Luna septembrie în 8 zile: Naşterea Preasfintei Stăpânei noastre,
de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria
Trebuie să ştim fraţilor, că afară de cununa Duminicilor de peste an şi afară de cununa sărbătorilor Domnului Hristos, anul duhovnicesc mai cuprinde şi cununa sărbătorilor Sfinţilor. Cea dintâi mare sărbătoare din cununa Sfinţilor de peste an este sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, prăznuită la 8 septembrie, adică ziua de astăzi. Se şi cuvenea, de altfel, să întâlnim sfinţenia Maicii Domnului din cele dintâi zile ale anului nou bisericesc, Maica Domnului fiind sfinţenia omenească cea mai înaltă, cunoscută şi cinstită în Biserică. Este drept, ştirile Bisericii privind sărbătoarea de astăzi nu se întemeiază pe Scriptura canonică, ci în întregime numai pe Tradiţia Bisericii, dar pentru aceasta, ea nu este mai puţin îndreptăţită. Astfel, din Tradiţie ştim că părinţii Maicii Domnului erau Drepţii Ioachim şi Ana; tot din Tradiţie ştim că erau sterpi şi că erau în vârstă. În sfârşit, din Tradiţie, de asemenea, aflăm că ei doreau totuşi, aprig, un copil şi că Maica Domnului a fost rodul rugăciunilor, lacrimilor şi frângerilor inimii părinţilor ei, un rod al îndurării lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut şi dobândit prin rugăciune. Un copil cu o chemare dumnezeiască pe umeri: chemarea de a fi mama care a dat trup de om lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi aşa a venit pe lume aceea ce a fost, este şi va fi, fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernică ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii noastre a tuturora, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât serafimii, căreia, rugându-ne, îi zicem: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin".
Eva: "Atrasă vei fi către bărbatul tău", iar Maria: "Domnul este cu tine".
Deci, ce vom aduce Maicii Cuvântului, în afară de acest de laudă cuvânt?
1. Veniți toate neamurile, tot neamul omenesc și toată limba, toată vârsta și toată vrednicia, cu veselie, să prăznuim Nașterea bucuriei cea a toată lumea. Că dacă elinii, cu minciună drăcească și cu basme, care fură mintea și întunecă adevărul și vatămă, pe toată viața, cinsteau nașterea împăraţilor, jertfe aducând fiecare după putere, cu atât mai vârtos noi se cuvine să cinstim Nașterea Născătoarei de Dumnezeu, prin care s-a înnoit tot neamul omenesc și amărăciunea Evei în bucurie a schimbat-o. Că Eva a auzit: "Întru dureri vei naște copii", cu dumnezeiască hotărâre, iar Maria: "Bucură-te, cea plină de har". Toată făptura să se ospăteze şi să laude preasfinţita naştere a sfinţitei Ana, că a născut lumii comoara de bunătăţi nejefuită, fiindcă printr-însa Ziditorul a prefăcut, înomenindu-Se toată firea într-o mai bună stare. Că omul, având suflet şi trup, este o legătură a toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută, că S-a unit Cuvântul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea oamenilor şi, prin aceasta, cu toată zidirea S-a unit. Deci, să prăznuim şi dezlegarea neputinţelor omeneşti, că s-a dezlegat mulţimea darurilor dumnezeieşti.
2. Dar pentru ce din cea stearpă s-a născut Fecioara? Pentru că se cădea ca întâi-născuta să se nască cea care a născut pe Cel Întâi Născut decât toată zidirea, întru Care toate stau şi se ţin. O, fericită însoţire Ioachime şi Ana, datoare vă este toată zidirea pentru că prin voi S-a adus Ziditorului un dar mai ales decât toate darurile, Maică cinstită, singura vrednică de Ziditorul! O, coapse preafericite ale lui Ioachim, din care a ieşit sămânţa prea fără de prihană ! O, pântece prealăudat al Anei, întru care a crescut puţin câte puţin şi, închipuindu-se, s-a născut Prunca cea Preasfântă. O, pântece care ai purtat în tine cerul cel neînsufleţit, mai desfătat decât înălţimea cerului. O, arie care ai adus Stogul de grâu cel de viaţă făcător, precum Însuşi Hristos a zis: "De nu va cădea grăuntele de grâu în pământ, să moară, el singur rămâne". O, sân care ai aplecat pe ceea ce a hrănit pe Hrănitorul lumii ! O, minune a minunilor şi mărire a celor preaslăvite ! Că se cădea ca Întruparea cea netălmăcită a lui Dumnezeu şi pogorârea Lui prin minuni să-şi facă drum înainte. Dar cum voi păşi înainte? Mintea se spăimântează şi mă simt împărţit între frică şi dorire. Inima mea tremură, limba sare, nu pot suferi dulceaţa, sunt biruit de minuni, în uimire m-am făcut. Se biruieşte dorirea, să se depărteze frica ! Să cânte lauta Duhului, veselească-se cerurile şi să se bucure pământul.
3. Astăzi uşile cele sterpe se deschid şi dumnezeiasca Uşă cea feciorească, răsare, din care şi prin care Dumnezeu, Cel mai de cinste decât toate câte sunt, intră în lume, după cum zice Pavel văzătorul celor negrăite. Astăzi, a odrăslit toiag din rădăcina lui Iesei, din care iese floarea cea de ipostas de Dumnezeu. Astăzi, firea pământească cer pe pământ s-a făcut, de Cel ce, de demult, oarecând pe ape a întemeiat pământul şi peste înălţime a întemeiat tăria. Şi, cu adevărat, acest cer, de acum, mult mai dumnezeiesc şi mult mai slăvit este decât acela. Că Cel ce a lucrat atunci soarele, din Soarele acesta a răsărit: două firi, chiar dacă cei fără de minte înnebunesc, un ipostas care îi mânie nespus pe nestorieni. Că Lumina cea pururea vie, adică Dumnezeu-Cuvântul, Îşi are fiinţa din Lumina cea pururea vie mai înainte de veci, adică din Tatăl: Lumina cea fără materie şi netrupească, după aceasta Se întrupează şi ca un mire din cămară iese, Dumnezeu fiind mai pe urmă născut, pe pământ întrupându-Se. Se va bucura ca un uriaş, precum zice Psalmistul, alergând pe calea firii noastre şi venind prin patimi la moarte şi legând pe cel tare şi răpind vasele lui, adică firea noastră şi suind pe oaia cea rătăcită, către pământul cel ceresc. Astăzi, fiul teslarului, Cuvântul Cel atotmeşter, Braţul cel tare al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, al Celui ce a făcut printr-Însul toate, ascuţind tesla firii cea tocită, prin Duhul Său ca şi cu un deget Şi-a făcut lui o scară însufleţită, a cărei temelie s-a întărit pe pământ, iar capul pe cerul însuşi, pe care Dumnezeu Se odihneşte, pe al cărei chip Iacov l-a văzut, prin care Dumnezeu, pogorându-Se, nu cu mutare din loc, ci mai vârtos smerindu-Se, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a petrecut. Că toate acestea sunt pogorârea, adică smerenia cea după pogorâre făcută, petrecerea lui Dumnezeu pe pământ, cunoştinţa ce s-a dat despre El celor de pe pământ şi aşa, prin fecioara, scara cea gândită de pe pământ s-a întărit. Că din pământ are naşterea, iar capul este la cer. Căci capul a toată femeia este bărbatul. Şi fiindcă bărbat n-a cunoscut, capul ei a fost Dumnezeu-Tatăl, prin Duhul Sfânt, care, făcând împăcare, a trimis, ca pe o dumnezeiască sămânţă duhovnicească, pe al Său Fiu şi Cuvânt, pe Puterea cea atotputernică. Că prin bunăvoirea Tatălui, nu din împreunare trupească, ci din Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, mai presus de fire, trup fără schimbare S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi. Că unirea lui Dumnezeu cu oamenii, prin Duhul Sfânt se face. Cine înţelege, să înţeleagă, cel ce are urechi de auzit, să audă, să ne lepădăm de cele trupeşti. Fără patimă este Dumnezeirea, o, oamenilor ! Cel ce a născut pe Fiul, mai întâi după fire, fără patimă, pe Acelaşi Fiu Îl naşte şi a doua oară, fără de patimă, prin iconomie. Martor este David, dumnezeiescul părinte, cel ce grăieşte: "Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut" (Ps. 2,7). Dar astăzi nu are loc naşterea cea mai înainte de veci, că aceea fără de ani este.
4. Astăzi s-a zidit Ușa cea spre răsărituri, Ușa prin care Domnul va intra și va ieși și ea va rămâne încuiată. Ușa dintru care este Hristos, ușa oilor, răsăritul este numele Lui, prin Care am dobândit întoarcerea către Tatăl, începătorul Luminii. Astăzi a suflat vânt subțire mai înainte vestitor de bucuria cea a toată lumea. Veselească-se cerul de sus și să se bucure pământul de jos, să se clatine marea lumii, că întru dânsa se naște Scoica cea mare, care din cer, din fulgerul Dumnezeirii, va lua în pântece și va naște pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preț. Scoică din care Împăratul Măririi, ieșind și cu porfira trupului îmbrăcându-Se și venind la cei robiți, le va propovădui iertarea. Să salte firea, că se naște mielușeaua, din care Păstorul Se va îmbrăca în chip de oaie și hainele de moarte cele de demult le va rupe. Să dănțuiască fecioarele, că s-a născut Fecioara, care, după cum a zis Isaia, va avea în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel, adică: "Cu noi este Dumnezeu". Cunoașteți nestorieni, și biruiți-vă, căci cu noi este Dumnezeu; nu om, nici sol, ci Însuși Domnul va veni și ne va mântui pe noi. Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Să tocmim prăznuire pentru nașterea Născătoarei de Dumnezeu. Veselește-te, tu Ana cea fără de fii, ceea ce nu puteai să naști! Bucură-te, Ioachime, că din fiica ta Prunc S-a născut nouă, Fiul și S-a dat nouă și se cheamă numele lui Înger de mare Sfat, mântuirea cea a toată lumea, Dumnezeu tare! Să se rușineze Nestorie și să-și pună mâna peste gura sa! Pruncul este Dumnezeu; cum nu este Născătoare de Dumnezeu ceea ce L-a născut? Oricine nu mărturisește pe Sfânta Fecioară ca Născătoare de Dumnezeu, afară de Dumnezeu este. Nu este al meu cuvântul, chiar dacă al meu este cuvântul. Că moștenire l-am primit pe acesta de la Cuvântătorul de Dumnezeu, Părintele Grigorie Teologul.
5. O, fericită pereche, Ioachim și Ana! Cu adevărat v-ați cunoscut preacurati și din rodul pântecelui vostru, după cum oareunde zice Domnul: "Din roadele lor îi veți cunoaște pe dânșii". Ați trăit după buna plăcere a lui Dumnezeu și după vrednicia celeia ce s-a născut din voi. Că întru întreaga înfrânare și cuvioșie viețuind, pe odorul fecioriei l-ați adus, pe cea mai înainte de naștere fecioară și după naștere fecioară, pe ceea ce singură, și cu mintea și cu sufletul și cu trupul, petrece de-a pururea fecioară. Că se cădea ca aceea ce a odrăslit din întreaga înfrânare, pe Lumina cea singură, una născută, să o arate trupește... O, câte minuni și câte schimbări s-au făcut pentru această fiică! Nașterea din cea stearpă, fecioria născând, amestecare a Dumnezeirii și a omenirii, a pătimirii și a nepătimirii, a vieții și a morții, pentru ca așa, întru toate să se biruiască cel mai rău, de cel mai bun. Și acestea toate pentru a mea mântuire! O, Stăpâne, că atâta m-ai iubit pe mine, încât nu prin înger, nici prin altă oarecare zidire ai lucrat aceasta, ci, precum facerea cea dintâi, întru același chip și pe a doua facere Tu Însuți o ai lucrat. Pentru această pricină, dănțuiesc și cuget înalt și mă veselesc și către izvorul minunilor iarăși mă întorc și, din râul veseliei îndestulându-mă, pe alăuta Duhului iarăși o iau și dumnezeiasca laudă de naștere cânt.
6. O, pereche de Turturele cuvântătoare, Ioachim și Ana, cu preaîntreaga înfrânare! Voi, pe legea firii, adică întreaga înfrânare păzindu-o, celor mai presus de fire v-ați învrednicit, că ați născut lumii pe Maica lui Dumnezeu cea neispitită de bărbat. Voi, cu bună credință și cuvioșie în firea omenească viețuind, pe fiica cea mai presus de îngeri ați născut, pe cea care acum în îngeri stăpânește. O, fiică preafrumoasă și preabună, o, crinule care ai răsărit în mijlocul spinilor, din împărăteasca și de bun neam rădăcină a lui David! Că prin tine împărăția s-a îmbogățit cu preoția, și s-a făcut mutare legii și s-a descoperit Duhul cel ascuns sub slovă, că s-a mutat vrednicia preoției, din neamul lui Levi, în cel al lui David. O, trandafir ce ai răsărit prin spini, adică din păcătoși, și de bună mireasmă ai umplut toate! O, fiică a lui Adam și Maică a lui Dumnezeu, fericită este coapsa și pântecele din care ai odrăslit, fericite sunt brațele care te-au purtat și buzele ce s-au îndulcit de sărutările tale cele curate, ca să fii întru toate de-a pururea fecioară. Strigați Domnului tot pământul, cântați și vă bucurați, cântați ! Înălțați glasul vostru, înălțați, nu vă înfricoșați, că s-a născut nouă Maica lui Dumnezeu, ca o sfântă scăldătoare a oilor, din care bine a voit a se naște Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii ! Săltați munți, firile cele cuvântătoare și cele ce vă nevoiți către înălțimea vederii celei duhovnicești ! Că muntele Domnului cel preaarătat se naște, cel ce covârșește și stă mai presus de tot dealul și de tot muntele, adică de înălțimea îngerilor și a oamenilor, din care muntele bine a voit a se tăia, fără de mână trupească. Piatra cea din capul unghiului, singurul ipostas, Cel ce pe cele despărțite le împreună, adică Dumnezeirea cu omenirea, îngerii cu oamenii, pe cei din neamuri și pe trupescul Israel, într-un Israel duhovnicesc. Muntele lui Dumnezeu, munte întreg, munte închegat, muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască întru dânsul. Carul cel dumnezeiesc, cel de mii de ori înmulțit, al celor ce sunt îmbogățiți cu dumnezeiescul dar, zic, al Heruvimilor și al Serafimilor; Vârful cel mai sfințit decât Sinaiul, pe care nu fum, nu ceaţă, nici foc înfricoșător îl acoperă, ci strălucirea cea luminătoare a Preasfântului Duh. Că acolo, adică, Cuvântul lui Dumnezeu a scris Legea pe lespezi de piatră, cu Duhul, ca și cu un deget, iar întru aceasta, de la Duhul Sfânt și din sângiuirile ei, Cuvântul Însuși s-a întrupat și pe Sine S-a dat firii noastre doctorie mult lucrătoare de mântuire. Acolo mana, iar întru aceasta pe Cel ce a dat dulceața manei, să întreacă cortul cel vestit pe care l-a lucrat Moise în pustie, din materie de mult preț și de multe feluri, și, mai înainte de aceasta, cortul Părintelui Avraam, întocmind cortul cel însuflețit și cuvântător al lui Dumnezeu. Că aceasta nu a fost o încăpere a lucrării lui Dumnezeu, ci o arătare a ipostasului Fiului lui Dumnezeu. Să se cunoască, dar, neasemănarea față de dânsa: a chivotului cel de toate părțile acoperit cu aur, a năstrapei cea de aur, purtătoare de mână, a sfeșnicului și a mesei și a tuturor celor vechi. Că acestea numai ca preînchipuiri s-au cinstit, ca niște umbre ale chipului celui dintâi fiind.
7. Astăzi, Cel ce pe toate le face, adică Dumnezeu Cuvântul, pe care, din inimă, Tatăl L-a născut, și a lucrat Carte nouă, ca să se scrie într-însa cuvântul cel bun, cu limba lui Dumnezeu, ca și cu un condei de scriitor, adică cu Duhul (Ps.44, 1-2). Și s-a dat unui bărbat ce știa slovele și nu a citit-o, că n-a cunoscut Iosif pe Maria și nici puterea tainei. O, fiică preasfințită a lui Ioachim și a Anei, cea ascunsă Începătoriilor și Stăpânitorilor, și tăinuită față de săgețile cele înfocate ale vicleanului ! Ceea ce ai petrecut în cămara cea de nuntă a Duhului și păzită ai fost fără prihană ca o mireasă a lui Dumnezeu. O, fiică preasfințită, ceea ce te arăți pe brațele cele de maică și ești înfricoșătoare puterilor celor depărtate de Dumnezeu și potrivnice ! O, fiică preasfințită, ceea ce te hrănești cu lapte de maică și de îngeri ești înconjurată! O, fiică de Dumnezeu dorită, slava celor ce te-au născut, pe tine, neamurile neamurilor te fericesc, precum, adeverind, ai zis tu însăți ! O, fiică vrednică de Dumnezeu, frumusețea firii omenești, îndreptarea Evei, pentru că prin nașterea de fiu, lumea cea căzută s-a îndreptat. O, fiică preasfințită, podoaba femeilor ! Că Eva cea dintâi, călcătoarea poruncii s-a făcut și printr-însa a intrat moartea, pentru că a slujit pe șarpele de față cu strămoșul, dar Maria, deplin slujind dumnezeieștii voiri, pe șarpele cel amăgitor l-a înșelat și lumii a adus nestricăciunea. O, fiică, pururea fecioară ! Ceea ce n-ai avut trebuință de bărbat pentru zămislire, pentru că Cel purtat în pântece de tine are Tată pe Cel Veșnic. O, fiică de neam pământesc, ceea ce ai purtat pe Ziditorul în brațele tale, cele de Dumnezeu purtătoare. Se întreceau veacurile lăudându-se cu nașterea ta, dar Sfatul cel mai înainte hotărât al lui Dumnezeu, Cel ce a făcut veacurile, biruia întrecerea veacurilor. Și s-au făcut cele de pe urmă întâi, fiindcă au dobândit a ta naștere. Cu adevărat, mai cinstită decât toată zidirea te-ai făcut. Că din tine singură, pârga frământăturii noastre, și-a luat parte Ziditorul: trupul Lui din cărnurile tale, sângele Lui din sângele tău, laptele pieptului tău l-a supt Dumnezeu și s-au împreunat buzele tale cu buzele lui Dumnezeu. O, necuprinse și negrăite minuni ! Pe tine, mai înainte cunoscându-te vrednică, Dumnezeul a toate te-a iubit și, iubindu-te, te-a rânduit și, în vremile cele mai de pe urmă, te-a adus la ființă și Născătoare de Dumnezeu, maică și hrănitoare Fiului Său, Cuvântului, te-a arătat.
8. Că unde s-a înmulțit păcatul, acolo a prisosit harul. Că de am fi păzit împărtășirea cea dintâi cu Dumnezeu, nu ne-am fi învrednicit de împărtășirea cea mai mare și slăvită. Iar acum, adică, prin păcat, nevrednici ne-am făcut de împărtășirea cea dintâi, nepăzind ceea ce am luat. Însă, prin milostivirea lui Dumnezeu, ne-am miluit, că ne-a luat lângă Dânsul, ca întemeiată să se facă împărtășirea. Că puternic este Cel ce ne-a luat prin întrupare, să păstreze nedespărțită unirea cu El. Că, prin cădere, păcătuind tot pământul și poporul Domnului rătăcindu-se cu duhul desfrânării, Dumnezeu, Cel ce l-a câștigat pe dânsul, cu mână tare și cu braț înalt l-a scos, cu semne și cu minuni, din casa robiei lui Faraon și l-a trecut prin Marea Roșie și l-a povățuit ziua cu nor și noaptea cu lumină de foc. Dar s-a întors inima lui în Egipt și poporul Domnului n-a mai fost popor al Domnului, și poporul cel miluit, nu a mai fost popor iubit. Pentru aceasta, acum se naște Fecioara, luptătoare împotriva desfrânării strămoșești și se logodește cu Dumnezeu și naște Mila lui Dumnezeu. Și popor al lui Dumnezeu se face cel care mai întâi nu era popor și cel nemiluit s-a miluit, și cel neiubit este iubit. Că dintr-însa Se naște Fiul lui Dumnezeu cel iubit întru Care Tatăl a binevoit.
9. Viță de vie, bine odrăslită din Ana, a odrăslit și strugurele de viață a înflorit, care izvorăște băutura dulce pământenilor, spre viața veșnică. Ioachim și Ana au semănat în dreptate și au secerat rod de viață. Luminați, cu lumina de cunoștiință, și au căutat pe Domnul și le-a venit lor nașterea dreptății. Îndrăznească pământul și fiii Sionului ! Bucurați-vă de Domnul Dumnezeul vostru, că a odrăslit pustia, stearpă și-a adus rodul ei ! Ioachim și Ana, ca niște munți ai gândirii, au picurat dulceața. Veselește-te, fericită Ana că ai născut parte femeiască. Că această parte femeiască, Maică a lui Dumnezeu, Ușă a luminii, Izvor al vieții este și toată prihănirea femeiască o dezleagă. Acestei părți femeiești îi vor sluji stăpânitorii poporului, i se vor închina împărații neamurilor, daruri aducându-i. Pe această parte femeiască o vor aduce Împăratului a toate, cu țesături de aur, îmbrăcată fiind în buna-cuviință a faptelor bune și împodobită cu darul Duhului, a cărei slavă este înlăuntrul ei. Că slava oricărei femei de la bărbatul cel din afară îi vine. Dar slava Născătoarei de Dumnezeu vine dinlăuntru, adică de la rodul pântecelui ei. O, parte femeiască preadorită și de trei ori fericită ! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău ! O, parte femeiască, fiica împăratului David și maică a lui Dumnezeu, Împăratul a toate ! O, dumnezeiesc chip însuflețit, pentru care Dumnezeu Ziditorul S-a veselit, că ai, adică, mintea de Dumnezeu povățuită și numai la Dumnezeu singur, luând aminte, având întinsă toată pofta către singur Cel dorit și vrednic de îndrăgit, iar mânia numai către păcat și către cel ce pe acesta de-a pururea îl naşte. Viață mai înaltă decât firea ai, pentru că o ai nu numai pentru tine, că nu pentru tine te-ai născut, ci o ai pentru Dumnezeu, pentru Care la viață ai venit. Că vei sluji mântuirii a toată lumea, ca să se împlinească prin tine Sfatul lui Dumnezeu cel de demult al Întrupării Cuvântului și al îndumnezeirii noastre. Pofta îți este să te hrănești cu dumnezeieștile cuvinte și cu acestea să crești ca măslinul cel mult-roditor în casa lui Dumnezeu, ca un copac răsădit lângă izvoarele apelor Duhului, ca un pom al vieții care a dat rodul său la vremea lui, dinainte hotărâtă, adică pe Dumnezeu întrupat, viața cea veșnică a tuturor; ceea ce ai tot gândul osârdnic și de suflet folositor, alergând și lepădând tot cugetul cel din suflet vătămător, mai înainte de a-l gusta. Ochii tăi sunt pururea către Domnul, văzând lumina cea neapropiată. Urechile tale ascultă numai pe Dumnezeiescul Cuvânt și se veselesc de alăuta Duhului, prin care Cuvântul înăuntru a intrat ca să Se întrupeze. Nările tale se îndulcesc de mireasma mirurilor Mirelui, Care este Mir dumnezeiesc, de bună voie vărsându-Se și ungând ființa ei de om, pentru că "Mir vărsat" este numele Său, zice Scriptura. Buzele tale laudă pe Domnul și de buzele Lui lipindu-se; limba și gâtlejul tău cuvintele lui Dumnezeu alergându-le și de dumnezeiasca dulceață săturându-se; inima curată și neîntinată, văzând și dorind pe Dumnezeul cel neîntinat; pântecele tău, cămară întru care Cel neîncăput S-a sălăşluit și pieptul tău, izvorul laptelui, din care S-a hrănit Dumnezeu-pruncul Iisus, Ușa lui Dumnezeu, pururea fecioară. Mâinile tale poartă pe Dumnezeu și genunchii sunt scaun mai înalt decât Heruvimii, prin care s-au întărit mâinile cele slăbite și genunchii cei slăbănogiți. Picioarele tale sunt povăţuite de legea lui Dumnezeu ca de o făclie de lumini și, alergând pe urmele Lui fără de întoarcere, ai tras pe Cel dorit către aceea care Îl dorea. Toată este cămară a Duhului; toată cetate a lui Dumnezeu celui viu, pe care o veselesc apele râului, adică valurile darurilor Sfântului Duh; toată bună; toată aproape de Dumnezeu. Că suindu-se mai presus de Heruvimi și mai presus de Serafimi ridicându-se, aproape de Dumnezeu s-a făcut.
10. O, minune mai presus decât toate minunile ! Femeie deasupra Serafimilor s-a făcut, că Dumnezeu S-a arătat micșorându-Se cu puțin față de îngeri. Să tacă Solomon, preaînțeleptul, și să nu mai grăiască: "Nici un lucru nou nu este sub soare". O, fecioară, de la Dumnezeu plină de Dar, Biserică sfântă a lui Dumnezeu, pe care "Solomon cel duhovnicesc", Începătorul păcii, gătind-o, S-a sălăşluit într-însa, împodobită fiind nu cu aur și cu pietre neînsuflețite, ci, în loc de aur strălucind cu Duhul și, în loc de pietre scumpe, având pe Hristos, Mărgăritarul cel mai de preț. Cărbunele dumnezeirii, pe Care roagă-l să Se atingă de buzele noastre, ca, făcându-ne curați, pe Dânsul împreună cu Tatăl și cu Duhul să-L lăudăm, strigând: "Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, o fire în trei ipostase. Sfânt este Dumnezeu și Tatăl, Cel ce a binevoit întru tine și din tine să se săvârșească. Taina cea mai dinainte de toți vecii hotărâtă. Sfântul cel tare, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu Unul născut astăzi, pe tine te-a luat întâi-născută din maică stearpă, ca Unul născut fiind din Tatăl și născut mai înainte decât toată zidirea, să Se nască și din tine. Maica-Fecioară, ca întâi-născut, între mulți oameni asemenea nouă, și din tine împărtășindu-se trupul și sângele Lui.Pentru că Însuși este Unul născut din Tatăl Însuși și singur din singură maică. Sfântul cel fără de moarte, Preasfântul Duh, cu roua dumnezeirii Sale, te-a păzit pe tine nemistuită de focul cel dumnezeiesc, pentru că acest lucru îl însemna rugul lui Moise cel mai dinainte.
11.Bucură-te, scăldătoarea oilor, preasfințit locaș al Maicii lui Dumnezeu, iar acum Biserică următoare cerului, a turmei lui Hristos celei cuvântătoare. Bucură-te, scăldătoarea oilor, care, oarecând, o dată într-un an, primea pe îngerul lui Dumnezeu, care, tulburând apa, numai pe unul îl însănătoșea și, de boala care îl ținea, îl izbăvea, iar acum mulțime de puteri cerești ai, care laudă, împreună cu noi, pe Maica lui Dumnezeu, pe adâncul minunilor, pe izvorul tămăduirii a toată lumea, nu primind slujitor un înger, ci primind pe Îngerul Sfatului celui Mare, Care este ploaie a bunătății, ce S-a coborât ca pe niște lână, în taină și toată firea ce bolea și către stricăciune era aplecată, iarăși a întors-o către sănătate, fără de boală, și către viață neîmbătrânită, scăldătoare întru care slăbănogul cel dintru noi sare ca un cerb. Bucură-te, cinstită scăldătoare a oilor și să crească darul tău ! Bucură-te Marie, fiica cea prea dulce a Anei, că spre tine iarăși dorirea mă atrage; cum să zugrăvesc preacinstită umblarea ta? Cum, podoabă? Cum, fața ta cea mângâietoare? Cum voi zugrăvi bătrâneasca înțelegere în trupul tău cel tânăr, îmbrăcămintea cuviincioasă, ce fuge de toată necuviința și moliciunea, pasul cinstit și fără de tulburare și slobod de toată trândavirea, năravul stăpânit, cu blândețe amestecat, necăutând apropierea bărbaților ? Și, pentru aceasta, martor este frica ce i s-a întâmplat la vestirea cea neobișnuită a îngerului. Părinților bine supusă și ascultătoare, înțelegere smerită la vederi preaînalte. Cuvântul lin, venind din suflet nemânios. Și multe altele, cele vrednice de sălăşluirea lui Dumnezeu! Pe tine după vrednicie toate neamurile te fericesc ca pe o slavă aleasă a omenirii. Tu ești lauda preoților și nădejdea creștinilor, răsad mult roditor al fecioriei, că prin tine s-a răspândit bunătatea fecioriei. Binecuvântată ești tu între femei și bine este cuvântat rodul pântecelui tău. Cei ce te mărturisesc pe tine se binecuvântează și blestem cade peste cei ce se leapădă pe tine.
12. O, sfințită însoțire, Ioachim și Ana, primește de la mine cuvântul acesta la naștere. O, fiică a lui Ioachim și a Anei și stăpână, primește cuvintele robului tău păcătos, dar care te dorește cu înfocare și pe tine singură te are nădejde de bucurie, sprijinitoare a vieții, împăcare cu Fiul tău și arvună tare de mântuire. Pentru ca sarcina păcatelor să o risipești și norul cel ce întuneca mintea mea și grosimea cea de tină să le luminezi. Să încetezi ispitele, să chivernisesti viața mea în sfințenie și către fericirea cea de sus să o povățuiești și lumii pace să dăruiești și tuturor credincioșilor desăvârșită veselie și mântuire veșnică, pentru rugăciunile celor ce te-au născut pe tine și ale întregii Biserici ! Fie, fie ! Ca să strigăm: Bucură-te, cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine. Bine ești cuvântată tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Căruia I Se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, întru, nesfârșiții veci ai vecilor. Amin !
Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei.
A sosit, fraților, vremea mântuirii noastre, că iată ne-a răsărit nouă celor ce ședeam în întunericul păcatului, raza Soarelui celui înțelegător, a lui Hristos. Astăzi, fraților, a răsărit bucurie la toată lumea. Astăzi i s-a născut lui Adam strămoșul, nepoata și Doamna, ceea ce legăturile iadului le slăbește. Astăzi s-a născut pierderea blestemului Evei și înnoirea a toată lumea. Astăzi înșelăciunea cea veche s-a stricat și poporului celui nou, bunăvestire nouă i-a răsărit. Printr-o femeiască încălcare de poruncă eram căzuți cu neamul, dar iarăși prin femeiască naștere ne întoarcem în Rai. Că Eva de la șarpe a luat sfat, iar Aceasta a născut pe Hristos, ucigătorul șarpelui. Că n-a mai suferit să ne vadă și pe noi robiți de vrăjmașul, prin fapte de rușine, ci a plecat cerurile ca un îndurat și S-a pogorât spre căutarea noastră, cu bunăvoirea Tatălui și cu umbrirea Sfântului Duh, precum și Luca Evanghelistul mărturisește. Și așa S-a sălăşluit Dumnezeu, ipostatica înțelepciune a Celui de Sus, Fiul lui Dumnezeu, Care împreună cu Tatăl de o ființă este și cu Preasfântul Duh întocmai cinstit, și S-a făcut împreună Dumnezeu și om, ca pe oameni să-i mântuiască. Că nu-i era cu putință omului să se mântuiască de n-ar fi luat înnoire de la Însuși Făcătorul. Că Acesta neputințele noastre asupra Sa le-a luat și bolile ne-a ridicat. Și sărac, străin și batjocorit a voit să fie pentru noi, ca, prin sărăcia Sa, pe noi să ne îmbogățească. Deci, când vom vedea, fraților, pe vreun sărac, sau gol, sau străin, sau flămând și ne vom duce nefăcându-i acestuia nici un bine, să știți că pe Însuși Hristos nebăgându-L în seamă, Îl trecem cu vederea și pe noi înșine ne lipsim de veșnicele bunătăți. Că nu are cineva ceva al său, sau dă din al său, ci din al lui Dumnezeu. Deci, să dăm îndestulare din ce ne este încredințat nouă. Că nu cere de la noi avere, nici alt lucru greu, ci hrană și haine, ca, prin acea puțină prisosință, să ne câștigăm mila de la Însuși Domnul precum și zice: "Miluiește, ca miluit să fii". Și iarăși: "Milă nu este celui ce n-a făcut milă." Nu vă răzbunați singuri, fraților, că zice Proorocul ca din partea lui Dumnezeu: "A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul." Iar Apostolul Pavel, lămurindu-ne pe noi, spune: "Să nu vă îmbătați de vin, întru care nu este mântuire, ci, mai vârtos, să vă umpleți de Duhul Sfânt, cântând în Psalmi și în laude duhovnicești". Și iarăși, oprindu-ne pe noi de la mânie, zice: "Mâniați-vă dar nu greșiți. Și soarele să nu apună peste mânia voastră. Și să nu dați loc mâniei". Drept aceea, pe toate supunându-le sub picioare, cu bunătatea să ne încingem, cu dragostea și cu blândețea, cu curăția și cu trezvia și cu milostenia, că acestea acoperă mulțimea păcatelor noastre, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia I Se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre bătrânul tăietor de lemne.
A fost oarecând, în părţile Ciprului, secetă multă vreme şi episcopul ţării se ruga mult lui Dumnezeu pentru aceasta, ca să le dea lor Domnul mila Sa de sus, ca să se pogoare ploaie pe pământ. Şi s-a făcut glas din cer, zicându-i lui: "Să mergi, după Utrenie, la cutare poartă a cetăţii şi pe care vei vedea intrând mai întâi, aceluia să-i spui ca să se roage si va veni vouă ploaie." Deci, a făcut așa episcopul, a ieșit cu clerul său și a șezut la poarta cetății și, iată, intră un bătrân, ducând o sarcină de lemne de vândut. Și sculându-se, episcopul l-a oprit pe el. Și îndată a lepădat bătrânul sarcina de lemne din spate și s-a închinat episcopului, zicând: "Iartă-mă, stăpâne"; și cerea blagoslovenie de la episcop. Apoi și episcopul, asemenea, s-a închinat lui zicând: "Ava, pentru Domnul, roagă-te ca să ne trimită Domnul mila Sa și să fie acum pe pământ ploaie". Iar bătrânul pe sine se numea a fi netrebnic și păcătos. Și dacă l-a silit pe el episcopul ca să se roage, bătrânul, plecându-și genunchii, s-a rugat și s-a pogorât îndată ploaie. Încă, iarăși, episcopul a rugat pe bătrân, zicând: "Ai dragoste, pentru noi, părinte, și ne spune viața ta, pentru folosul nostru, ca și noi să-ți urmăm". Și a zis bătrânul: "Iartă-mă, stăpâne, că eu sunt păcătos și în deșarte zile m-am născut și nimic nu am de folos cu care sufletul meu să se mângâie. Ci, iată, precum mă vezi pe mine, ies din cetate și-mi adun o sarcină de lemne și vânzând-o, îmi cumpăr pâinea pe care o mănânc și cu aceasta îmi doresc mie hrana cea de peste zi. Iar alta n-am nimic și dorm la biserică și iarăși ieșind, același lucru îl fac. Iar, de va fi frig sau ninsoare, o zi sau două, petrec flămând și laud pe Dumnezeu, până ce iarăși se face senin și pot ieși să tai lemne". Și așa, nu puțin folos a primit episcopul împreună cu clerul său. Și toți au proslăvit pe Dumnezeu de ostenala bătrânului și i-au zis lui: "Cu adevărat, tu ai plinit Scriptura care zice: Nemernic sunt pe pământ". Deci, l-a luat pe el episcopul și l-a hrănit, dându-i lui odihnă, până ce s-a mutat către Domnul. Dumnezeului nostru slavă!
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu