce nu au jertfit idolilor, au fost trimiși în Cezareea Capadociei, la dregătorul Faustus. Și au fost aruncați de acesta în temniță. Și Rufina era însărcinată. Deci, știindu-și neputința trupului său și cruzimea chinurilor, Teodot se ruga cu osârdie Domnului ca mai bine să moară înainte de chinuri, decât să se lepede cumva de credință din pricina lor. Și a fost auzit de Dumnezeu și a murit, iar Rufina, urmând pe soțul ei, după ce a născut pruncul, a murit și ea. Și înștiințându-se de aceasta o femeie, de bun neam, Amia, din cetate, mergând la temniță, a îngropat trupurile Sfinților, iar pe prunc l-a luat ca fiu al ei că îi era și drag, măcar că cinci ani n-a vorbit. Iar după aceea, multă vreme zicea numai mamă în limba siriană; de aceea s-a și numit Mamant. Deci, ajungând el în vârstă, după moartea mamei sale Amia, a fost silit și el să jerfească idolilor, dar nesupunându-se, a fost dat la chinuri. Și a fost răpit de îngeri în munte, unde, cu porunca lui Dumnezeu, mulgea ciutele sălbatice și, făcând brânză o împărțea săracilor. L-au prins însă și l-au chinuit și la fiare l-au dat, dar a rămas neatins. Iar la sfârșit, cu sulița l-au străpuns. Și curgând sângele din el ca apa, s-a așezat într-o peșteră, afară din cetate, ca să se odihnească. Și acolo și-a dat duhul, cu bucurie, în mâinile Domnului.
Acest între Sfinți, Părintele nostru Ioan a trăit pe vremea împăraților Justin (565-578), Tiberiu (578-582) și Mauriciu (582-602) și s-a născut în Constantinopol. Și a fost mai întâi lucrător în aur, om evlavios, iubitor de săraci și temător de Dumnezeu. Deci, pentru multele lui fapte bune și pentru milosteniile ce făcea, după sfatul patriarhului de atunci, Eutihie cel Învățat, a intrat în tagma călugărească și, după puțin timp, a fost sfințit diacon. Iar după treisprezece ani de păstorie, patriarhul Eutihie mutându-se din lumea aceasta, Cuviosul Ioan a fost silit, nevrând el, de a primi scaunul patriarhiei Constantinopolului. Și, pe tron de patriarh fiind, nu se lepăda de pustniceștile nevoințe, postea, mâncând o dată pe săptămână, priveghea la rugăciune, dormind somn foarte puțin și era foarte milostiv, tată sărmanilor, izbăvitor năpăstuiților și râvnitor către urmarea Evangheliei Domnului, de la Care și darul facerii de minuni a primit. Sfântul Ioan Pustnicul este și cel dintâi patriarh de Constantinopol, care a luat numele de patriarh ecumenic, adică primul patriarh din împărăția Bizanțului. Și așa, petrecând în nevoințe și în viață cinstită și făcând multe minuni în viața sa, Cuviosul patriarh s-a numărat cu Sfinții, mutându-se la Domnul.
Sfântul Părintele nostru Ioan monahul, cel din Tebaida, ne-a spus aceasta: "A fost un tânăr în cetate, care foarte mult rău făcea și cumplit greșea, prădând mormintele. Iar după ce și-a adus aminte de judecata lui Dumnezeu, și primind frică în inima sa, s-a smerit pe sine foarte și s-a pocăit de păcatele sale cele multe. Și venind la un mormânt, căzând plângea cu fața la pământ pentru viața sa cea dinainte, neîndrăznind să scoată glas; nici nu chema pe Dumnezeu, că se vedea nevrednic, pentru viața lui trecută. Și s-a închis într-un mormânt mai înainte de moarte, deznădăjduit de viața sa. Iar trecând o săptămână, deodată au năvălit dracii asupra lui, chiuind și zicând așa: "Unde este nebunul și spurcatul acela necurat care, de desfrânări săturându-se, acum întreg la minte se face și lui Dumnezeu se arată prieten și evlavios, el care nici creștin măcar nu este, că ce bunătăți poți nădăjdui umplându-te de atâtea răutăți? Și de ce nu te scoli degrabă de aici și la cele obișnuite cu noi să mergi? Iată, te așteaptă pe tine desfrânații și precupeții. De ce nu te duci degrabă, ca să te saturi de poftele tale? Iar de nu, apoi îndată va veni asupra ta judecata. Ce te omori singur? Și ce te grăbești singur spre chinuri, ticălosule? Oare nu ești al nostru și au nu nouă te-ai făgăduit? Și toată fărădelegea ai făcut-o și nouă tuturor ești îndatorat? Oare, îndrăznești să ne răspunzi nouă?" Și această răutate și pacoste pricinuindu-i, petreceau dracii lângă dânsul. Iar tânărul se întărea cu ajutorul și cu puterea lui Dumnezeu și biruia neputincioasa lor putere, nerăspunzându-le lor. Iar după multă vreme, neplecând dracii de lângă dânsul, și nimic sporind, multe rele grăindu-i, prinzându-l cu silă și bătându-l cumplit, au ieșit de la dânsul, lăsându-l abia viu. Iar el, puțin putând să se miște, suspina ca și când își trăgea sufletul întru sine. Iar cei de aproape ai săi, care-l căutau pe el, aflându-l, îl întrebau din care pricină a ajuns la locul acesta, neștiind cele din inima lui. Și-l sileau ca să-l ducă la casa lui și foarte îl îndemnau să meargă cu dânșii, iar el nu i-a ascultat pe ei. Apoi zicea: "Mai de folos îmi este mie să mor în mormintele acestea, decât întru niște păcate ca acestea să viețuiesc în lume." Și s-au dus de la dânsul ai săi, neînduplecându-l. Și s-au dus de la dânsul și dracii, strigând şi zicând așa: "Ne-a biruit pe noi, cu darul lui Dumnezeu și cu a sa răbdare. Și n-a mai văzut rele de la draci și fără primejdie a viețuit în morminte, până la sfârșitul vieții sale."
Doi frați trupești s-au lepădat de lume. Dintre ei, unul ce ședea în muntele Eleonului, înfocându-se la inimă, într-o zi de mare umilință, s-a pogorât în Sfânta Cetate. Și mergând la dregător i-a mărturisit lui păcatele sale, zicându-i: "Pedepsește-mă după lege". Iar dregătorul, minunându-se, a zis fratelui: "Cu adevărat, omule, pentru că tu singur ai mărturisit, eu nu îndrăznesc a te judeca pe tine mai înainte de judecata lui Dumnezeu, că poate te-a și iertat." Deci, ducându-se fratele, și-a pus fiare la picioare și la grumaji și s-a încuiat pe sine în chilie. Iar când venea vreodată cineva, și-l întreba, zicând: "Cine ți-a pus ție, părinte, acest fel de fiare grele?", el răspundea: "Dregătorul". Deci, mai înainte de sfârșitul său cu o zi, un înger, stând înaintea lui, i-au căzut îndată fiarele de la dânsul. Și a doua zi, venind cel ce slujea lui și întrebându-l cine a dezlegat fiarele de pe dânsul, a răspuns: "Fratele, cel ce a dezlegat păcatele mele. Că s-a arătat mie ieri, zicând: "Iată, pentru răbdarea ta, s-au dezlegat toate păcatele tale." Și s-a atins cu degetul lui de fiare și îndată au căzut de la mine". Și aceasta zicând, fratele a adormit numaidecât. Dumnezeului nostru slavă!
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu