Proloagele din 1 ianuarie

 

Luna ianuarie în ziua dintâi: prăznuim Tăierea împrejur, cea după trup,  a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.         

         Astăzi, la opt zile de la Nașterea Sa, Domnul rabdă tăierea împrejur cea după trup, ca împlinind Legea, să dea în lături rânduiala trupească a legii vechi și să aducă în lume o tăiere împrejur nefăcută de mână: Tăierea-Împrejur cea duhovnicească a Sfântului Botez, adică "dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii" (Col.2.11). Ca Fiu al Lui Dumnezeu și ca mare întemeietor al Testamentului celui veșnic, o dată cu supunerea Sa la rânduiala tăierii împrejur, Domnul astăzi pune capăt, deci, legii vechi și face început rânduielilor Testamentului celui Nou, scris pe tablele inimii oamenilor. Drept aceea, noi creștinii nu mai suntem ținuți la tăierea-împrejur cea trupească, dar suntem ținuți să ne supunem și să împlinim rânduielile unei adevărate tăieri-împrejur duhovnicești. Suntem datori, îndeosebi, ca Noul Legământ, întemeiat de Domnul Iisus să săvârșească în noi o deplină supunere față de Dumnezeu, a trupului nostru și a poftelor lui, o deplină dăruire, o deplină pătrundere cu puteri sfinte a acestui trup și a cerințelor lui, lucrare atât de însemnată în lupta noastră duhovnicească, pentru că nu este vorba de o tăiere-împrejur numai a trupului, ci este vorba de o tăiere-împrejur a inimii noastre, adică o tăiere-împrejur care atinge toate gândurile, toate voile, toate simțirile noastre cele mai tainice, îndepărtând tot ce nu poate merge împreună cu o adevărată căutare a lui Dumnezeu. Și această tăiere-împrejur a inimii nu-i cu putință fără o adâncă sforțare. Sărbătoarea Tăierii-Împrejur este însă și sărbătoarea numelui lui Iisus. Că tăindu-se împrejur, Domnul a fost numit cu numele Iisus, cum spusese îngerul, mai înainte de a se fi zămislit El în pântecele Fecioarei. Și praznicul acesta ne aduce aminte ce loc de seamă trebuie să aibă chemarea acestui nume în viața noastră duhovnicească și cât de mare putere are acest sfânt nume: "Că Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dat lui nume, care este mai presus de orice nume, ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al acelor cerești și al celor pământești și al celor de sub pământ și orice limbă să mărturisească, că Domnul este Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl" (Filip. 2,9-11)" "Și, acum, Doamne, întinde mâna Ta, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin numele lui Iisus, robul Tău cel sfânt"(Fapte 4,29-30)". Aceasta am luat-o de la Sfinții Părinți și o prăznuim o dată cu începutul cununii anului. Și facem sărbătoare și zi domnească, pentru toate câte Domnul S-a smerit și le-a primit pentru noi. Și dacă s-au întors părinții Săi acasă, Iisus a viețuit după firea omenească, crescând cu vârsta, cu înțelepciunea, și cu Darul, spre mântuirea noastră. Dumnezeului nostru, slavă! Amin.    

Întru aceastã zi, pomenirea celui între Sfinţi, Pãrintelui nostru  Vasilie cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadochiei.          

       Acest între Sfinți, Părintele nostru Vasilie cel Mare a trăit între anii 330-379, în vremea Sfântului și marelui împărat Constantin și, până în zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți dreptcredincioși și înstăriți, Emilia și Vasilie, tatăl său fiind un luminat dascăl în cetate. Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasilie și-a îmbogățit mintea cercetând, rând pe rând, școlile din orașul său Cezareea, apoi din Bizanț, mergând până și la Atena, cea mai înaltă școală din timpul său, unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă și sfântă prietenie. A fost înălțat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, când ereticii lui Arie și Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuși împăratul Valens. Sfântul Vasilie a dus o luptă aprigă, cu scrisul și cuvântul, luminând creștinătatea și apărând dogma Sfintei Treimi. Și-a atras mânia împăratului și a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apărarea acestei dogme de căpetenie a creștinătății. Sfântul Vasilie a îndreptat și unele lipsuri ale monahismului din timpul său, chemându-i pe monahi să se nevoiască nu numai în folosul mântuirii persoanale, ci și în folosul aproapelui. Este cel dintâi ierarh care a întemeiat, pe lângă Biserică, azile și spitale, în ajutorul celor săraci și neputincioși, îndemnând pe cei înstăriţi să folosească avuțiile lor, ajutând pe cei nevoiași și lipsiți. S-a mutat către Domnul la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, plâns de credincioși și de necredincioși, care-l iubeau și-l cinsteau pentru bunătatea și înțelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop în Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el să intre în istorie cu numele de Sfântul Vasile cel Mare. Pentru rugăciunile lui, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.  

Întru aceastã zi, minunea Sfântului Vasilie, pe care a fãcut-o în Niceea.           

          Odinioară, de nelegiuitul împărat Valens(364-378), în cetatea Niceea, s-au apropiat căpeteniile ereziei ariene cerând ca, din soborniceasca biserică cea din cetatea aceea, să gonească poporul dreptcredincios, iar Sfântul locaș să-l dea adunării lor celei arieneşti. Și a făcut așa împăratul cel rău, el însuși fiind eretic: a luat, adică, biserica de la cei dreptcredincioși, cu sila, și a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, în mare mâhnire fiind toată mulțimea dreptcredincioșilor, a sosit acolo marele Vasilie, apărătorul cel de obște al Bisericilor, la care toată mulțimea celor dreptcredincioși venind, cu strigare și cu tânguire, i-a spus strâmbătatea ce li s-a făcut lor de cître împărat. Iar Sfântul, mângâindu-i pe ei cu cuvintele sale, îndată s-a dus la împărat, la Constantinopol și, stând înaintea lui, i-a zis: ""Cinstea împăratului stă în judecata sa". Iar înțelepciunea zice: "Dreptatea împăratului la judecată se vede". Deci pentru ce, împărate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe dreptcredincioși din Sfânta Biserică și dând-o răucredincioşilor?" Zis-a lui Împăratul:  "Tot la învinuiri te întorci, Vasilie? Nu ți se cuvine ție să fii așa." Răspuns-a Vasilie: "Se cuvine mie, pentru dreptate a muri." Și înfruntându-se ei și împotrivindu-se stătea acolo de față mai marele bucătarilor împărătești, numit Demostene acela, vrând să ajute arienilor, a spus ceva cu glas încet ocarând pe Sfântul. Iar Sfântul a zis: "Vedem aici și pe necărturarul Demostene." Iar stolnicul, rușinându-se, iarăși a grăit ceva împotrivă. Sfântul i-a zis: "Lucrul tău este să ai grijă de mâncări, nu să fierbi dogmele Bisericii." Și a tăcut Demostene rușinat. Iar împăratul, pe de o parte, mâniindu-se și, pe de altă parte, rușinându-se, a zis lui Vasilie: "Să mergi tu între dânșii să faci dreptate, dar așa să judeci, ca să nu judeci cu părtinire poporului de-o credință cu tine." Iar Sfântul a răspuns: "De voi judeca cu nedreptate, apoi și pe mine la surghiun să mă trimiți și pe cei de o credință cu mine să-i izgonești și Biserica să o dai arienilor." Și, luând Sfântul scrisoarea de la împărat, s-a întors la Niceea. Și chemând pe arieni, le-a zis lor: "Iată, împăratul mi-a dat mie putere ca să fac judecată între voi și între dreptcredincioși pentru biserica pe care ați luat-o cu sila." Iar ei au răspuns lui: "Deci judecă, dar după judecata împăratului." Iar Sfântul a zis: "Să mergeți, și voi arienii și voi dreptcredincioșilor, și să închideți biserica și, încuindu-o, să o pecetluiți cu pecețile, voi cu ale voastre și aceștia cu ale lor, și să puneți de amândouă părțile păzitori. Și mergând mai întâi voi, arienii, să vă rugați trei zile și trei nopți și, după aceasta, să vă apropiați de biserică. Și de se vor deschide singure, cu rugăciunile voastre, ușile bisericii, apoi să fie a voastră biserica în veci. Iar de nu, atunci ne vom ruga noi o noapte și vom merge cu litie, cântând, la biserică și de se vor deschide nouă, să o avem pe ea în veci. Iar de nu se vor deschide nici nouă, apoi, iarăși, a voastră să fie biserica." Și plăcut a fost cuvântul acesta înaintea arienilor. Iar dreptcredincioşii se mâhneau asupra Sfântului, zicând că nu după dreptate, ci după frica împăratului a făcut judecata. Și, luându-se multe măsuri de pază de către amândouă părțile, Sfânta Biserică străjuită a fost cu tot dinadinsul, pecetluită și întărită. Și rugându-se arienii trei zile și trei nopți și de Biserică apropiindu-se, nu s-a făcut nici un semn. Și se rugau de dimineață până la al șaselea ceas, strigând: "Doamne miluiește" și nu s-au deschis ușile Bisericii și s-au dus fără dar și rușinați. Atunci, marele Vasilie, adunând pe toți dreptcredincioșii, cu femeile cu copiii lor, au ieșit din cetate la biserica Sfântului Mucenic Diomid, făcând, acolo priveghere de toată noaptea, apoi au mers dimineață cu toții la cea sobornicească biserică pecetluită, cântând: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi." Apoi , stând înaintea ușii bisericii a zis către popor: "Ridicați mâinile voastre și strigați cu dinadinsul "Doamne miluiește."" Și aceasta făcându-se, a poruncit Sfântul ca să facă tăcere și, apropiindu-se de ușă, a însemnat-o cu semnul crucii de trei ori și a zis: "Bine este cuvântat Dumnezeul creștinilor, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor." Și, glăsuind tot poporul "Amin!", îndată s-a făcut cutremur și au început a se sfărâma zăvoarele, au căzut întăriturile s-au dezlegat pecețile și s-a deschis ușa, ca de un vânt și furtună mare, și s-a lovit ușa de zid. Iar dumnezeiescul Vasilie a început a cânta: "Ridicați porțile voastre, ridicați-vă porțile cele veșnice și va intra Împăratul Slavei." Și, intrând Vasilie în biserică, cu toată mulțimea drepcredincioşilor, și, săvârșind dumnezeiasca slujbă, a slobozit pe popor cu veselie. Iar mulțimea fără de număr de arieni, văzând acea minune, s-a lepădat de credința lor cea rea și la cei dreptcredincioși s-au adăugat. Și, aflând și împăratul, de o judecată dreaptă ca aceasta a lui Vasilie și de minunea aceea preaslăvită, s-a mirat foarte și a defăimat urâciunea relei credințe ariene, însă, orbindu-se de răutate, nu s-a întors la credința cea dreaptă și a pierit rău după aceea. Că, biruit și rănit fiind el la război, în părțile Traciei, a fugit și s-a ascuns într-o şură de paie. Iar urmăritorii lui, înconjurând șura cu foc, au aprins-o și, acolo, împăratul arzând, și-a dat sfârșitul. Și a fost moartea aceasta a împăratului, după moartea Sfântului Vasilie, dar în același an, întru care Sfântul s-a mutat către Domnul.    

Altã minune a Sfântului Vasilie, despre femeia cea pãcatoasã.                 

         În zilele Cuviosului părintelui nostru Vasilie, era în Cezareea o văduvă de neam bun și foarte bogată, care petrecând în desfătări și întru plăcerea trupului, se robise păcatului și se tăvălea în necurăția desfrâului mulți ani. Iar Dumnezeu, care caută îndreptarea tuturor, s-a atins de inima ei cu darul său și și-a venit femeia întru sine. Și fiind ea în singurătate, cugeta la mulțimea cea nemăsurată a păcatelor sale și a început a se tângui, zicând: "Vai mie, păcătoasa și desfrânata, cum voi răspunde Dreptului Judecător pentru atâtea păcate ce s-au făcut de mine. Casa trupului mi-am stricat-o, sufletul mi-am spurcat; vai mie, celei mai păcătoase decât toți, căci cui m-am asemănat cu păcatele? Desfrânatei, sau vameșului? Că nimeni nu a greșit așa ca mine. Mai ales că, după Botez, atâtea răutăți am făcut, de unde voi lua îndrăzneală să cred că mă va primi Dumnezeu, pocăindu-mă?" Așa tânguindu-se, și-a adus aminte de toate cele ce de la tinerețe până la bătrânețe le-a făcut și, șezând, le-a scris pe hârtie. Și mai pe urmă decât toate a scris alt oarecare păcat mai greu, și cu plumb a pecetluit hârtia. Apoi, înștiințându-se de vremea când Sfântul Vasilie, mergea la biserică, a alergat la dânsul și, aruncându-se înaintea picioarelor lui cu hârtia, strigă zicând: "Miluiește-mă Sfinte al lui Dumnezeu, pe mine ceea ce am greșit mai mult decât toți." Iar Sfântul, stând, a întrebat-o pe ea ce voiește de la dânsul? Iar ea, dându-i hârtia cea pecetluită în mâinile sale, i-a zis: "Iată Stăpâne, toate păcatele și fărădelegile mele le-am scris în hârtia aceasta și le-am pecetluit. Iar tu, plăcutule al lui Dumnezeu, să nu le citești pe ele, nici să dezlegi pecetea. Ci, numai cu rugăciunea ta, să le dezlegi pe ele, că eu cred că Cel ce mi-a dat mie gândul acesta, te va auzi când te vei ruga pentru mine." Iar Vasilie, luând hârtia, a căutat la cer și a zis: "Doamne, al Tău unuia este lucrul acesta, că de vreme ce păcatele a toată lumea Tu le-ai ridicat, cu cât mai vârtos poți să curățești păcatele unui singur suflet, pentru că toate păcatele noastre nenumărate sunt la Tine, iar milostivirea Ta este nemăsurată și neurmată." Aceasta zicând a intrat în biserică ținând hârtia, și aruncându-se pe sine înaintea Jertfelnicului, a petrecut toată noaptea, rugându-se pentru femeia aceea. Iar a doua zi, săvârșind dumnezeiasca slujbă, a chemat femeia și i-a dat ei hârtia pecetluită, precum a și fost, zicând către dânsa: "Ai auzit femeie că nimeni nu poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu."  Iar ea a zis:  "Am auzit, cinstite părinte, și, pentru aceasta, ți-am făcut rugăciune ca să aflu îndurările Lui." Aceasta zicând femeia, și-a dezlegat hârtia și, și-a aflat toate păcatele sale șterse, afară numai de acel greu păcat scris pe urmă care, era neșters, și văzând aceasta, femeia s-a înspăimântat, și bătându-și pieptul său, a căzut la picioarele Sfântului strigând: "Miluiește-mă robule al lui Dumnezeu Celui de sus, și, precum pentru toate fărădelegile mele te-ai îndurat și ai rugat pe Dumnezeu, așa și pentru aceasta te roagă, ca să fiu cu totul curată." Iar Arhiepiscopul, milă fiindu-i de ea, a lăcrimat și a zis: "Scoală-te, femeie, că și eu om păcătos sunt și-mi trebuie și mie milostivire și iertare. Iar Cel ce a curățit păcatele tale, pe care le-a voit, puternic este ca și păcatul tău cel neșters să-l curățească, de te vei feri de acum pe tine de păcat și de vei începe a umbla pe calea Domnului; apoi nu numai iertată vei fi, ci și slavei cerești te vei împărtăși. Însă, te sfătuiesc să mergi în pustie și vei afla un bărbat sfânt, anume Efrem; aceluia să-i dai hârtia aceea și-l roagă pe el, ca să mijlocească spre tine milostivirea Iubitorului de oameni Dumnezeu." Iar femeia, după cuvântul Sfântului, s-a dus în pustie și multă cale umblând, a aflat chilia fericitului Efrem și, bătând, a zis: "Miluiește-mă pe mine, păcătoasa, Cuvioase Părinte." Iar Efrem, știind cu Duhul pricina venirii ei, i-a răspuns ei: "Du-te de la mine femeie, că om păcătos sunt, trebuindu-mi și mie ajutor de la alții." Iar ea i-a dat hârtia, zicându-i: "Arhiepiscopul Vasilie m-a trimis la tine, ca, rugându-te lui Dumnezeu, să-mi curățești păcatul meu, cel scris în hârtia aceasta, pentru că pe celelalte păcate el le-a curățit, iar tu, pentru un păcat, să nu te lenevești a te ruga, că la tine sunt trimisă." Iar Cuviosul Efrem i-a zis: "Nu, fiică, ci cel ce a putut milostivi pe Dumnezeu pentru păcatele tale cele multe, cu cât mai vârtos pentru unul va putea a-L ruga. Deci, du-te dar, du-te și nu sta, ca să-l afli pe el între cei vii, mai înainte de a nu se duce către Domnul." Iar ea închinându-se lui, s-a întors la Cezareea. Și, intrând în cetate, a sosit la îngroparea Sfântului Vasilie, pentru că murise, și acum duceau sfântul lui trup la mormânt. Și întâmpinându-l femeia a început a striga cu multă tânguire către Sfântul, ca și către cineva viu, zicând: "Vai mie, Sfinte al lui Dumnezeu, vai mie, ticăloasa, pentru aceasta m-ai trimis în pustie, ca să ieși în liniște din trup. Dar iată m-am întors fără folos, atâta osteneală, în pustie, în zadar suferind. Să vadă Dumnezeu și să judece, că, deși puteai tu însuți să-mi dai ajutor, la altul m-ai trimis." Acestea strigând, a aruncat hârtia deasupra năsăliei Sfântului, spunând la tot poporul de osteneala sa. Iar unul din clerici, vrând să vadă, cei scris în hârtie, a luat-o și desfăcând-o, n-a aflat într-însa nici o scrisoare, ci toată hârtia era curată, și a zis femeii: "Nimic nu este aici scris. Nu te mai osteni, dar, fiindcă nu știi ce a făcut iubirea de oameni a lui Dumnezeu pentru tine." Și tot poporul, văzând minunea aceasta, a proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce a dat o putere că aceasta, robilor săi, și după mutarea lor.    

Altã minune despre pãgânul ce a fost botezat de Sfântul Vasilie.           

         Un păgân, anume Iosif, locuia in Cezareea și era atât de iscusit doctor, încât pe omul ce avea să moară îl cunoștea după faţă, mai înainte cu trei sau patru zile, și-i spunea lui ceasul sfârșitului său. Iar de Dumneze-purtătorul Părintele nostru Vasilie, văzând cu Duhul întoarcerea lui Iosif la Hristos, ce avea să fie, îl iubea pe el foarte și adeseori, la sfătuirea sa, chemându-l, îl învăța să se lase de păgânească lege și să primească Sfântul Botez. Iar Iosif se lepăda, zicând: "Întru care credință m-am născut, întru aceea vreau să mor." Iar Sfântul i-a zis lui: "Să mă crezi pe mine, că nici eu nici tu nu vom muri, până ce tu nu te vei naște din apă și din Duh, că, fără acest dar, nu-ți este cu putință, ca să intri în Împărăția lui Dumnezeu. Au doar și părinții tăi nu s-au botezat în nor și în mare? Și n-au băut ei din piatra care era o înainte-închipuire a lui Hristos, piatra cea duhovnicească, care din Fecioară, pentru mântuirea noastră, S-a născut, pe Care părinții tăi L-au răstignit și, la ceruri suindu-Se, șade de-a dreapta Tatălui și de acolo va veni iarăși să judece viii și morții?" Încă multe și alte folositoare cuvinte îi spunea lui Sfântul, dar păgânul rămânea în necredința sa. Iar, când a sosit vremea ducerii Sfântului la Dumnezeu, s-a îmbolnăvit Sfântul și a chemat pe doctorul cel păgân, ca și cum ajutor doctoricesc trebuindu-i de la dânsul, și i-a zis lui: "Ce părere ai, Iosif, despre cursul vieții mele?" Iar el, privindu-l cu luare aminte, a zis către cei de aproape și Sfântului: "Gătiţi toate cele de îngropare, că va muri îndată." Iar Vasilie i-a zis: "Nu știi ce grăiești." Zis-a doctorul: "Să mă crezi stăpâne, că încă soarele astăzi nu va apune, iar tu vei muri." Iar Vasilie i-a zis lui: "De voi trăi până dimineață la ceasul al șaselea, atunci ce vei face?" Răspuns-a Iosif: "Să mor!" Iar Sfântul i-a zis: "Cu adevărat să mori păcatului, ca să viezi întru Dumnezeu." Zis-a lui doctorul: "Știu ce grăiești, stăpâne, iată mă jur ție că, de vei fi viu până mâine, voi face voia ta." Și s-a rugat dumnezeiescul părinte Vasilie lui Dumnezeu, ca să-i prelungească viața până a doua zi, pentru mântuirea păgânului și i s-a îndeplinit rugăciunea. Iar a doua zi, a trimis ca să-l cheme, și doctorul nu credea, pe sluga care-l chemă, că Vasilie este încă viu și s-a mirat mult de aceasta. Și căzând la picioarele Sfântului, cu inima curată, a zis: "Mare este Dumnezeul creștinilor și nu este alt Dumnezeu afară de El"; deci mă lepăd de legea cea lepădată de Dumnezeu și mărturisesc Legea creștinească cea adevărată; deci poruncește, Sfinte Părinte, fără zăbavă, ca să primesc Sfântul Botez eu și toată casa mea." Iar Sfântul Vasilie i-a grăit lui: "Eu însumi te voi boteza cu mâinile mele." Și apropiindu-se doctorul, a văzut mâna Sfântului cea dreaptă și a zis: "Prea slăbite sunt puterile tale, stăpâne și, drept aceea, nu vei putea să mă botezi singur." Răspuns-a Vasilie: "Avem pe Ziditorul, Cel ce ne întărește pe noi." Și, sculându-se, a intrat în biserică și, înaintea tuturor, a botezat pe păgân și pe toți ai casei lui și l-a numit pe el Ioan și l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine, singur slujind întru acea zi și învățând pe cel nou botezat pentru veșnica viaţă și, rostind către cuvântătoarele sale oi cuvinte de Învăţătură. Și, așa, a trăit până la ceasul al noulea. Apoi, dând cea mai de pe urmă sărutare și iertăciune tuturor, mulțumire a înălțat lui Dumnezeu pentru toate cele negrăite ale Lui daruri și, încă mulțumirea fiind în gura lui, și-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu și s-a adaos Arhiereul către Arhierei și marele tunet al Cuvântului către propovăduitori, în ziua dintâi a lui ianuarie întru al cincisprezecelea și cel mai de pe urmă an al împărăției lui Valens și întru al patrulea an al împărăției lui Gratian, care a împărățit după Valentinian, tatăl său. Sfântul, marele Vasilie, a păstorit Biserica lui Dumnezeu opt ani șase luni și șaptesprezece zile. Și a viețuit de la nașterea sa cincizeci de ani. Iar păgânul cel nou botezat, văzând că Sfântul a murit, a căzut la picioarele lui și, cu lacrimi, a zis: "Cu adevărat, robule al lui Dumnezeu Vasilie, și acum n-ai fi murit, dacă tu însuţi n-ai fi voit." Și adunându-se mulțime de arhierei, au cântat psalmii cei de deasupra gropii și au îngropat cinstitele moaște ale Sfântului, plăcut al lui Dumnezeu Vasilie, în Biserica Sfântului Mucenic Evpsihie. Iar Sfântul Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, atunci episcop al cetății Sozima, fiind înștiințat de aceasta, a scris cunoscutul cuvânt de îngropare. Și venind l-a citit pe el deasupra mormântului cu multe lacrimi, lăudând pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia Se cuvine slava în veci! Amin.  

Mai multe despre Sfinţii zilei gãsiţi în Vieţile Sfinţilor 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage01Ian.shtml http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie01.htm